Textul acesta ar trebui să fluture zgomotos în vântul geros de februarie, precum un stindard. Ceea ce nu se va petrece. Îl scriu la o jumătate de oră după miezul nopţii şi cred că acest fapt poate servi măcar drept argument, dacă nu şi drept scuză. Asta însă nu-l împiedică să fie actual, ba chiar de ultimă oră.E ceasul la care brutarii scot din cuptor a doua şarjă de pâine. Iar faptul că mă achit de această sarcină la o oră atât de înaintat-timpurie are un motiv bine întemeiat. M-am îndemnat greu la scris, întrebându-mă dacă e cazul să scriu tocmai despre drapel, deşi e un subiect bine turat, foarte la îndemână,
Textul acesta ar trebui să fluture zgomotos în vântul geros de februarie, precum un stindard. Ceea ce nu se va petrece. Îl scriu la o jumătate de oră după miezul nopţii şi cred că acest fapt poate servi măcar drept argument, dacă nu şi drept scuză. Asta însă nu-l împiedică să fie actual, ba chiar de ultimă oră. E ceasul la care brutarii scot din cuptor a doua şarjă de pâine. Iar faptul că mă achit de această sarcină la o oră atât de înaintat-timpurie are un motiv bine întemeiat. M-am îndemnat greu la scris şi am cumpănit diferitele variante, întrebându-mă dacă e cazul să scriu tocmai despre drapel, deşi e un subiect bine turat, foarte la îndemână, de aici derivând şi buba lui: ce nevoie mai au de încă un brânci nişte căluşei ce se învârtesc greţos de ameţitor?! Şi în loc să recurg la un joc şiret de învăluire mătăsoasă cu „ luna şi soarele pe fond azuriu” încremenesc privind în gol.
Din această poziţie zarea e mai îngustă, dar cu atât mai limpede succesiunea de imagini.
Cea a podului prăfuit din copilărie, în miez de august, când trebuia să scoatem pe geamlâc tricolorul şi steagul roşu al partidului şi să le legăm fedeleş de grindă, astfel încât funcţionarul de la primărie trecând agale pe uliţa mare să le zărească fluturând voiniceşte.
Cea a steguleţului triunghiular şi şnuruit, aşezat în vitrină printre bibelouri şi îndesat iute în pântecul întunecos al dulapului, atunci când ne călcau pragul musafirii nepoftiţi sau cei mai puţin cunoscuţi.
A treia secvenţă: un alt steag triunghiular, în poziţie orizontală, tot o combinaţie de albastru şi galben: drapelul suedez arborat pretutindeni, pentru a păcăli propria constituţie care stipulează că steagul naţional poate fi ridicat pe catarg doar din zori şi coborât la lăsarea serii. Dar dacă nu are forma regulamentar-dreptunghiulară poate flutura în neştire, până când va fi ferfeniţit de vântul scandinav.
În cea de a patra secvenţă revăd perindându-se oraşele şi satele înţesate de steaguri, multe din ele cu pânza albastră, galbenă şi roşie decolorată şi sfâşiată sau ghirlandele tricolore din plastic spart, atârnând dezolate deasupra şoselei, parcă în batjocura menirii iniţiale, departe de suratele lor care flutură în versuri. (De-aş fi steag / n-aş fâlfâi niciodat/m-aş încrunta la orice adiere / fericit aş fi de m-ar răstigni/ să n-ajung jucăria unor vijelii )
E bine ca şi în imaginea de final să ne păstrăm un punct de vedere scorţos. N-am să flutur pentru că nu am niciun chef să mă comport flămureşte. Mai ales că obiectul analizei este static: un grup statuar. Regele cel Drept ţinându-se mândru în şa, înconjurat de vitejii săi. Unii dintre ei ţin steaguri în mână; cele confiscate de la inamic sunt îndreptate în jos. Printre ele şi cele cu simbolul semilunii. Până de curând nu ne-au băgat în bucluc. Oamenii de afaceri turci din oraş n-au înaintat nici un memoriu de protest şi nici nu şi-au manifestat în stradă nemulţumirea! Ce neam neatent şi vânător de profit! Ce fel de turci or fi ăştia?!
(pamflet radiofonic difuzat în 8 februarie la emisiunea maghiară de la Radio Cluj, şi postat pe blogul Totagas al site-lui www.radiocluj.ro,)( traducere Andrea Ghiţă)
