Itzhac Guttman Ben Zvi (1931 – 2013) este singurul inginer de aviaţie format în România, care a contribuit la programele de avioane civile şi militare din Israel şi care a făcut parte din conducerea Industriei Aeronautice Israeliene (IAI). El a pregatit de asemenea noi generații de specialiști în domeniu.
Pe 18 noiembrie s-au împlinit 30 de zile de când ne-a părăsit, după o lungă și grea suferință, Itzhac Guttman Ben-Zvi , (Țicu, cum îi spuneau cei apropiați), unul din inginerii cu studii în România, care a avut o contribuție importantă la dezvoltarea industriei aeronautice israeliene.
Câteva date biografice
Țicu s-a născut la București, pe 26 aprilie 1931, fiul venerabilului rabin Zvi (Herș) Guttman (1899-1973), rabin al Comunității Evreilor din București, președinte al Tribunalului rabinic, președinte fondator al organizației sioniste religioase Mizrahi din România. El a învățat la Școala primară evreiască „Moria” din apropierea casei părintești.
În ianuarie 1941, când avea numai 10 ani, a trecut prin trauma rebeliunii, când bandele legionare au venit la casa lor din strada Vasile Adamachi, vecină cu Sinagoga Mare și i-au ridicat pe tatăl lui și pe frații mai mari, Iancu și Iosif, ducându-i la un sediu legionar unde i-au schingiuit și apoi în pădurea Jilava, unde i-au ucis pe cei doi frați, tatăl scăpând de gloanțele ucigașe printr-o minune. Trauma aceasta, l-a urmărit toată viața. La aniversarea pogromului, care a avut loc pe 21 ianuarie 2004, la Sinagoga Mare din București, el a spus: „Nici până în ziua de azi, după 63 de ani, nu am puterea sufleteascâ să descriu ce am trăit în acele zile; este o trăire care la zece ani cât aveam atunci, a rămas adânc întipărită în inima mea, în mintea mea, în amintirea mea – și nu o pot împărtăși cu nimeni. Frații mei Iancu și Iosif au fost omorâți. Am fost la înmormântarea lor și am suferit împreună cu părinții mei, cu sora și fratele meu, cu atât de mulți prieteni, rude, colegi ai lor. Mama mea, Ethel Guttman, nu a rezistat loviturii îngrozitoare și, după o o lungă boală, chinuită fizic și moral, s-a sfârșit și se odihnește acolo, la Cimitirul Filantropia, alături de Iancu și Iosif.”
Liceul l-a urmat la „Cultura”. Am fost colegi, la Gimnaziul Teoretic „Cultura Max Aziel” (director I.Vardi). Școala fiind evacuată din clădirea de pe stada Zborului, funcționa într-o casă închiriată de pe strada Remus. Păstrez un volum scos de școala noastră în anul școlar 1942-1943. Eram elevi în clasa a II-a. Citesc lista elevilor. Premianții noștri, Camil Silviu (cunoscut inginer de sunet de film) și Druckman Samoil (Sami Damian, un apreciat critic literar), ne-au părăsit în ultimul an. Acum Gutman Ițhoc (am transcris numele cu ortografia originală). Doamne, generația noastră se duce!
După absolvirea primelor patru clase la „Cultura”, drumurile noastre s-au despărțit. Ne-am reîntâlnit, aici în Israel, după ce am ieșit la pensie. Țicu a luat inițiativa unor întâlniri ale foștilor colegi de la „Cultura”. Au fost întâlniri minunate. Apoi, fiecare, cu familia și problemele lui… Totuși, îmi amintesc că ne-am reîntâlnit din nou, câțiva colegi de atunci, acum câțiva ani, la expoziția tel-aviviană a colegului nostru din clasa a II-a, cunoscutul pictor parizian Sami Bris…
Țicu a studiat la Politehnica din București, Facultatea de Mecanică, cu specialitatea aeronautică, una din specialitățile de elită a acestei facultăți. După absolvirea Facultății, în 1954, a lucrat ca inginer la Direcția Generală a Aviației Civile. În 1955 s-a căsătorit, la București, cu muzicologa Ruth Schönblum, originară din Iași. Au două fete: Thea (Herz), doctor în psihologie și Shirly (Weiser), inginer și avocat.
Activitatea profesională în Israel
În 1960 familia a izbutit să emigreze în Israel. Țicu a fost imediat angajat la întreprinderea „Bedek Matosim” care ulterior s-a transformat în Industria Aeronautică Israeliană (IAI). El a lucrat aproape 35 de ani la IAI, unde a făcut o carieră strălucită. A fost șef al serviciului de calcul și analiză de avioane, apoi șeful serviciului de proectare. În 1981 a fost numit vice-președinte, director general adjunct al IAI. În perioada 1978-1981 a condus biroul european al IAI de la Paris. În paralel cu activitatea la IAI, a avut o valoroasă activitate didactică. A predat în perioada 1968-1998 cursuri de construcții de avioane la Tehnionul din Haifa și ulterior, în perioada 1999-2005, la Universitatea Tel Aviv. A condus cursuri de masterat în domeniul structurilor cu profile subțiri.
A avut o contribuție importantă la proectarea avioanelor militare (KFIR, LAVI) și a avioanelor civile (ARAVA, ASTRA, GALAXY), construite de IAI. În funcția pe care a avut-o la IAI a ajutat numeroși specialiști, noi sosiți din România, să se încadreze la această întreprindere.
Personalitate de prim rang în domeniul aeronauticii, a participat la numeroase congrese internaționale (Paris – 1964; Amsterdam – 1970, Haifa – 1974), ocazii în care s-a reîntălnit cu fostul lui profesor, savantul român, Elie Carafoli. Fiind cunoscut și apreciat de cadrele de conducere ale industriei aeronautice românești, care în anii ’80, după ce România s-a desprins de influența sovietică, căutau legături în Occident, a fost contactat la Paris de directorul industriei aeronautice din România. Ca urmare, în octombrie 1981 o delegație a conducerii IAI, din care făcea parte și el, a făcut o vizită oficială în România. Cu această ocazie, s-a stabilit o posibilitate de colaborare, care urma să se concretizeze în cadrul unei vizite în România a ministrului israelian al Apărării, Arik Sharon. Vizita acestuia a avut loc în iunie 1982, dar acordul nu s-a putut concretiza, deoarece imediat a izbucnit primul război din Liban… De abia după 1990, s-au putut stabili legături între cele două industrii, realizându-se cooperări utile pentru ambele părți.
Activitatea publicistică.
Țicu a fost preocupat de faptul că multe informații despre istoria comunității evreiești din România, care apăruseră în presa de limbă română din Israel, erau eronate. Știind adevărul, din surse directe, din casa tatălui său, a fost preocupat ca informațiile pe care le deținea să nu se piardă. A scris numeroase articole în acest sens și în final a publicat, în anul 2008, la editura „Semne”, excepționalul volum intitulat „ADEVĂRURI TĂINUITE – Mărturiile unui fiu de rabin”. La lansarea volumului, care a avut loc pe 29 aprilie 2008, la Centrul Cultural „Beit Iacov-Iosef Rav Zvi Guttman” din Tel Aviv, autorul mi-a făcut cinstea să mă includă printre vorbitori. Am subliniat atunci, importanța informațiilor istorice cuprinse în carte, în legătură cu activitatea tatălui său, rabinul Zvi Guttman. Autorul a scos în evidență rolul pe care l-a jucat rabinul Guttman în momentele cele mai grele, ale terorii comuniste declanșate contra conducătorilor sioniști din România, influențându-l într-o direcție pozitivă pe șef rabinul Mozes Rosen, promovat de regim, care era atunci „omul potrivit, pe locul potrivit, la timpul potrivit”. Descrierea evenimentelor din anul 1954, legate de arestarea fratelui Efaim Guttman, acuzat de activitate sionistă și eliberarea lui, în urma insistențelor tatălui său, care au culminat cu ședința de la Consiliul de Miniștri din 12 iunie 1954, prezidată de conducătorul comunist Petre Borilă, „eveniment unic în analele comunismului din România”, sunt de o mare valoare istorică. Se poate spune că după acest eveniment, a urmat o schimbare în atitudinea regimului comunist față de evrei și față de sioniști, concretizată în „dezghețul” din anii 1955-1956 și masivele depuneri de cereri de emigrare în Israel din anul 1958. Familia Guttman a primit aprobarea să emigreze în 1960-1961. A început faza israeliană a activității familiei Guttman, fiecare în domeniul său. Tatăl, rabinul Zvi Guttman, ajuns în Israel, a „transplantat” la Tel Aviv sinagoga care poartă numele celor doi frați martiri, Iakov (Iancu) și Iosif, la care s-a adăugat Memorialul Holocaustului din România și Centrul Cultural. După moartea tatălui – în 1973- aceste instituții sunt conduse de fiul și urmașul său, rabinul Efraim Guttman.
Educat în spiritul iudaic, pe care l-a respectat totdeauna (mergea sâmbătă pe jos de la casa din cartierul Văcărești-Sfânta Vineri până la Politehnica din Polizu), Țicu a fost un sionist convins, fiind în România, până la interzicerea organizațiilor sioniste, membru al organizației religioase de tineret Bnei Akiva. A contribuit prin numeroase articole la cunoașterea istoriei mișcării sioniste din România. Publicarea cărții „Adevăruri tăinuite” a fost expresia atitudinii sale față de adevărul istoric și a profundului său respect pentru activitatea, din păcate prea puțin cunoscută, a tatălui său, gaonul rabin Zvi Guttman. A combătut în modul cel mai hotărît antisemitismul, vorbind în diverse ocazii despre crimele săvărșite de legionari la pogromul din ianuarie 1941 de la București. Mărturia sa de la televiziunea română, care poate fi accesată la adresa www.youtube.com/watch?v=tZPPHK4C3-o – este zguduitoare.
Itzhac Guttman Ben Zvi este singurul inginer de aviaţie format în România, care a contribuit la programele de avioane civile şi militare din Israel şi care a făcut parte din conducerea Industriei Aeronautice Israeliene (IAI). El a pregatit de asemenea noi generații de specialiști în domeniu. 
A publicat numeroase articole despre dezvoltarea fără precedent a industriei aeronautice israeliene și despre istoria aviației din România.
Cu toată poziția la care a ajuns în profesiunea sa și contribuția deosebită la dezvoltarea industriei aeronautice israeliene, a rămas un om modest, prietenos, gata să ajute, implicat în viața comunitară. Fie-i amintirea binecuvântată.
