Bunica mea de la Arad, Omutti sau Helus néni (tanti Helus) cum era cunoscută în oraş, era o gospodină nemaipomenită. ştia să gătească feluri sofisticate care nu numai că erau bune, dar şi frumoase, avea răbdare să le orneze. De fapt, fiind o doamnă ocupată cu viaţa socială, nu gătea ea ci a învăţat-o pe bucătăreasa Roza toate reţetele. Faptul că era o perfecţionistă a reprezentat mai târziu o adevărată povară pentru cumnata mea, (la rândul ei o gospodină talentată deşi, ca şi mine şi ca noi toate fetele din generaţia noastră, a învăţat să gătească după ce s-a măritat. Noi nu am avut timp să învăţăm în adolescenţă). De ce era o povară pentru ea? Deoarece fratele meu venea cu exemplul bunicii. “Da, e bun ce-ai făcut, dar bunica?” Numai că, aşa cum am spus, nu ea gătea ci Roza, iar la bătrâneţe, când s-a mutat cu noi în casă, tot o femeie ne făcea de mâncare şi ea nu se băga. Totuşi, existau şi excepţii. în ocazii festive, se punea pe treabă.
N-am să uit, odată, de ziua mamei, pe lângă multe alte feluri, pregătise aspic colorat, mi-a rămas în minte era aspic roşu şi verde. Nu mai ştiu ce a împodobit cu acest aspic, dar eu am rămas cu o admiraţie profundă. De la ea am învăţat singurul fel de mâncare pe care ştiam să-l prepar când m-am măritat: tocăniţa de viţel. De ce asta? Habar n-am, cred că era uşor de făcut şi, mofturoasă cum am fost în copilărie (unii spun că şi acum), o mâncam..
Dar ceea ce mi s-a întipărit în memorie a fost tortul “trunchi de copac”, L-am mai evocat când am scris despre bunica într-un alt articol, dar am vrut să-l amintesc deoarece când era vorba de noi, nepoţii, ne făcea poftele. Citisem despre acest tort şi nu-mi puteam imagina cum trebuie să fie, cum trebuie să arate. Iar bunica, într-o zi mi-a făcut surpriza: a făcut un mic trunchi de copac, cred că nu mai mult de două porţii, să mâncăm noi, amândoi copiii şi a făcut până şi nişte ciupercuţe rosii cu puncte albe, bănuiesc din marţipan. Niciodată de atunci nu am mai mâncat un astfel de tort. Drept amintire, vă transmit şi eu reţeta , cu avertismentul că nu este uşor de făcut.
Tort “trunchi de copac”
Blatul: 8 ouă, 8 lg zahăr, 8 lg făină, 100 gr nucă măcinată. Se freacă gălbenuşul cu zahărul până se albeşte compoziţia. Se adaugă treptat făina şi nucile şi la urmă albuşurile bătute spumă. Se toarnă compoziţia într-o tavă dreptunghiulară mare şi se coace.
Crema: 250 gr unt, 250 gr zahăr, 4 ouă, vanilie, 50 gr cacao. Se bat ouăle cu zahărul pe aburi. Untul se freacă spumă şi se adaugă ouăle reci în unt. Se imparte crema in două într-o jumătate se pune cacao.
Nuci pralinate: se ard 150 gr zahăr in care se pun 150 gr nuci. După ce se răceşte, se sfarăma cu piuliţa sau cu maşina de nuci. Se amestecă cu restul de cremă de ou.
Se scoate blatul din tavă, se pune pe un şervet umed, se unge cu un strat de cremă cu nuci şi se rulează. Se îmbracă în cremă de ciocolată. Ca să ia forma unui trunchi de copac se taie marginile (nu prea mari)i şi se pun sub formă de cioturi ( o parte oblică sub formă de ciot şi o parte dreaptă sub formă de buturugă). Tortul se aşează şi se asamblează pe un platou alb. După ce a stat puţin la rece se haşurează cu furculiţa, dând forma scoarţei de copac. Pe platou se pun ciupercuţe şi crengute de asparagus, ciupercuţele confecţionate fie din marţipan, fie din bezea, unsă cu peltea de vişine.
