Găsindu-mă descoperit atât de către concetățeanul întâlnit în pădurice, cât și de interceptarea convorbirii telefonice, m-am hotărât să părăsesc în grabă Călimăneștii, am aruncat în grabă tot ce aveam în geamantanul mare de placaj pe care-l târam cu mine și am pornit spre stația de tren care se afla peste Ostrov-ul de Olt. Eram cam derutat. Nu prea știam unde mă pot duce și nici măcar ce tren urmează să intre în stație și încotro merge.
Găsindu-mă descoperit atât de către concetățeanul întâlnit în pădurice, cât și de interceptarea convorbirii telefonice, m-am hotărât să părăsesc în grabă Călimăneștii. Nu a fost prea elegant că nu mi-am luat rămas bun de la gazdele mele binevoitoare, dar vrând să fiu scutit de întrebări la care nu puteam răspunde, am aruncat în grabă tot ce aveam în geamantanul mare de placaj pe care-l târam cu mine și am pornit spre stația de tren care se afla peste Ostrov-ul de Olt. Eram cam derutat. Nu prea știam unde mă pot duce și nici măcar ce tren urmează să intre în stație și încotro merge. Trenul auto-motor București – Sibiu a oprit și spre marea mirare l-am văzut pe prietenul meu Arie Kupferschmidt, coborând din el, în timp ce eu urcam. (Trenul oprea la Călimănești doar pentru un minut. Mi-am dat seama și Arie mi-a confirmat-o, că la București, convorbitorul meu a sesizat – ca și mine – interceptarea conversației.
Sibiul era pentru mine unul din locurile preferate la care veneam nu o dată la filiala mișcării și la punctul de Hakhșara, pe care-l aveam acolo. Aveam la Sibiu multe cunoștințe și chiar unele pe care mă putea baza. M-am adresat lui Samuel Feld, un fabricant de ştampile, firme, etc., care datorită îndeletnicirii sale, cunoștea pe toți. Am fost invitat la familia Mantel care avea copiii – două fete și un băiat – în mișcarea noastră. Deoarece nu se mai țineau pe atunci servitoare, mi-au oferit camera de serviciu, de la mansardă. A doua zi luând în mână ziarul „Lupta Sibiului” – bineînțeles ziar al Partidului Comunist – m-am trezit din nou descoperit. Un articol apărut la București în România Liberă, la rubrica Inamicul No.„1, pentru că m-am opus unirii cu FTDE-ul, a fost reprodus în întregime, de către ziarul local. Să fi fost un avertisment, o atragere a atenției, că ei știu că mă aflu în oraș? N-am așteptat și am luat din nou în mână toiagul pribegiei, nu înainte de mi-am luat rămas bun de la Feld. La întrebarea lui, încotro ?, i-am destăinuit că sunt în drum spre o pereche de prieteni din mișcare, – tineri căsătoriți – care pentru a li se pierde urmele s-au mutat la Blaj, o localitate cu foarte puțini evrei. Samuel Feld m-a povățuit să iau cu mine o scrisoare din partea lui, către șeful Securității din Blaj, care-i datora mărturiei lui, la comisia de purificare, rămânerea în Miliție, deși fusese căpitan și în poliția anterioară. La rugămintea mea, scrisoarea nu-mi conținea numele, ci a fost dată „la purtător”. Nu bănuiam atunci la ce va folosi, dar despre asta altădată.
