Guvernul socialist al Suediei a reacţionat la manifestări rasiste şi naziste în a doua jumătate a anilor 1990, cerând predarea în şcoli a informaţiilor despre acestea. Tot atunci s-a tipărit şi distribuit fiecărui elev o carte bine documentată şi ilustrată despre Holocaust. Se poate spune că societatea suedeză conştientizează în prezent aceste evenimente din istorie, deşi există o motivaţie redusă pentru negarea lor
De curând în viaţa publică românească s-a înregistrat reacția unui vorbitor care în Aula Academiei care a negat si luat în derâdere genocidul (Holocaustul) evreilor din România (Vezi articolele din publicaţia Baabelhttp://www.baabel.ro/index.
Suedia nu s-a confruntat cu acte de genocid comise de autorităţile acesteia. Faptul se poate explica, printre altele, şi prin poziţia de neutralitate a Suediei în cel de-al doilea razboi mondial, chiar dacă în opinia publică suedeză au existat simpatizări – nu puţine la număr – cu nazismul.
Acest trecut implică dilema unor posibili naţionalişti suedezi (fenomenul naţionalismului fiind destul de puţin răspândit în socitatea suedeză contemporană) care ar dori cosmetizarea trecutului.
Pe de altă parte este cunoscută existenţa unor mişcări neonaziste în Suedia. Ameninţarea acestora este luată în serios de serviciile de securitate suedeză Säpo.
Atitudinea faţă de Holocaust şi genocidul armenilor
Guvernul socialist al Suediei a reactionat la manifestări rasiste şi naziste în a doua jumătate a anilor 1990, cerând predarea în şcoli a informaţiilor despre acestea. Tot atunci s-a tipărit şi distribuit fiecărui elev o carte bine documentată şi ilustrată despre Holocaust. Se poate spune că societatea suedeză conştientizează în prezent aceste evenimente din istorie.
După cum am spus, există o motivaţie redusă pentru negarea lor. Aceasta ar putea fi abordată de grupuri partizane cum ar fi cele antisemite, dar în general, judecând după dezbaterile publice din mass media, negarea e rar întâlnită. Antisemitismul continuă însă să existe.
Tot pentru informare a fost creat Forumul Pentru Istoria Vie http://www.levandehistoria.se/english
Misiunea acestuia este să informeze asupra adevărului istoric despre toate formele de genocid din perioada modernă a istoriei, de la prigoana evreilor, a armenilor, până la cea comunista, dar şi genocidurile de dată recenta din Africa, Asia (Pol Pot) sau fosta Iugoslavie.
Wikipedia în limba suedeză consacră şi ea capitole genocidurilor, inclusiv Holocaustului ca şi fenomenului de negare (discutat sub aspect internaţional). Articolul referitor la negare are însă o menţiune asupra lipsei de obiectivitate.
Wikipedia în limba suedeză menţionează de exemplu ţările în care au avut loc Holocaust: Albania, Bulgaria, Franţa, Italia, Croaţia, România şi Ungaria.
În 2009 s-a adoptat o moţiune la Congresul al 36-lea al Social-democraţilor pentru recunoaşterea genocidurilor săvârșite în timpul primului război mondial împotriva armenilor, asirienilor, sirienilor, caldeenilor şi grecilor pontici. S-a hotărât şi obiectivul de a face lobby pentru aceeaşi cauză la guvernul Suediei, la UE şi la ONU.
La 11 martie 2010 Parlamentul Suedez (Riksdagen) a hotărât să recunoască genocidul comis de Turcia împotriva armenilor. Tot atunci au fost incluşi ca victime ale genocidului şi aşa numiţii greci pontici. Turcia a reacţionat imediat prin retragerea ambasadorilor.
Tot Wikipedia suedeză face o menţiune asupra participării unor germani, ulterior deveniţi nazişti, la genocidul armenilor: Max Erwin von Scheubner-Richter si Otto von Lossow.
Tot pentru informare referitor la Holocaust există şi un alt site :
Termenul suedez pentru ,,Holocaust” este ,,Förintelse” (exterminare).
Poziţia Suediei fata de incriminarea negării Holocaustului
La sfârşitul lui 2002 a avut loc o analiză şi un demers la nivelul UE pentru a incrimina negarea genocidurilor. Aceasta urma să fie o completare a legilor UE împotriva rasismului, cu propunerea ca Suedia să o adopte şi ea, în baza principiului armonizării legislaţiilor.
Însă încă din 2001, Suedia s-a opus incriminării negării genocidurilor sau revizionismului, dacă acestea nu sunt însoţite de ameninţare sau instigare împotriva unor grupuri etnice. Prevederea cu privire la ameninţare şi instigare este înscrisă în Constituţia Suediei (Lagen mot olaga hot, uppvigling eller hets mot folkgrupp).
O serie de personalităţi politice şi publice au motivat această poziţie prin faptul că rasismul trebuie să se combată prin dezbatere liberă şi nu prin interzicerea opiniilor personale (Lars Werkström). Aceeaşi poziţie rezervată au avut-o şi Danemarca şi Marea Britanie.
În cazul Suediei, ea este motivată prin voinţa de a apăra libertatea de opinie şi exprimare, chiar şi atunci când ele aparţin unor rasişti, cu condiţia ca aceştia să nu profereze ameninţări şi instigări la ură, caz în care acţiunea lor ar cădea automat sub incidenţa legii suedeze. Până acum nu s-au înregistrat cazuri de aducere în instanţă pe acest format.
Göran Lambertz, preşedinte în comitetul suedez pentru libertatea opiniei şi exprimării, Yttrandefrihetskommittén se opune si el: ,,Nu cred că vom ajunge să fim obligaţi să incriminăm negarea Holocaustului sau altor genociduri, aceasta fiind o chestiune în afara competenţei legislativului UE”. Totodată Suedia susţine că va putea respecta legea UE bazându-se pe propria legislaţie.
Acţiuni juridice si legale
În 2006-2007 chestiunea incriminării negaţionismului (pur) a fost înaintată de guvernul Suediei către KU Konstitutionsutskottets (omologul Curţii Constituţionale). Aceasta şi-a exprimat sprijinul pentru o întărire, armonizare, a legislaţiei antirasiste, dar era rezervată faţă de incriminarea negaţionismului în situația în care nu e însoţit de ameninţare şi instigare.
În concluzie, Suedia a ales calea informării asupra istoriei fără a incrimina negaţionismul prin clasificare ca act rasist. În acelaşi timp, viaţa publică suedeză nu se confruntă cu declaraţii negaţioniste, aşa cum se petrece în alte ţări caracterizate de poziţii naţionaliste mai accentuate sau despre care se spune că au comis genociduri. Eventualele luări de poziţie ar putea aparţine unor grupuri (islamiste, extremiste şi altele) care o fac în virtutea poziţiei lor antagoniste faţă de autorităţile israeliene, de exemplu.
