La sfârșitul clasei întâi, libertatea și lungimea primei vacanțe de vară mi-au furat mințile. Așa de mult mi se părea până în toamnă, încât am simțit nevoia să fac ceva măreț. Cum ar fi să citesc o carte de aproape 500 de pagini. Nu știu din ce motiv, pusesem ochii pe Singur pe lume, de Hector Malot. În biblioteca de la noi din sufragerie mirosea a esență de trandafiri. Fusese cândva o fiolă mică de parfum din Bulgaria pe care cineva o spărsese în timp ce ștergea cărțile de praf. Esența fusese atât de puternică încât și astăzi, după aproape 35 de ani, cărțile noastre păstrează mirosul de rosa damascena.

La sfârșitul clasei întâi, libertatea și lungimea primei vacanțe de vară mi-au furat mințile. Așa de mult mi se părea până în toamnă, încât am simțit nevoia să fac ceva măreț. Cum ar fi să citesc o carte de aproape 500 de pagini.

Nu știu din ce motiv, pusesem ochii pe Singur pe lume, de Hector Malot. În biblioteca de la noi din sufragerie mirosea a esență de trandafiri. Fusese cândva o fiolă mică de parfum din Bulgaria pe care cineva o spărsese în timp ce ștergea cărțile de praf. Esența fusese atât de puternică încât și astăzi, după aproape 35 de ani, cărțile noastre păstrează mirosul de rosa damascena.

Bunica a încercat să mă descurajeze și să mă ademenească cu Vladimir Colin și Wilhelm Hauff. M-am încăpățânat și m-am apucat să citesc primul meu roman.

Nu mi-a ajuns vacanța de vară. Am avut nevoie de aproape un an să-l termin.  De atunci, am citit o sumedenie de cărți, pe care le-am adorat, le-am recitit, le-am recomandat.  Și pe cele mai multe le-am uitat.

Niciuna nu mi-a rămas așa proaspătă în minte ca Singur pe lume. Știu perfect numele personajelor, știu ce se întâmplă, de la început până la sfârșit, când aud cuvântul suflețel  mă gândesc automat la maimuțica din carte. N-am putut să beau niciodată suc Cappy, pentru că pentru mine e nume de câine.

Numele lui Vitalis îl citesc și azi Vitalidis, pentru că așa am apucat s-o fac de la primele pagini.

Untul topit în tigaie îmi amintește invariabil de Remy și de mătușa care-i făcea clătite, după ce cu greu rostuise ouă, lapte și făină.

Am cărat cartea asta cu mine peste tot: în căminul din Hașdeu, pe la toate gazdele și apartamentele unde am locuit, oriunde trebuia să rămân mai multă vreme.

Iar de recitit, am încercat s-o recitesc o singură dată: atunci când tata a murit. N-am reușit. Și probabil că nici n-aș mai putea vreodată. Oricum, o am așa de proaspătă în minte, de parcă ieri s-a întâmplat.

Stau pe burtă pe covorul verde din sufragerie, citesc Singur pe lume, iar bunica îmi aduce pâine cu unt și cu sare. Pentru că așa tare m-a prins lectura că nu-mi vine să fac pauză de masă.