Impresii de la concertul orchestrei West-Eastern Divan, alcătuită din muzicieni tineri din Israel, teritoriile palestiniene şi alte ţări arabe sau musulmane, un proiect al dirijorului Daniel Barenboim menit să demonstreze că o colaborare muzicală poate aduce armonie intre părţile aflate în conflict.

De curând, fiind în vizită la New York, ne-am cumpărat bilete pentru un concert special la faimoasa sală  “Carnegie Hall”.  Bine că le-am cumpărat în avans;  în ziua concertului nu se mai găseau bilete.  

Concertul este un rezultat al proiectului conceput de dirijorul argentinian-israelian Daniel Barenboim de a forma o orchestră compusă din muzicieni tineri din Israel, teritoriile palestiniene şi alte ţări arabe sau musulmane, pentru a demonstra lumii că la nivel uman, personal şi prin colaborare muzicală, evreii şi arabii se pot înţelege şi muncii  în armonie.  Au ales în mod special simfoniile lui Beethoven pentru că ele reprezintă universalitatea şi umanismul muzicii.  Au prezentat patru spectacole care au cuprins toate simfoniile lui Beethoven. Noi am fost prezenţi în sală la ultimul spectacol de gală : Simfonia II-a şi Simfonia  IX-a – “ Odă Bucuriei”

Daniel Barenboim este o figură controversată în Israel,  unde părerile lui despre relaţiile dintre evrei şi arabii din teritoriile palestiniene nu sunt cele mai populare. La fel de controversat a fost faptul că în 2001, într-un turneu în Israel cu orchestra  Staatskapelle Berlin, Barenboim a decis să interpreteze  la sfârşitul programului un bis cu un preludiu din opera “Tristan şi Isolde”  de Richard Wagner.  A avertizat  în prealabil spectatorii şi câţiva au părăsit sala.  Muzica lui Wagner este în mod neoficial interzisă în Israel, din cauza antisemitismului documentat al lui Wagner , dar mai ales pentru că Hitler a folosit muzica şi scrierile lui Wagner în propaganda nazistă. 

Ceea ce ne-a determinat în primul rând să mergem la acest concert a fost faptul că în partea corală a “Odei  Bucuriei” soliştii erau printre cei mai buni cântareţi din lume ( Diana Damrau, Kate Lindsey, Renee Pape şi Piotr Beczala) care, între două spectacole la  Metropolitan Opera din New York, şi-au dat aportul la acest concert.

Am intrat în sala minunată, refăcută recent, cu un sentiment de respect pentru marii muzicieni şi interpreţi care au apărut pe această scenă. Concertul inaugural din 1891 a fost dirijat de marele compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski, iar  în decursul anilor,  cele mai mari somităţi muzicale din lume au avut spectacole la Carnegie Hall.

Am fost surprins de tinereţea orchestrei lui Barenboim, unii interpreţi păreau chiar adolescenţi. Nu sunt calificat să mă pronunţ asupra calităţilor muzicale ale programului  ( critica din ziare a fost bună),  dar la nivel emoţional a fost una dintre cele mai impresionante experienţe muzicale pe care le-am trăit.  Aceşti tineri muzicieni din Israel, teritoriile palestiniene, ţări arabe, chiar şi din Siria şi Iran, sub bagheta lui Barenboim au produs muzică ce mi s-a părut divină şi m-a impresionat extraordinar, mai ales  în contextul politic al Orientului Apropiat.  Am văzut în jurul meu mulţi spectatori înlăcrimaţi,  când în partea corală, vocile minunaţilor cântăreţi, împreună cu corul şi orchestra s-au ridicat la unison în renumita “Odă a Bucuriei”.  Am ascultat de multe ori această simfonie, dar niciodată nu am simţit, ca la acest concert – interpretat de muzicieni tineri din diferite ţări ostile –  adevăratul sens al odei: suntem toţi umani, suntem efemeri, ne bucurăm de viaţă, înţelegere şi colaborare între oameni.

La sfârşitul concertului publicul a aplaudat  frenetic orchestra, soliştii, corul şi dirijorul timp de peste 10-15 minute în timp ce Barenboim a trecut pe la fiecare membru al orchestrei strângându-le mâna în semn de mulţumire. Un gest pe care încă nu l-am văzut de la nici un dirijor.

Orchestra West-Eastern Divan are programate alte concerte în jurul globului, vă recomand călduros să nu le rataţi dacă vi se iveşte ocazia.  Pentru mine a fost un eveniment de neuitat.