Andrea Ghiţă: In memoriam Alexandru Cherecheş un Drept al popoarelor

De curând a trecut în nefiinţă, la vârsta de peste 85 de ani, Alexandru Cherecheş din Şimleul Silvaniei, singurul cetăţean din judeţul Sălaj, distins cu titlul de Drept al Popoarelor, acordat de Statul Israel celor care au salvat evrei în timpul Holocaustului.Născut la 19 noiembrie 1927, în primăvara lui 1944 avea 16 ani şi jumătate. Băiat sărac, ucenicise la un prăvăliaş evreu care-l luase „cu contract în toată regula” şi-l ajutase să intre la şcoala de meserii. Avea multe cunoştinţe printre cei trei mii de evrei şimleoani peste care căzuseră ca un trăsnet măsurile extreme antievreieşti luate de regimul horthist , după intrarea trupele germane în Ungaria, în 19 martie 1944.Alexandru Cherecheş era premilitar şi a fost obligat să asiste la adunarea evreilor şi confiscarea tuturor bunurilor lor. A văzut apoi cum i-au strâns pe toţi în sinagogă, de unde i-au transportat la sinistrul ghetou de la Cehei, ultima staţie dinainte de trenul cu destinaţia Auschwitz. În aceeaşi primăvară şi tatăl său evadase din detaşamentul de muncă al armatei ungare şi se ascundea într-o pădurile din împrejurimile oraşului. Într-o zi, în drum spre via bunicului, i-a ieşit în cale Jossy Lax, un concitadin evreu care i-a spus că fugise din faţa ghetoizării , se ascundea în vie împreună cu alţi doi evrei Adler şi Katz. Cu toţii aveau nevoie de ajutor. Alexandru i-a condus pe toţi trei în pădure, la ascunzătoarea tatălui său, iar noaptea mergea cu mama lui să le ducă mâncare. Toate acestea au durat până în momentul în care autorităţile horthiste au hotărât să declanşeze o acţiune de control al pădurilor din jurul Şimleului pentru capturarea posibililor fugari. Alexandru Cherecheş a aflat din timp, fiind membru în gruparea premilitarilor care urma să participe la acţiune. De-acum salvarea tatălui său şi a celor trei evrei depindea de el şi de mama sa, Ana Cherecheş, „ o femeie cu adevărat cinstită şi credincioasă” cum o ştia tot Şimleul.

Am alergat într-un suflet până acasă şi i-am spus mamei. Mama a izbucnit în lacrimi: „Vai dragă, dacă îl prind pe taică-tău şi pe evrei, ne împuşcă pe toţi!” Ce era să ne facem ? Frontiera între Ungaria şi România era la Ciucea, pe nişte coline unde se aflau şi câteva case răzleţe. Mama a mers pe jos 30 de kilometri, a intrat în casele de acolo şi le-a spus oamenilor: ”Am pe soţu-meu fugar şi pe trei evrei. Nu i-aţi putea trece frontiera ? Dacă-i prinde ne împuşcă pe toţi. Şi pe bărbat, şi pe băiat şi pe mine!” „Aduceţi-i încoace!”- au zis ţăranii de acolo. În seara următoare mama le-a pregătit nişte haine şi merinde şi ne-am dus cu ei 30 de kilometri, până la Ciucea. Ţăranii de acolo i-au trecut frontiera. În 45, când s-a terminat războiul, tata şi cu Jossy Lax a venit acasă. Cu ceilalţi nu ştiu ce s-a întâmplat. Lax s-a recăsătorit. Am jucat la nunta lui. După un timp a plecat în America…” – mi-a povestit Alexandru Cherecheş în interviul pe care mi l-a acordat în 2010.

Demersurile pentru acordarea titlului de Drept al Popoarelor le-au făcut nepoţii rabinului Lax, din America. Bunicul lor le povestise cum a fost salvat de adolescentul Alexandru Cherecheş şi de mama sa şi le-a mai spus că altfel probabil ar fie pierit în deportare , alături de rudele sale. Alexandru Cherecheş a lucrat toată viaţa în comerţ, trăia în casa părintească şi devenise un susţinător al Muzeului Holocaustului din Şimleu. Nepoata lui, Manuela, a absolvit studiile iudaice la Cluj şi un capitol din lucrarea sa de licenţă a fost dedicat bunicului ei, Alexandru Cherecheş un om blând, sincer şi drept . Fie-i memoria binecuvântată!

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *