Baabel a împlinit un an de viaţă (socotit de la prima apariţie test, din 28 iulie 2012) pe care îl sărbătoresc, cum altfel, decât cu un tort aniversar. Nu am prea mare experienţă în prepararea torturilor, mai exact niciodată nu am făcut vreunul de una singură, însă mi-am propus să vă delectez cu cel mai gustos tort din copilăria mea Tortul cu smântână (tejfeles torta, în limba maghiară), la a cărui preparare asistam – plină de încântare, emoţie şi pătrunsă de importanţa momentului – în bucătăria bunicii mele Erzsi, o bunică „adoptată”, pentru că bunicii mei au pierit la Auschwitz, la fel ca şi unul dintre băieţii ei (aflaţi mai multe despre viaţa ei şi a familiei sale din articolul „O poveste din veacul XX”  http://www.acum.tv/articol/10166/).

Tortul copilăriei

Ziua mea de naştere o ţineam în curtea Bunicilor, în jurul mesei întinse sub nuc unde erau invitaţi prietenii mei cu părinţii lor … prietenii părinţilor mei. Meniul, plănuit din timp, era rodul unor discuţii îndelungate pe care le purtam cu Bunica, în funcţie atât de resursele băneşti, cât şi de ceea ce se putea procura pe cartelă, de la Alimentara, după multe ore de stat la coadă. Un singur punct al meniului era bătut în cuie: Tortul cu smântână care încununa – delicat ca Albă ca Zăpada, dulce-acrişor, răcoritor şi vesel, decorat cu flăcăruile lumânărilor – zilele mele de naştere de pe Tărâmul Copilăriei.

Ziua mea căzând în miezul verii şi pe atunci neavând frigider, tortul îl pregăteam în ajun, în răcoarea serii. Întâi şi întâi făceam ordine pe masa din mijlocul bucătăriei, apoi pregăteam „vailingul” de aramă în care se bătea spuma de ouă, telurile, sita de cernut făina şi tava de copt. Apoi Bunica cobora de pe dulap bătrânul cântar masiv cu cadran şi, în final, scotea din sertarul pântecos al mesei de bucătărie cartea de bucate – groasă ca un ceaslov – moştenită de la mama ei. Cartea se deschidea deja şi singură la reţeta tortului cu apă (vizes torta – în limba maghiară), pentru că după opinia bunicii, „ca să-ţi iasă blatul” trebuia să-l faci exact aşa cum scrie la carte. În consecinţă am să redau mot a mot această reţetă, pentru că seculara carte de bucate se află… într-un sertar al mobilei mele bucătărie.

Ingrediente

6 ouă

30 de decagrame de zahăr

30 de decagrame de făină (cu trei nule şi cernută atent cu sita)

10 linguri de apă

Mod de preparare

(Mai întâi bunica cernea făina cu sita şi o cântărea urmărind „minutarul” de pe cadranul cântarului, după aceea cântărea şi zahărul (având grijă să nu risipească nici un cristal pentru că era pe cartelă), apoi spărgea ouăle (de casă, adunate din cuibarul găinilor) şi separa gălbenuşurile de albuşuri).

Se freacă gălbenuşurile cu jumătate din cantitatea de zahăr, până se fac spumă (bunica folosea un tel „cu spiţe”, care semăna cu antena de radio de pe casa vecinului).

Se bat albuşurile spumă (cu celălalt tel, un arc mare şi conic) adăugându-se restul zahărului în ploaie („spuma e gata bătută atunci când stă, adică nu cade dacă răstorni vailingul” îmi explica bunica în timp ce bătea albuşurile cu nădejde).

Se adaugă apa la gălbenuşurile frecate cu zahăr (această operaţie îmi revenea mie, care număram cu atenţie cele 9 linguri de apă, în timp ce bunica le amesteca în compoziţie).

Se adaugă făina şi, în final, spuma de albuş.

Se amestecă bine compoziţia, se aşează în tava bine unsă şi tapetată cu făină şi se pune la copt în soba încinsă.

Niciodată nu am ţinut minte câte minute stătea blatul la copt în cuptor, fiind prea ocupată să ling spuma de ou (din care bunica ava grijă să-mi lase o cantitate suficientă) de pe telul şi din vailingul de aramă.

Blatul era gata când o aromă plăcută umplea bucătăria. Momentul scosului din cuptor era unul de suspans pentru că se întâmpla să nu crească chiar atât de bine pe cât se aşteptase Bunica şi atunci mă întreba bănuitoare dacă numărasem cu atenţie lingurile de apă (În mod interesant pe atunci nu se folosea nici praful de copt şi nici bicarbonatul de sodiu stins cu zeamă de lămâie).

„Smântâna” – adusă de o ţărancă din Mera (un sat din apropiere, vestit pentru produsele lactate cu care aproviziona piaţa Clujului, dar şi pentru obiectele de artă populară confecţionate aici) în dimineaţa zilei mele, ca să fie cât mai proaspătă – era de fapt frişcă de casă, pe care bunica o bătea puţin şi o îndulcea cu zahăr, umplând apoi tortul tăiat în mai multe fâşii şi acoperindu-l, cu atenţie şi îndemânare, pentru a obţine un înveliş neted şi uniform. Tortul ambalat în mătasea smântânii proaspete şi aromate, decorat doar cu lumânările care vesteau anii mei împliniţi, avea o simplitate elegantă şi un gust desăvârşit. .. Gustul copilăriei!

La aniversare

Baabel a împlinit un an şi mi-am propus să ofer câte o felie generoasă din cel mai minunat tort al copilăriei mele – de data aceasta virtualizat – celor care se află în miezul revistei sau în preajma ei, cu inima şi cu condeiul: Mike Klein, George Roth, Florin Predescu şi Daniel Löwy din America, George Petrineanu şi George Farkas din Suedia, Lucian Herşcovici, Shlomo Leibovici Laiş, Liana şi Mirel Horodi, Paul Schweiger, Gabriel Gurman (Ben Meron), Tereza Mózes, Andrei Fischof, Dorel Schor şi Adrian Grauenfels din Israel, Getta Neuman din Elveţia, Carol Iancu din Franţa, Eva Galambos, Evi Szmuk, Paula Duţă, Irina Markovits, Zoe Petre, István Zsehránszky, Ivan Truţer, Ingrid Fussman din Bucureşti, Tiberiu Roth din Braşov, Mihai Eisikovits din Baia Mare, Ovidiu Ivancu din Alba Iulia (sau …India) Júlia Szilágyi, Vasile Nuszbaum, Doina Gecse-Borgovan, Vlad Cucereanu, Maria Roth, Daria Dascălu, Delia Ceuca, Laszlo Alexandru, Andrei Zador, István Rostás-Péter, Lucian Nastasă, Maria Laver, Karen Attila Sebesi, Silvia Mitricioaiei, Dan Horea, Persida Rugu – din Cluj.

Fotgrafie de la aniversarea mea din 1960. George e adolescentul din fotografie, iar eu fetita cu coada si costum de marinar care sta cu spatele.. Tortul nu se vede.

Pe George Hida (tot din America), îl amintesc separat, nu numai pentru că e un împătimit şi cunoscător al artei culinare, editorul Bucătăriei din Baabel, ci şi pentru că el e singurul care a gustat „Tortul cu smântână” de la aniversarea mea, făcând astfel parte din poveste.

Îmi doresc ca la o proximă aniversare să ne întâlnim de-adevăratelea în jurul unei mese sărbătoreşti, noi cei de acum şi cei care se vor mai alătura Baabelului, cu inima şi condeiul, în slujba cititorilor, fără de care Baabel nu poate exista!