Rudolf Zimand: RADU FLORIAN, un GÂNDITOR de STÂNGA

Radu Florian s-a născut în 1927 la Iași, într-o familie mic-burgheză evreiască. În masacrul antievreiesc de la Iași din iunie 1941 și-a pierdut tatăl și fratele mai mare, el însuși aflându-se, împreună cu aceștia, în trenul morții. Întors acasă, a suferit toate rigorile antisemite legiferate de regimul antonescian. După căderea regimului totalitar se mută la București, își continuă studiile liceale, urmează studiile universitare. Aderă la UTC și apoi la Partidul Comunist. Între 1950-1990 a fost profesor la Universitatea București. În 1990 este numit director al Institutului de Teorie Socială al Academiei Române.

Radu Florian a făcut parte din aceeași generație cu alți doi bine cunoscuți intelectuali: Paul Cornea și Ion Ianoși, traiectoria lor în viață având puncte comune, dar și deosebiri.

S-a născut în 1927 la Iași, într-o familie mic-burgheză evreiască. În masacrul antievreiesc de la Iași din iunie 1941 și-a pierdut tatăl și fratele mai mare, el însuși aflându-se, împreună cu aceștia, în trenul morții. Întors acasă, a suferit toate rigorile antisemite legiferate de regimul antonescian. După căderea regimului totalitar se mută la București, își continuă studiile liceale, urmează studiile universitare. Aderă la UTC și apoi la Partidul Comunist. Între 1950-1990 este profesor la catedra de marxism științific în cadrul Universității București. În 1990 este numit director al Institutului de Teorie Socială al Academiei Române. În 1997, cu câteva luni înainte de deces, îi apare cartea „Controversele Secolului XX”, un ansamblu de articole și comunicări la diferite congrese.

 

În cele ce urmează rezumăm unele din studiile cuprinse în acest volum consacrate viziunii sale asupra a ceea ce ar trebui să fie o politică socialistă în epoca contemporană.

 

Karl Marx și totalitarismul partidelor comuniste

 

Partidele comuniste care au guvernat în țările din fosta URSS și Europa de răsărit au practicat metode ale celor mai despotice regimuri anterioare, generatoare ale unor forme multiple de asuprire individuală și colectivă. A fost o acțiune socială concepută de la început fără cunoașterea de fapt a gândirii lui Marx, una care trăda însuși spiritul ei critic, democratic și eliberator. Aceste regimuri au mimat doar descendența marxistă, aportul politicienilor-teoreticienilor proprii fiind în totală contradicție cu aceasta. Referința obișnuită adesea la fraza din Manifestul Partidului Comunist „Să tremure clasele dominante în fața unei revoluții comuniste” se referă în fapt la efectele pierderii puterii ca și a privilegiilor deținute până atunci de către burghezie și nu la amenințarea cu represiunea fizică a anihilării. În fapt Marx și Engels nu au fost adepții răsturnării violente a puterii burgheziei, nici chiar în condițiile secolului XIX când proletariatul era exclus din democrația burgheză.

 

Actualitatea lui Karl Marx în societatea contemporană

 

Gândirea lui Marx a pus într-o lumină corectă mecanismul evoluției istorice a relațiilor sociale în corelație cu dinamica evoluției forțelor de producție și de aici a procesului necesar al transformărilor societății capitaliste. Desigur el a comis și erori de predicție istorică, datorate limitelor unei opere necesarmente circumscrise istoric, capitalismul din anii 1840-1880 nu se aseamănă cu cel al secolelor XX-XXI.

 

Sugestii pentru o nouă filosofie politică a stângii contemporane

 

O asemenea politică trebuie să prezinte o alternativă la criza structurală pe care o traversează economiile lumii de azi, să prezinte un nou proiect de societate. Societatea capitalistă contemporană a lichidat multe din inegalitățile sociale trecute. Sub efectul luptelor politice duse de partidele socialiste, dar și ca urmare a politicii urmate de clasele conducătoare pentru lărgirea capacităților de absorbție a masei de produse fabricate, situația materială și politică a clasei muncitoare este considerabil îmbunătățită. Cu toate acestea, crizele economice periodice, insecuritatea locurilor de muncă, lipsa unei ponderi de fapt în conducerea societății rezervată, în ciuda drepturilor democratice egalitariste, marelui capital, subliniază inegalitatea de fapt a claselor sociale neposesoare a mijloacelor de producție. Recunoașterea funcțiilor performante ale economiei de piață nu este echivalentă pentru social-democrație cu asumarea ei integrală, prin ignorarea efectelor perverse ce distrug țesutul umanizat al societății. Politica socialistă trebuie să renunțe la răsturnarea politică a structurii sociale a capitalismului. Singura cale a acțiunii sociale eficiente rămâne aceea a reformismului, adică a intervenției în vederea atenuării, remedierii și depășirii distorsiunilor și disfuncționalităților. Aceasta este calea transformărilor democratice succesive ale societății, ale umanizării sale. 

 

„De ce nu sunt de dreapta”

 

Radu Florian își încheie volumul cu un capitol purtând titlul de mai sus, dedicat explicării poziției sale sentimentale și ideologice și — date fiind împrejurările apariției — un adevărat testament spiritual. Autorul face o retrospectivă a vieții sale, începând cu anii copilăriei, examinând la fiecare episod acțiunile partidelor de dreapta din România.

Constituția din 1923, opera partidului „Dreapta liberală”, a menținut multe din caracterul oligarhic al societății românești. Sfârșitul anilor ’30 marcat de avansul partidului extremist al legionarilor a produs reacții slabe din partea partidelor de dreapta, chiar acorduri de neagresiune cu acesta. Dictaturii antonesciene nu i s-au opus decât opoziții nesemnificative. După înlăturarea acestui regim, realizată și cu acordul dreptei liberale, societatea românească a fost traversată de o profundă nevoie de schimbare. Dar nici unul dintre cele două partide tradiționale istorice n-a reușit să-și renoveze programele politice pentru a răspunde acestor nevoi, ele apăreau ca forțe care voiau să păstreze România așa cum era, nu s-o modernizeze, sfârșind prin a fi decimate — și din această cauză —de partidul comunist. Partidul comunist rămas singur la putere și-a propus un program îndrăzneț de modernizare a țării, dar impunerea relativ rapidă a dictaturii sale a condus la încălcarea propriilor proiecte inițiale.

După restabilirea regimului democratic, mulți intelectuali s-au plasat la dreapta spectrului politic. Radu Florian a decis însă că nu se poate reconverti la dreapta din cauza unor oportunități circumstanțiale. El a hotărât, plecând de la analiza istoriei comportării dreptei, să-și păstreze opțiunea politică socială, situându-se de partea acelei evoluții a țării ce poate devictimiza marile grupuri umane, le poate îmbunătăți condițiile de viață și să aducă în final egalitatea socială și economică pentru toate categoriile societății.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *