Articolul cuprinde expunerea doctorului Iohanan Vass din Ierusalim la simpozionul File din istoria evreimii clujene, ediţia a III-a, secţiunea Mărturii ale supravieţuitorilor, Cluj, 27 mai 2014.

În vremea copilăriei de la Cluj, pe la mijlocul anilor 50, am intrat într-o după amiază în biroul tatălui meu și, în mod instinctiv, am început să caut printre hârtiile vechi din sertar. Între poze vechi și îngălbenite şi hârtii vechi, am găsit fotografia a doi copii mici: Péter și István (aceste documente s-au păstrat datorită baronului János Kemény – filosemit și apărător al evreilor – care după război a restituit aceste documente familiei). Am fugit cu cele două poze la tatăl meu care, după ce m-a apostrofat că am scotocit printre hârtii, mi-a povestit că înainte de război a avut o altă familie și că din această familie doar el rămas în viață.

Destinul lui Zoltán Vass înainte de Holocaust

Cine este autorul jurnalului despre care vreau să vă vorbesc, jurnal pe care l-am găsit mai târziu și despre care tatăl meu mi-a povestit că îl scrisese cu creionul, la Auschwitz, continuându-l şi după eliberarea din lagăr?

Dr. Vass Zoltan a studiat medicina la Budapesta și la Cluj, specializându-se în stomatologie la Cluj, Budapesta, Viena și Zurich. A fost asistentul profesorului Bilașcu, întemeietorul stomatologiei în România, după 1 decembrie 1918. A fost șeful secției de stomatologie a Spitalului Evreiesc din Cluj între 1931-1944. A fost primul redactor al primei reviste de stomatologice din România: Revista Stomatologică – Fogorvosi Szemle împreună cu profesorul Ion Aleman în 1924. A fost activ în organizația medicilor evrei din Clujul interbelic (organizația Paul Erlich) și a înființat un trio muzical în cadrul filarmonicii Goldmark. A scris o operetă și… în sfârșit… și un jurnal: Jurnalul de la Auschwitz.

Supliciile deportării şi lagărului de la Auschwitz

Un fapt poate mai puțin cunoscut: după intrarea trupelor germane în Cluj la 19 martie 1944, câțiva medici renumiţi ai Clujului, șefi de secții la Spitalul Evreiesc (și nu numai), au fost „scutiți” de internarea în ghetoul de la Fabrica de cărămidă, spunându-li se că vor continua să trateze bolnavii, știut fiind că la Spitalul Evreiesc erau tratați pacienți de toate naționalitățile şi confesiunile, fiind unul dintre cele mai dotate instituţii medicale din oraș.

În mod neașteptat, această decizie a fost însă anulatăși la 22 mai 1944 Gestapoul și poliţia maghiară (Csendörök) au năvălit cu brutalitate în cabinetul Dr. Vass din str. Universității nr. 3, l-au arestat şi l-au dus în curtea Poliţiei din Cluj, unde fuseseră aduşi şi ceilalţi medici scutiţi iniţial. Aici li s-a ordonat să meargă acasă și să-şi pregătească familia pentru deportare. A doua zi de dimineață camionul era în fața casei, pentru a-i duce la rampa de îmbarcare în vagoanele morții. Era în 23 mai 1944. După patru zile îngrozitoare au ajuns la Auschwitz. Era exact acum 70 de ani, în 27 mai 1944, la orele dimineții. 

Călătoria la Auschwitz este descrisă de Olga Lengyel în cartea Cuptoarele de la Auschwitz, apărută la New York și tradusă și în limba română. Oly, prima soție a tatălui meu – originară din Viena – era probabil conștientă de ce o aștepta pe ea și familia ei și a încercat să se sinucidă. Dr. Miklos  Lengyel – cunoscut chirurg și proprietarul sanatoriului care-i poartă numele – a reușit să o salveze cu mijloacele care îi stăteau la îndemână în vagon: căldarea cu apă și un tub de cauciuc.

Însă la 27 mai 1944, odată ajunși la Auschwitz, toată familia a pierit în camerele de gazare: soția tatălui meu, cei doi copii, mama sa (care venise de la Aradul Nou la Cluj, crezând că va fi mai în siguranță), socrii Spiegel care după Anschluss se mutaseră la fiica lor, la Cluj.

Înainte de a povesti ce s-a întâmplat cu singurul supraviețuitor al familiei vreau să fac o paranteză:

După dictatul de la Viena, director al Clinicii de Stomatologie din Cluj devenise Dr. Gerő Kopár – simpatizant al mișcării fasciste. În Clujul rămas fără evrei, Dr. Kopár s-a adresat autorităților maghiare scriindu-le că Dr. Vass fusese deportat ca evreu și nu se va mai întoarce. El cerea să i se transfere toată instalaţia și instrumentarul din cabinetul particular al tatălui meu. Dr. Gerő Kopár a fost condamnat după 1945 în Ungaria.

Documentul de confiscare a cabinetului medical al doctorului Vass, după deportare

Dar să continuăm cu soarta acelui deținut care a avut „noroc”, deținutul nr. A8661 selecționat la muncă de dr. Mengele.

Ajungând la începutul lui iunie în lagărul la Auschwitz-Buna a lucrat ca deținut (häftling) la fabrica de anvelope.

La 20 august 1944 trupele aliate au bombardat Auschwitz-Buna și tatăl meu a fost rănit la picior. Deși rănit, a continuat să lucreze, în speranța că asta îi va salva viața. Când, la 18 ianuarie 1945, germanii au părăsit lagărul Buna, tatăl meu bolnav, înfomentat și cântărind numai 40 kg, zăcea într-un colț al lagărului. Germanii, crezându-l mort (sau aproape), nu l-au mai mânat într-un marş al morţii, iar în ianuarie 1945 lagărul a fost eliberat de trupele sovietice.

Reîntoarcerea la Cluj

După ce a străbătut Europa, o parte din drum pe acoperișul unui tren care transporta cărbuni, a ajuns la Cluj la începutul lunii mai 1945. Aici a început a-și reface încet viața, cu ajutorul unor oameni inimoși – evrei și neevrei –  care l-au hrănit și l-au găzduit.

În 1946 a fost ultimul director al Spitalului Evreiesc și, pentru  scurt timp, profesor de patologie bucală la Facultatea de Medicină din Cluj, iar spre sfârșitul vieții a condus secția de Stomatologie a Policlinicii I din Cluj.

După întoarcerea din lagăr s-a căsătorit cu mama mea care a scăpat de Shoah, fiind printre pasagerii controversatului „tren Kasztner”. Din această căsătorie m-am născut eu – singurul (sau printre foarte puţinii) din generația a doua care este legat și de supraviețuitorii de la Auschwitz, și de „trenul Kasztner”.

Jurnalul de lagăr

Jurnalul deținutului A8661 nu este un jurnal în adevăratul sens al cuvântului. Este scris cu creionul în limba maghiară, cu adăugiri în limba germană. Fiind vechi de 70 de ani, multe litere nu se mai văd. A fost scris în condiții deosebit de grele, fiind descifrat în zilele noastre de cercetătorii de la Yad Vashem.

Fragment din jurnalul doctorului Zoltán Vass

Nu este un jurnal care povestește întâmplările de zi cu zi în Auschwitz, ci redă impresii, relatări ale altora, impresiile acestora și ale sale personale. Din această cauză nu este considerat un jurnal „clasic”. Jurnalul nu este legat numai de soarta părintelui meu, ci și de soarta altor deținuți cu care a conviețuit – o parte evrei polonezi care erau în lagăr de câțiva ani.

Eu deţin o copie, originalul fiind păstrat la Ierusalim.

Aș vrea să vă citez câteva fragmente din acest jurnal –  de pildă descrierea așa-numitului Kanal des Todes (canal al morții). Deținuții erau obligați să sape canale pentru ape reziduale, iar cei care, fiind extenuați, cereau să se odihnească, erau obligați să se culce în canal și se înecau. Alții erau fugăriți spre zone interzise și apoi împușcați sub pretextul că ar fi încercat să evadeze.

M-a zguduit povestea copiilor care erau trecuți pe sub poarta de fotbal, sub care a fost adăugată o scândură – cei mici, care nu ajungeau la ea, erau trimiși la gazare. La început existau buzunare la pantaloni, nu și la haina de deținut; în vara lui 1944 s-a dat ordinul de a coase toate buzunarele, pentru a împiedica deținuții să pună mâinile în buzunare ca să se apere de frig la apelul de la ora 4 dimineața. În consecință deținuții și-au cusut din bucăți de pânză buzunare în partea interioară a hainei. Lingura personală era purtată (introdusă) în butoniera nasturelui.

La retragerea nemților din lagăr, în ianuarie 1945, deținuții au fost întrebați de SS-iști: „Cine nu poate mărșălui 1000 km?” Cei care s-au prezentat au fost împușcați (cazul dr. Partos și dr. Kepes). Prietenul și vecinul dr. Lengyel a murit de tifos cu puțin înainte de eliberare. După eliberarea lagărului, ruşii au făcut filme de reconstituire a vieții de la Auschwitz, punându-i pe foştii deţunuţi să defileze ca și cum ar fi mers la muncă. După eliberare, femeile și bărbații puteau fi împreună și astfel s-au născut multe povești de dragoste.

Dr. Iohanan Wass, prezentând jurnalul tatălui său, la simpozionul File din istoria evreimii clujene, Cluj, 27 mai, 2014

Consider că existența unui asemenea document – acest jurnal – trebuie cunoscută, el fiind unul drintre ultimele jurnale din acea perioadă care au mai fost găsite.

Eu am făcut multe copii ale acestui jurnal și le-am distribuit instructorilor care pleacă anual cu elevii din Israel la Auschwitz – călătorii educative care fac parte din programul de studii pe tema Holocaustului.

În încheiere țin să mulțumesc lui Andrea-Julika Ghiță, prietenă din copilărie, cu care am locuit pe aceeași stradă și care m-a încurajat să vin la Cluj – orașul meu natal – pentru a prezenta acest document.

Vă mulțumesc pentru atenție!