Dintr-un comunicat de presă din zilele trecute aflăm că, în şedinţa sa din 24 ianuarie 2014, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor a făcut o serie de propuneri pentru Premiul Nobel: Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Norman Manea, Varujan Vosganian. Splendoarea acestor nominalizări merită reliefată în trecere.
Viaţa publică a fost agitată în ultimii ani de informaţia că CNSAS l-a trimis în judecată pe autorul Buneivestiri pentru activităţi de sprijinire a poliţiei politice comuniste. De fapt în august 2012 Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea şi a constatat prin sentinţa sa că Nicolae Breban a fost colaborator al Securităţii, deoarece “în mod evident (…) a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, prejudiciind grav statutul persoanelor urmărite”. În fulminantul editorial Cum ne asumăm prezentul (din România literară, nr. 18/2011), Nicolae Manolescu se dezlănţuia memorabil împotriva scriitorului: “E, se pare, mai simplu să arunci răul în spatele timpurilor decît să-ţi asumi răspunderea faptelor tale. Timpurile, tulburi sau nu, nu-l scutesc însă pe Nicolae Breban de laşităţile trecute şi nici de neonestitatea prezentă. (…) Nu-mi face nici o plăcere să dezvălui astfel de lucruri. M-a obligat scrisoarea lui Nicolae Breban, nedemnă de pana unui mare romancier, dar perfect ilustrativă pentru un om moralmente grav bolnav. Colegii lui din Consiliu şi eu însumi i-am întins o mînă după ce am luat cunoştinţă fără nici o bucurie de dosarul lui de la CNSAS. A socotit că e potrivit să scuipe pe mîna care îi fusese întinsă fără nici un gînd ascuns şi cu cele mai bune intenţii. De aici înainte, va rămîne singur, cu ruşinea lui.” Singurătatea ruşinoasă pe care i-o prevestea N. Manolescu lui N. Breban s-a materializat, la scurtă vreme, într-o nominalizare zgomotoasă.
În regulamentul de selectare a candidaţilor pentru prestigioasa recompensă, la capitolul “Who is eligible for the Nobel Prize in Literature?” scrie limpede: “No one can nominate himself or herself”. E bine de ştiut că Varujan Vosganian face parte din Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor, care tocmai l-a propus la Premiul Nobel pe… Varujan Vosganian. Să fie acesta un conflict de interese? Nu cred, fiindcă nu Varujan l-a selectat pe Vosganian, ci comitetul şi-a nominalizat prim-vicepreşedintele. Delicios artificiu. Întîmplător e vorba de aceeaşi persoană care, acum cîteva luni, era vizată de solicitarea procurorilor privind ridicarea imunităţii parlamentare: în calitate de ministru, ar fi subminat economia naţională. Senatul României l-a protejat deocamdată de mersul anchetei. Dar îşi închipuie oare cineva, cu capul pe umeri, că e viabilă candidatura internaţională a unui autor, pe care apasă o atît de gravă suspiciune penală? După miniştri şi parlamentari condamnaţi, ne zbatem să exportăm scriitori suspectaţi? Tristă originalitate.
După ce principii au judecat propunătorii? E limpede că nu componenta “etică” din conceptul de est-etică a prevalat, cînd au împins la înaintare pe unul care a colaborat cu Securitatea şi pe unul bănuit de subminarea economiei ţării. Chestionat de agenţia de ştiri Mediafax, preşedintele U.S. Nicolae Manolescu a arătat că “principalele criterii care au stat la baza propunerii celor patru scriitori pentru premiul Nobel au fost valoarea lor şi traducerile în limbile străine”. A-ha! Prin urmare categoria “frumosului” a fost extirpată cu bisturiul din preajma conceptelor de “virtute”, “decenţă”, “utilitate publică”, “înţelepciune”, “compasiune faţă de semen”, “nobleţe”, “bunătate” sau “loialitate” şi a fost, în mod exclusivist, proiectată pe tavă sub nasul juriului Nobel.
Însă dacă aşa stau lucrurile, dacă singură valoarea literară le-a ghidat opţiunile, cum se face că pe lista de propuneri a USR a fost inclus şi Norman Manea? Fiindcă în Istoria critică a literaturii române N. Manolescu tocmai de această calitate a prozatorului se îndoia. “Este evident că Manea nu reuşeşte mai ales cînd face literatură. Nu sunt doar intersecţiile şi suprapunerile de planuri temporale, retrospectivele amestecate cu anticipaţiile într-un prezent continuu uneori obositor al naraţiunii, mai este şi metaforizarea dubioasă a unor scene de viaţă ce trebuiau tratate direct. (…) În parte, Întoarcerea huliganului răscumpără o operă prolixă, nehotărîtă între ficţiune şi mărturie, scrisă adesea în limbă de lemn, prezumţioasă şi greu de citit.” Asta să fie şi argumentarea comitetului care a clocit propunerile de Nobel?!
Dacă criteriul etic n-a contat cîtuşi de puţin, iar cel estetic, autoasumat pe faţă, a fost renegat în culise, ce i-a mînat oare în luptă pe propunători? Şusta mică? răsuceala? complicitatea? deculpabilizarea? Asemenea motive mărunte nu propulsează pe nimeni către un premiu mondial de anvergură.
(preluare de pe blogul autorului http://laszloal.wordpress.com/)
