Irina Markovits: MAI POT PURTA PUFOAICĂ?

Anul trecut mi-am cumpărat prima pufoaică. Singurul meu palton cu linie sport, de la Marc Jacobs, nu mai făcea faţă frigului şi, la momentul potrivit, I bit the bullet. Dar asta nu înseamnă că m-am răzgândit, că voi ajunge să recomand drept must-have pentru iarna în oraş o pufoaică: tot ce este împrumutat din vestimentaţia de ski/ snowboarding, nu îşi are locul în peisajul urban. La munte, în vacanţă, e altceva. Dar pe stradă, nu. Niet. Nein. Cu atât mai puţin în versiunea matlasată, lucioasă, colorată strident, cu guler din blană artificială aţoasă…

Confession time: urăsc să mă înfofolesc, să port şaisprezece straturi de haine în care să nu mă pot mişca. Pentru mine, iarna este un coşmar. Din decembrie până prin februarie, rareori reuşesc să găsesc o variantă stilistică în care să îmi fie cald şi comod, dar păstrând aparenţele unui aspect feminin. De fapt, acesta e şi motivul pentru care predic purtarea unui palton frumos croit, pe timp de iarnă, drept soluţie elegantă de winter urban-wear, în locul gecilor matlasate, ca de ski. Pentru că exista haine care te pot face să arăţi ca Grace Kelly (sau alegeţi un alt style icon plin de graţie), şi haine care te fac să arăţi ca orice, dar nu ca fosta prinţesă de Monaco.

Şi totuşi…

Double confession time: anul trecut mi-am cumpărat prima pufoaică. Singurul meu palton cu linie sport, de la Marc Jacobs, nu mai făcea faţă frigului şi, la momentul potrivit, I bit the bullet. Dar asta nu înseamnă că m-am răzgândit, că voi ajunge să recomand drept must-have pentru iarna în oraş o pufoaica: tot ce este împrumutat din vestimentatia de ski/ snowboarding, nu îşi are locul în peisajul urban. La munte, în vacanţă, e altceva ! Dar pe strada, nu. Niet. Nein. Cu atât mai puţin în versiunea matlasată, lucioasă, colorată strident, cu guler din blană artificială aţoasă…

Există excepţiile. Vremea de afară este una dintre ele: viscol care ne muşcă de obraji, nămeţi mai înalţi decât noi, zăpada în care ne afundăm până la genunchi, frig de dimineaţa până seara. În zile şi la temperaturi de excepţie, cedăm în faţa confortului şi nimeni nu se supără dacă arătăm ca omul Michelin.

Altfel, însă, avem la dispoziţie versiuni mai uşoare: la fel de călduroase, dar mai uşoare, cu linie mai modernă sau croială apropiată de cea a corpului, cu talia marcată sau măcar cambrată, cu detalii feminine sau în tendinţe. Anyways, aţi prins ideea de bază: pufoaicele pot avea un aer stylish, cool şi funcţional, iar dacă aveti dubii în privinţa noului lor statut, e suficient să vă uitaţi la imaginile din articol.

Asadar, to puff or not to puff? Cum le purtam?

Pufoaicele nu sunt o cauză stilistică pierdută. O variantă este să creăm o ţinuta all-black, streamlined: pufoaică, colanţi groşi sau jeanşi slim, ghete sau cizme negre. O ţinută simplissimă şi o singură linie, verticală, din cap până-n picioare.

O altă opţiune este să alegem, de la bun început, o croială ajustată, care să aiba spaţiile dintre cusături apropiate (altfel, se crează iluzia unor linii orizontale foarte late) sau ale cărei cusături sa fie diagonale, chevron (în V) sau verticale. Cu cât cusăturile sunt mai compacte şi suprafaţa matlaseurilor mai aplatizată, cu atat grosimea gecii este mai puţin vizibilă.

Dacă vremea ar fi mai îngăduitoare, v-aş spune că, pe sub pufoaică, să purtati ţinute cu linii slim: jeanşi pe lângă picior, rochii tricotate pe lângă corp, colanţi, ghete scurte. Aspectul general va fi modern, iar lipsa volumelor din vestimentaţie echilibrează circumferinţa gecii.

Pentru cele care îşi doresc să infrunte nămeţii cu stil, mai presus de orice, le recomand versiunea Isabel Marant de acum 2 ani: cu un slim din catifea velur, un pulover cu imprimeu Isle şi cizme înalte sau bocanci. Se adaugă o pereche de ochelari de soare.

Gecile vatuite sunt numai pentru zi?

Hai să nu exagerăm. Tocmai ce am scris mai sus că pufoaicele sunt făcute pentru zile de exceptie, cu frig, viscol şi zăpadă multă. Oricâtă imaginaţie aş avea, nu-mi pot da seama de ce aţi vrea să purtaţi o geacă atât de sport şi groasă peste o ţinută elegantă, de seară!Totusi, dacă sunteti într-o situaţie disperată – invitaţie la Opera din Moscova şi temperaturi de -28 grade, să zicem, aş găsi acceptabilă o geacă într-o culoare alb-şampanie sau maro-ciocolatiu, cu irizaţii metalizate aurii, sau un model albastru-indigo cum este cerul nopţilor de iarnă, al cărei aspect să fie întregit de un guler de blană naturală.

FOT4

Ce altceva ar trebui să mai ştim?

Lungimea contează. Pufoaicele al caror tiv se opreşte mai sus de jumătatea pulpei reusesc imposibilul: acoperă zonele critice, ne lasă să ne mişcăm în voie şamd. Cu cât o pufoaica este mai lungă, cu atât arătăm ca şi cum am târî după noi un sac de dormit. You don’t want that, serious… La polul opus, cu cât geaca este mai scurtă, cu atât exagerează efectul de “pufoşenie”. Spre deosebire de mantouri şi paltoane, puţine pufoaice vor avea cordoane ân talie. Aşadar, când găsiţi un model cu acest detaliu (cordon, şnur, curea), cumpăraţi-l. Urgent.

Nu vă cumpăraţi geaca matlasată de oraş după aceleaşi criterii cu care alegeti geaca de ski. Nu aveţi nevoie să vă luaţi o mărime mai mare decât cea a paltonului, pentru ca nu veti purta nici 7 pulovere sub ea şi nici nu veţi petrece o noapte întreagă în viscol. Aşadar, the fitted, the better. Trebuie să fie comodă, să puteţi purta dedesubt 2 straturi rezonabile de haine de iarnă (un pulover şi un tricou cu mâneci lungi, de pildă) şi să o puteţi încheia uşor. În mod similar, este esential ca croiala să fie cât mai apropiata de corp şi răscroiala mânecilor să fie normală, nu largă.

În sfârşit, în timp ce privesc mormanele de zăpadă de pe strada mea, îmi vine in minte un citat al lui Oscar de la Renta. Întrebat care este secretul eleganţei lui, a răspuns: “Disciplina. Eleganta trebuie exersată zilnic, astfel încât să devină o dependenţă. Odată ce te-ai îmbrăcat o singură dată neglijent, poate deveni un obicei şi, intr-un final, uiţi ce înseamnă să te îmbraci frumos.”

Sunt de partea lui Oscar. Îmi port pufoaica doar atunci când absolut nimic din garderoba mea nu mai face faţă frigului, disconfortului, zăpezii, iernii. Altfel, voi continua să port fuste şi rochii iarna, deseori jeanşi, dar cu tocuri – cat să nu îmi rup gâtul pe gheaţă…. Dar mi-am promis să nu îmi cumpăr nici o pereche de Ugg-i. Never.

(preluat de pe blogul autoarei www.stylediary.ro)

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *