Ce reprezintă TORA (=Pentateucul) în iudaism? Răspunsul este: cartea fundamentală. După cum ea reprezintă cartea fundamentală în toate religiile creştine. Este cartea pe baza căreia s-a dezvoltat civilizaţia iudeo-creştină europeană. În iudaism, ea are un rol în plus: este cartea care include cele 613 porunci sau comandamente pe care un evreu este obligat să le îndeplinească.
Ce reprezintă TORA (=Pentateucul) în iudaism? Răspunsul este: cartea fundamentală. După cum ea reprezintă cartea fundamentală în toate religiile creştine. Este cartea pe baza căreia s-a dezvoltat civilizaţia iudeo-creştină europeană. În iudaism, ea are un rol în plus: este cartea care include cele 613 porunci sau comandamente pe care un evreu este obligat să le îndeplinească.
Aceste comandamente reflectă credinţa, şi totodată reprezintă indicaţii asupra comportării zilnice a evreului, deoarece iudaismul include nu numai credinţa, ci şi normele obligatorii de comportare socială, precum şi norme juridice. Aceste norme juridice stau la baza dreptului modern, alături de normele dreptului roman. Mai mult decât atât. Unii oameni rezumă Tora (şi Biblia Ebraică în general) la Decalog, cele zece porunci. Nu pot afirma că au sau nu au dreptate, dar pot relua cuvintele unui prieten ateu: orice ar fi, cele zece porunci reprezintă baza civilizaţiei umane şi nu pot fi respinse de nimeni.
În iudaism, precum şi în creştinism, studiul Torei are un rol important. El a influenţat asupra evoluţiei sociale şi culturale de-a lungul secolelor. Adeseori, oamenii găseau justificarea unor afirmaţii şi ale unor fapte ale lor citând versete din Biblia Ebraică. Din păcate, uneori unele versete au fost citate în afara contextului lor real, ceea ce a determinat o interpretare greşită. De aceea este important ca textul biblic să fie studiat şi înţeles în integralitatea lui. Nu urmăresc să polemizez sau să intru în dispută cu cineva în această chestiune, fie că este credincios, fie că este ateu. Oricine poate aduce argumente şi contra-argumente la infinit, oricine poate încerca să disece firul în patru, fie că acest lucru ar fi necesar, fie că ar fi inutil. Dar nu acesta este sensul textului biblic. El trebuie analizat în ceea ce priveşte conţinutul lui general. Desigur, fiecare om cu credinţa – sau cu necredinţa – lui. Textul biblic scris este unul singur şi acelaşi, deşi interpretările lui sunt variate. Poate că înţelegerea lui în profunzime ar putea conduce la unitate între oameni şi nu la despărţirea între ei în funcţie de părerea şi de credinţa individuală bazată pe interpretare. O unitate în care fiecare să îşi păstreze aspectul specific. O unitate în cadrul unei diversităţi.
În privinţa iudaismului, studiul Torei reprezintă un element central. El include atât Tora Scrisă (=Biblia Ebraică, incluzând Tora propriu-zisă sau Pentateucul, cărţile Profeţilor şi Scrierile, respectiv literatura hagiografică), cât şi Tora Orală (=Talmudul). Ambele sunt într-o unitate profundă: nu există despărţire între ele. În privinţa studiului Torei Scrise, el trebuie să fie permanent. Baza este a studiului Pentateucului, a Torei propriu-zise. El este făcut sub forma pericopelor săptămânale (”Paraşat Haşavua”), în fiecare săptămână fiind învăţată altă pericopă, însoţită de comentarii şi explicaţii, precum şi de un fragment special dintr-una din cărţile Profeţilor, care vine să rezume textul pericopei respective şi să ajute la înţelegerea lui (”Haftara”). Aceasta deoarece Tora nu este văzută ca un lucru teoretic, vechi, uscat, un glas din bătrâni, ci ca un element viu, trăit în viaţa zilnică, îndrumând spre un anumit mod de viaţă considerat corect de către oamenii credincioşi, care ţin legile şi regulile existente. Dar Tora are pericope săptămânale potrivite săptămânilor unui an. Ce urmează după sfârşitul anului? Răspunsul este: reluare într-o formă nouă, adâncită, de la an la an. Studiul Torei nu este numai o obligaţie, ci şi o bucurie. Tora este considerată Lumină, lumina studiului şi Lumina dată de Dumnezeu oamenilor.
Dar nu este numai atât. Sfârşitul studiului unui ciclu anual al Torei, respectiv al ultimei pericope săptămânale are loc într-o zi anumită, în care începe şi noul ciclu anual, respectiv începutul studiului primei pericope a Torei. Acest fapt se petrece într-o zi anumită, 22 a lunii ebraice Tişrei, considerată ”Simchat Tora” (=Bucuria Torei), alături de ”Şemini Aţeret” (=Adunarea din ziua a opta, respectiv din ziua care urmează sărbătorii de Sucot, Sărbătoarea Colibelor şi reprezintă ziua marii adunări convocată de Ezra Scribul). În Ţara lui Israel, aceste două aspecte sunt celebrate în aceeaşi zi de sărbătoare. În afara Ţării lui Israel, din motive de inexactitate a corespondenţei astronomice, fiecare dintre aceste două aspecte este celebrat în altă zi, ”Simchat Tora” fiind celebrată în ziua de 23 a lunii ebraice Tişrei (în medie, data corespunde sfârşitului lunii septembrie şi începutului lunii octombrie din calendarul gregorian; anul acesta va fi în zilele 25-26 septembrie). Este ultima sărbătoare evreiască din luna ebraică Tişrei. Bucuria Torei, a studiului ei are loc după decizia finală asupra soartei fiecăruia în noul an, considerată a fi fost luată în ajunul acestei zile, de ”Hoşana Raba”, ziua mântuirii şi a speranţei.
În seara de ajun de ”Simchat Tora”, precum şi în dimineaţa zile, sulurile de Tora sunt scoase din Chivotul Sfânt şi plimbate în sinagogă (în unele locuri şi în afara ei) în şapte tururi. Plimbarea sulurilor de Tora este însoţită de cântec şi dans. Există cântece speciale, în limba ebraică şi în limbile idiş şi iudeo-spaniolă (ladino), cântate cu această ocazie, devenite folclorice. Acelaşi lucru este valabil şi în legătură cu dansurile (unele influenţate de dansuri ale altor popoare cu care au venit evreii în contact, printre care şi hora românească, dar dansată separat de bărbaţi). Este bucuria sfârşitului studiului şi a reînceperii lui. La lectura Torei sunt chemaţi toţi cei prezenşi în sinagogă. Este citită ultima pericopă a Torei, ”Zot Haberakhah” (=Aceasta este binecuvântarea), de la sfârşitul cărţii ”Devarim” (=Deuteronomul), a cincea (şi ultima) carte a Torei, pericopă reluată în lectură de câteva ori în funcţie de numărul celor prezenţi. Această pericopă include binecuvântarea făcută de Moşe (=Moise) triburilor (=repectiv fiilor) lui Israel înaintea încetării lui din viaţă şi prezentarea lui Moşe ca cel mai mare profet al poporului evreu. Cel care încheie lectura şi citeşte ”Haftara” este unul dintre cei mai respectaţi oameni din comunitate. Urmează lectura primului capitol din prima pericopă a primei cărţi a Torei, ”Bereşit” (=La început; titlul cărţii este tot ”Bereşit”, tradus în limba română în forma adaptată ”Geneza” sau ”Facerea”). Cel care este chemat la lectura acestui capitol este considerat ”Mirele Torei”, de obicei omul cel mai învăţat în Tora dintre cei prezenţi. Lectura acestui capitol este însoţită de cântece şi de bucurie, ca o adevărată căsătorie a omului respectiv cu Tora, a învăţatului dornic să-şi continue studiul, care se căsătoreşte cu Învăţătura însăşi.
Precum vedem, bucuria Torei nu este o serbare goală, ci una de spiritualitate. Plimbarea cu Tora, ducerea Torei în braţe ca orice obiect, devenită un obicei, o onoare şi o plăcere nu este suficientă. Este necesară studierea aprofundată a Torei şi respectarea preceptelor ei, a celor 613 comandamente. Muzica şi dansul sunt numai însoţitoare ale bucuriei spirituale. Singure sunt insuficiente. Îmi aduc aminte de o epigramă scrisă de un unchi al meu, epigramistul Bernard Spiegel din Bucureşti, orignar din Iaşi, care semna ”B, Spic” (1891-1974):
Tu, ce eşti un bun evreu,
Un lucru trebuie să ştii:
Tora ca s-o duci nu-i greu,
Mult mai greu e … ca s-o ţii.
Adaug un cuvânt pios în amintirea lui ”B. Spic”, iubitor al Torei evreu religios, cu credunţă în Dumnezeu, autorul multor epigrame, care a publicat însă puţine şi nu a putut publica nici un volum, deoarece … nu toate epigramele lui erau ”pe linie”. Iar majoritatea manuscriselor lui, legate şi dactilografiate, s-au pierdut în cutremurul de pământ din anul 1977. O dramă individuală în cadrul dramei mari a epocii în care a trăit acest om…
