Paula Duţă: “MEDIC REZIDENT” sau “ MEDIC REZISTENT “ ?

În fiecare toamnă îmi voi aminti clipa intrării mele în rezidenţiat şi la ce a urmat după aceea, anii de studiu apoi desprinderea din braţele facultăţii unde învăţasem 8 ani cu totul…şi încă mai era nevoie. Şi totuşi de ce se vorbeşte atât de laconic despre medicii rezidenţi, produsul de viitor al Şcolii Medicale Româneşti ?

 

 

În toamna anului 1992 mă îndreptam cu mama spre Spitalul Universitar aflat gard în gard cu Facultatea de Medicină “Carol Davila” străbătând B-dul Eroilor Sanitari printre castanii încărcaţi cu fructele toamnei. Emoţiile erau cât Carul Mare de pe cer. După cinci ani de examene nu mă călisem deloc. Tremuram ca o frunză. Mama mi-a pus în palmă o castană şi mi-a spus “Să-ţi lumineze Dumnezeu mintea! Pune-o acolo lângă tine !”.

Ne-am despărţit la intrarea în spital şi gata, am intrat în sala de examen cu castana sufocată în pumnul strâns.

În fiecare toamnă îmi voi aminti această clipă a intrării mele în rezidenţiat şi la ce a urmat după aceea, anii de studiu apoi desprinderea din braţele facultăţii unde învăţasem 8 ani cu totul…şi încă mai era nevoie.

Şi totuşi de ce se vorbeşte atât de laconic despre medicii rezidenţi, produsul de viitor al Şcolii Medicale Româneşti ?

Şi asta doar în momentul de încordare socială în care cer, asemenea altor categorii sociale, drepturi salariale adaptate specificului activităţii şi derulării pregătirii lor profesionale, fiind acceptaţi în urma unui examen naţional într-un program de perfecţionare la care nu au acces decât cei foarte buni dintre cei buni. De ce nu prezintă interes o emisiune televizată cu şi despre rezidenţi, care să arate problemele şi eforturile lor intelectuale? Sunt un fan al serialului Anatomia lui Gray, dar realitatea bate filmul, chiar şi aici, în România… Cu bune,cu rele, toate ne aparţin, trec pe lângă noi oameni minunaţi, iar noi nu-i ştim, sunt anonimii cu suflet mare, rezidenţii noştri…

Eu am aparţinut generaţiei 1995 care a primit după rezidenţiat patalamaua de  “ specialitate de lux”…”Ce dinţi drepţi !? Cine-şi permite aşa ceva ?”… Dovadă şi ultimele locuri la repartiţie ( examen din care s-au retras 9 din cei 10 candidaţi din Bucureşti) : Vulcan, Codlea, Podul Turcului, Turda, Piatra Neamţ şi Craiova.

De curând mi-am revăzut trei foşti pacienţi care au trecut pe la cabinet să-mi spună că au intrat la Medicină. Am fost foarte impresionată. Imaginaţi-vă că-i cunoaşteţi de aproape un deceniu, timp în care am asistat la viaţa lor strecurată printre programările la consultaţiile periodice, mi-au devenit apropiaţi şi…deodată au crescut, au devenit învăţăcei în cea mai nobilă meserie de pe pământ.

Nu pot decât să sper că vor termina facultatea într-o altă perspectivă a societăţii noastre asupra valorii adăugate prin muncă.

Vă propun să nu vorbim de salarii acum.Valoarea muncii unui medic este inestimabilă.

Încerc să mă limitez, în linii generale şi sper de bun simţ, la naşterea unui profesionist înainte de a fi înghiţit de “ sistem “ şi de a fi impregnat, chiar sufocat, de problemele socio-economice în care trebuie să se scufunde cu abilitatea lui Houdini pentru a putea ieşi la suprafaţă victorios şi a-şi face meseria pentru care s-a pregătit ani de zile.

Investiţia în viitorul medic se datorează în primul rând părinţilor care susţin anii de pregatire din liceu, cu meditaţii la cel puţin două discipline de examen. Bun. De obicei sunt 2 ani. Urmează admiterea şi cei 6 ani de studenţie, susţinuţi de cele mai multe ori tot de părinţi, să le dea Dumnezeu putere şi sănătate !…Vine şi momentul rezidenţiatului în care se dă examen pentru admiterea într-o specialitate medicală. În funcţie de locuri şi de opţiuni câştigi între 3 şi 7 ani de studiu într-un spital aflat, de regulă într-un centru universitar. Eşti deja medic rezident, angajat al respectivului spital. Îmi amintesc de un profesor care compara medicul rezident cu…” câinele spitalului ” pentru fidelitatea cu care-şi urma programul zilnic, fiind oricând la dispoziţia medicilor coordonatori.

Într-adevăr, rezidentul era un medic…rezistent, dornic să înveţe şi să asimileze experienţa acumulată oră de oră în spital. În această perioadă de maximă fertilitate intelectuală este căutată orice oportunitate de instruire medicală suplimentară, fie ea în bibiotecă dacă există dotarea necesară, la congrese, cursuri de perfecţionare sau, destul de greu, în cabinetul unui alt coleg de breaslă trecut prin ciur şi dârmon. Şi costă…Fără a mai adăuga deloc simplul fapt al chiriei şi al întreţinerii de zi cu zi, mai ales pentru cei care nu sunt acasă ori sunt căsătoriţi sau mai au şi un copil…

A spus cineva vreodată că învăţatul medicinii este gratuit, susţinut de stat ? Să fim serioşi, pompăm bani în învăţământ din prima clasă primară.

Avem acces la informaţie medicală de ultimă oră permenent şi într-un mod necondiţionat de fondurile financiare care ne susţin la studiile de rezidenţiat ? Mă îndoiesc.

Îmi amintesc de cărţi. Doamne, cât le iubeam ! Trecusem pe lângă un original cândva şi am suspinat văzând că este cât două salarii de rezident. Îmi amintesc pe profesorul meu care m-a rugat să-i xerocopiez o carte pe care americanii o numiseră ” Biblia Ortodontului”. O aveam într-un exemplar xerocopiat în sistem economic, adică două pagini pe o coală. Nu o puteam citi decât cu lupa….Când a vazut dragul de el cartea astfel oferită, a strâns-o la piept spunându-mi ceea ce nu voi uita nicicând. ” Nu există o seară în care să nu citesc cărţi medicale.” Vorba unui om în prag de 70 de ani…. Nu a fost chip să scap fără o sticlă de whisky şi un pachet de cafea pe care să le ofer persoanei care a făcut posibilă naşterea noii sale lecturi….Eram în 1994.

În cei trei ani ai mei de rezidenţiat am continuat să fac ceea ce începusem ca studentă. Pe lângă învăţat, nu m-am oprit să-mi cumpăr materiale stomatologice ca să pot să-mi văd nestânjenită de studiu şi am lucrat în puţinul timp liber într-un cabinet ca să-mi finanţez dotarea ortodontică cu instrumente de mare precizie. Îmi amintesc că am serbat cu ”sponsorii ” mei ( parinţii ) primul meu salariu de rezident într-un mod original…Mi-am cumpărat primul aparat de fotografiat, un Kodak simplu şi un film color, ne-am luat cocker-ul şi am mers în plimbare spre Snagov unde am făcut primele noastre poze color…Era 1992, toamnă ca şi acum.

Extrem de benefică a fost prezenţa în rezidenţiat a unor figuri remarcabile ale învăţământului ortodontic bucureştean, atât de sensibil la nou şi la manualitatea experimentată după zeci de ore de muncă individuală. Alături de aceşti oameni am învăţat nu doar ortodonţie, cât noţiunea de demnitate, de dăruire, de dorinţă de afirmare şi de perfecţiune cu puţinul pe care-l aveam. Am asistat într-o zi la o lecţie…Un pacient adusese medicului asistent un cadou. Acesta l-a refuzat şi l-a rugat să-l ia cu el când iese din cabinet. Omul l-a lăsat pe masă părăsind vizibil timorat cabinetul la finalul tratamentului. Din câte îmi amintesc cadoul l-a luat femeia de servici. Un parfum şi un after-shave…”Nu vă pretaţi la cadouri şi la alte compromisuri. Munca ta este mult mai valoroasă decât o spun banii strecuraţi în buzunar. Ştiu că unora dintre voi le este greu, dar o dată ce sunteţi evaluaţi astfel nu veţi mai putea să vă săltaţi valoarea în ochiii lor. “

Spuneam la începutul articolului că Rezidentul este Rezistent…Toată munca lui se află sub imperiul dorinţei de afirmare în specialitatea aleasă şi este direct influenţată de modul în care se mişcă angrenajele sociale ce susţin sistemul de sănătate public. Şi simţim cu toţii asta pe pielea noastră, oricine mai devreme sau mai târziu, fie el medic sau nu se confruntă într-un fel sau altul cu dezordinea şi lipsa de echitate din domeniul asigurărilor medicale. 

Eşti pus în faţa faptului de a găsi un tratament mai ieftin chiar dacă este mai puţin eficient ? Se amână o analiză medicală sau o manoperă terapeutică fiindcă ai fost trecut pe lista de aşteptare ? Îţi doreşti să mergi la un curs medical sau la un seminar internaţional de prestigiu, dar nu ai cu ce ? Te-ai înscris la Doctorat şi eşti comparat cu Vanghelie ? ( mie mi s-a întâmplat asta ) Există aparate performante în spital, dar nu şi oamenii instruiţi pentru a le folosi în beneficiul bolnavilor ?….Uzură fizică sau morală?

Iar în tot acest timp rezidentul rezistă cu un salariu de 1000 Ron în speranţa unui final al stagiului său în care să-şi poată face simţită prezenţa în societatea care are nevoie de el şi să aibă satisfacţia morală a muncii sale, continuând să facă eforturi pentru a-şi pune un ban deoparte şi a-şi perfecta specializarea. El a înţeles că “cheagul” începe să se adune după ani de muncă şi de sacrificii pe care uneori nu şi le mai poate asuma…Probabil că perspectiva sa de viitor va rămâne sistemul privat de sănătate în care va avea şansa să se perfecţioneze profesional şi să aibă un salariu decent. Asta va fi şi unica şansă a pacienţilor , nu văd alta în România.

Am cunoscut o rezidentă la Gastroenterologie care mai are două săptămâni şi termină stagiul de 5 ani. Cât o a doua facultate. Cu totul, 11 ani de studii universitare si post-universitare. Nu are nici cea mai mică idee de ce se va întâmpla după aceea. Este doar fericită să termine rezidenţiatul. A avut şansa unui stagiu de 1 an într-o clinică din Paris. Mi-a spus cu ochiii lăcrimând că a învăţat acolo mai mult decât în toti anii din ţară. …La întoarcerea acasă au fost necesare 7 luni de aşteptare pentru ca Ministerul să-i recunoască stagiul , în caz contrar fiind în pericol să reia examenul de admitere în rezidenţiat. Acum este un medic specialist care nu ştie care din lumile din jur o va primi. Cea de aici sau cea aflată în alte colţuri de promisiuni ale ogradei UE.

Destul. Mă opresc aici.

Sunt doar opinii personale ale unui fost rezident care nu poate trece nepăsător peste lipsa de informare şi de receptivitate a opiniei publice vizavi de rezidenţii din domeniul medical de astăzi, trecuţi în mod ironic alături de cei care primesc “onorarii necuvenite”, coafeze, chelneri şi ce-o mai fi pe lista aceea, fără să am intenţia de a denigra pe nimeni.

Realitatea este că nu ne permitem să avem medici prost plătiţi dacă dorim să ne bucurăm de servicii de calitate, susţinute în primul rând de studii, cursuri şi cărţi de specialitate al căror preţ vine direct din buzunarul “ Rezistentului “…

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *