Daniel Löwy: DUMAPOSTA – POŞTA TAIFAS

Poşta Taifas n-a fost o „instituţie” specific evreiască, ci un fenomen tipic clujean, o societate reunită în jurul  unei ”mesei rezervate”, în spiritul dialogului deschis, al diversităţii de idei, reprezentând polemica lipsită de prejudecăţi şi promovând schimbul şi fluxul de idei, într-o Europă pornită într-un derapaj iremediabil spre dreapta.

M-am referit la Dumaposta (Poşta Taifas) şi într-un eseu de-al meu despre evreii clujeni [Löwy D., AKis Szamostól a Potomac-ig, (de la Someşul Mic la Potomac), Stockholm, Editura EKE, 2004], prezentând câţiva membri însemnaţi ai acestei societăţi, însă am fost surprins s-o regăsesc, chiar sub denumirea Dumaposta, şi în primul volum al Lexiconului Literaturii Maghiare din România [Romániai Magyar Irodalmi Lexikon] [1]. Cine şi-ar fi imaginat că această masă rezervată – cunoscută mai degrabă ca un forum de dispută – figurează într-un lexicon literar?! Probabil, explicaţia rezidă în faptul că majoritatea acestei societăţi era alcătuită din condeieri profesionişti. Iată un fragment din definiţia aflată în lexiconul mai sus pomenit:

Dumaposta: masă literară rezervată în sala mare a cafenelei de la Hotelul New York (astăzi Hotel Continental).Numele ei provine dintr-un calambur inspirat din numele agenţiei de presă Dunaposta [Poşta Duna, care prin înlocuirea unei litere s-a transformat în Poşta Taifas (duma – taifas, discuţie, conversaţie)]. În jurul acestei mese se întâlneau la o ceaşcă de cafea, în fiecare după amiază sau seară, gazetari, publicişti şi scriitori cu idei progresiste, din generaţii şi de concepţii diferite,  artişti şi intelectuali iubitori de literatură, pentru a discuta evenimentele curente şi a diseca modul în care se comportă unii şi alţii, în acele timpuri bântuite de fascism. […] Discuţiile erau camuflate de „taifasul amical şi nevinovat” pentru a deruta Siguranţa care era cu ochii pe cei din jurul mesei rezervate. […]

Ilustrată cu Hotelul New York din Cluj (mai târziu Continental, azi în paragină)

Cine erau cei reuniţi în această societate? Membri de bază erau figuri marcante ale vieţii spirituale clujene: Gábor Gaál, redactorul şef al revistei Korunk, Endre Szász, redactorul şef al cotidianului politic Keleti Újság, Miklós Krenner, cunoscut sub pseudonimul Spectator, considerat un adevărat lord al jurnalisticii; Károly Kós, scriitor, arhitect, grafician; pictorii Sándor Szolnay şi Emil Cornea; scriitorul Jenő Kovács Katona şi istoricul literar Elemér Jancsó, avocatul dr. János Demeter, redactor la publicaţia agrară radicală Falvak Népe [Poporul satului], scriitorul Lajos Jordáky şi criticul dramatic Lajos Kőmives Nagy care, după război,  avea să devină directorului Teatrului Maghiar din Cluj. Adesea se aşeza la această masă şi preotul evanghelic Andor Járosi, scriitor şi critic dramatic, membru al redacţiei revistei Pásztortűz şi colaborator la Erdélyi Helikon. În 1941, Andor Járosi a devenit protopop luteran. Printre oaspeţii Poştei Taifas se numărau atât Edgar Balogh, atunci când venea la Braşov, cât şi József Méliusz, sosit de la Bucureşti.

Ceilalţi membri ai mese rezervate făceau parte, mai ales, din sânul intelectualităţii evreieşti. Avocatul dr. Jenő Neumann, recunoscut drept un polemist plin de spirit, trecea drept preşedintele Poştei Taifas. Inginerul Béla Hexner, unul dintre liderii Partidului Naţional Maghiar din perioada interbelică; Imre Lakatos, unul dintre cei mai erudiţi publicişti ardeleni ai vremii, Ferenc Jámbor şi István Barzilay, redactori ai revistei sioniste clujene Új Kelet, medicul dr. Oszkár Wettenstein, scriitor sub pseudonimul Oszkár Bárd, scriitorul Benő Karácsony – considerat un Dickens al literaturii maghiare, poetul László Salamon, dr. Imre Kádár, scriitor, regizor, director de teatru, poetul Sándor Korvin, medicul şi scriitorul dr. András Szilágyi –  autor al romanului de succes Új pásztor. Scriitorul György Szántó, autor al romanelor Mata Hari, Stradivari şi Anii mei negri, venea de la Arad, masa rezervată fiind vizitată şi de profesorul orădean Gyula Csehi, profesor şi estetician. Din aceeaşi societate mai făcea parte şi dr. Ferenc Dobó, director şi patron al renumitei edituri şi librării Lepage, şi tot aici îşi împărţea cu glas scăzut sfaturile, stomatologul mecenat Miklós Guzner.

Membrii Poştei Taifas reprezentau toate curentele specifice epocii: de la conservatorismul burgheze, până la sionism, social democraţie, comunism şi – prin persoana lui Andor Járosi – francmasonerie.  Prin Jenő Kovács-Katona era reprezentată rezistenţa maghiară, iar prin József Méliusz, cea românească, anti-antonesciană. Masa rezervată a intelectualităţii clujene s-a dovedit primitoare şi pentru meşterul pantofar Lajos Péter care urmărea cu interes disputele din jurul ei.[2].

Dincolo de diversitatea orientărilor ideologice şi a profesiunilor, istoria Poştei Taifas devine deosebit de incitantă, prin turnura pe care avea s-o ia destinul fiecărui membru al acesteia, în timpul Celui de al Doilea Război Mondial. De fapt, comunitatea restrânsă din jurul mesei literare, oferă o secţiune transversală calitativă a societăţii şi evenimentelor din vremea războiului.

Salonul Hotelului Continental (fostul New York, actualmente în paragină)

Să urmărim, deci, destinul lor.

În momentul izbucnirii războiului, Gábor Gaál a fost înrolat ca ofiţer în armata ungară, în timp ce Sándor Korvin pleca, cu brasardă galbenă, în detaşamentul de muncă, de unde avea să se întoarcă grav bolnav la Cluj şi să se stingă din viaţă în ianuarie 1944, fără a mai apuca ghetoizarea şi deportarea din vară.

Drama avea să înceapă în 27 martie 1944, odată cu intrarea trupelor germane la Cluj. Gestapoul şi-a stabilit statul major exact în clădirea Hotelului New York, sediul Sicherheitsdienst (SD) ocupând în vilele Petru şi Pavel de pe strada Apáczai Csere János (actuala Argeş).

Atmosfera tensionată care a urmat acestui moment, schimbarea jalnică a hotelului New York şi pustietatea mesei rezervate Poştei Taifas sunt descrise de Jenő Kovács Katona, în însemnările sale de jurnal:

[În 30 martie 1944] în faţa Hotelului New York stăteau de santinelă un poliţist maghiar şi un soldat german cu baionetă, iar în clădirea […]  înţesată de soldaţi nemţi, nu mai erau evrei. [Peste două săptămâni] cafeneaua […] era pustie, iar masa noastră […] era ocupată de militari nemţi. [În 12 mai] în cafeneaua New York, în jurul bătrânei noastre mese rezervate evreieşti mişunau flăcăi, salutându-se ridicând braţul cu înflăcărare. E o lume total diferită! Oraşul cu maşini nemţeşti din cele mai bizare şi militari nemţi salutându-se cu „heil”, cu evrei furişându-se temători şi cu maghiarii blazaţi nu mai e Cluj, ci cu totul altceva [4].

Brusc, întorsăturile sorţii au risipit comunitatea Poştei Taifas în cele mai diferite zone ale societăţii. Dr. Ferenc Dobó şi familia sa au obţinut scutirea de la internarea în ghetou, dar în cursul verii atât el, cât şi sora sa, muzicologul Júlia Szegő, aveau să fie nevoiţi să-şi găsească ascunzători. La sugestia lui János Demeter, avocatul Jenő Neumann – preşedintele Poştei Taifas – a fost ascuns în casa meşterului pantofar Lajos Péter. Neumann şi-a lăsat mustaţă pe oală, deghizându-se în ţăran, şi livra lapte în cartier sub identitatea „Nea Jenő”. În ultimele luni ale războiului, pantofarul Lajos Péter ascundea în subsolul casei sale din strada Tamás András, douăzeci şi opt de persoane prigonite din cauza originii rasiale sau convingerilor politice. Printre acestea se număra şi pictorul Péter Balázs. În onoarea lui Lajos Péter a fost plantat un pom, la Ierusalim.

László Salamon care scrisese epopeea tragicomică Rettenetes Adolf (Adolf Cumplitul), imediat după accederea la putere a cancelarului nazist, a fost internat în ghetou. Tot acolo a ajuns şi scriitorul Benő Karácsony…

Benő Karácsony a ascultat îndemnul unor membri ai mişcării de stânga, printre care şi Edgár Balogh: „Du-te în ghetou şi fă-i de ruşine!”. În aceste condiţii, renumitul scriitor nici nu s-a gândit să ceară scutire, împărtăşind soarta majorităţii covârşitoare a evreilor clujeni. Preotul Andor Járosi a intrat în ghetou să-şi îmbrăţişeze prietenul, presimţind că o face pentru ultima oară. Iată cum descrie medicul-scriitor István Szilágyi, ultima sa întâlnire cu scriitorul:

Pe scriitorul Benő Karácsony l-am întânit în 3 iunie, în ghetoul de la cărămidărie. Avea privirea confuză, expresia chinuită, iar coama sa înspicată cu multe fire cărunte, părea să lumineze.

De ce n-ai încercat să scapi? – l-am întrebat

Pentru că nu aveam unde – a răspuns Benő Karácsony

Din cele spuse de poetul László Salamon reiese că Benő Karácsony n-a fost trimis direct, de pe rampă la moarte:

Ultima oară l-am văzut în treacăt, la Auschwitz; era îmbrăcat în zeghe şi se sprijinea de peretele barăcii, sub soarele arzător. Bucurându-mă că-l văd în viaţă, l-am salutat cu glas tare. Când l-am întrebat despre cum îi merge, mi-a răspuns privindu-mă nedumerit: Mă pregătesc să scriu „Partea umbroasă”. Nu l-am mai revăzut niciodată [9].

Cel de al doilea volum al romanului Napos Oldal (Partea însorită), întitulat Pe cărările resemnării, avea să apară postum, în 1946. Nimeni nu s-a ridicat în apărarea lui Benő Karácsony : nici sioniştii, nici comuniştii şi nici evreii religioşi. László Salamon relata că în 1942,rabinul neolog Mózes Weinberger îl îndemna să rupă relaţiile cu lumea literară maghiară şi să se declare scriitor evreu, întrucât maghiarii îl renegaseră şi nu-l considerau de-al lor. Îmi amintesc exact de răspunsul lui Benő Karácsony – povesteşte László Salamon – I-a răspuns rabinului Weinberger că dispreţuieşte în egală măsură naţionalismul evreiesc şi pe cel maghiar, ambele având aceeaşi origine: prostia şi lipsa de omenie. Fiecare om are dreptul să decidă cărei naţiuni îi aparţine şi nu va renega poporul lui pe Kossuth, Rákóczi, Petöfi şi Ady, din cauza fasciştilor şi naţionaliştilor maghiari care propovăduiesc antisemitismul ; după cum nu-şi reneagă şi nu-şi neagă nici originea evreiască.

Această atitudine curajoasă avea să-l coste viaţa. Din cauza acestei declaraţii Benő Karácsony n-a fost trecut pe lista grupului organizat de Rezső Kasztner, cu cu destinaţia Elveţia [10].

Am să închei relatând despre protopopul luteran Andor Járosi. Încă din perioada anterioară fusese mustrat de multă lume care-l acuza că ar fi vizitat mai des familiile evreieşti, decât pe membrii comunităţii sale. El nu frecventa cercurile evreieşti în scop misionar, ci pentru că „era atras de erudiţie, de gândirea mai liberă, lipsită de prejudecăţi” […] Era filosemit  – îşi amintea în 1949 fostul său student la teologie, preotul pensionar László Benczúr [5], în pagnile revistei Lelkipásztor, din Györ. Permiteţi-mi să fac o scurtă referire personală. Mă consider favorizat de soartă că, întrucât în demersul meu menit să păstreze memoria lui Andor Járosi, am avut prilejul să-l cunosc personal pe preotul László Benczúr, la Budapesta,  legţnd cu el o prietenie apropiată, guasi filială. Ultima oară mi-a scris după dictare, întrucât îşi pierduse complet vederea, însă pentru conferi mai multă autenticitate cel relatate, le-a scris şi cu mâna lui, ghidată de un liniar. În ciuda deceniilor trecute de la moartea sa, simţeam amândoi influenţa covârşitoare a personalităţii protopopului Járosi, care crea punţi între generaţii şi peste distanţele geografice.

Avocatul dr. Lázsló Pdhrádszky îşi aminteşte că nici după introducerea legilor rasiale antievreieşti, Andor Járosi nu pregeta să se arate în oraş, în centru sau la cafenea, alături de prietenii evrei. [6]. În momentul în care Imre Kádár – marginalizat din cauza originii sale – şi  soţia lui s-au refugiat la Budapesta, au lăsat-o pe fiica lor, Anna Kádár, în vârstă de paisprezece ani în grija familiei Járosi. Fetiţa, ascunsă în locuinţa lor, a scăpat cu viaţă. După intrarea în Cluj a trupelor sovietice, un ofiţer din statul major, fost membru al rezistenţei subterane, l-a invitat pe Járosi – un om care se bucura de respectul public –  rugându-l să accepte funcţia de primar al oraşului. Dar Járosi nu a acceptat, pentru că nu se considera potrivit acestei poziţii. Apoi, din raţiuni imposibil de înţeles, a fost deportat de ruşi. S-a stins din viaţă la Magnitogorsk, în 1944, în ziua de Crăciun. La peste o jumătate de veac de la moartea sa – la iniţiativa mea – Yad Vashem le-a conferit lui Andor Járosi şi pe soţiei sale, Laura Brandt, titlul de Drept între Popoare. [7]. În cartea mea despre istoria evreimii clujene, i-am dedicat lui Andor Járosi un capitol special întitulat Un Wallenberg al oraşului de pe Someş. Járosi a salvat viaţa Annei Kádár, iar salvarea vieţii nu este o chestiune cantitativă, ci calitativă. Soarta protopopului clujean este similară destinului lui Wallenberg.

Constat cu satisfacţie că multă lume a preluat sintagma formulată în premieră de mine : Wallenberg-ul de pe malul Someşului sau, ulterior, Wallenberg-ul clujean. Am sentimentul că astfel am contribuit la îmbogăţirea legendariumului oraşului meu natal.

Bibliografie

[1] Romániai Magyar Irodalmi Lexikon (Lexiconul literaturii maghiare din România. sub redacţia: Balogh Edgár. vol.I  (A-F). (Bucureşti: Editura Kriterion, 1981). p. 430.

[2] Beke György: Meghívó nélkül. Riportok Erdélyből (Fără invitaţie, reportaje din Transilvania). (Budapest: Editura Magvető, 1979.) p. 189.

[3] George Sbârcea (sz.1914) publicist şi compozitor de muzică clasică şi uşoară (sub psedonimul Claude Romano, autor al unui şlagăr celebru întitulat „Nyílnak még a Dónát úti orgonák”  şi al volumului autobiografic  „Szép város Kolozsvár” (Oraş frumos e Clujul meu)… (Bucureşti, Editura, 1980.).

[4] Kovács Katona Jenő: Részletek az 1944-es naplóból (fragmente din jurnalul scris în 1944). – Vezi: Jordáky Lajos: Kovács Katona Jenő – emberi kérdés (Kovács Katona Jenő –o chestiune omenească). (Bukarest: Editura politică, 1977.) p. 217-267.

[5] Benczúr László: “Andor bácsi” (Nea Andor) vezi revista: Lelkipásztor (Győr), 1949. decembrie p. 443-450.

[6] Mărturie orală a lui László Podhrádszky către Lőwy Dánielnek

[7] Această evocare a protopopului Andor Járosi a fost mai întâi publicată într-o revistă evreiască de limbă maghiară din Toronto, apoi republicată de revista evanghelică din Ungaria. Vezi Lőwy Dániel „A Szamos-parti város Wallenbergje” (Un Wallenberg în oraşul de pe Someş”. în: Menora — Egyenlőség (Toronto) 1997. oct. 31. p. 10-12; republicare : „A Szamos-parti város Wallenbergje: Járosi Andor”. Credo Evangélikus Műhely 1998, 1-2. sz. pp. 51-55.

[9] citare: Vezér Erzsébet, în A Petőfi Irodalmi Múzeum Évkönyve. 1963 (Anuarul Muzeului Petöfi).

[10] Lőwy Dániel: Az “árnyékos oldal” (Karácsony Benő sorsa) (Partea umbroasă (destinul lui Benő Karácsony). In A Dunánál 2002. szeptember, I. an. 8. nr. 34-37.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *