Ingrid Fusman: EVREII DIN AMERICA (I)

Nimeni nu ştie exact când au ajuns primii evrei în America de Nord. Se pare că printre spaniolii sosiţi odată cu conchistadorul Hernando Cortes în Mexic în 1519 se aflau şi evrei care se convertiseră la creştinism pentru a nu fi expulzaţi din Spania. Alţi evrei au debarcat spre sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea în micile colonii olandeze şi engleze de pe coasta de est a continentului nord-american. Erau în majoritatea lor negustori în căutare de oportunităţi de afaceri…

 

 

 Evrei debarcaţi în veacurile XVI şi XVII

Nimeni nu ştie exact când au ajuns primii evrei în America de Nord. Se pare că printre spaniolii sosiţi odată cu conchistadorul Hernando Cortes în Mexic în 1519 se aflau şi evrei care se convertiseră la creştinism pentru a nu fi expulzaţi din Spania. În doar câţiva ani, aceşti “noi creştini” se înmulţiseră atât de mult încât autorităţile spaniole au interzis accesul în Lumea Nouă celor care nu puteau dovedi cu acte că aveau în urmă cel puţin patru generaţii de strămoşi catolici. O parte dintre evreii convertiţi aveau apoi să treacă Rio Grande spre teritoriul actual al Statelor Unite. Unii dintre ei au fost demascaţi drept practicanţi ai iudaismului, condamnaţi de Inchiziţie şi arşi pe rug.

Alţi evrei au debarcat spre sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea în micile colonii olandeze şi engleze de pe coasta de est a continentului nord-american. Erau în majoritatea lor negustori în căutare de oportunităţi de afaceri, dar ei nu aveau intenţia de a se stabili definitiv în Lumea Nouă.

În septembrie 1654, mica fregată franceză Ste. Catherine acosta în portul Noul Amsterdam, parte a coloniei olandeze a Noilor Ţări de Jos. La bordul fregatei se aflau douăzeci şi trei de evrei, bărbaţi, femei şi copii, refugiaţi din portul brazilian Pernambuco (astăzi Recife). Fugiseră de portughezii care capturaseră oraşul tot de la olandezi şi erau acum în căutarea unui loc în care să se afle în siguranţă. Zece ani mai târziu, în 1664, când mica aşezare colonială Noul Amsterdam avea să fie cucerită de englezi şi rebotezată New York, numai unul sau doi evrei mai rămăseseră acolo. Ceilalţi îşi căutaseră o soartă mai bună în colonii engleze cum ar fi Rhode Island, unde oportunităţile economice şi toleranţa religioasă ofereau perspective mai atrăgătoare.

Deşi contestată de unii istorici, sosirea celor douăzeci şi trei de refugiaţi în 1654 va deveni în timp momentul în care se consideră că primii evrei s-au stabilit pe teritoriul actual al Statelor Unite.

 

Prima sinagogă din America de Nord

În deceniile următoare au început să sosească din ce în ce mai mulţi. Astfel, în 1728 numărul lor a devenit suficient de mare la New York încât să-i determine să construiască prima sinagogă din America de Nord, pe o stradă care mai există şi astăzi şi care pe atunci era cunoscută sub numele de Jews’ Alley (Aleea evreilor). Un alt mic grup de evrei s-a stabilit câţiva ani mai târziu în Savannah, Georgia.

Evreii au continuat să trăiască în coloniile engleze până la revoluţia americană, iar după câştigarea independenţei de către Statele Unite mulţi dintre ei au preferat să îşi urmeze destinul în noua naţiune. Congregaţia evreiască din Newport, Rhode Island, avea să-i adreseze lui George Washington, primul preşedinte al Statelor Unite, o scrisoare cu prilejul vizitei sale în oraş în august 1790 după ce Rhode Island ratificase Constituţia. Evreii îşi exprimau în acest mesaj recunoştinţa pentru libertăţile civile şi religioase pe care legea fundamentală le garanta. În răspunsul său, citat de nenumărate ori după aceea, Washington va face aluzie la textul biblic şi la faptul că America s-ar putea dovedi un Pământ al Făgăduinţei pentru evrei, un loc în care ei “vor merita şi se vor bucura de bunăvoinţa celorlalţi locuitori; unde fiecare dintre ei va putea să stea în tihnă şi siguranţă sub viţa sa de vie sau sub smochinul său şi unde nu va mai avea de ce să se teamă de nimic”.

În 1790, după revoluţia americană şi proclamarea Statelor Unite, populaţia evreiască număra între 1300 şi 1500 de suflete, iar în 1820 ajunsese între 2650 şi 2750. Până în jurul anului 1820, fie că erau de rit sefard sau ashkenazi, evreii ajunşi în Statele Unite proveneau în marea lor majoritate din Londra sau din Amsterdam şi cei mai mulţi dintre ei aveau o situaţie economică precară.

 

Primul val de imigraţie evreiască

Acest an constituie începutul unui nou val de imigraţie evreiască ce avea să fie extins de către istorici până în 1880 şi care duce la o creştere exponenţială a numărului de evrei din Statele Unite. Astfel, între 1820 şi 1840 numărul lor creşte de la sub 3000 până la aproximativ 15 000. În următorii douăzeci de ani, până în 1860, populaţia evreiască ajunge la 150 000. La primul recensământ riguros al comunităţilor evreilor americani, în 1877, se constată că numărul acestora este în jur de 250 000.

Ceea ce este caracteristic acestui val de imigrare este că majoritatea noilor veniţi provin de pe teritoriul Germaniei de astăzi, mai ales din Bavaria şi Prusia Orientală. Evreii “germani”, cum aveau să fie numiţi pentru a fi deosebiţi de cei sosiţi mai târziu din estul Europei, erau în proporţie de circa 70% tineri, necăsătoriţi şi din clasa de mijloc, dar oricum fără venituri consistente. Motivul pentru care emigrau era în general unul economic. Nu erau oprimaţi, nu se simţeau în pericol în ţara lor, dar îşi doreau o prosperitate pe care sperau că America o poate oferi.

La începutul deceniului al nouălea al secolului al XIX-lea trăiau în lume aproximativ 7,7 milioane de evrei. Dintre aceştia, doar 3% erau în Statele Unite, în timp ce trei sferturi se aflau în Europa de Est, majoritatea în Rusia, dar şi în Ucraina, Bielorusia, Lituania, Polonia şi România.

În martie 1881, un eveniment petrecut la celălalt capăt al lumii avea să influenţeze decisiv istoria evreilor din America. Asasinarea ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei de către un grup de anarhişti va declanşa la rândul său o succesiune de evenimente ce vor determina un nou val de emigrare al evreilor către Statele Unite. În următorii 40 de ani, peste două milioane de evrei din estul Europei – o treime din numărul lor – se vor îndrepta spre America în căutarea unei vieţi mai bune, dar şi pentru a scăpa de persecuţie.

Deşi nici un evreu nu a participat la complotul care a dus la asasinarea ţarului, se pare că o evreică i-ar fi ajutat pe complotişti să închirieze un apartament. A fost suficient pentru ca ideea că evreii ar fi participat la conspiraţie să se răspândească rapid într-o societate care era deja profund antisemită. La sfârşitul lui aprilie 1881 au început atacuri sistematice asupra evreilor. Denumite pogromuri după termenul rusesc pogromit (demolare), aceste atacuri au dus la distrugerea a mii de gospodării evreieşti şi la uciderea a sute de oameni până la sfârşitul anului 1881, nu doar în târguri de provincie, dar şi la Kiev şi Varşovia. În luna următoare, noul ţar, Alexandru al III-lea, instituie o serie de legi menite să protejeze ţărănimea rusă de aşa-zisa ameninţare economică a negustorilor evrei. Evreilor li se interzicea prin aceste legi să mai locuiască în aşezări cu mai puţin de zece mii de locuitori – chiar şi în Pale – iar asta însemna practic distrugerea modului lor de viaţă în shtetl. Aceleaşi legi impuneau şi discriminări şi restricţii în privinţa accesului evreilor la educaţie şi la diverse profesii. Legile din mai 1881 au fost într-o mare măsură punctul de cotitură în care o parte dintre evreii din imperiul ţarist au înţeles că nu vor avea niciodată o şansă la o viaţă mai bună într-o astfel de conjunctură istorică. Cu o situaţie asemănătoare se confruntau şi evreii din estul Europei care trăiau dincolo de perimetrul geografic din Pale, acolo unde în 1791 o mare parte a evreilor din Rusia fuseseră obligaţi de către împărăteasa Ecaterina cea Mare să se aşeze, pe o suprafaţă de aproape un milion de kilometri pătraţi în estul imperiului ţarist.

Aproape imediat după începerea violenţelor împotriva lor, treisprezece mii de evrei emigrează din Rusia în Statele Unite. În 1882, numărul emigranţilor evrei din Rusia se triplează faţă de anul precedent.

(Va urma)

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *