De curând am primit prin mail o prezentare, cu multe imagini pitoreşti, a oraşului meu natal, Gheorgheni şi a împrejurimilor sale: munţii, Lacul Roşu, Piatra Altarului, Cheile Bicazului, frumuseţi care mi-au încântat copilăria. Într-o carte apărută recent, alcătuită de un fotoreporter din Ungaria care a vizitat – fotografiind în repetate rânduri – Ardealul, apare şi scurta prezentare a oraşului Gheorgheni, locuit în proporţie de 98 la sută de secui. Este menţionată prezenţa de câteva secole a armenilor…Dar unde sunt evreii?
Cu mare bucurie m-am uitat la o prezentare pe email cu multe imagini splendide ale oraşului meu natal, Gheorgheni şi a împrejurimilor sale, munţii, lacul Roşu, Piatra Altarului, Cheile Bicazului, frumuseţi care mi-au încântat copilăria.
Într-o carte apărută recent, alcătuită de un fotoreporter din Ungaria care a vizitat, fotografiind în repetate rânduri Ardealul, scurta prezentare a oraşului Gheorgheni locuit în proporţie de 98 la sută de secui. Este menţionată prezenţa de câteva secole a armenilor….Stai, dar evreii ?
sinagoga din Gheorgheni
Am fost cam 800 de suflete. În majoritate muncitori la fabricile de cherestea, originari din Maramureş, vorbitori de limba idiş, religioşi. A existat şi o clasă mijlocie de avocaţi, medici, funcţionari, comercianţi, fabricanţi în mare majoritate de expresie maghiară. Aveam şi un poet. Evreii au construit o fabrică de spirt, una de bere, una de lăzi (ajunsă ca mărime a doua în ţară până în 1940) şi, ce este mai important, câteva fabrici de cherestea. Nu era puţin pentru orăşelul nostru. S-a creat un adevărat cartier industrial. O singură fabrică de cherestea se afla nu în preajma gării, ci pe la ieşirea din oraş, spre Lacul Roşu.
Dictatul de la Viena din august 1940 a produs multe emoţii în rândurile evreimii din oraş, care scăpa de ameninţarea regimului legionar – şi avea să intre sub rigorile legislaţiei antisemite din Ungaria. Era evident de ce scăpam şi pericolele ce ne aşteptau. Intrarea armatei maghiare, primită cu entuziasm de populaţie, a fost urmată de deschiderea grajdurilor de bovine de la fabrica de spirt al unui evreu. Vitele slobozite care alergau prin piaţă au fost pentru noi, evreii, un semnal cât se poate de grăitor privind noua situaţie. În dimineaţa următoare îl văd pe bătrânul meu unchi pălmuit de un blănar. (care în curând a ajuns preşedintele organizaţiei crucilor cu săgeţi din oraş). Dar lucrurile s-au mai aranjat, oamenii s-au descurcat într-un fel sau altul. Au urmat însă înrolările bărbaţilor evrei în detaşamente de muncă şi trimiterea lor pe front, la cotul Donului, ş.a.m.d. nesfârşite suferinţe, decese. Familia noastră era avantajată de faptul că tatăl meu fusese distins în Primul Război Mondial cu decoraţii de vitejie, ceea ce îi oferea exceptare de sub legislaţia antievreiască şi şi-a putut continua comerţul cu piese auto, benzină etc.
Dar în urma fatidicului 19 martie 1944 – intrarea tancurilor germane în Ungaria şi numirea unui guvern progerman – toată evreimea din Gheorgheni, cu mic cu mare, a fost strânsă şi trimisă în ghetoul de la Reghin (unde jandarmeria i-a supus unor schingiuiri şi înjosiri oribile pentru a mărturisi unde şi-au ascuns averile) de acolo fiind deportaţi la Auschwitz.
tăbliţele memoriale ale martirilor Holocaustului, din incinta sinagogii din Gheorgheni
Familia noastră a scăpat datorită înţelegerii manifestate de ofiţerul SS care prelua trenul la graniţa de la Kosice…..S-au întors foarte, foarte puţini de la Auschwitz. Tăbliţele de marmoră din Sinagoga din localitate cu numele celor dispăruţi stau mărturie grăitoare cu privire la cumplita noastră tragedie….
Nu merita să fie menţionată, oricât de scurt, în prezentarea de faţă ?
Domnilor, prin această ştergere din memorie îi mai omorâţi odată pe concetăţenii voştri ? De ce ? Aprobaţi ce s-a întâmplat în mai-iunie 1944 ? Din păcate, aşa se pare….
