Doina Gecse-Borgovan: UNICORNI pe SOMEŞ

Pentru ei am bătut drumul. Trecem pe lângă o clădire în ruină şi abia după colţul ei îi zăreşti. Aşezaţi cu picioarele adunate sub ei, par că păzesc cele trei căpiţe de fân clădite în curtea vecinilor. Sunt simbolul castelului Kornis din satul Mănăstirea, de lângă Dej. Străjuiesc şi astăzi fosta intrare în castel sau ce-a mai rămas din ea. Pe zidul vestic, tot numai găuri şi sfărâmături, fără uşi şi fără ferestre, tronează un poster electoral. Candidata PMP, fata aceea bună pentru România, îşi etalează rucsăcelul şi costumul alb. Imaginea este atât de frapantă încât rămâi trăsnit, mut, ameţit…

Pentru ei am bătut drumul. Deşi nu-i prea uşor să-i descoperi.

Trebuie să laşi maşina undeva în centrul satului şi să străbaţi un maidan pe care la ora asta de duminică se joacă fotbal.

Mai încolo, priponit pe un tăpşan, un cal paşte şi scutură agale din cap. E linişte şi e soare.

Trecem pe lângă o clădire în ruină şi abia după colţul ei îi zăreşti. Aşezaţi cu picioarele adunate sub ei, par că păzesc cele trei căpiţe de fân clădite în curtea vecinilor.

Sunt simbolul castelului Kornis din satul Mănăstirea, de lângă Dej.

Străjuiesc şi astăzi fosta intrare în castel sau ce-a mai rămas din ea.

Au o fragilitate şi o delicateţe dublată de un fel de îndărătnicie, fără de care probabil ar fi dispărut de mult. Cornul le e din metal dantelat, fin şi diafan. Te şi miri că nu s-a găsit încă nimeni să-l smulgă şi să-l vândă la fier vechi.

Vechiul zid de apărare este acum o adunătură de gunoaie: moloz, sticle de plastic, haine vechi, pantofi şi tot ce n-a mai trebuit prin gospodăriile sătenilor.

Podul mobil de peste şanţul de apărare nu mai există. În schimb, uşa masivă din stejat, întărită cu armătură de metal, zace într-o rână sub arcada turnului porţii, singurul rămas în picioare.

Dacă vrei să ajungi în incinta castelului trebuie să calci pe lemnul vechi şi mi-e milă să-l aud cum trozneşte sub bocanci.

Supriza vine abia în curte. Pe zidul vestic, tot numai găuri şi sfărâmături, fără uşi şi fără ferestre, tronează un poster electoral. Candidata PMP, fata aceea bună pentru România, îşi etalează rucsăcelul şi costumul alb.

Imaginea este atât de frapantă încât rămâi trăznit, mut, ameţit.

Trebuie să recunoaştem, suntem maeştii băşcăului şi ai ironiei involuntare. Mai ales că pe afiş scrie negru pe alb: „Bună pentru educaţie” ?!!!

Şi te-ntrebi care educaţie: educaţia de a batjocori monumente istorice, de a te uita cu nepăsare cum un castel vechi de 5 de secole se macină sub ochii tăi, de a-ţi arunca gunoaiele oriunde şi la întâmplare? De a privi indiferent şi a nu reacţiona decât atunci când interesul tău de moment are de suferit? De a miştocări tot ce nu cunoşti, nu înţelegi şi nu îţi place?

Mă intreb ce ne face să fim aşa, ce ne ţine în loc şi nu ne lasă să ne schimbăm? Pentru că în mod paradoxal, oamenii din sat au gospodării aşezate, curate, pătulele sunt pline de porumb, sunt curioşi să afle ce căutăm pe la ei prin sat, dispuşi să ne povestească despre tuneluri secrete, bisericile lor vechi şi frumoase şi despre vechea familie Korniş.

Pe scurt, oameni de ispravă care-şi văd de treburile lor. 

Şi totuşi? De ce peisajul general este atât de dezolant?

Stau în pridvorul celei mai vechi biserici ortodoxe din piatră de pe Valea Someşului Mic şi mă întreb cu amărăciune de ce nu reuşim?

Şi-s tristă, tare, tare tristă ….

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *