De peste 500 de ani, în Antwerpen există o importantă comunitate evreiască care astăzi numără 15000 de membri, majoritatea” haredim”( foarte religioși), chiar dacă sau… chiar de aceea, mulți dintre ei sunt implicați prin tradiție în industria de diamante. Evreii nu sunt singurii ”minoritari” în importanta și tradiționala industrie a diamantelor din Antwerpen. În ultimele decenii numeroși indieni au ocupat poziții semnificative în comerțul cu diamante, în care orașul cu cele patru burse de diamante joacă un rol de lider european. Indienii din Antwerpen sunt membrii ai cultului Jain, una din cele mai vechi religii consolidate ale lumii…

Orașul în care se mai vorbește idiș

14 noiembrie, Yehosha Malik un tânăr evreu ortodox (31 ani) a fost înjunghiat pe stradă în orașul belgian Antwerpen, situat la 40 kilometri distanță de Bruxelles, capitala Belgiei supranumită și capitala Europei. A scăpat cu viață, căci un alt evreu ortodox i-a sărit în ajutor și atacatorul a fugit. De peste 500 de ani, în Antwerpen există o importantă comunitate evreiască care astăzi numără 15000 de membri, majoritatea” haredim”( foarte religioși), chiar dacă sau… chiar de aceea, mulți dintre ei sunt implicați prin tradiție în industria de diamante. Între marile familii hasidice care își au reședință în Antwerpen, sunt nume cu notorietate și rezonanță, pentru translivăneni: Satmar, Klausenburg, pe lângă Psheshkov, sau Ger, Beltz și alte cândva importante ”curți ”rabinice. În România recentă, puțini mai știu despre gloria trecută a hasidismului, născut prin pădurile din Carpații Răsăriteni. Numele francez al orașului  Anvers, sună mai familiar în urechile concetățenilor noștri 🙂

 Evrei din Antwerpen

Evreii nu sunt singurii ”minoritari” în importanta și tradiționala industrie a diamantelor din Antwerpen. În ultimele decenii numeroși indieni au ocupat poziții semnificative în comerțul cu diamante, în care orașul cu cele patru burse de diamante joacă un rol de lider european.

Indience Jain din Antwerpen

Indienii din Antwerpen sunt membrii ai cultului Jain, una din cele mai vechi religii consolidate ale lumii (Jain Dharma), ale cărei trei principii fundamentale sunt trei refuzuri. Refuzul violenței, sub orice formă care ar putea dăuna altora, refuzul absolutismului în orice formă a gândirii, inclusiv a definirii adevărului, deci toleranța devine atitudinea comună și, în fine, refuzul  averii peste nevoi, un egalitarism care te îndeamnă spre generozitate (mai cu seamă dacă ești implicat în industria diamantelor:) Jainism-ul are asemănări cu iudaismul nu doar prin vechimea tradiției – ale cărei rădăcini se pierd în negura timpurilor istorice – ci și prin răspândirea în lume a celor circa 6 milioane de adepți, numeroși în Belgia, Statele Unite, Canada și Marea Britanie. Pentru jainiști, la tulburătoarea întrebare hamletiană ”a fi sau a nu fi ?!” răspunsul este”poate !”

Întrebările unui președinte

La aceași întrebare existențială evreii din Bruxelles nu au nici măcar răspunsul”jainist”.  Preferă să rămână la stadiul întrebărilor și dubiilor. Reputatul filolog Julien Kléner, președintele Consistoriului Central Israelit al Belgiei (un fel de echivalent belgian al Federației Comunităților Evreiești din România dar cu deosebiri esențiale!) a ținut o  lecție memorabilă în fața unui auditoriu restrâns, format din participanții la un seminar organizat de WZO (Organizația Sionista Mondială) despre nenumăratele întrebări pe care și le pun evreii belgieni și la care nu au răspunsuri. Profesorul Klenner a predat la bine cunoscuta  Universtate din Gent  limbi semitice, iudaism, ebraică biblică, a publicat numeroase lucrări de specialitate și a fost înnobilat de  casa regală a Belgiei,  fiind un, nou ”baron” evreu în șirul distins al precursorilor celebri (Hirsch, Rotschild, Oppenheim, Montefiori, Abrabanel și mulți alții).Deviza lui nobiliară este ”Memini ergo Ago” (Nu uit, deci acționez).

Julien Klener, preşedintele Consistoriului Israelit al Belgiei

Născut la Ostende, a avut vârsta de un an, în nefastul 1940 când naziștii au ocupat Belgia și, fără ezitare, au introdus în primă urgență legislația referitoare la prigoana evreilor. Din cei o sută de mii de evrei care trăiau înainte de război în Belgia, au supraviețuit mai puțin de jumătate și asta datorită, în special, solidarității multor belgieni (1635 au dobândit titlul de ”Drept al popoarelor” acordat de Yad Vașem). Un rol de seamă și-a asumat Regina Elisabeta, organizatoarea salvării copiilor evrei, care au fost ținuți ascunși de familii creștine și feriți astfel de furia ucigătoare a naziștilor germani. Printre copii salvați a fost și viitorul Baron Julien Klener. Mama lui care ținea  o prăvălioară în orașul natal Ostende nu doar că nu a reușit să părăsească Belgia ocupată, ci a refuzat s-o facă. Întrebată fiind de unul din puținii ofițeri germani binevoitori, de ce nu pleacă, i-a răspuns acestuia cu mândrie și convingere, că este cetățeană a Belgiei și nu are de ce să se teamă. A fost deportată în !942 la Auschwitz!

Combatem antisemitismul la Bruxelles?

Am sosit la Bruxelles în seara zilei de 4 decembrie, ca invitat la un seminar cu tematica (devenită deja din păcate loc comun) de combatere a antisemitismului, organizat de departamentul condus de Iacov Hagoel, un lider tânăr și activ, membru al Comitetului Executiv al WZO, fost președinte al Betar, organizația de tineret al Likud-ului. Nu întâmplător a fost  ales Bruxelles ca loc de întâlnire pentru a dezbate (încă și încă odată) această tematică din ce în ce mai preocupantă, căci atacurile concertate împotriva Statului Israel, ascund intr-un veșmânt recroit aceeași ură ancestrală împotriva evreilor care a dominat Europa de la Vest la Est și apoi de la Est la Vest, timp de aproape două milenii, cu suișuri și coborâșuri, cu speranțe și disperări până în zilele noastre. Nu întâmplător, căci Bruxelles este ”capitala” Europei care se chinuie să se unească, fără să fie încă limpede dacă este vorba de ”chinurile facerii” binefăcătoare , sau ale” desfacerii” care poate arunca această parte a lumii în haos.

Nu întâmplător, căci Bruxelles este  capitala Belgiei, acest stat care se luptă cu stafiile proprii, (flamanzi versus valoni:) care a petrecut două războaie mondiale sub ocupație germană, are problemele ei demografice complicate ca toate fostele puteri coloniale din Europa, având un sfert din populație (2,6 milioane de locuitori) imigranți, dar care are – în mod inexplicabil – printre prioritățile ei politice (?) recunoașterea ”de jure” a  Statului Palestinian țintind să fie după Suedia al doilea stat european care face acest pas inutil pentru soluționarea conflictului ”fără soluție” din Orientul Mijlociu. Nu întâmplător, căci la Bruxelles s-a petrecut în luna mai, într-o după masă de Șabat, să fie împușcați mortal la intrarea în  Muzeul Evreiesc patru persoane : doi bărbați și două femei. Doi din ei erau israelieni, restul doar…evrei.

Fotografie cu steagul Betar

Am vizitat Muzeul, cu tot grupul participant la seminar, s-au depus coroane, s-au spus rugăciuni, s-au rostit cuvântări și s-au făcut fotografii cu steagul Betar, șicu Deghel (steag în ebraică:) Israel. Prima încăpere a muzeului este impresionantă. Pereții sunt lambrisați cu scânduri negeluite. Ai un sentiment ciudat de parcă te-ai afla pe  dinăuntrul unui sicriu evreiesc. M-am cutremurat . Despre crimă se știe doar atât că  a fost comisă de un trăgător solitar care a coborât dintr-un Audi și a deschis focul cu un ”Kalashnikov”. Un suspect de 29 ani, Mehdi Nemmouche, un francez, intors din Siria unde s-a luptat alături de ”rebelii” Statului Islamic, a fost arestat în Marsilia și extrădat Belgiei .

Un oraș vechi-nou

Crimele, mai cu seamă cu iz antisemit, nu dau bine în apropierea instituțiilor europene care,prin modernitatea lor abuzivă, sfidează peisajul goticamestecat cu baroc al capitalei cu Grote Markt, celebra Piață, considerată cea mai frumoasă din Europa și distinsă ca atare de UNESCO. Evident părerea mea nici nu contează, nici nu este prea calificată, poate a fost și viciată de faptul că pe când vizitam Piața, vremea devenise mizerabilă și făcea să pară lamentabile cele mai frumoase clădiri, dar eu cred că piețele medievale din orașele noastre transilvane sunt mullt mai sobre, mai echilibrate  mai, armonioase. Ce-i drept, Grote Markt nu  e o piață medievală, ea a fost făcută praf de artileria franceză, la sfârșitul războaielor purtate de Franța Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea, împotriva spaniolilor, pentru posesiunea ”Țărilor de Jos.” Singura clădire rămasă aproape intactă a fost turnul Primăriei, care constituise principala țintă. În anul 1696 a început reconstrucția acestei piețe ”eclectice”, simbolul de azi a capitalei begiene, cu neînvinsul  turn  înalt de 96 de metri vizibil din tot orașul.

Grote Markt

Deși mult mai noi, clădirile ”europene” atrag valurile de turiști cu aceași intensitate ca cele din orașul tradițional, căci până la urmă ”interesul” turistului ”mediu” este să facă poze cât mai multe și cât mai inedite, iar în această materie Bruxelles-ul ”european” este de neîntrecut. Biserici, parcuri statui și clădiri medievale găsești oriunde în marile orașe europene, te poți poza cu ele sau pe lângă ele, oricum după un timp nu mai știi care de pe unde e, dar  clădirile ultra moderne ale structurilor EU (Uniunea Europeană) sunt unice și  inconfundabile. Sunt…altceva.

Arhitectură modernă la Bruxelles

Păcat că în complicata birocrație europeană – încă o dovadă grăitoare că democrația este un exercițiu costisitor și nu chiar atât de eficace pe cât ar vrea să pară – turistul ”mediu” este total nedumerit și dezorientat. Din acest motiv  (ca să vină în întâmpinarea” omului de rând”) autoritățile binevoitoare au creat un colosal ”centru de informare” care se numește ”înșelător” Parlamentarium, deși Parlamentul European care se află la Strassbourg nu poate fi vizitat de ”turistul mediu”, aflat întâmplător la Bruxelles. În schimb el poate pătrunde în lumea minunată a tehnicii informaționale, care îi prezintă în 24 de limbi diferite (limbile europene sunt ”egale în drepturi”:) istoria ideii europene și țesătura complicată a instituțiilor decizionale ale Uniunii, care ori te umple de admirație ori te convinge că această ”mașinărie” este prea perfectă ca să poată funcționa… Tocmai când începi să te simți ”mândru că ești Român”, văzând cuvinte ca ”democrație” sau ”libertăți” scrise în limba română, îți revii când vezi că spre deosebire de alte limbi și culturi, cea română nu este prezentă cu niciun citat din opera vreunei personalități,i ar istoria României, spre deosebire de istoriile altor state membre a UE, este prezentă printre numeroasele ”diorame” cu o singură imagine: a perechii dictatoriale Ceușescu la judecata lor meritată dar rușinoasă.

După ce ai părăsit Parlamentariul, poți (dacă ai timp) să vizitezi așa numita esplanadă Leopold, un impresionant complex de clădiri post moderniste, denumite după personalități ale ideii europene ca Henry Spaak, Conrad Adenauer, Willy Brandt, Antal Jozsef ș.a. care adăpostesc activitățile numeroase ale numeroaselor instituții europene, cu denumiri asemănătoare dar preocupări diferite. Consiliul European (reuniunea celor 28 șefi de stat/de guvern membre UE), Consiliul Europei (reuniunea celor 47 state europene membre și nemembre UE), Consiliul Uniunii Europene (Comisia UE) ”guvernul” format din 27 de ”comisari” propuși de țările membre. Corina Crețu propusă de guvernul (președintele? parlamentul?) României, ne privește liniștitor de pe colțul imensei clădiri a Consiliului.

O privire fugară asupra opiniei instituțiilor europenene-a oferit Alex Benjamin, director al unui ONG ”Prietenii Europeni ai Israelului”, și o foarte comunicativă reprezentantă a ERC (Reform și Conservativi europeni). Câteva din idei : ”Hamas nu este o organizație teroristă, ci un actor politic” „Ceea ce face Israel au făcut și naziștii” ”Israel stat apartheid ” și ”evreu=pro Israel=sionist=rău” .Simplu pe înțelesul tuturor. Sunt idei care circulă pe coridoarele numeroaselor instituții europene și modelează opiniile pentru acțiuni politice care se pregătesc insidios.

Pericopa săptămânii

Vineri în Belgia în decembrie este o zi foarte scurtă, astfel că la ora 4 p.m. ne-am adunat în Sinagoga Mare din Bruxelles, pentru a primi Șabatul. Sinagoga impunătoare  clădită în 1878 ,în ”buricul târgului” aproape față în față cu o superba biserică catolică, poartă pe frontiscipiu trei texte:  Cu caractere ebraice numele celor 12 triburi. In flamandă și franceză un text comun ”Nu avem noi acelaș părinte? Nu ne-a creat acelaș Dumnezeu?” Întrebare retorică.

Sinagoga Mare din Bruxelles

În sinagoga cu aspect neolog, în care un cantor cu o voce splendidă  ne-a încântat cu un nigun  (linia melodică a rugii) sefard, era lume puțină, doar noi cei 60-70 de participanți la seminar. Marele Rabin Abraham Guigui, reprezentant recunoscut al cultului iudaic, la forurile europene, a ținut un Dvar Tora, un comentariu al pericopei săptămânii ”Vaiețe”. Și spunea Rabinul în franceză fiind tradus în ebraică și în engleză (deși cei prezenți vorbeau mult mai multe limbi diferite:) că Iacob/Israel patriarhul, părintele celor 12 triburi ale poporului evreu, era înfricoșat. Îi era teamă, pentru că se simțea singur. Cum se simte uneori poporul evreu. Și atunci, și acum. Singur.

În sinagoga mare din Bruxelles

Avem după două mii de ani o țară. Un miracol de care avem toate motivele să fim mândri. Dacă privești pe o hartă a lumii pe care numele țării tale mici abia încape să fie scrisă, vezi că ea este singură înconjurată doar de inamici. Ea desigur trebuie să fie tare. Dar nu este suficient.

Trebuie să ne căutăm prietenii, și să  întindem mâna către ei.