Geoge Roth: ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ la CONCERTUL de ANUL NOU de la LINCOLN CENTER

Audra MacDonald prezintă următoarea piesă, scrisă pentru Yo Yo Ma, de unul din cei mai mari compozitori contemporani, Osvaldo Golijov. Şi începe muzica. Parcă se transformă totul în jur, devenind o scenă din natură, cu ciripit de păsări, ritmuri sud-americane, tango argentinian. Peste tot se aude acest sunet incredibil, produs de Yo Yo Ma cu violoncelul său …

În fiecare an ne confruntăm cu dilema „Stăm acasă de Revelion sau nu”. În Silicon Valley în California, lipsa transportului în comun face ca dacă vrei să sărbătoreşti de Revelion şi să bei alcool, trebuie să stai unde eşti până dimineaţă sau să rişti să fii arestat de poliţie la una din multele puncte de control, amplasate în noaptea anului nou pe principalele drumuri de acces. Deci dacă vrei să bei un vin bun şi să nu ai probleme, stai acasă. Aşa că am hotărât să face (eu cu soţia ) să stăm acasă de acest Revelion.

Am început să mă uit la televizor şi să caut ceva interesant. îmi place mult să îi văd pe Andersen Cooper şi Kathy Griffin în Time Square în New York. Au un umor extraordinar împreună şi sunt nişte „ghizi” foarte plăcuţi la trecerea dintr-un an în altul. Dar showul lor începea pe CNN la 10.00, deci mai aveam două ore şi, tot butonând, găsesc pe PBS (postul de televiziune public ) o transmisiune a concertului de Anul Nou de la Lincoln Center din New York, despre care citesc că este cu dirijorul Filarmonicii din New York Alan Gilbert şi cu Yo Yo Ma. Decidem: hai să ne uităm la asta.

Concertul începe cu o piesă de Ravel şi Audra MacDonald, o cântăreaţă celebră, prezintă următoarea piesă şi spune că a fost scrisă pentru Yo Yo Ma. de unul din cei mai mari compozitori contemporani, Osvaldo Golijov.

Fiind un mare amator de muzică simfonică clasică, sunt destul de sceptic în ceea ce priveşte muzică modernă, dar văzându-l pe Yo Yo Ma cu celebrul violoncel Stradivari presimt ceva special. Înainte de a începe piesa, se difuzează un film care ne arată cum Yo Yo Ma l-a sunat pe Osvaldo Golijov şi i-a spus că ar vrea să interpreteze o piesă de-a lui şi aşa a început totul. Piesa se numeşte Azul. Am aflat că Osvaldo Golijov este de origine argentiniană. Şi începe muzica. În acel moment parcă totul din jur s-a transformat, deevnind o scenă din natură, cu cântat de păsări, ritmuri sud-americane, tango argentinian (pe scenă era şi un acordeonist), şi peste tot se aude acest sunet – care nici nu ştii de la ce instrument vine – produs de Yo Yo Ma cu violoncelul său. Aud şi muzica din Schindler’s List, şi la un moment dat o horă românească, muzică klezmer, muzică africană.

Osvaldo Golijov

Mă uit la soţia mea care stă pe un fotoliu şi observ că lăcrimează. Numai ascultând acest concert îţi dai seama de puterea muzicii de a te transborda dintr-un loc în altul şi a te deconecta total de realitatea imediată. Nu de multe ori mi s-a întâmplat aşa ceva. Ultima dată îmi amintesc mi s-a întamplat la Viena acum un an ascultând un concert de Ravel în celebra sala de concerte de la Musikverein. După aproximativ 27 de minute când se termină Azul, m-am simţit absolut curăţat de orice energie negativă, orice „zgomot” din jur şi pregătit pentru Noul An 2014. Intrigat de asta am căutat imediat informaţii despre compozitor şi am citit că este din Argentina, mama lui era de origine evreiască română şi tatăl rus. Deci muzica lui reprezintă o sinteză a muzicii din toată lumea, o intersecţie a culturilor, un „fusion” –  cum se spune în limbaj elevat – şi m-am gândit că naţia evreiască are această putere de sinteză extraordinară reflectată în artă. Şi asta pentru că viaţă în diaspora a fost caracteristică evreilor, în decursul timpului s-au adunat „genele”  multor culturi, şi generând o „sinteză” a pluralităţii şi diversităţii din lumea asta. Sper să reuŞesc să iau legatura cu Osvaldo Goljov şi să încerc să-l aducem în România, nu cu Yo Yo Ma, ci cu Matt Haimovitz (http://www.matthaimovitz.com/), un extraordinar violoncelist de origine română din SUA. care a mai fost la Cluj. cu ocazia unui Festival de Muzică Americană acum câţiva ani. Si aşa s-a născut şi un nou proiect.

La Mulţi Ani la toată lumea, un An Nou Fericit şi dacă aveţi vreme să va uitaţi la:

 

http://video.pbs.org/video/2365138199/

 

Nu o să va pară rău !!!!

Los Gatos, CA 1 Ianuarie 2014

 

 

Referinţe:

 

http://www.last.fm/music/Osvaldo+Golijov

 

http://www.youtube.com/watch?v=RgCA8zTeFOQ

 

http://www.osvaldogolijov.com/bio.htm

 

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *