Mike Klein: CROAZIERĂ în JURUL AMERICII de SUD (II)

Partea a doua a jurnalului de croazieră ne dezvăluie peisajele sălbatice şi fauna lor specială din sudul continentului latin, aflate foarte aproape de “sfârşitul lumii”, ca apoi să se încheie vârtejului urban din Buenos Aires, 

 

 

Canalul Beagle, gheţari,  Ushuaia şi  Tierra del Fuego

Din Punta Arenas croaziera a continuat înspre sud, trecând prin canalul Beagle pentru a ajunge în Argentina, la Ushuaia, cel mai sudic oraş din lume.  Canalul Beagle a fost numit după nava “Beagle” care i-a  făcut primul studiu cartografic.  În al doilea voiaj, la bord se afla şi Charles Darwin care a remarcat frumuseţea gheţarilor din acest canal. Şi noi, la fel cu Darwin am admirat peisajul şi zona majestuoasă plină de gheţari care sunt în topire din cauza schimbărilor climatice. Topirea gheţarilor dă naştere la cascade minunate care se revarsă în apa oceanului. 

 

Ajunşi în Ushuaia intr-o dimineaţă plăcută, ghidul ne-a explicat că suntem extrem de norocoşi că era o zi aşa de caldă. Sincer sa fiu, nu mi s-a părut chiar aşa de cald deoarece aveam nevoie să-mi ţin puloverul pe mine, dar m-am bucurat că am avut noroc de vreme bună. 

Excursia cu autocarul a fost înspre punctul cel mai sudic al insulei Tierra del Fuego, chiar  “ la sfârşitul lumii”.  Autocarul ne-a dus până la ultimul punct al şoselei pan-americane. Ea vine din Alaska şi se termină in Patagonia. E într-adevăr un sentiment  straniu să te simţi la capătul pământului ( sau cel puţin al continentului sud american).

 

Capul Horn

A doua zi dimineaţa căpitanul ne-a trezit în zori, eram la Capul Horn, un arhipelag de insule care este ultima bucată de pământ  înainte de a ajunge în Antarctica, aflată cam la 900 km de capul Horn.  Este o zonă de navigaţie foarte periculoasă,  mai ales datorită vânturilor care ridică valurile la zeci de metrii înălţime.  Vaporul nostru avea stabilizatoare foarte puternice aşa că nu ne-au săltat prea tare valurile.  În faţa insulei m-a cuprins acelaşi sentiment straniu de a mă afla la capătul pământului, departe de civilizaţie şi zonele populate. 

 

Pe insulă se afla o staţie meteorologică şi o locuinţă pentru cuplul care întreţine staţia, la fel  două faruri şi o sculptură uriaşă a unui albatros ridicat în onoarea marinarilor care şi-au pierdut viaţa trecând prin aceste ape primejdioase.  Vaporul a făcut înconjurul arhipelagului şi pe urmă luat-o la nord, prin Atlantic înspre Argentina.  Venind din Pacific ne-am dat seama foarte repede de ce Magellan a numit noul ocean “liniştit”.  Comparat cu valurile Atlanticului, Pacificul este intr-adevăr mult mai liniştit ( pacificus).

 

Pinguinii de la Punta Tombo

Ne-a luat două zile să ajungem de la Capul Horn la Puerto Madryn în Argentina unde atracţia principală era peninsula Valdes cu rezervaţiile speciale pentru diferite animale marine. Pentru noi,  vizita la colonia de pinguini Punta Tombo a fost de neuitat.  Am fost duşi timp de peste două ore pe drumuri mai mult sau mai puţin asfaltate până când am ajuns la Punta Tombo. 

Se pare ca sunt peste 1 milion de pinguini în această colonie, cea mai mare din America de Sud.  Am fost “oaspeţii” pinguinilor câteva ore, şi am colindat aproape toată colonia care pare să fie un oraş de pinguini cu zeci de mii de cuiburi, săpate în pământ, la rădăcinile tufelor, de către masculii care pe urma aşteaptă “domnişoarele” doritoare de împerechere şi întemeierea familiei.

Majoritatea pinguinilor sunt monogami pe viaţa şi îşi păstrează acelaşi partener.  Masculii participă şi la clocitul de ouă şi la creşterea puilor, împărţind munca cu femela.  Se recunosc prin voce şi în mod ciudat strigătul acestor pinguini  magellanici seamănă cu cel al măgarilor, fapt notat in jurnalul său şi de Magellan când i-a auzit.  A fost fascinant să stăm la câţiva paşi de aceste animale minunate care se uitau la noi nepăsător în drumul lor înspre ocean unde mergeau la pescuit.  Mă întrebam cum îşi găsesc cuibul lor între sutele de mii de cuiburi, dar natura le-a dotat cu sens de orientare tot atât de extraordinar ca şi instinctul lor de supravieţuire.

 

Uruguay – Punta del Este şi Montevideo

După încă doua zile de voiaj în direcţia nord, am ajuns la Punta del Este în Uruguay. Zilele au devenit mai scurte, soarele apunea mai devreme, pe la 9 seara, dar temperatura s-a ridicat în mod considerabil, de la 6 grade cât erau în Ushuaia,  am ajuns la 32 de grade  în Punta del Este unde sezonul estival era în plin augur. 

Punta del Este este considerată Riviera Americii de Sud. Plaje minunate, clima temperată, facilitaţi turistice bine dezvoltate şi în mod semnificativ criminalitate redusă ceea ce îi atrage foarte mult pe argentinieni, brazilieni şi mulţi alţii din America de Sud.  Am petrecut o zi minunată vizitând oraşul cu un văr, pe care l-am descoperit acum câţiva ani.  In 1939 când norii negri ai fascismului se adunau asupra Europei, un număr mic de evrei din Transilvania au reuşit să obţină vize de emigrare în Uruguay. Câteva rude de gradul 1 ale tatălui meu s-au refugiat în Uruguay şi acum am rude atât în Punta del Este cât şi la Montevideo.  Ne-am plimbat pe falezele minunate, înconjurate de hoteluri şi blocuri cu locuinţe de vară. Am străbătut oraşul, care are un caracter evident turistic, iar când am vizitat casa vărului meu, am reuşit să vedem multe vile minunate folosite în timpul verii de oameni înstăriţi. Punta del Este are plaje şi la oceanul Atlantic dar şi la estuarul uriaş format de râul Rio de la Plata.  Atât oraşul Montevideo cât şi Buenos Aires sunt pe malul acestui estuar uriaş.  După o zi în Punta, ne-am îmbarcat din nou pe nava noastră de croazieră pentru un voiaj scurt în timpul nopţii  în direcţia Montevideo. 

Mai  mult de jumătate din populaţia Uruguayului locuieşte în Montevideo.  Am luat un tur organizat al oraşului,  am admirat clădirile vechi şi noi, majestuosul palat legislativ , stadionul  Estadio Centenario  unde s-au jucat toate meciurile primului campionat mondial de fotbal,  Plaza Independencia înconjurată de palatul Salvo, clădirea operei Solis, palatal Estevez unde sunt birourile preşedintelui şi statuia majestuoasă a lui Jose Gervasio Artigas, erou al mişcării de independenţă.   Din Plaza Independencia ne-am plimbat prin poarta citadelei vechi şi trecând prin străzi întortocheate am ajuns la Plaza de la Constitucion unde am vizitat minunata catedrală metropolitană.  Oraşul are un farmec deosebit datorită în mare parte parcurilor largi şi plajelor primitoare care stau tot timpul la dispoziţia locuitorilor.

 

Buenos Aires

Din Montevideo am continuat croaziera în sus pe Rio de la Plata, o călătorie scurtă până la Buenos Aires, oraş pe care îl mai vizitasem în prealabil. Croaziera s-a terminat;  ne-am instalat intr-un hotel confortabil unde ne-am bucurat de spaţiul larg al camerei, comparat cu mărimea relativ mică a cabinei de pe vas. De asemenea după 15 nopţi pe cele două oceane, a fost prima noapte când nu ne legăna la somn mişcarea valurilor,  dormeam intr-un pat pe terra ferma.  Buenos Aires este unul dintre cele mai frumoase oraşe sud americane. Arhitectură sofisticată, cu multe influenţe franceze,  este cel mai european oraş din America de Sud.  Ne-am plimbat ore în şir, am străbătut oraşul în lung şi lat, oprindu-ne din când în când la puncte turistice mai importante: Opera Colon, faimosul cimitir Recoleta, Casa Rosada ( reşedinţa preşedintelui) de pe balconul cărei clădiri Evita Peron a dat  cuvântări memorabile,  Plaza de la Republica cu obeliscul ei şi multe alte clădiri interesante.

Tangoul argentinian este una din atracţiile turistice şi sunt nenumărate spectacole de tango pentru turişti dornici de a vedea aceasta artă atât de specifică  Argentinei.  Am văzut mai multe spectacole de tango profesionist  pe vas, la fel şi cu ocazia vizitei anterioare la Buenos Aires. De data aceasta am vrut să participăm la o “milonga” adevărată, unde cetăţeni de rând dansează.  Am mers la faimoasa “ Confiteria Ideal”,  un bar şi salon de dans unde persoane de toate vârstele vin cu  sau fără pereche pentru a se relaxa prin tango.  A fost o experienţă minunată să vedem pasiunea şi dedicaţia pe care o au “portenos” , cum sunt numiţi locuitorii oraşului, pentru  acest dans.  Bărbaţii invitau doamnele sau domnişoarele la dans şi cu toate că mie mi se păreau paşii extrem de complicaţi, majoritatea dansau impecabil.  Ultima dimineaţă în Buenos Aires am petrecut-o la o plimbare lungă pe malul canalului construit pentru portul vechi care a fost desfiinţat şi in locul lui s-a dezvoltat o zona urbană modernă cu mii de locuinţe noi, restaurante, baruri şi locaşuri de cultură. Printre multele poduri  pietonale am remarcat frumuseţea podului “ Punte de la Mujer”  concepută de arhitectul spaniol Santiago Calatrava. 

Restaurantele din Buenos Aires sunt faimoase pentru grătarele delicioase, considerate cele mai bune din lume, însoţite de vinul Malbec la fel de faimos.  Este un număr foarte  mare de restaurante şi am avut de unde alege un local plăcut pentru seara de adio.

După un zbor lung peste noapte,  cu schimb de avioane in Sao Paolo,  am ajuns acasă în mijlocul  iernii nord-americane.  Ne-a surprins căderea serii la orele 5, când eram obişnuiti cu lumină până seara târziu, dar aşa păţesc, când se întorc acasa, cei care fac … din iarnă vară.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *