Ce reprezină sărbătoarea de Șavuot? Această întrebare și-au pus-o mai multe generații de învățați ai Torei. Această sărbătoare a trezit multe dispute între diferiți învățați în Tora, precum și între reprezentanții diferitelor curente din rândul neamului lui Israel în perioada celui de al doilea Templu de la Ierusalim și în perioada Mișnei și a Talmudului: perușim (farisei), țedokim (saducei), baitosim și alte grupări.
Şavuot este una dintre cele trei sărbători în care evreii din vechiul Israel aveau obligaţia de a veni în pelerinaj la Templul din Ierusalim. Ea este menționată în Tora în câteva locuri, în cărțile Șemot (Exodul), Bamidbar (Numerii) și Devarim (Deuteronomul). Denumirile acestei sărbători sunt variate: Hag HaȘavuot (=Sărbătoarea Săptămânilor); Hag HaKațir (=Sărbătoarea Secerișului); Hag HaBikurim (=Sărbătoarea Primelor Roade). Mai târziu, în secolele II-III ale erei noastre, ea a început să fie denumită Hag Matan Tora (=Sărbătoarea Predării Torei). În Talmudul Babilonian ea a căpătat și denumirea de Ațeret (=Adunare).
Denumirea de ”Hag HaȘavuot” apare în cartea Șemot XXXIV, 22 și în cartea Devarim XVI, 10. Ea se referă la faptul că această sărbătoare a ”săptămânilor” are loc în cea de a cincizecea zi după prima zi a sărbătorii de Pesah, deci în ziua de 6 Sivan. Este interesant că Tora nu menționează data calendaristică a acestei sărbători, ci doar obligația numărătorii a șapte săptămâni întregi după ”Șabat”, iar după aceasta urmează obligația aducerii unei ofrande noi Domnului. Aceasta este numărătoarea Omerului (”Usafartem lahem șeva Șabatot temimot lemaharat HaȘabat vehykravtem minhah hadașah leHaȘem”). Acest verset generează o altă întrebare: ce înseamnă ”Șabat”? După unele păreri , ar fi fost vorba despre ziua de sâmbătă din perioada sărbătorii de Pesah. Alte păreri au afirmat că ar fi vorba despre o zi de sărbătoare, care este și zi de odihnă – și nu despre o zi de sâmbătă la propriu, deci ar putea fi vorba despre prima zi de Pesah. Alte păreri au susținut că ar fi vorba despre ultima zi de Pesah, de asemenea zi de sărbătoare. În cele din urmă, părerea care a învins și a fost acceptată este cea a fariseilor , care au considerat că în acest caz ”Șabat” înseamnă prima zi de Pesah, deci numărătoarea Omerului începe în prima zi după aceasta (în seara ajunului celei de a doua zile de Pesah), iar Sărbătoarea Săptămânilor este după 49 de zile, deci în cea de a cincizecea zi, 6 Sivan. Dar și în acest caz au izbucnit dispute și controverse, menționate în Talmud, precum: din ce cauză această sărbătoare are loc numai o singură zi? Ideea saduceilor și a baitosienilor era că această sărbătoare era destinată să fie două zile, adepții părerii respective susținând că Dumnezeu îl iubește pe Israel și de aceea i-a dat două zile de bucurie și sărbătoare. Răspunsul fariseilor (printre care al lui Rabi Iohanan ben Zakay) a fost că explicația din Tora este clară că este vorba despre o singură zi, a cincizecea după cele 49 numărate începând din cea de a doua zi de Pesah. Este interesant că această dispută a fost analizată și dezbătută între doi ”maskili” evrei din România în anii 60-70 ai secolului al XIX-lea, Hirsch Mendel Pineles și Moses von Waldberg, ambii de origine galițiană și având pregătire rabinică, primul fiind locuitor al orașului Galați și cel de al doilea al orașului Iași. Primul, în cartea ”Darkhah șel Torah” (=Calea Torei), susținuse primatul Mișnei – iar cel de al doilea, în cartea ”Kakh hy darkhah șel Torah” (=Astfel este calea Torei), susținea prioritatea unor porțiuni din Ghemara în cazul lipsei unor fragmente din Mișna. Iată cum disputa asupra datării sărbătorii de Șavuot a generat o nouă dispută, după circa 1500 de ani…
Deoarece era vorba despre o nouă ofrandă adusă Domnului, sărbătoarea a fost asociată cu încheierea secerișului orzului (potrivită din punct de vedere calendaristic, fapt care a stârnit dispute între diferitele curente din perioada Mișnei și a Talmudului), precum și cu aducerea primelor roade ca ofrandă la Templul din Ierusalim (fapt care de asemenea a trezit dispute, în cele din urmă Mișna decizând că aceste ofrande puteau fi aduse de la Șavuot până la Sucot). Astfel poate fi explicată folosirea denumirilor ”Hag HaKațir” și ”Hag HaBikurim”. Conform tradiției, Șavuot este și Ziua Judecății Fructelor Pomilor. Ulterior, în perioada galutiană, conținutul acestor aspecte legate de cultura agricolă în Ereț Israel a dispărut, rămânând o simplă amintire a perioadei legăturii poporului lui Israel cu pământul lui. O parte a tradițiilor au fost reluate abia în epoca modernă, de către mișcarea kibuțiană, care a stabilit celebrarea acestei sărbători cu serbări agricole legate de culesul fructelor, seceriș și dansuri legate de ele. În afara Ereț Israelului, sărbătoarea de Șavuot a fost – și este – celebrată două zile, dar fără legătură cu disputa asupra datării ei, ci datorită nesiguranței corespondenței astronomice. Pe această cale au apărut tradiții diferite pentru ambele zile, în privința lecturii Torei și a unor rugăciuni speciale.
Nu este clar când a fost stabilită legătura sărbătorii de Șavuot cu Predarea Torei. Cert este că în rugăciunea recitată în ziua de Șavuot este amintit faptul că această zi este ”Zman Matan Toratenu” (=Ziua Predării Torei Noastre). Ceea ce este evident este faptul că Tora menționează – în cartea Șemot – că Dumnezeu Binecuvântat Fie El a predat Tora pe Muntele Sinai lui Moșe și fiilor lui Israel în cea de a treia lună de la ieșirea lor din Egipt, deci în luna ebraică Sivan. Numai Moșe a urcat muntele; preoții (=cohanim) și poporul au rămas la poalele muntelui pentru a nu muri și ”au văzut glasurile”, respectiv cuvintele lui Dumnezeu care enunța cele zece porunci, nu numai că le-au auzit. Este renumita Revelație Sinaitică, adevărata revoluție spirituală. Legătura datei sărbătorii cu Ziua Predării Torei a fost stabilită fiind vorba despre aceeași lună. Oricum, denumirea de ”Hag Matan Tora” apare mai târziu: anterior, ea nu apare nici la istoricul Yosef ben Matityahu, nici la filosoful Philo din Alexandria. Analiști moderni au concluzionat că o asemenea legătură exista și trebuia stabilită, deoarece celelalte două sărbători din Tora, care includeau pelerinajul la Ierusalim – Pesah și Sucot – sunt legate de ieșirea lui Israel din Egipt, iar cea de a treia sărbătoare din această categorie, Șavuot, trebuia de asemenea să fie legată de acest aspect istoric. Legătura este tocmai predarea Torei în cea de a treia lună de la ieșirea din Egipt. Regretatul Șef-Rabin dr. Moses Rosen a vorbit chiar despre legătura dintre cele trei sărbători, Șavuot fiind cea mai înaltă dintre ele: Pesah a reprezentat eliberarea națională, Sucot – eliberarea socială, iar Șavuot – eliberarea spirituală. Nu urmăresc să intru în această dezbatere, dar cred că Revelația Sinaitică, petrecută probabil în ziua de Șavuot, a reprezentat Revoluția Spirituală atât pentru Israel, cât și pentru întreaga omenire.
Denumirea ”Ațeret”, prezentă în Talmudul Babilonian, tratatul Haghiga, a fost interpretată atât de învățații din Talmud, cât și de cercetătorii moderni, ca fiind paralelă cu denumirea ”Șemini Ațeret”, dată celei de a opta zile, după cele șapte zile ale sărbătorii de Sucot. Deci, o zi suplimentară, în care avea loc o adunare la care participau toți fiii lui Israel, o zi de sărbătoare adăugată sărbătorii. În acest caz, Șavuot poate fi interpretat ca fiind o zi suplimentară de sărbătoare adăugată sărbătorii de Pesah. Este o paralelizare între Pesah și Sucot, Șavuot și Șemini Ațeret, pe calea interpretării analitice.
Rugăciunea recitată de Șavuot este asemănătoare cu cea recitată în sărbătorile de Pesah și Sucot. Cele Optsprezece Benedicțiuni sunt înlocuite cu Șapte, rugăciunii de Șaharit (dimineața) adăugându-i-se rugăciunea suplimentară (”Musaf”). Se citește din Tora capitolul care include cele zece porunci, cu o melodie specială, menită să amintească tunetul auzit de Israel la poalele Muntelui Sinai, când tot poporul ”au văzut glasurile”, nu numai că le-au auzit. Se citește cartea Ruth (dintre Scrierile din Biblia Ebraică), deoarece faptele povestite în această carte au avut loc în perioada secerișului, Ruth moabita a fost o strămoașă a regelui David (care a murit de Șavuot), iar devotamentul arătat de Ruth soacrei ei este asemănat cu devotamentul lui Israel față de Tora.
Aici amintim că, în anii 30 ai secolului al XX-lea, în comunitatea sefardă din București a fost făcută o traducere a cărții Ruth în ladino, aceasta fiind citită în sinagogile spaniole din România. Traducerea, tipărită la București, era scrisă folosindu-se grafia limbii române. Noaptea de Șavuot este dedicată studiului Torei (”Tikun Leil Șavuot”), element considerat de influență cabalistică. În cursul rugăciunii de dimineață sunt pomeniți decedații (rugăciunea de Izkor).
Un aspect special este obiceiul decorării sinagogilor cu crenguțe de copaci și cu flori, pe baza tradiției că Muntele Sinai era înalt iar pe el creșteau pomi fructiferi. Alt obicei este consumul produselor lactate. Acest obicei era larg răspândit în comunitățile evreiești din România de altă dată, ca și în alte comunități așkenaze (îmi amintesc fraza ”de Șviis se mănâncă lăptării” de la bunica mea, Rașela Bujes, de binecuvântată amintire). 
Afirmația tradițională era că, deoarece fiii lui Israel încă nu învățaseră legile cașrutului, Dumnezeu le-ar fi spus că, deocamdată, să mănânce numai lăptării, urmând să învețe legile cașrutului a doua zi – iar în ziua de Șavuot se păstrează această tradiție până astăzi. Realitatea pare a fi însă diferită: se consumă lăptării deoarece Tora a fost comparată cu laptele, iar normele referitoare la primele fructe au fost paralelizate cu normele asupra laptelui. Există și obiceiul pregătirii unor plăcinte cu brânză în trei colțuri, deoarece simbolizează cele trei părți ale lui Israel (coheni, leviți, poporul), amintesc de a treia lună (Sivan) și de faptul că Moșe era cel de al treilea copil în familia lui.
Tradiții vechi, obiceiuri adăugate dealungul generațiilor, istorie profundă, filosofia Torei. Aceasta este sărbătoarea de Șavuot.
