Andrea Ghiţă: MARTIRII HOLOCAUSTULUI LIPSESC din SPAŢIUL MEMORIAL PUBLIC, al CLUJULUI

Aşteptând în van, decenii de-a rândul, iniţiativa administraţiei municipiului (oricare ar fi fost ea) de a cinsti printr-un monument public (după exemplul altor oraşe din Transilvania de Nord precum Dej, Oradea, Bistriţa, Sighetul Marmaţiei sau Târgu Mureş) în memoria miilor de concitadini exterminaţi numai pentru vina că se născuseră evrei, Comunitatea Evreilor din Cluj a făcut mai multe demersuri în vederea ridicării unui monument în amintirea martirilor Holocaustului.

Între 25 mai şi 9 iunie 1944, Clujul a devenit Judenrein (curăţat de evrei).

 

La sfârşitul lunii martie 1944, după ce Germania nazistă a ocupat Ungaria aliată, situaţia evreilor – discriminaţi rasial, încă de la sfârşitul anilor 1930 [W1] – s-a înrăutăţit simţitor, din cauza unei avalanşe de persecuţii care a atins toate aspectele vieţii civile.

La 27 martie 1944 naziştii au ocupat Clujul, evreii din oraş fiind supuşi zilnic ordonanţelor din ce în ce mai restrictive, începând de la obligativitatea purtării stelei galbene, continuând cu predarea tuturor bunurilor de valoare, cu interdicţia de a poseda receptoare radio sau de a călători în mijloacele de transport în comun şi sfârşind cu aceea de a ieşi la cumpărături şi de a-şi părăsi domiciliul, cu excepţia câtorva ore pe zi.

Peste doar o lună şi câteva zile, în 3 mai 1944, poliţia şi jandarmeria maghiară aveau să înceapă adunarea evreilor clujeni – fiecărei persoane îngăduindu-se să ia cu ea o boccea cu câteva haine şi ceva de-ale gurii – în ghetoul amenajat la fabrica de cărămizi din cartierul Iris. În decurs de o săptămână, sub şoproanele de uscat cărămizi, au fost înghesuiţi circa 16.000 de evrei clujeni şi din împrejurimi – femei, bătrâni şi copii – la care s-au adăugat alte 2000, din oraşele Huedin şi Gherla şi comunele din împrejurimile acestora.

După trei săptămâni petrecute aproape sub cerul liber, dormind pe păturile aşternute în praful de pe jos, spălându-se şi luând apă de băut de la câteva robinete care funcţionau doar între anumite ore, utilizând un şanţ pe post de latrină – unde îşi făceau nevoile câte douăzeci de oameni înghesuiţi unul lângă altul – supuşi umilinţelor şi torturilor din timpul interogatoriilor (menite să descopere ascunzătorile presupuselor averi) a început deportarea evreilor clujeni. Cei 18.000 de evrei au fost îmbarcaţi în şase transporturi direcţionate către Auschwitz  care au părăsit Clujul în zilele de 25, 29 şi 31 mai, respectiv 2, 8 şi 9 iunie 1944.

Peste un an, după încheierea războiului, aveau să revină în oraşul de pe Someş mai puţin de un sfert din cei deportaţi. Ceilalţi, peste 12.000 de persoane, pieriseră în camerele de gazare, căzuseră pradă muncii istovitoare, inaniţiei şi marşurilor morţii.

 

Evreii supravieţuitori cinstesc memoria martirilor Holocaustului

Curând după reîntoarcere, comunitatea evreilor clujeni, împuţinată dramatic, s-a apucat să reclădească sinagoga neologă puternic avariată în urma bombardamentelor. Beneficiind de ajutorul substanţial al comunităţilor din Ardealul de Sud, al unor întreprinderi şi persoane particulare, în august 1947 sinagoga a fost reinaugurată primind numele de Templul Memorial al Deportaţilor, în amintirea martirilor evrei clujeni.

Placa memorială amplasată pe faţada Templului Memorial al Deportaţilor din Cluj

În aceeaşi perioadă, tot în scopul păstrării amintirii evreilor clujeni ucişi în lagărele naziste, au fost amplasate plăci memoriale în incinta templului neolog şi al sediului comunităţii ortodoxe, fiind ridicat şi un monument memorial în Cimitirul Evreiesc Ortodox, de pe Calea Turzii 154.

Monumentul memorial din Cimitirul Ortodox

În vara anului 1946, în curtea vilelor Petru şi Pavel – unde funcţiona în acea perioadă un cămin pentru tinerii evrei reveniţi din deportare – a fost amplasat un monument memorial creat de (pe atunci) tânărul sculptor clujean Egon Marc Lövith (1923 – 2009), supravieţuitor al lagărelor de la Auschwitz şi Dachau. Momentul inaugurării monumentului este evocat astfel în cartea mamei mele Sara Székely,” Surica, fiica Evei” (editura Hasefer 2008): „Pe obeliscul înalt de circa doi metri şi jumătate erau sculptaţi doi bărbaţi cu torţe în mână, iar în partea superioară erau gravate literele ebraice «pei» şi «nun», care se înscriu pe toate mormintele evreieşti. Inscripţia de pe soclu vestea în limbile română şi maghiară că monumentul era ridicat în memoria evreilor ucişi în lagărele naziste. La dezvelire au participat membri OTDE (Organizatia Tineretului Democrat Evreiesc), prietenii noştri de alte confesiuni şi reprezentanţii Comunităţii Evreieşti din Cluj.” Monumentul a rămas pe loc până în anii 1970, când la „cererea unor locatari ai clădirilor învecinate” a fost demontat. Nu se cunoaşte soarta lui ulterioară.

De-a lungul anilor, cu prilejul festivităţilor de comemorare a 40, 50 şi 60 de ani de la deportare, evreii clujeni au amplasat plăci memoriale pe faţada şi în incinta Templului Memorial al Deportaţilor, întru aducerea aminte că până în 1944, la Cluj a trăit o comunitate evreiască numeroasă, puternică şi valoroasă care a dispărut tragic în Holocaust.

 

Edilii Clujului ignoră memoria evreilor clujeni, martiri ai Holocaustului

De-a lungul celor 69 de ani care s-au scurs de la deportarea evreilor clujeni, – tragedia căreia i-a căzut victimă o minoritate semnificativă trăitoare în oraş – a fost însemnată în spaţiul public, de strada Deportaţilor şi de o placă memorială amplasată în 1994, la împlinirea unei jumătăţi de veac de la deportare, pe clădirea fostei fabrici de cărămizi. Strada pe care se aflau şoproanele fabricii de cărămizi, unde fuseseră înghesuiţi cei 18.000 de evrei deportaţi apoi la Auschwitz, a purtat numele de Strada Deportaţilor până în 1967, când a fost rebotezată în Oaşului. În aceste condiţii singurul însemn public care evocă martiriul evreimii clujene rămâne placa memorială (din imagine) [W2]de pe faţada clădirii fostei fabrici de cărămizi, aflată departe, la periferie. 

În anul 2000 publicistul clujean Zoltán Tibori Szabó a solicitat în mod public amplasarea unui monument în spaţiul public al oraşului şi dedicat memoriei martirilor evrei din Cluj. Acest demers a fost repetat de către ziaristul maghiar de fiecare dată în anii care au urmat, ori de cűte ori când a scris sau a vorbit în public despre soarta tragică a evreimii clujene în perioada Holocaustului.

 

Proiecte nerealizate… deocamdată

Aşteptând în van, decenii de-a rândul, iniţiativa administraţiei municipiului (oricare ar fi fost ea) de a cinsti printr-un monument public (după exemplul altor oraşe din Transilvania de Nord precum Dej, Oradea, Bistriţa, Sighetul Marmaţiei sau Târgu Mureş) în memoria miilor de concitadini exterminaţi numai pentru vina că se născuseră evrei, Comunitatea Evreilor din Cluj a făcut mai multe demersuri în vederea ridicării unui monument în amintirea martirilor Holocaustului.

Într-un memoriu adresat Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, în iulie 2004, preşedintele de atunci al comunităţii evreieşti clujene, Gavrilă Goldner (1940 – 2011) propunea demararea acţiunii de amplasare a unui monument memorial al Holocaustului, după proiectul lui Egon Marc Lövith (un artist plastic recunoscut, pe plan naţional şi internaţional, şi datorită operelor cu tema inspirată din Holocaust). Propunerii îi era anexat şi proiectul propus de maestrul Lövith: „un monument nonfigurativ, alcătuit din corpuri poliedrale din beton, placate cu granit, pe care se vor face inscripţionările convenite”. Din nefericire, boala gravă şi îndelungată şi apoi decesele ambilor iniţiatori avea să zădărnicească materializarea iniţiativei.

În iunie 2011, Robert Schwartz, preşedintele în exerciţiu al Comunităţii Evreilor din Cluj, a adresat un memoriu Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, aducându-i în atenţie solicitarea de a desemna un loc public pentru amplasarea monumentului în memoria victimelor clujene ale Holocaustului, precum şi redenumirea în strada Deportaţilor Evrei, a porţiunii de pe actuala stradă a Oaşului, care leagă podul feroviar de fosta fabrică de cărămizi. Nici această iniţiativă n-a avut sorţi de izbândă.

Suntem la începutul lunii mai 2013, când se împlinesc 69 de ani de la ghetoizarea evreimii clujene şi din împrejurimi, începutul calvarului celor 18000 de suflete a căror majoritate covârşitoare a pierit în Holocaust. Comunitatea Evreilor din Cluj se află în posesia proiectului de monument creat de Egon Marc Lövith şi ar putea să-l realizeze până în mai 2014, la cea de a 70-a comemorare a deportării evreilor clujeni. Acest lucru e posibil doar prin determinare, solidarizare şi susţinere din partea evreimii din România şi din străinătate, a prietenilor şi concetăţenilor dedicaţi acestei cauze şi, să sperăm, din partea edililor Clujului, Oraşul Comoară care datorează mult în devenirea sa pe plan economic, cultural şi social evreilor (în perioada interbelică cea de a doua minoritate în populaţia oraşului) care şi-au pus competenţa, iscusinţa şi strădania – fiecare în domeniul său – pentru propăşirea oraşului natal, care avea şi un nume idiş: Kloizenburg.


 [W1]prima lege antievreiască s-a adoptat în mai 1938

 [W2]placă care este de tip “funariot”, mai mult antimaghiară, decât comemorativă a deportării

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *