Cred că toţi cei ce urmăresc evoluţiile europene îşi pun această întrebare, mai ales după rezultatele, oarecum previzibile, ale alegerilor pentru Parlamentul European. Ceea ce atrage atenţia este numărul impresionant al euroscepticilor – aproximativ 150 – care îi include pe protestatari, populişti şi extrema dreaptă. Numai Franţa, prin victoria uluitoare a Frontului Naţional care s-a situat pe locul întâi, trimite în Parlamentul European 74 de deputaţi, o treime din eurodeputaţii francezi. La aceasta se adaugă cei din Grecia, Austria, Olanda, Danemarca, Ungaria şi, pentru prima dată, un euro-deputat al NDP, partid neonazist german.
Nu este un titlu prea original, cred că toţi cei ce urmăresc evoluţiile europene sau sunt implicaţi în ele, îşi pun această întrebare, mai ales după rezultatele, oarecum previzibile, ale alegerilor pentru Parlamentul European. Ceea ce atrage atenţia este numărul impresionant al euroscepticilor – aproximativ 150 – care îi include pe protestatari, populişti şi extrema dreaptă. Numai Franţa, prin victoria uluitoare a Frontului Naţional care s-a situat pe locul întâi, trimite în Parlamentul European 74 de deputaţi, o treime din eurodeputaţii francezi. La aceasta se adaugă cei din Grecia, Austria, Olanda, Danemarca, Ungaria şi, pentru prima dată, un eurodeputat al NDP (Partidul Naţional Democrat) partid neonazist german. Această formaţiune a profitat de desfiinţarea pragului de trei la sută pentru actualele alegeri şi a reuşit să obţină un mandat cu unu la sută. Euro-deputatul german ales este Udo Voig, fiul unui comandant al trupelor naziste de asalt SA, condamnat pentru declaraţiile elogioase în favoarea lui Hitler şi pentru negarea Holocaustului.
Toate aceste câştiguri s-au realizat în defavoarea marilor partide tradiţionale din Parlamentul European – popularii europeni, social-democraţii şi liberalii. Este adevărat, că din totalitatea celor 751 de deputaţi ai Parlamentul European, numărul nu este copleşitor, dar faţă de trecut, se constată o creştere semnificativă. Este un indiciu evident că lucrurile în UE nu merg foarte bine şi că trebuie făcut ceva. Trebuie făcut ceva fiindcă ar fi păcat ca acest proiect al unei Europe unite, fără îndoială cel mai bun, cel puţin teoretic, pentru a se încerca să se obţină o dezvoltare armonioasă a tuturor statelor care au dorit să facă parte din ea, să se destrame din lipsa unei viziuni coerente în ceea ce priveşte viitorul. Ar fi păcat ca atâtea proiecte, atâtea fonduri oferite statelor membre, mai ales celor sărace, care, prin politicile de sprijin acordate lor şi-au schimbat spre bine locul în ierarhia valorică, să fie aruncate la gunoi şi în locul unităţii, să constatăm o întoarcere la autarhia economică sau şi politică.
Nu este locul să fac o analiză amplă a cauzelor care au determinat creşterea euroscepticismului în statele membre, mă voi referi doar la câteva elemente esenţiale, de altfel cunoscute multora . Este vorba de aspecte mai vechi dar şi mai noi. În primul rând, aş aminti eşecul integrării politice, un element esenţial spre o Uniunea Europeană mai puternică şi care să vorbească mai mult într-o singură voce. Aici un rol important îl joacă eşecul acceptării – de câteva state membre – suveranităţii limitate şi ideii priorităţii legislaţiei comunitare faţă de cea naţională. Birocraţia greoaie care domneşte în UE, în Comisia Europeană, lipsa transparenţei fac ca UE să se asemene oarecum cu situaţia din “Castelul” lui Kafka, unde nu se ştie cine se află şi domină în castel deoarece nu se poate ajunge la el.
Din cauza numărului mare de state-membre şi etapelor prin care trebuie să treacă, o decizie se adoptă cu greu, punerea ei în aplicare de diferitele ţări, durând foarte mult. La aceasta se adaugă elementele noi – criza economică şi a datoriilor suverane care în prima etapă nu a fost administrată corespunzător.
Cetăţenii europeni, mai ales cei afectaţi direct de criză, au văzut că prioritatea se acorda salvării băncilor şi că aproape toate ponoasele au fost trase de ei. Că fără salvarea băncilor probabil nu se putea realiza ieşirea din criză nu a fost explicată în suficientă măsură populaţiei. Şi, să nu uităm şi alte vinovăţii, precum raportările false privind situaţia financiară a unor ţări membre care până la urmă au explodat ca un balon de săpun, precum şi corupţia la scară mare care a afectat toate componentele UE – de la vârf până la straturile cele mai de jos. Povara ieşirii din această situaţie a fost şi este suportată de populaţiile ţărilor în cauză, astfel că resentimentele lor nu mai miră pe nimeni.
Un alt fenomen a agravat viziunea asupra UE: circulaţia liberă a persoanelor, respectiv imigrarea masivă. Dacă în perioada dezvoltării economice a UE era nevoie de forţa de muncă ieftină obţinută prin circulaţia liberă a persoanelor, acum acest important drept comunitar este considerat o cauză esenţială a crizei, deşi s-a arătat că imigranţii ocupă în general locurile de muncă pe care cetăţenii statelor respective nu le acceptă. Şi cum imigranţii au venit la început din ţări arabe şi apoi din Europa centrală şi de est – aceste grupuri au fost vizate de către criticii UE şi, mai ales de către formaţiunile de extremă dreaptă şi trebuie să recunoaştem că-cu succes. Interesantă este reorientarea ofensivei marilor partide de extremă dreapta: ţinta lor principală nu mai sunt evreii ci musulmanii sau , în Eurpa centrală şi de est-(Cehia, Ungaria, Slovacia) – romii.
Antisemitismul în programul unor eurodeputaţi de extremă dreapta
Aceasta nu înseamnă că evreii sunt lăsaţi deoparte. Din păcate, potrivit unui recent sondaj realizat de ADL – Liga Antidefăimare din NewYork, privind situaţia antisemitismului în lume, aproximativ un milliard din cei şapte miliarde de locuitori ai globului manifestă, sub diferite forme, sentimente antisemite. Că s-a ajuns şi la forme violente de antisemitism este demonstrat şi de recentul atac de la Bruxelles de la Muzeul Evreiesc , soldat cu moartea a patru persoane. Ceea ce s-a constatat de multă vreme este că manifestările antisemite vin dinspre organizaţiile musulmane dar şi dinspre extrema stângă sub forma anti-israelismului., ceea ce se regăseşte şi la partidele de extremă dreaptă, un exemplu fiind partidul “Jobbik” din Ungaria care, după ce la alegerile legislative s-a situat pe locul trei, acum a depăşit Partidul Socialist şi s-a situate pe locul doi. Sentimentele antisemite în UE nu reprezintă chiar o noutate, în urmă cu câţiva ani, un sondaj realizat în statele membre a indicat o accentuare a antisemitismului şi anti-israelismului. Nu mai este cazul să amintim de măsuri cu caracter anti-israelian luate de Comisia Europeană.
Fără îndoială, dacă UE vrea să se menţină (şi, după părerea mea, trebuie să se menţină) va fi obligată să procedeze la reforme radicale. Ea va trebui să păstreze programele care şi-au dovedit eficienţa dar să caute mijloace prin care să se apropie mai mult de cetăţeanul european şi să procedeze în aşa fel încât interesele acestuia şi nu a birocraţiei, a structurilor de putere, celor financiare să primeze. De asemenea, ar trebui să convingă statele membre să renunţe la egoismele naţionale de care, în situaţii de criză, şi-au făcut simţite prezenţa mult mai pregnant, Trebuie realizată o coeziune mai eficientă, mai “lucrativă”, instrumente mai flexibile, obiective mai apropiate de oameni şi să se acorde o atenţie mai mare fenomenului internaţional. Situaţia din Ucraina ar fi fost cu totul alta dacă UE s-ar fi manifestat mai flexibil şi şi-ar fi dat seama că tărăgănelile şi rigiditatea ei a împins Ucraina în braţele Rusiei, a provocat contrareacţia forţelor proeuropene şi s-a ajuns la actuala situaţie., UE a încercat să salveze ce a putut, oferind ajutoare financiare dar a fost târziu, maşina de propagandă şi de război intrase deja în acţiune.
Acum bătălia se duce pentru preşedinţia parlamentului Miza este mare deoarece persoana aleasă şi compromisul la care vor ajunge grupările politice vor reprezenta un prim indiciu al direcţiei pe care o va adopta noul parlament. Se va vedea clar dacă cei 751 vor înţelege semnalul dat de alegători pentru o schimbare profundă a Uniunii.
