Aveam vreo 11 ani când s-a prezentat la noi un domn într-un pardesiu frumos – îmi aduc aminte perfect – înalt, uscăţiv şi care oferea spre vănzare o carte scrisă de el. Era un eveniment să vezi un scriitor în carne şi oase… Cartea oferită spre vânzare se intitula Calea Văcăreşti şi cel care umbla să-şi vândă cărţile era însuşi scriitorul Isaac Peltz. Bineînţeles habar n-aveam cine este şi nici părinţii mei nu au auzit de acest scriitor. Nu aveau de unde. Eu am urmărit evenimentul foarte atentă, aşezată pe un scaun din vestibul.

Mă trag dintr-o familie evreiască din Ardeal. Părinţii erau vorbitori de limba maghiară.

Înainte şi în timpul primului război mondial au frecventat şcoli maghiare. Cunoşteau limba română, puteau conversa cu autorităţile, cu firmele, cu învăţătorii, profesorii noştri. Întreţineau raporturi de simpatie cu mulţi români. Dar nu citeau decât cărţi şi presă în limba maghiară. Noi, copiii, am intrat la şcoli româneşti – de altfel nici nu ne puteau înscrie în cele ungureşti, acestea neavând dreptul să accepte decât elevi de etnie maghiară.

Mă trag dintr-o familie evreiască din Ardeal. Părinţii erau vorbitori de limba maghiară.

Înainte şi în timpul primului război mondial au frecventat şcoli maghiare. Cunoşteau limba română, puteau conversa cu autorităţile, cu firmele, cu învăţătorii, profesorii noştri. Întreţineau raporturi de simpatie cu mulţi români. Dar nu citeau decât cărţi şi presă în limba maghiară. Noi, copiii, am intrat la şcoli româneşti – de altfel nici nu ne puteau înscrie în cele ungureşti, acestea neavând dreptul să accepte decât elevi de etnie maghiară.

Aveam vreo 11 ani când s-a prezentat la noi un domn într-un pardesiu frumos – îmi aduc aminte perfect – înalt, uscăţiv şi care oferea spre vănzare o carte scrisă de el. Era un eveniment să vezi un scriitor în carne şi oase… Cartea oferită spre vânzare se intitula Calea Văcăreşti şi cel care umbla să-şi vândă cărţile era însuşi scriitorul Isaac Peltz. Bineînţeles habar n-aveam cine este şi nici părinţii mei nu au auzit de acest scriitor. Nu aveau de unde. Eu am urmărit evenimentul foarte atentă, aşezată pe un scaun din vestibul.

Mama s-a scuzat spunând că ei nu citesc româneşte, nu stăpânesc suficient limba română, nu are ce face cu cartea. Domnul insista şi insista. Până la urmă mama a cumpărat-o, costa 23 de lei sau aşa ceva. Era prima carte în limba română în biblioteca părinţilor mei.

Peste ani şi ani, bineînţeles, am cumpăratşi eu şi am citit cartea. Soarta m-a adus la Bucureşti şi în anul 1959 ne-am mutat aproape de strada Traian. Şi-l descopăr pe Isaac Pelz fiindu-mi aproape vecin, stând în grădina din faţa casei lui, aşezat pe o băncuţă, citind, discutând cu vizitatorii. M-am hotărât să intru o dată şi să-i povestesc că-mi aduc aminte de el cum a venit la noi acasă la Gheorgheni. Bineînţeles, n-am îndrăznit niciodată. Ar fi trebuit să-i spun câte am învăţat din cartea lui despre viaţa evreimii bucureştene.

Am pierdut nenumărate ocazii de-a lungul vieţii mele datorită unei educaţii vetuste, de mult demodate, care te obliga la modestie….