Mirel Horodi: ANA BLANDIANA – TIMPUL pe care l-a TRĂIT

În volumul „Fals tratat de manipulare”, apărut recent la editura „Humanitas”, poeta şi prozatoarea Ana Blandiana scrie despre timpul pe care l-a străbătut, „un timp bulversat de vântul bătând mereu din altă direcţie a istoriei.” Aşa cum ea însăşi mărturiseşte „nu este o încercare de a-şi povesti viaţa, ci o încercare de a o înţelege”.În volumul „Fals tratat de manipulare”, apărut recent la editura „Humanitas”, poeta şi prozatoarea Ana Blandiana scrie despre timpul pe care l-a străbătut, „un timp buleversat de vântul bătând mereu din altă direcţie a istoriei.”

În volumul „Fals tratat de manipulare”, apărut recent la editura „Humanitas”, poeta şi prozatoarea Ana Blandiana scrie despre timpul pe care l-a străbătut, „un timp buleversat de vântul bătând mereu din altă direcţie a istoriei.” Aşa cum ea însăşi mărturiseşte „nu este o încercare de a-şi povesti viaţa, ci o încercare de a o înţelege”.

Manipularea, explică autoarea, într-un interviu acordat cu ocazia lansării cărţii, este „răul cel mai complex şi mai specific lumii postmoderne în care trăim, tracasaţi de informaţii false, imagini contrafăcute, calomnii totale (…), denigrări savant organizate, desfiinţarea intenţionată a graniţei dintre adevăr şi minciună.”

Câteva date biografice

Ana Blandiana (nume literar al Otiliei-Valeria Coman), s-a născut la Timişoara, pe 25 martie 1942, fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman. După reîntregirea Ardealului, familia s-a mutat la Oradea, unde Tatăl slujea la catedrala Ortodoxă. În 1948, când poeta avea numai şase ani, Tatăl a fost arestat, sub pretextul că s-ar fi găsit un revolver în sertarul toaletei, de fapt introdus acolo de securiştii care făceau percheziţia. Este prima „manipulare” consemnată de autoare. În 1959, în ultima clasă de liceu a debutat cu o poezie în revista clujeană „Tribuna”. Dar, în acelaşi an n-a fost primită la Universitatea din Cluj, pentru că avea tatăl închis şi a fost interzisă publicarea ei timp de 4 ani.

În 1960 s-a căsătorit cu scriitorul Romulus Rusan, pe care-l cunoscuse la redacţia revistei „Tribuna”, stabilindu-se la Cluj. De abia în 1962, când politica partidului cu privire la admiterea în facultăţi s-a schimbat, a fost primită la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj. În 1964, tatăl ei a fost eliberat din închisoare, prin amnistierea generală a deţinuţilor politici, dar revenit acasă, moare într-un accident casnic, apropiind găleata cu petrosin, pentru curăţarea parchetului, de flacăra aragazului.

Ana Blandiana a reînceput să publice în 1964, graţie lui George Ivaşcu, redactorul şef al revistei „Contemporanul”. În 1967 se mută la Bucureşti. Din cauza celor patru poeme cu aluzii critice la adresa regimului („Cruciada copiilor”, „Delimitări”, „Eu cred” şi „Totul”), publicate în 1984 în revista „Amfiteatru”, în urma unui denunţ, care probabil venea din cercul revistei „Săptămâna”, în anul 1985 Blandiana a fost din nou interzisă. Trebuie subliniat că deşi interzise, cele 4 poeme încriminate, au circulat totuşi, copiate de mână, printre cititorii din România. A fost, probabil, cel mai mare succes al poetei.

Cărţile sale de poezie şi proză au fost traduse în numeroase limbi. Menţionăm că o antologie din poeziile ei, traduse în limba ebraică de Moshe Granot şi Shaul Carmel, a apărut în anul 2008.

Despre viaţa în regimul comunist.

Principala caracteristică a vieţii sub regim comunist este lipsa de libertate. Autoarea atrage atenţia, pe bună dreptate, că „atâta timp cât nu e contrazisă de nimic şi nu e negată de propriile excese, libertatea este invizibilă, insezizabilă, o descoperim doar în momentul în care dispare, există aureolată doar în nostalgii retroactive şi în vise de viitor.” (pag. 48).

O altă caracteristică a regimului comunist este frica generalizată, care duce la lipsa oricărei atitudini împotriva nedreptăţilor. Exemplelele din carte sunt nenumărate: de la comportarea rectorului Universităţii din Cluj, care nu are nici o atitudine faţă de excluderea brutală de la examenul de admitere a unei tinere talentate, la cea a redactorului şef adjunct a revistei Tribuna, care vrea s-o despartă de logodnicul ei, pentru a nu-i strica acestuia dosarul (ca în Traviata), sau a colegilor de redacţie al lui Rusan, care asistă impasibili la o şedinţă de blamare a acestuia, deoarece s-a căsătorit cu fiica unui duşman al poporului, etc. etc.

Şi totuşi, nu totul este negru în această perioadă. Au fost cazuri în care cenzura a fost păcălită, cu ajutorul responsabililor din edituri. „Literatura română contemporană – afirmă Blandiana – nu este «un produs al cenzurii», cum susţinea cu suficienţă cineva, ci mai curând un rezultat al rezistenţei la cenzură” (pag. 94).

În 1967 Blandiana a participat împreună cu Ştefan Bănulescu şi Marin Sorescu la un colocviu literar internaţional la Paris şi cu această ocazie s-a întălnit cu Cioran. Şapte ani mai tărziu, în 1974, soţii Rusan au fost bursieri ai Universităţii Iowa din Statele Unite, participând la un International Writing Program. Cu această ocazie s-au întălnit, la Chicago, cu Mircea Eliade. În anul 1982 Blandiana a primit prestigiosul premiu Herder.

Pline de culoare sunt descrierile suferinţelor îndurate de populaţie în ultimii ani ai regimului Ceauşescu, suferinţe definite prin cele trei litere „F”: Frică, Foame, Frig. 

În fine, scriitoarea este supraveghiată în mod vizibil de Securitate, începând din august 1988, când îi este din nou interzis să publice, până la Revoluţie.  

Despre revoluţie şi perioada de tranziţie

Pe 27 decembrie 1989, Ana Blandiana a participat la prima şedinţă a Consiliului Frontului Salvării Naţionale (FSN), condus de Ion Iliescu şi îşi dă seama că se încearcă manipularea ei, noua putere fiind de fapt o formă camuflată a unor foşti comunişti. De altfel ulterior ea şi-a dat demisia din acest for şi va participa la manifestaţiile contra FSN, din Piaţa Universităţii.În Piaţa Universităţii Blandiana a lansat lozinca „Solidaritatea este superlativul libertăţii” (pag.88) şi a cerut decomunizarea structurilor noii puteri. .

După numai şase lunide la revoluţia televizatădin decembrie 89, au avut loc la Bucureşti tragicele evenimente cunoscute sub numele de mineriade. „Fenomenul – explică autoarea –  consta în chemarea de către preşedintele ţării (Ion Iliescu) a unei categorii sociale (minerii) împotriva alteia (intelectualii), instigând la violenţă şi riscând războiul civil (pag.145).

După represiunea manifestărilor din Piaţa Universităţii, învingând spaima şi deprimarea, un grup de intelectuali iniţiază „Alianţa Civică”, a cărei preşedintă va fi Ana Blandiana timp de zece ani, din 1991 până în 2001. Din păcate această activitate publică dezinteresată, în slujba democratizării ţării, fără a urmări posturi sau alte avantaje politice, îi va aduce Blandianei atacuri josnice, scrisori cu blesteme, ameninţări. Singurul om politic pe care l-a cunoscut în acestă perioadă şi pe care l-a apreciat a fost Corneliu Coposu. Dezamăgită, în cele din urmă, ea s-a retras din orice activitate politică, dedicându-se literaturii şi „Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei” de la Sighet. „Nu naivitatea mi-o regret – scrie autoarea – ci amestecul într-o lume a cărei atingere mă macula” (pag. 74).      

Este semnificativă descrierea aşa zisei „reprofilări” a securiştilor după revoluţie.  Autoarea povesteşte ce i-a declarat unul dintre aceştia: „Eram în toată ţara şi suntem în toată ţara, chiar dacă acum am trecut în economie, ne-am reprofilat. Chiar dacă instituţia nu mai există, a rămas reţeaua, care continuă să fie funcţională” (pag. 83). Orice comentariu este de prisos.

O observaţie la ultimul capitol al cărţiiintitulat „Orologiul fără ore“. Autoarea mărturiseşte că a fost impresionată de orologiul de la cimitirul evreiesc din Praga, ale cărui arătătoare, mişcînduse nu înainte, ci înapoi, nu încearcă să măsoare viitorul, ci trecutul… În realitate, acest „orologiu ebraic“ de pe turnul Primăriei din cartierul evreiesc, se învîrteşte în sens contrar pentru că cifrele sînt înlocuite de literele alfabetului ebraic (care au semnificaţie numerică), iar în ebraică se scrie de la dreapta la stînga. Deşi se învîrteşte în sens contrar, el arată, ca şi celelalte ceasuri tot  înaintarea în timp…

„Fals tratat de manipulare” este o carte plină de învăţăminte, în care istoria este privită în special prin comportarea individuală, fiecare dintre noi având răspunderea pentru ceea ce face sau refuză să facă, pentru felul cum este capabil să spună NU în diferitele faze ale vieţii. 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *