Lucian Zeev Herşcovici: DOUĂ PERSONALITĂŢI DIFERITE, DOUĂ LEGENDE PARALELE : RABI ŞIMON BAR IOHAI şi RABI ELIEZER PAPO

Conform tradiţiei, sufletul primeia dintre aceste personalităţi, Rabi Şimon Bar Iohai, s-a înălţat spre cer la sfârşitul zilei de Lag Baomer – iar sufletul celei de a doua personalităţi menţionate, Rabi Eliezer Papo, s-a înălţat spre cer într-una din zilele de Hol Hamoed Pesah. Tot conform tradiţiei, fiecare dintre ei a murit sacrificându-se pentru a înceta o epidemie şi moartea fiilor lui Israel ca urmare a acesteia.

 

 

Care este elementul asemănător între două personalităţi diferite care au trăit în perioade istorice diferite, în cadre istorice diferite? Mi-am pus această întrebare recent, în perioada dintre Hol Hamoed Pesah şi Lag Baomer. Conform tradiţiei, sufletul primeia dintre aceste personalităţi, Rabi Şimon Bar Iohai, s-a înălţat spre cer la sfârşitul zilei de Lag Baomer – iar sufletul celei de a doua personalităţi menţionate, Rabi Eliezer Papo, s-a înălţat spre cer într-una din zilele de Hol Hamoed Pesah. Tot conform tradiţiei, fiecare dintre ei a murit sacrificându-se pentru a înceta o epidemie şi moartea fiilor lui Israel ca urmare a acesteia. Cu alte cuvinte, fiecare dintre aceşti doi oameni drepţi ar fi cerut să se sacrifice pentru a răscumpăra păcatele altora şi a salva vieţile tuturor, fie drepţi, fie mai mai puţin drepţi, tocmai datorită faptului că ei înşişi erau consideraţi drepţii generaţiei. Legendă iudaică talmudică, din secolul al doilea al erei creştine, transmisă ulterior în mistica cabalistică. În cel de al doilea caz, legenda a apărut în rândul evreilor sefarzi în prima jumătate a secolului al 19-lea.

Rabi Şimon bar Iohai

Cine era Rabi Şimon bar Iohai (respectiv, Şimon fiul lui Iohai)? El este un tannait, învăţat evreu de la mijlocul secolului al doilea al erei creştine, elev al celebrului Rabi Akiva. Rabi Şimon bar Iohai este menţionat în Talmudul Babilonian (printre care în cartea Pirqey Avot, în tratatul Şabat şi în tratatul Sanhedrin), precum şi în alte scrieri contemporane, precum Mekhilta, Sifrei, Vayqra Raba, Toseftha. El a învăţat Tora la Rabi Akiva timp de 13 ani, chiar şi în perioada în care studiul Torei a fost interzis de stăpânitorii romani ai Palestinei. Rabi Şimon bar Iohai a continuat să se opună romanilor chiar şi după înfrângerea răscoalei condusă de Şimon Bar Kochba. Printre altele, criticând administraţia romană, Rabi Şimon bar Iohai afirmase că până şi dezvoltarea provinciei Judaea (=Ereţ Israelul) de către romani se datora nu atitudinii lor favorabile faţă de această provincie şi de locuitorii ei, ci intereselor lor proprii, de a o domina, precum şi de a-şi uşura propria lor viaţă pe teritoriul ei, acţionând în calitate de cuceritori. El mergea într-atât de departe încât respingea şi construcţiile făcute de administraţia romană în Judaea, precum pieţele, băile, podurile. Denunţat autorităţilor romane pentru atitudinea lui, ca şi a fiului lui, Eliezer, cei doi sunt condamnaţi la moarte. Pentru a se salva şi pentru a putea continua să studieze Tora în Ereţ Israel (de care era foarte legat, ajungând la a se opune la părăsirea acestei ţări), Rabi Şimon bar Iohai şi fiul său Eliezer sunt nevoiţi să se mute din loc în loc, fie în Libanul de sud (la Sidon), fie la Beth Pagi, fie se refugiază în Galilea, fie la Tekoa, respectiv la sud-est de Ierusalim, localitate în care îşi stabileşte ieşiva.

Fiul său Eliezer şi ginerele său Pinhas ben Yair se numărau printre elevii lui. Rabi Şimon bar Iohai a continuat metoda lui Rabi Akiva, profesorul lui, în domeniul studiului Torei. Alte aspecte din metoda lui de studiu arată stabilirea unor reguli generale, folosirea numerelor, interpretarea raţională cu scopul stabilirii normelor halahice. Din păcate, numai fragmente din lucrarea lui intitulată Mekhilta deRabi Şimon bar Iohai au supravieţuit timpurilor şi au ajuns până la noi. Tradiţia îi atribuie şi scrierea cărţii Zohar, stabilind că el este una dintre personalităţile centrale în domeniul Kabalei. Desigur, această atribuire se datoreşte faptului că era un personaj carismatic, precum şi ascetismului său. Tot tradiţia afirmă că, pentru a se salva de pericolul execuţiei de către autorităţile romane, el s-a refugiat împreună cu fiul lui Eliezer în nordul ţării, într-o peşteră în care se spune că ar fi locuit 12 ani. În acest loc, izolat, el ar fi studiat Tora tot timpul, împreună cu fiul său. Tradiţia iudaică afirmă că această peşteră s-a aflat la Meron, în Galilea, fapt care a influenţat apariţia unor legende asupra morţii lui. Conform tradiţiei, el a murit ca să salveze ceilalţi evrei de o epidemie care secera. El ar fi cerut acest lucru pentru a salva vieţile învăţaţilor în Tora. Tradiţia a legat acest lucru de numărătoarea Omerului (=Sefirat HaOmer), când circa 27.000 de învăţăcei ai lui Rabi Akiva au murit fiindcă nu se respectau reciproc, în cadrul unei epidemii, un număr dintre ei în fiecare zi. Moartea lui a fost un auto-sacrificiu, pentru a opri epidemia, ceea ce s-a şi întâmplat. Era în cea de a 33-a zi a numărătorii Omerului, LaG BaOmer. Dar tradiţia adaugă că Dumnezeu a decis să ia sufletul lui şi să îl trimită în cer numai după ce el va transmite toată Învăţătura Torei pe care o cunoştea fiului lui şi tuturor învăţăceilor. Este ceea ce el însuşi ceruse lui Dumnezeu. Pentru aceasta a primit o zi întreagă, dar tot nu a fost de ajuns. De aceea, timpul s-a oprit, ziua respectivă prelungindu-se până când Rabi Şimon bar Iohai a reuşit să termine de transmis Învaţătura Torei, precum şi Învăţătura Kabalei, respectiv a misticii, a Torei Secrete. Atunci când a terminat, sufletul lui a ieşit şi s-a înălţat spre cer. Apoi a fost înmormântat la Meron. Pentru o perioadă de timp, tradiţia asupra morţii şi locului de înmormântare ale lui Rabi Şimon bar Iohai au fost uitate. Abia în secolele 16-17 ea a căpătat o formă nouă. A apărut ”Hillula de Rabi Şimon bar Iohai”, tradiţia vizitării mormântului său presupus de la Meron, sărbătorirea de Lag Baomer datorită bucuriei încetării epidemiei, reluarea oficierii căsătoriilor în această zi, afirmându-se că el, Rabi Şimon bar Iohai vine pe ascuns la fiecare nuntă oficiată în această zi. De fapt, rugăciuni la mormântul lui au loc zilnic, dar serbarea are loc numai în ziua comemorării lui, ca şi cum ar fi ziua în care el a renăscut, pe lângă că a transmis Învăţătura Torei tuturor şi a salvat pe toţi cei rămaţi în viaţă de la moarte. Tradiţie care există şi în prezent.

Rabi Eliezer ben Iţhak Papo

Cine era Rabi (”Ribi” în pronunţa iudeo-spaniolă) Eliezer ben Iţhak Papo? Răspunsul este: un rabin sefard, care a trăit în perioada 1785-1828, născut la Sarajevo, provenit dintr-o familie sefardă importantă, de învăţaţi în Tora. În anul 1819 el a venit la Bucureşti, probabil ca urmare a situaţiei existente în nord-vestul Peninsulei Balcanice. La Bucureşti el a fost unul dintre liderii evreilor sefarzi: după unele informaţii, el ar fi fost organizatorul Societăţii Sacra (”Hevra Qadişa”) a obştei sefarde locale, un prim pas spre organizarea ei într-o comunitate separată: numărul evreilor sefarzi bucureşteni crescuse ca urmare a imigrării datorată răscoalei lui Pazvant-Oglu (”Pazvante Chiorul”, în tradiţia folclorică românească) şi a războaielor ruso-turce. Totuşi, tot în acelaşi an (sau poate în anul următor; izvoarele nu arată data exactă) Rabi Eliezer ben Iţhak Papo s-a mutat la Silistra, în Cadrilater. Aici a continuat studiul Torei, a scris câteva cărţi, s-a ocupat de viaţa comunitară, a avut învăţăcei. Printre lucrările lui, unele tipărite în timpul vieţii, altele postume, se numără: Hodeş HaAviv (despre Talmud); Orot Elim (despre morală); Elef HaMaghen (despre Tora); Pele Yoeţ (norme de comportare şi norme halahice) şi altele. Printre numeroasele ediţii ale acestei cărţi, una dintre ele a fost publicată la Bucureşti în anul 1860. Un nepot al său s-a stabilit în acest oraş, familia lui fiind printre familiile sefarde importante bucureştene. Rabi Eliezer Papo şi-a scris cărţile în limbile ebraică şi iudeo-spaniolă. Unele dintre ele au fost reeditate, precum şi traduse în limba engleză şi în limba idiş şi sunt studiate în ieşive până în prezent. Părerea lui Rabi Eliezer Papo era că baza este studiul Torei. Munca are doar rolul de a ajuta celui care învaţă Tora să se întreţină pentru ca să poată învăţa Tora şi pentru a-şi putea întreţine familia. Punctul lui de vedere era că poziţia omului este stabilită de Dumnezeu. Dacă un om destinat să fie sărac munceşte mult şi se străduieşte să-şi depăşească sărăcia, el nu poate reuşi acest lucru, după cum cineva care munceşte puţin, dar este destinat să fie bogat va fi bogat. Totuşi, el vorbea despre obligativitatea muncii pentru orice evreu, alături de studiul Torei, care este obligaţia principală.

În anii 20 ai secolului al 19-lea, la Silistra – aflată atunci în fruntariile Imperiului Otoman – au izbuncnit câteva epidemii, de ciumă şi holeră, epidemii ajunse şi în Principate. Epidemia din anul 1828 (de holeră) a fost puternică.

 

Mormântul lui Eliezer Papo, la Solistra (sursă My Tzadik)

În acest an a murit Rabi Eliezer Papo, ca victimă a acestei epidemii. Era în una din zilele de Hol HaMoed Pesah. Tradiţia i-a adăugat însă un aspect asemănător celui legat de moartea lui Rabi Şimon bar Iohai. S-a afirmat că Rabi Eliezer Papo, dreptul generaţiei, s-a oferit el însuşi să se sacrifice pentru a determina încetarea epidemiei. Dumnezeu i-a acceptat sacrificul , iar epidemia a încetat odată cu moartea lui: datorită sacrificului lui, păcatele tuturor au fost iertate, ei rămânând în viaţă.

Există vreo legătură între Rabi Şimon Bar Iohai şi Rabi Eliezer ben Iţhak Papo?

Răspunsul la această întrebare este negativ. Ceea ce este real este preluarea legendei talmudice asupra sacrificiului unui drept al generaţiei, cel mai învăţat în Tora, pentru salvarea tuturor. Deci, Tora, respectiv omul învăţat în Tora este cel care salvează fiii lui Israel. O legendă talmudică din Ereţ Israel a dat naşetre unei legende paralele în rândul evreilor sefarzi din Imperiul Otoman, Bulgaria şi România. Aici trebuie să adăugăm că, în ultimii ani, mormântul lui Rabi Eliezer Papo de la Silistra (acum în fruntariile Bulgariei) a devenit un loc de pelerinaj pentru evrei sefarzi (dar chiar şi aşkenazi) din Israel, Statele Unite ale Americii şi Europa, organizator fiind rabinul Yeşayahu Yosef Pinto din Qiryat Malakhi şi New York. Asemenea vizite au loc de Hol HaMoed Sucot (nu Pesah!) dar pot fi comparate cu pelerinajul la Meron, deşi includ rugă şi nu serbare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *