Lucian Zeev Herşcovici: ANUL NOU AL POMILOR

În fiecare an, în apropierea anului nou al pomilor mă gândesc la unitatea între om şi pom. Ca o glumă îmi amintesc o zicală, ca un cântecel, pe care am învăţat-o în copilărie : ”Şcoala face omul om / Şi altoiul pomul pom”. Fără a urmări să mă refer la altoirea pomilor şi la îngrijirea lor, mă gândesc că omul este ca un pom.

În Ereţ Israel în perioada celui de al doilea Templu de la Ierusalim exista chiar obiceiul a se planta un cedru atunci când se năştea un copil. Atunci când un băiat şi o fată se căsătoreau, cedrii lor erau tăiaţi, construindu-se din ei baldachinul destinat căsătoriei…

Ce reprezintă ”anul nou al pomilor”? Care este sensul lui în tradiţia iudaică ? Pentru a răspunde la aceste întrebări trebuie să ne referim la tratatul Roş Haşana (=Capul Anului, sau Începtul Anului) din Talmudul Babilonian. Acest tratat talmudic menţionează patru date la care începe anul nou şi patru feluri de an nou în calendarul ebraic : 1 Nisan (anul nou religios), 1 Tişrei (anul nou civil, al regilor), 1 Elul (anul nou al animalelor), 15 Şevat (anul nou al pomilor, considerat de unii învăţaţi din Talmud ca fiind la 1 Şevat). Faptul că este menţionat un an nou special al pomilor, arată importanţa acestora în tradiţia evreiască şi în viaţa poporului lui Israel în perioada Mişnei şi a Talmudului. Data de 15 Şevat (care cade adeseori în luna gregoriană ianuarie) a fost adoptată ca an nou al pomilor deoarece era ziua începutului plăţii zeciuialei (=Maasar) pe fructele arborilor fructiferi în perioada primului şi a celui de al doilea Templu de la Ierusalim. Pe baza condiţiilor climaterice din Ereţ Israel, ea este în miezul iernii, atunci când majoritatea ploilor anului au căzut deja, iar restul ploilor sunt considerate ca alimentând pământul şi arborii pentru anul următor. De aceea, este ziua începutului unui an nou al roadelor pe care le leagă pomii fructiferi. În felul ei propriu, ziua de 15 Şevat este considerată de învăţaţii Talmudului ca fiind prima zi a primăverii. Cu alte cuvinte, iarna s-a sfârşit pentru pomi şi a început un nou an pentru ei, cu primăvara agricolă, a livezilor. Caracterul de sărbătoare agricolă, legată de istoria Israelului antic, este evidentă în acest caz în mod profund. Totuşi este o sărbătoare care nu este menţionată în Tora Scrisă (Pentateucul, din Biblia Ebraică, numită de creştini Vechiul Testament). De aceea celebrarea ei este diferită, unii cercetători ai studiilor iudaice considerând-o chiar o semi-sărbătoare sau o sărbătoare de importanţă mai mică. Dar unele comunităţi evreieşti i-au acordat o însemnătate mare.

Sărbătoarea de 15 Şevat (în limba ebraică: TU biŞevat, pe baza datei ebraice) a fost celebrată în perioada primului şi a celui de al doilea Templu de la Ierusalim, cât şi în perioada Mişnei şi a Talmudului, atunci când fiii lui Israel se aflau pe pământul lor, în Ţara lui Israel. Ulterior, în epoca galuthiană, respectiv a Diasporei evreieşti, ea şi-a pierdut semnificaţia şi aproape că a încetat de a fi celebrată cu un ceremonial special, deşi era menţionată: era vorba despre o sărbătoare legată în mod strict de Ereţ Israel. Dar mai târziu, unii evrei au revenit la tradiţia ei: este cazul comunităţilor sefarde din secolul al XVI-lea, care au subliniat caracterul ei mistico-cabalistic. Este vorba despre discipolii rabinului Ary (=Aşkenazy Rabi Iţhak) din Safed. La această sărbătoare s-a referit şi Nathan din Gaza, adept al lui Sabetay Zwy, care a căutat aspectele ei mesianice. Celebrarea ei s-a extins în toate comunităţile sefarde în mod treptat, deşi falsul Mesia Sabetay Zwy fusese uitat după trecerea lui la Islam (1666). A fost stabilit chiar şi un ritual special al serii şi nopţii din ajunul sărbătorii, asemănător cu ritualul mesei de Seder din ajun de Pesah.

Există patru faze ale acestei mese din seara de ajun de TU biŞevat, care includ băutul a patru cupe de vin, consumul fructelor care au un sâmbure la mijloc, consumul fructelor cu mai mulţi sâmburi, a fructelor necojite, a fructelor cojite, a legumelor. Binecuvântarea specială este cea a reînnoirii, ”Şehiyanu veqimanu vehigyanu lazman haze”, mulţumire lui Dumnezeu că ne-a ţinut în viaţă şi am ajuns la acest timp. Cel mai recent, acum câţiva ani, acest ritual al serii de 15 Şevat a fost înregistrat în scris şi publicat sub formă de carte bilingvă, în limbile ebraică şi franceză, de către rabinul (care este şi profesor universitar de geografie) Hillel Henry Bakis din Montpellier, Franţa. Originar din Algeria, el a scris această lucrare din proprie iniţiativă, pe baza tradiţiei sale familiale, a studiilor sale iudaice şi a cercetărilor pe care le-a făcut. M-aş bucura ca această carte să apară şi în limba română, sau cel puţin să fie cunoscută şi în România. Atât de evrei, cât şi de ceilalţi oameni interesaţi în cunoaşterea culturii şi tradiţiei iudaice, ca o cale de construire a unei punţi interculturale între oameni, a înţelegerii unui folclor comparativ.

În comunităţile aşkenaze, celebrarea sărbătorii de 15 Şevat a fost reluată sub influenţa hasidismului. Se afirmă că însuşi Rabi Israel Baal Şem Tov i-a acordat o atenţie deosebită. Tradiţia care s-a înrădăcinat este de a consuma 15 feluri de fructe la masa din seara de ajun de 15 Şevat. Accentul este pus pe fructe din Ereţ Israel. Deoarece în generaţiile trecute transportul şi conservarea fructelor erau dificile, erau consumate fructe uscate şi conservate cu ajutorul zahărului, de exemplu curmale, smochine, stafide.

Povestiri asupra acestei celebrări în comunităţile evreieşti din România de altă dată găsim în unul dintre fascicolele cărţii ”Baal-Şem-Tov, legende şi portrete”, a rabinului hasid originar din Iaşi, decedat la Ierusalim, regretatul Menahem Gutman. Carte apărută la Ierusalim la începutul anilor 80, în patru fascicole; în limba ebraică au apărut mult mai multe fascicole, circa 27. Carte care de asemenea ar trebui să fie cunoscută şi în România…Deocamdată, un cuvânt pios în amintirea autorului, pe care am avut plăcerea de a-l cunoaşte de aproape.

Personal îmi amintesc bucuria pe care o aveam, copil fiind, atunci când bunica îmi aducea aceste fructe în seara de ajun şi în ziua de TU biŞevat, spunându-mi să mănânc ”Hamişusărul”. La aceste fructe uscate se adăugau portocale. Era perioada comunistă şi asemenea fructe reprezentau o raritate, o bucurie. Dacă lipseau fructe din Ereţ Israel, erau aceleaşi fructe produse în alte ţări subtropicale, dar ne închipuiam că ar fi din Ereţ Israel… Simţeam o mare bucurie şi atunci când primeam ”fructe din Ereţ Israel” la cantina rituală a comunităţii evreieşti din Bucureşti. În prealabil, fostul Şef-Rabin Dr. Moses Rosen, de binecuvântată amintire, ţinea o predică specială, la o masă rituală în seara de ajun de 15 Şevat. Nu era o sărbătorire mare, ca în seara de Purim, dar era o bucurie pentru toţi participanţii, în majoritate tineri de atunci, din generaţia mea. Desigur, fiecare generaţie are bucuriile ei colective.

Mişcarea sionistă a reluat tradiţia sărbătorii de anul nou al pomilor, cu plantarea de arbori în Ereţ Israel în această zi (cu excepţia cazurilor în care ziua de 15 Şevat cade într-o sâmbătă, de Şabat, ca anul acesta, când lucrul pământului este interzis). Celebrarea plantării arborilor avea loc sub auspiciile instituţiei Keren Kayyemeth LeIsrael, respectiv Fondul Naţional Evreiesc. Una dintre cele mai frumoase donaţii a fost considerată donarea unui pom pentru a fi plantat. Ulterior, această tradiţie a continuat şi continuă în statul Israel. Există şi cântece legate de ziua de TU biŞevat. Această sărbătoare şi-a reluat caracterul ei agricol, de data aceasta pentru construirea Israelului. În Israel au fost plantate livezi mari de citrice şi au fost adaptaţi şi alţi arbori fructiferi. Evreii din Ereţ Israel au preluat cultivarea citricelor odată cu întemeierea şcolii agricole ”Mikve Israel” de lângă Iafo, în anul 1870, de către organizaţia ”Alliance Israelite Universelle”, din iniţiativa activistului evreu francez Charles Netter. Numele portocalei, ”tapuach zahaz” sau – prescurtat – ”tapuz” (=măr de aur) este traducerea cuvântului francez ”orange”. Citrice de tot felul s-au alăturat unicului arbust citric cunoscut în Ereţ Israel în perioada Talmudului, chitra (”etrog”).

Mai mult decât atât: Knessetul (=Parlamentul Israelului) a fost inaugurat în ziua de 15 Şevat, aceasta fiind şi ”Ziua de naştere a Parlamentului Israelului” o zi de sărbătoare pentru democraţia israeliană.

TU biŞevat cu bucurie tuturor cititorilor, evrei şi de alte naţionalităţi şi religii. Anul nou al pomilor este al tuturor pomilor din lume, al tuturor fructelor, care fac bucurie tuturor oamenilor, copii, tineri şi vârstnici. Şi, pentru că există în lume pomi şi copaci care au atins vârste pluricentenare, să facem urarea de viaţă lungă atât pomilor, cât şi oamenilor. Iar pomilor urări de rod bogat, de care să se bucure toţi oamenii. Adăugăm că bucuria culegerii roadelor pomilor reprezintă una dintre marile sărbătoriri în statul Israel. Personal, atunci când mă aflu în altă ţară şi văd fructe produse în Israel, într-un supermarket sau într-un magazin alimentar, am bucuria întânirii unui concetăţean…

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *