Paula Duţă: CINCI SECOLE de NEGOŢ – emblema arhitectonică a VALENCIEI

Valencia, capitala Comunităţii Autonome a Valenciei, este cel de-al treilea oraş ca mărime din Spania după Madrid şi Barcelona, fiind una dintre destinaţiile turistice spaniole cele mai apreciate. De ce ? Acest fapt se datorează centrului său istoric, unul dintre cele mai mari din Spania , bucurându-se de notorietatea internaţională prin îmbinarea atractivă a monumentelor istorice şi a muzeelor de artă cu pitorescul întâlnit la tot pasul.

Valencia, capitala Comunităţii Autonome a Valenciei, este cel de-al treilea oraş ca mărime din Spania după Madrid şi Barcelona, fiind una dintre destinaţiile turistice spaniole cele mai apreciate. De ce ? Acest fapt se datorează centrului său istoric, unul dintre cele mai mari din Spania , bucurându-se de notorietatea internaţională prin îmbinarea atractivă a monumentelor istorice şi a muzeelor de artă cu pitorescul întâlnit la tot pasul.

Valencia, chiar şi pentru un mai puţin iniţiat în tainele arhitecturii urbane dezvăluie o pleiadă de construcţii executate într-un stil modernist care reuşeşte uimitor de bine să se armonizeze cu grandoarea secolelor care au înălţat oraşul.

Vecinătatea mării, spaţiile verzi abundând în palmieri, ficuşi uriaşi şi portocali înfloriţi cu rodul aproape pârguit într-o primăvară caldă şi lipsită de capriciile celei de pe meleagurile noastre îi conferă Valenciei alura unui paradis terestru… Cel puţin pentru mine care am lăsat neîncrezătoare paltonul în cuierul de acasă.

Istoria oraşului amplasat pe o terasă fluvială înconjurată de numeroasele ramificaţii ale Turiei, a început în plină expansiune a Imperiului Roman, în anul 138 înainte de Cristos.

Numit “ oraşul celor puternici “ -Valentia Edetanorum a fost oferită drept răsplată de consulul roman Decimus Junius Brutus unui grup de soldaţi care s-au distins în războiul de cucerire al Galiciei. Decăderea Valentiei va fi consecutivă celei a Imperiului Roman, răzbunător, generalul Pompei îl va arde din temelii, dar rădăcina numelui său va supravieţui intemperiilor istoriei.

După perioada vizigotă, în timpul celor 500 de ani de cucerire musulmană numele oraşului devine Medina al-Turab ( Oraşul Nisipului ) în timp ce Balansiya se referă la întreg teritoriul provinciei Valenciei, denumire care ulterior se va referi şi la oraşul Valencia. Prin modificări gradate Valentia a devenit Valencia [balenθja]  în dialectul castilian şi València [valensia] în dialecul valencian, pronunţia sa fiind apropiată celei din latina vulgară.

Secolul al XV-lea marchează perioada de maximă înflorire a Valenciei.

 

În timp ce Europa Occidentală este zguduită de instabilitate politică şi socială, oraşul pe care Al-Russafi în secolul al XII-lea îl asemuia cu “un smarald străbătut de un râu de perle” atinge punctul culminant al traficului comercial, ceea ce-i va da un avânt demografic , economic şi cultural fără precedent.

Valencia devine un port important la Mediterană şi, în acelaşi timp se înscrie în categoria marilor centre comerciale şi financiare alături de Veneţia, Genova şi Marsilia.

Prosperitatea şi dinamismul vieţii sale economice se va răsfrânge în rafinamentul artistic care-i va permite Valenciei construcţii cu o arhitectură impozantă ce vor oferi oraşului un chip măreţ pe care anii ce vor urma nu-l vor ştirbi.

Exemplară pentru aceast secol de aur al Valenciei este Lonja de la Seda (Bursa Mătasii).

Unicitatea sa estetică se datorează îmbinării pline de măiestrie a arhitecturii civile gotice cu stilul renascentist al artei mediteraneene de secol XV, devenind astfel un obiectiv turistic de prim rang al centrului istoric al oraşului.

În 1469 autorităţile au decis construcţia noii Lonja, dar debutul efectiv al lucrărilor se înscrie spre sfârşitul anului 1482 sub îndrumarea arhitecţilor Pere Compte, Juan lborra (Yvarra) şi Johan Corbera. Sala Contractelor şi turnul au fost terminate în 1498, în timp ce întregul complex a fost finalizat în 1533 sub supravegherea lui Domingo de Urteaga.

La început aici s-a desfăşurat comerţul cu ulei. În scurt timp a devenit principalul centru comercial maritim şi piaţă de mătase, găzduind “ Consulatul Mărilor “ fondat în 1283 şi Taula de Convis y Deposits, o instituţie bancară a anului 1408 numită astfel după masa          ( taula ) la care erau semnate tranzacţiile financiare.

Astăzi Lonja de la Seda nu este doar o reprezentare tipică a trecutului comercial şi financiar al Valenciei, rolul ei în viaţa şi prosperitatea oraşului se desfăşoară fără întrerupere de peste cinci secole continuând astăzi cu bursa produselor agricole.

În acelaşi timp este sediul Academiei Culturale a Valenciei, oferind spaţiu pentru expoziţii şi alte manifestări culturale.

Şi nu în ultimul rând, Lonja de la Seda a devenit din 1996 Patrimoniu UNESCO prin „valoarea sa universală care , în ansamblu, este reprezentativă pentru stilul gotic târziu, ilustrând într-un mod dramatic puterea şi bogăţia unuia dintre cele mai mari oraşe comerciale ale Mediteranei. „

Folosindu-se exclusiv calcar din Masarrochos , construcţia are o suprafaţă rectangulară, din care jumatate este ocupată de Sala Contractelor, în timp ce Turnul, Consulatul şi grădina cu portocali completează ansamblul. Sala Contractelor sau a Columnelor, asemenea restului ansamblului este executată într-un stil gotic flamboiant.

 

Impozanta sală este împărţită în trei culoare principale prin cinci şiruri de coloane spiralate de la care se înalţă bolta. Podeaua este făcută din marmură din Alcublas în diverse nuanţe.

În centrul faţadei principale, privind către Mercado Central, se află o uşă impunătoare având imaginea Fecioarei cu Rozariul , iar deasupra sa blazonul Casei Regale de Aragon.

Ferestrele gotice au rame exterioare care, asemenea uşilor sunt bogat ornamentate cu creaturi groteşti.

 

Întreg ansamblul este crenelat. Autorul părţii principale a constucţiei a fost Pere Compte, acesta finalizând-o în 15 ani                ( 1483-1498 ). Acest lucru este consemnat într-o inscripţie cu litere gotice aurii care se desfăşoară pe pereţii sălii:

„ Inclita domus sum annis aedificata quindecim. Gustate et videte concives quoniam bona est negotiatio, quae non agit dolum in lingua, quae jurat proximo et non deficit, quae pecuniam non dedit ad usuram eius. Mercator sic agens divitiis redundabit, et tandem vita fructur aeterna.

Surprinzătoare şi impresionantă, inscripţia prezintă principiul de bază care guvernează activitatea bursei: onestitatea şi spiritul de dreptate care domnesc între comercianţi.

“ Sunt o casă impunătoare construită în 15 ani. Încearcaţi şi vedeţi, concetăţeni, cum negoţul poate fii un lucru atât de bun atunci când nu există minciuni în vorbe, când se fac promisiuni celui de lângă noi şi nu-l trădăm, când nu se împrumută bani cu interes de câştig propriu. Comerciantul care va acţiona astfel va prospera şi se va bucura la final de viaţă eternă.”

Aici era concentrată viaţa bursei, locul unde comercianţii se întâlneau, cădeau la învoială şi semnau contractele.

Consulatul Mării şi Turnul au fost construite între anii 1506 şi 1548. Realizate în stil gotic ele prezintă şi influenţe renascentiste.

Desprins din Sala Contractelor printr-o prelungire laterală se află Pavilionul Consulatului, sediul Tribunalului Mării- primul tribunal destinat comerţului instituit în Spania.

La etajul superior se află Cambra Dourada ( Camera Aurită) al cărui tavan este împodobit cu decoraţiuni sculptate în lemn, pictate şi aurite, o capodoperă a artei medievale.

 

 

Toate camerele prezintă încă mobilierul autentic.

Tribunalul condamna la închisoare comercianţii datornici , aceştia fiind închişi în Turn-cea de-a treia parte a structurii, în care se ajunge printr-o scară spiralată din calcar, accesul fiind momentan închis vizitatorilor.

Picură liniştea printre flori în tandreţea parfumului atât de suav încât ţi-e teamă că-l vei pierde înghiţit de gurile monstuos contorsionate ale creaturilor hâde ce-au fost risipite în ornamentele bogate de la intrări .

 

Surprinzător de frumoasă este grădina în care suspină o fântână stelată, iar băncile din piatră au rămas înmărmurite de secole la umbra portocalilor. Aşteaptă noii vizitatori.

Vizita a durat puţin, impresia lăsată este pe viaţă. Adăugată celei create de resul oraşului, lasă în urmă o nostalgie greu de definit.

Între soarele blând, şirurile graţioase de palmieri străjuind Calle de los Barques,între dantelăriile de fier forjat de la balcoane, albia uscată a Turiei transformată în urma inundaţiilor catastrofale într-o imensă zonă de agrement cu piste de biciclete şi terenuri de fotbal, între tentaţiile culinare pline de prospeţime revărsându-se ca dintr-un corn al abundenţei, florile multicolore, delicateţea copiilor jucându-se în parcuri şi tihna cafelei de dimineaţă sorbite în faţa ziarului…Ei bine, între toate acestea se naşte nostalgia după o normalitate nedefinită, în care doar să ne simţim noi înşine.

Pentru când ne întoarcem acasă .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *