Lucian – Zeev Herşcovici: TU BIŞVAT, ANUL NOU AL POMILOR

Ziua de 15 a lunii Şvat este considerată Anul Nou al Pomilor. Ea este o sărbătoare agricolă. Talmudul vorbeşte despre anul nou al pomilor în ziua considerată ca început al ploilor din noul an, înaintea ei sfârşindu-se ploile din anul precedent. Apa ploilor este neapărat necesară existenţei pomilor, creşterii lor,  înfloririi lor şi legării rodului. Ideea stabilirii unui ”an nou al pomilor” arată importanţa pomilor în viaţa evreilor antici, precum şi dragostea lor pentru pomi, pentru natură.

”Binecuvântarea fructelor în ziua de 15 a lunii ebraice Şvat (TU BIŞVAT) este acceptată de toţi evreii ortodocşi (atât sefarzi, cât şi aşkenazi, hasidim şi oponenţi ai hasidismului), în mod unanim”. Cu această frază începe cartea ebraico-franceză ”Ketamar yifrach: seder halimud veHagadah  leTU  biŞvat  lefy minhaghey hasefaradim” (=Să înflorească precum un palmier: ordinea studiului şi povestirea tradiţiilor în seara de ajun de 15 Şvat, după obiceiurile evreilor sefarzi), publicată de rabinul profesor universitar de geografie Hillel Henri Bakis din Montpellier, în anul 2006. Ce reprezintă această sărbătoare, care este rolul şi poziţia ei în tradiţia iudaică?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ne referim  la tradiţia talmudică după care ziua de 15 Şvat este considerată Anul Nou al Pomilor. Ea este o sărbătoare agricolă. Talmudul vorbeşte despre anul nou al pomilor în ziua considerată ca început al ploilor din noul an, înaintea ei sfârşindu-se ploile din anul precedent. Apa ploilor este neapărat necesară existenţei pomilor, creşterii lor,  înfloririi lor şi legării rodului. Se considera că roadele pomilor fructiferi, legate până la 15 Şvat, aparţin de recolta anului precedent, iar cele legate începând din această zi aparţin noului an. Ideea era bazată pe situaţia meteorologică din Ereţ-Israel în perioada redactării Talmudului: majoritatea ploilor cădeau până la 15 Şvat. Ea indică atât cunoştinţe meteorologice, cât şi cunoştinţe botanice, agricole, pomicole şi silvicole la învăţaţii din Talmud. Se considera şi faptul că apa ploilor care cad după 15 Şvat începe să se încălzească, faţă de apa ploilor care cad iarna până la această dată. Astfel se explică şi tradiţia plantării de puieţi în ziua de 15 Şvat, prima zi a Anului Nou al Pomilor. Erau puieţi plantaţi în noul an, iar vârsta lor era socotită începând din acea zi. Acest lucru era important, deoarece rodul pomilor din primul lor an era interzis consumului, aceste fructe trebuind să fie date ca ofrandă.

Stabilirea zilei de 15 Şvat a fost precedată de dispute, prezente în Ghemara. A existat părerea de a se stabili Anul Nou al Pomilor în prima zi a lunii Şvat şi nu în mijlocul ei. Decizia asupra zilei de 15 Şvat, deci la jumătatea acestei luni, a fost luată pe baza situaţiei meteorologice. Această dată a fost considerată şi prima zi a primăverii, a începutului reînvierii naturii după hibernarea pomilor în timpul iernii, a începutului muncilor agricole şi pomicole. Ideea stabilirii unui ”an nou al pomilor”, special pentru aceştia, arată importanţa pomilor în viaţa evreilor antici, precum şi dragostea lor pentru pomi, pentru natură. În perioada celui de al doilea Templu de la Ierusalim, omul era asemănat cu pomul. Pomii şi roadele lor sunt menţionaţi şi în Tora.

În perioada galutiană, celebrarea anului nou al pomilor a căpătat aspecte diferite, ca urmare a despărţirii evreilor de pământul Ereţ Israelului. Unele tradiţii au fost pierdute. Există mărturii după care evreii sefarzi şi o parte a evreilor aşkenazi au continuat totuşi să celebreze această sărbătoare sau cel puţin să îşi amintească de ea: decizii asupra ei, din perioada rabinilor ”gaoni” din Babel (Irak) şi din Aşkenaz (Germania), deşi este vorba de simple menţiuni halahice. Ziua de 15 Şvat a căpătat un sens nou în secolul al 16-lea,  rabinul Ary Hakadoş (”Aşkenazy Rabi Iţhak”) din oraşul Safed (”Ţfat”) atribuindu-i un aspect cabalistic. Celebrată cu acest aspect suplimentar în rândul evreilor sefarzi,  sărbătoarea de 15 Şvat s-a extins şi în rândul evreilor aşkenazi, prin filiera hasidică, încă din secolul al 18-lea, pentru a pătrunde treptat în tradiţia tuturor evreilor central-est-europeni. Ea a devenit o sărbătoare fără o obligaţie specială, cu excepţia interdicţiei postului în ziua respectivă, riturile de celebrare diferind de la o obşte evreiască la alta, în funcţie de situaţia, poziţia şi necesităţile obştei respective.  Aspectul principal este obligaţia consumului de fructe din anul precedent.

În rândul evreilor sefarzi a fost stabilită tradiţia unei mese de ”Seder” în seara de ajun a zilei de 15 Şvat, fiecare fruct având alt simbol cabalistic. Profesorul Hillel Henri Bakis a analizat această tradiţie, menţionând existenta a trei feluri de ”mese de Seder” în acest sens: ”Seder sefard”, sau ”sărbătoarea fructelor”, devenit o ceremonie familială; ”Seder cabalistic clasic”, apărut în prima jumătate a secolului al 18-lea; ”Seder simbolic al celor patru lumi ale cabaliştilor”. Toate aceste forme de Seder sunt celebrate de evreii sefarzi. Ele includ consumul de fructe de câteva feluri, în funcţie de poziţia seminţei în fruct, precum şi a câtorva feluri de vin. Ideea principală este atât legătura cu pământul, cu natura, cât şi urarea întăririi, a vieţii: ”Să înflorească, să rodească precum un palmier”. În ultimele decenii, ideea unei ”Hagade” şi a unei mese de ”Seder” în seara de ajun de 15 Şvat a fost preluată şi de unii evrei aşkenazi. Obiceiul consumului de fructe uscate şi zaharisite (ca siguranţă că provin din recolta anului precedent) s-a extins în toate comunităţile evreieşti.

”Anul nou al pomilor” a fost preluat şi de mişcarea sionistă, iar ulterior de instituţiile israeliene. Astfel, a fost adoptată ideea exportului de fructe israeliene în obştile evreieşti din Diaspora. Organizaţia ”Keren Kayemet leIsrael” a preluat obiceiul plantării de puieţi în Israel, fapt care are loc anual în ziua de 15 Şvat, cu excepţia anilor în care această zi cade într-o sâmbătă (”Şabat”). TU biŞvat  a devenit o sărbătoare populară în rândul tineretului evreu şi israelian, prin intermediul mişcărilor sioniste de tineret. Au fost compuse cântece ebraice israeliene pentru copii legate de această sărbătoare, cântate alături de poeme sinagogale sefarde. Mai mult decât atât: Knessetul, respectiv Parlamentul Israelian, a fost întemeiat în anul 1949 în ziua de 15 Şvat, care a devenit şi ziua de naştere a instituţiei care simbolizează democraţia israeliană.

În încheiere, m-am gândit să redau un poem sinagogal cu care se încheie masa de Seder pentru TU biŞvat la evreii sefarzi. Este poemul ebraic ”Yedid Nefeş”, scris de poetul şi cabalistul Rabi Elazar Azkari din Safed (1533-1600). Orientarea cabalistică, mistică, de rugă către Dumnezeu şi compararea Lui cu strălucirea lumii sunt evidente. Este un poem de devoţiune şi rugă. Masa de Seder din seara de ajun de 15 Şvat se încheie cu speranţă şi optimism, cu credinţă puternică în ajutorul lui Dumnezeu. Poemul ”Yedid Nefeş” (=Prieten din suflet) reflectă aceste sentimente. Este poemul dragostei, speranţei şi bucuriei. El cuprinde patru strofe, fiecare de câte şase rânduri, acrostihul originalului ebraic (pe baza primei litere din fiecare prim rând al fiecarei strofe ) fiind tetragrama, Numele lui Dumnezeu, care era permis să fie spus numai de către Marele Preot din Templul de la Ierusalim o dată pe an, de Yom Kipur. Rima este împărţită: la primele patru versuri din fiecare strofă este alternată, iar la ultimele două versuri din fiecare strofă este împerecheată.

Ca observaţie, menţionez că acest poem este inclus şi în cărţi de rugăciune, fiind recitat şi de evreii aşkenazi cu puţin înainte de începerea rugăciunii din ajun de Şabat. După câte ştiu, acest poem nu a fost tradus în versuri în limba română până acum. Fără a fi poet, m-am gândit să îl traduc, căutând să-i dau varianta românească cea mai potrivită cu sensul şi forma sa. Din păcate, nu am putut reda acelaşi număr de silabe în fiecare vers, precum şi aliteraţia din original.

 

YEDID  NEFEŞ  (=PRIETEN DE SUFLET)

 

De: Rabi Elazar Azkari (traducere în limba română: Lucian-Zeev Herşcovici)

 

Prieten de suflet, Părinte milostiv,

Pe robul Tău atrage-l spre a Ta voinţă,

Iar el va alerga, precum un cerb naiv

Să se închine-n faţa Ta, cu-ntreaga lui fiinţă.

Fiindcă i-ai promis dragostea Ta,

Care-i mai dulce decât mierea.

 

Tu Doamne, plăcut, eşti a lumii strălucire

Sufletul meu e bolnav de iubire pentru Tine,

Te rog vindecă-mi-l cu a Ta iubire,

Arătând plăcerea strălucirii Tale pentru mine.

Atunci sufletul meu se va-ntări şi se va vindeca

Şi de bucuria Ta eternă se va bucura.

 

Fă să se înalţe mila Ta,

Ai milă de poporul Tău, ales de Tine,

Aceasta e dorinţa lui, argintul lui:

Să vadă măreţia puterii Tale depline.

Doamne, te rog, dorul de farmecul Tău îmi e viaţa,

Ai milă, nu dispărea, nu-Ţi ascunde faţa.

 

Arată-Ţi faţa, Doamne, Te iubim, fă-ne să o vedem,

Întinde peste noi cupola păcii Tale

Cu gloria Ta pământul luminează, lumina Ta să o avem,

Te vom descoperi, ne-om bucura de Tine pe-orice cale.

Doamne, acum, când timpul a venit,

Să revenim cu Tine în epoca de aur  ce-a pierit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *