A recepta, a înţelege, a transfera cele înţelese într-o altă limbă… Iată catenele îndeletnicirii  – una dintre modalităţile de a-mi câştiga pâinea – care, în ultimii douăzeci de ani, îmi ocupă o mare parte din viaţă, dar pe care am practicat-o cu mult timp înainte, chiar din anii copilăriei, trăind mereu conectată la cel puţin două limbi şi îndeplinind adesea funcţia de convertor (traductor!)  dintr-o limbă în alta, al fluxului de informaţie captat.

A recepta, a înţelege, a transfera cele înţelese într-o altă limbă… Iată catenele îndeletnicirii  – una dintre modalităţile de a-mi câştiga pâinea – care, în ultimii douăzeci de ani, îmi ocupă o mare parte din viaţă, dar pe care am practicat-o cu mult timp înainte, chiar din anii copilăriei, trăind mereu conectată la cel puţin două limbi şi îndeplinind adesea funcţia de convertor (traductor!)  dintr-o limbă în alta, al fluxului de informaţie captat.

Dincolo de o cunoaştere cât mai bună şi o perfecţionare continuă a limbilor din şi în care se face traducerea, ea presupune o seamă de calităţi precum: atenţia de a recepta cât mai corect, disponibilitatea de a urma logica şi capacitatea de a înţelege  textul original, dorinţa de a transfera cât mai exact şi mai corect – cantitativ şi calitativ – cele receptate, implicând răbdarea de a căuta cuvintele cele mai potrivite şi maleabilitatea de a prelua stilul original,  dar şi disciplina de a te înfrâna de la comentarii şi adăugiri. Şi probabil şi alte calităţi pe care, încă nu le-am descoperit, din păcate.

Cred că în strădania de a îmbunătăţi lumea exterioară şi cea lăuntrică, fiecare om este dator să încerce acest exerciţiu de smerenie, de respect şi slujire, de intermediere şi înlesnire a comunicării, într-un cuvânt traducerea.