GABRIELA IAGĂR: IN MEMORIAM IOSIF ISER

Personalitate puternică şi hotărâtă, Iosif Iser a rămas în conştiinţa contemporanilor săi şi în istoria picturii româneşti drept unul dintre cei mai admiraţi şi iubiţi pictori prin contribuţia pe care a adus-o culturii artistice româneşti , dar şi celei universale.

 

 

Iosif Iser s-a născut pe 21 mai 1881 la Bucureşti în familia negustorului Alexandru Rubinsohn, naturalizat ca Alexandru Iosif. îşi va petrece copilăria în satul Boteni, judeţul Argeş, locul în care tatăl său este administratorul unei mori.

Va urma clasele primare la şcoala de Băieţi nr. 2 din Piteşti şi îl ca avea ca prieten şi coleg pe Ion Minulescu, de care îl va lega toată viaţa o prietenie strânsă.

 

Camile Ressu: Iosif Iser

Legat de aptitudinile artistice pe care Iosif Iser le-a manifestat în copilărie, Marin Mihalache mărturiseşte: „încă din copilărie i-a plăcut «grozav» să deseneze. O făcea cu pasiune şi continuitate, îmboldit de un irezistibil impuls lăuntric. Desena nu numai ce i se cerea la şcoală, ci şi pentru propria-i plăcere, cu o bucurie nestăvilită. Făcea desene şi pentru colegii mai puţin înzestraţi socotind că bătrânul lor profesor, cu memoria slăbită de vârstă, nu va băga de seamă că e vorba de aceeaşi mână.”(1). Se pare că aptitudinile şi interesul pentru artă le-a moştenit din familie: un străbunic dinspre mamă fusese desenator şi sculptor la Bârlad, iar unchii lui Iser erau arhitecţi.

Va urma cursurile liceale la Ploieşti, unde, de data aceasta va fi coleg cu Ion Manolescu (actor). Aici primeşte primele învăţături despre pictură de la profesorul Victorian Georgescu, unul dintre ucenicii lui Theodor Aman. După încheierea ciclului liceal pleacă la München pentru a studia arhitectura, căci familia (în afară de tatăl său) se opunea visului său de a deveni pictor. Odată ajuns acolo, Iser renunţă la cursurile de arhitectură şi se înscrie la Academia de Arte Frumoase. Studiază cu Nikolaus Gysis, Iohanan Hesterich şi Karl Marr, profesori care i-au dat o educaţie plastică serioasă: „învaţă de la ei respectul şi dragostea pentru desen, pentru desăvârşirea meşteşugului şi acurateţea execuţiei. Caută simplificarea, expresivitatea imaginii, printr-un contur puternic marcat ce-i definesc trăsătura stilului.” (2)

Iosif Iser va profita de anii petrecuţi la München vizitând muzee şi frecventând sălile de concerte. Artistul nu reuşeşte să îşi termine studiile din cauza lipsurilor materiale şi, în 1903, este nevoit să se întoarcă acasă.

Întors în România, se mută la Bucureşti şi se angajează ca desenator la ziarul Adevărul. Primul desen îi apare pe 18 octombrie 1905. Colaborează şi cu alte publicaţii precum Belgia Orientului, Furnica. Curând, devine o figură obişnuită printre intelectualii Bucureştiului. „Înalt, masiv, jovial, veşnic cu o ţigară groasă în colţul gurii, cu privirea pătrunzătoare, putea fi văzut zilnic la redacţia ziarului, aplecat peste o foaie de hârtie.

Dar nu numai acolo: la terasa Oţeteleşteanu „ cenaclul artiştilor vremii – pe Calea Victoriei, la cafeneaua Kübler, în sălile de întruniri sau la Parlament, ca şi prin mahalalele şi pieţele Bucureştiului, Iser, căutându-şi temele, iscodeşte permanent realitatea.”(3)

Deschide expoziţii cu desene îmbogăţite cu un adaos de acuarelă, menite să sporească expresivitatea. Desenele încep să capete maturitate, transformându-se din caricaturi în adevărate portrete.

Se aruncă în lupte politice, aflându-se alături de cele mai curajoase personalităţi ale vremii precum C. Mille, N.D. Cocea, T. Arghezi, Gala Galaction etc., publicând imagini satirice care prezentau critic situaţia socială a vremii.

Iosif Iser pleacă la Paris în 1908 pentru a-şi continua studiile. Acolo va frecventa cursurile Academiei libere Ranson şi se va împrieteni cu pictorul André Derain, cu care împărtăşea aceleaşi idealuri artistice. După numai câteva săptămâni, începe să publice la revistele Le Témoin şi Le Rire. Aceste reviste făceau parte din acelaşi trust cu Simplizissimus, Lustige, Blatter (Germania) şi El Papitu (Barcelona), reviste care îi reproduceau desenele apărute la Paris. în aceşti ani lucrează cu o energie înverşunată, iar acest lucru se vede căci linia sa capătă eleganţă, ceea ce demonstrează o evoluţie din punct de vedere artistic.

Iser se întoarce după doi ani la Bucureşti şi în ianuarie 1911 începe colaborarea cu Facla, o revistă înfiinţată de N.D. Cocea. Desenele sale, „bogate în idei, cu un limpede mesaj social exprimat în forme percutante, contribuiau eficient la popularitatea revistei şi la influenţarea opiniei publice.” (4).

Această colaborare, care a durat timp de trei ani, reprezintă o etapă nouă în evoluţia sa, fiind o etapă marcată de aprofundarea viziunii artistice. îşi perfecţionează continuu tehnica, ajungând la un stil concis „în care linia aspră dobândeşte forţă sintetică”(5).

Interesul lui Iser pentru mediul cultural se concretizează într-o serie de portrete ale intelectualilor vremii: M. Sadoveanu, I. Minulescu, B. St. Delavrancea, I.L. Caragiale, I. Slavici, Al. Vlahuţă, O. Goga, A. Castaldi, G. Enescu, ş.a. Interacţiunea dintre Iser şi mediul literar nu este reflectată nu doar de portretele pe care artistul le-a realizat scriitorilor vremii, ci şi prin ilustraţiile pe care le-a realizat pentru cărţile unor scriitori precum: Tudor Arghezi, Gala Galaction, Tudor Teodorescu – Branişte, Ion Minulescu, Emil Isac, Alexandru Philippide, etc.

în 1913, Iosif Iser este concentrat în armată şi este nevoit să străbată o parte din Dobrogea pe jos. Această călătorie îl impresionează atât de tare că, în acelaşi an deschide o expoziţie în care expune şi o serie de scene şi peisaje dobrogene. Pictorul va rămâne toată viaţa legat de aceste locuri: ?întâlnirea cu Dobrogea a însemnat pentru Iser un fel de şoc ce i-a dezlănţuit fantezia. Descoperise acolo o bogată temă picturală, pe care a ştiut să o exploreze ca nimeni altul. (…) Chiar şi atunci când, la Paris, în deceniul următor, va aborda tehnica gravurii, subiectele la care se va opri cu predilecţie vor fi inspirate tot de această lume, pe care o va duce cu el în suflet şi pe retină oriunde se va afla (6). Va merge să viziteze Bosforul şi Balcicul în căutarea de peisaje şi figuri orientale.

Pictează de asemenea şi ţărani, în puţine culori, cărora le oferă o bogată scară de nuanţe, pentru a obţine un efect posomorât prin care doreşte să exprime soarta ţărănimii româneşti. Picturile din timpul războiului înfăţişează soldaţi, zugrăviţi în culori pământii, pentru că, Iosif Iser doreşte ca prin intermediul culorilor folosite să sugereze atrocităţile războiului pe care soldatul simplu a trebuit să le înfrunte.

între 1920 şi 1934 se stabileşte la Paris, unde lucrează şi studiază cu frenezie, sub îndrumarea lui Cézane. Evoluţia sa este vizibilă atât din punctul de vedere al tehnicii, cât şi al armoniei culorilor „ culorile încep să i se lumineze, capătă strălucire şi vibraţie”. Lucrează la Academia liberă de pictură sub îndrumarea lui Othon Friesz, pictând nuduri. Acest motiv pictural, după cum însuşi Iser declara, reprezintă modelul cel mai frumos de pictat.

Peisajele încep să capete o mai mare importanţă pentru Iosif Iser. Sub influenţa franceză, acestea dobândesc materialitate, substanţialitate şi claritate, iar sub influenţa lui Cézane, Iser încearcă să surprindă în peisajele sale ceea ce este constant, ceea ce este cel mai puţin schimbător. Pictează peisaje din sudul Franţei, Dobrogea, Iaşi, Spania.

în 1934, atunci când se întoarce de la Paris, revista Cuvântul liber îi închină un întreg număr. începând cu acest an, Iosif Iser intră într-o nouă fază a dezvoltării sale artistice. Pictorul încearcă acum să surprindă sufletul celor înfăţişaţi în tablouri şi să le redea trăirile fie prin culori, fie prin obiectele care îi înconjoară. Acest lucru poate fi observat cel mai bine în tabloul Arlechinul şi dansatoarea. Putem observa în acest tabloul contrastul dintre costumaţia dinamică a arlechinului şi costumaţia liniştită a dansatoarei.

Dispoziţia sufletească este reliefată prin expresiile faciale, care sugerează dramele prin care cele două personaje trec şi pe care încearcă să le ascundă şi pe care ochiul fin al artistului le simte şi le surprinde în tablou.

După 1944, Iosif Iser se reîntoarce la desenul politic şi pictează compoziţii şi portrete de muncitori şi cărturari, femei de la periferia oraşului, venite de curând de la ţară , pe care le pune să pozeze torcând. Caută chipuri aspre care să exprime viziunea sa despre viaţa rurală. Prin aceste motive picturale revine la preocupările de la începutul carierei sale artistice, însă tablourile pe care le zugrăveşte acum sunt îmbogăţite de culoare şi rotunjime.

În portretele pe care le pictează „se opreşte nu numai la expresia feţei”, „chipul ca oglindă a stării sufleteşti”, ci caută totodată să redea concordanţa firească dintre această stare şi gestul sau ţinuta personajului.” (7)

Demn de remarcat este autoportretul pe care Iosif Iser şi-l face în 1950 , atunci când se apropia vârsta de şaptezeci de ani. Acest tablou înfăţişează un artist matur, cu o personalitate puternică, viguros, încruntat – surprins în intensitatea actului creator. Privirea sugerează încrederea în sine, iar pensulele pe care le ţine în măna stângă simbolizează uşurinţa cu care acesta lucrează dar şi familiaritatea, subliniată şi de ţigara din colţul gurii şi de fumul albastru.

Apogeul carierei vine însă în 1956, când, cu prilejul aniversării a 75 de ani, Dalles organizează o expoziţie în cinstea sa, în care adună circa 400 de opere. în această expoziţie se putea vede clar evoluţia artistică a lui Iser: de la o linie colţuroasă, aspră, la o linie suplă. De asemenea se putea observa şi faptul că Iser a interpretat simbolurile specific româneşti în felul său, reînnoind şi îmbogăţind astfel pictura românească. „În portrete căuta felul de a fi al cuiva, caracterul lui permanent, de totdeauna.(…) Pare că îl interesa nu atât ce face omul, cât înfăţişarea lui, ca motiv vizual.”(8)

În martie 1958, cu o lună înainte de a deceda şi cu două luni înainte de a împlini 77 de ani, Iosif Iser deschide la Bucureşti o expoziţie care cuprindea 115 desene, pasteluri şi guaşe, cele mai multe realizate în ultimii doi ani. „Moartea l-a prins în plină activitate…”(9)

A FI SAU A NU FI EVREU

Iosif Iser. Citind acest nume realizăm că pictorul nu are origini româneşti, iar din biografia sa aflăm că are origini evreieşti. întrebarea care decurge din aceste informaţii este următoarea: Se reflectă evreitatea în opera sa?

Putem răspunde pozitiv şi negativ. Este adevărat că Iosif Iser a pictat şi portrete de evrei, însă nu este singurul din generaţia sa care a abordat această temă, iar cei care au abordat această temă, nu erau neapărat evrei. Nicolae Grigorescu, un pictor care nu are origini evreieşti, are o serie de portrete cu evrei, dintre care cel mai celebru este Evreu cu gâscă.

Nicolae Grigorescu Evreu cu gâscă

Aşadar, din abordarea acestui motiv pictural, nu reiese originea evreiască a lui Iser. Temele principale pe care le-a abordat de-a lungul carierei sale sunt foarte variate, iar cele privind evreii şi iudaismul reprezintă un motiv secundar.

De altfel, tema minorităţilor era foarte abordată în acea vreme. Putem observa şi la alţi pictori români din acea perioadă tablouri care înfăţişează minorităţi precum: ţigani, evrei, turci, tătari, etc.

Pe de altă parte putem spune că Iosif Iser exprimă în unele opere evreitatea sau mai bine zis orientalismul său. Putem observa în numeroase tablouri predilecţia sa către oriental şi orientalism.”Orientalismul său nu era unul de împrumut, ca în cazul altor pictori, de la noi sau de aiurea. El însuşi oriental în adâncurile alcătuirii lui, Iser simţea Orientul”, afirmă Marin Mihalache. (10)

Astfel că Iser va picta numeroase portrete de tătăroaice, turcoaice, odalisce, familii de tătari. Va călători chiar la Balcic şi la Bosfor, în căutarea trăsăturilor orientale pure, necontaminate de contactul cu alte culturi. încearcă de asemenea ca în tablourile sale să surprindă ceea ce este constant în lumea orientală: costumaţia, cromatica, ochii migdalaţi, etc.

Totuşi, trebuie să recunoaştem că, necunoscându-i biografia, nu putem determina, doar privindu-i tablourile, originea sa evreiască. Dar, cunoscând această informaţie, vom privi într-o altă lumină tablourile sale, căutând în temele şi motivele pe care le abordează elemente care să ne confirme originea sa evreiască.

Bibliografie:

* Constantin, Paul, Grafica politică a lui Iser, Editura pentru stat de literatură şi artă, Bucureşti, 1955

* Mihalache, Marin, Iosif Iser (monografie), Editura Meridiane, Bucureşti, 1968

1Marin Mihalache, Iosif Iser (monografie), Editura Meridiane, Bucure?ti, 1968, p.6

2 Marin Mihalache, Op.cit., p.8

3 Paul Constantin, Grafica politică a lui Iser, Editura pentru stat de literatură ?i artă, Bucure?ti, 1955, p.11

4 Marin Mihalache, Op.cit., p.11

5Marin Mihalache, Op.cit., p.13

6 Marin Mihalache, Op.cit., p.17

7 Marin Mihalache, Op.cit., p.34

8Marin Mihalache, Op.cit., p.36

9Marin Mihalache, Op.cit., p.38

10 Marin Mihalache, Op.cit., p.17

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *