Eva Galambos: MULTICULTURALISMUL – ALTFEL

De câtva timp, multiculturalismul – fenomen atât de drag nouă și altora care trăiesc într-un mediu  unde condițiile istorice, geografice, politice au impus sau permis coexistența mai multor popoare, limbi, tradiții – a  devenit un cuvânt hulit. În urmă cu 40-50-60 de ani, se susținea că multiculturalismul se opune asimilării, poate uneori forțate, a grupurilor minoritare și culturile celor două popoare – cel minoritar și cel majoritar se îmbogățesc reciproc. Ceva n-a mers. Astfel că astăzi, multiculturalismul este aruncat la lada cu gunoi…

De câtva timp, multiculturalismul – fenomen atât de drag nouă și altora care trăiesc într-un mediu  unde condițiile istorice, geografice, politice au impus sau permis coexistența mai multor popoare, limbi, tradiții – a  devenit un cuvânt hulit. Multiculturalismul, a declarat recent politologul american George Friedmann, pe care l-am și citat într-un articol anterior, este una din cauzele izolării diferitelor grupuri care nu sunt în stare sau nu doresc, spune el, să preia cultura țării pe care au ales-o ca a doua patrie, dar nici cea de a doua patrie nu face prea mult ca să-i atragă. Astfel că valorile acesteia, și aici ne referim la  Europa, fiind vorba de conflicitul musulmani – alte credințe (nu vreau să spun creștini deoarece teza poate fi valabilă și la evrei  sau hinduși de pildă,  deoarece fenomenul se manifestă și în aceste cazuri) nu sunt preluate sau de către prea puțini, de fapt sunt respinse și de aici conflictele cunoscute care au făcut și fac victime și pentru care, cel puțin deocamdată, nu se găsesc soluții.

În urmă cu 40-50-60 de ani, altfel priveam lucrurile. Se susținea că multiculturalismul se opune asimilării, poate uneori forțate, a grupurilor minoritare și culturile celor două popoare – cel minoritar și cel majoritar se îmbogățesc reciproc. Dar, spun mulți dintre cei care se preocupă de această problemă, lucrurile nu au evoluat așa cum și-au imaginat. Ceva n-a mers. Astfel că astăzi, multiculturalismul este aruncat la lada cu gunoi.

Dar oare este o abordare corectă? Chiar odată cu copaia trebuie să aruncăm copilul? Ce zice istoria despre multiculturalism că doar nu este o invenție a secolului XX. Dacă privim o  hartă a continentelor de-alungul secolelor unde popoarele  sunt prezentate în diferite culori, vedem un amestec de pete de toate nuanțele, ceea ce demonstrează conviețuirea lor. Pe atunci, pur și simplu nu aveau ce să facă, acolo le-a plantat istoria sau georgrafia și chiar dacă de multe ori s-au războit, au existat și perioade de pace cu schimburi reciproce multilaterale, inclusiv în domeniul culturii.

Imagine din timpul conferinţei

Aceste gânduri m-au bântuit nu de mult, când am participat la un eveniment pe care eu, căreia nu-mi plac exagerările – l-am considerat cu totul excepțional și care, după părerea mea, confirmă posibilitatea multiculturalismului. Și, am gândit eu, chiar în două dimensiuni. Pe de o parte, dimensiunea creștino-iudaică prezentă, pe de-altă parte, dimensiunea iudaico-musulmană în perspectivă istorică.

Și ca să nu prelungesc suspansul, mă refer la o manifestare organizată la București  la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității București. Titlul ei: „Maimonide și Rași, personalități medievale ale iudaismului”- (Să nu vă mirați, la institutele teologice creștine se învață iudaism și ebraică biblică,  Vechiul Testament, pentru noi Tanahul, face parte din curiculă.) Organizatori – şi dacă citiți lista, îmi dați dreptate că a fost vorba de o ilustrare a ideii multiculturalismului: Institutul Universitar „Rași” – Troyes-Franța, Institutul European „Emmanuel Levinas-Paris, Departamentul de Cercetare Biblică a Episcopiei Romano-Catolice de Iași, Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității din București. Aceștia au fost organizatorii instituționali.  

Cea care s-a ocupat de toate aspectele legate de eveniment și m-a întâmpinat cu multă căldură  când m-am prezentat a fost o călugăriță tânără, sora Cristina, de fapt lector universitar dr. Cristina Mareș. Ea a fost ajutată și de profesoara de ebraică Ildikó Galeru, cea care mulți ani a lucrat ca asistentă a  ambasadorilor Israelului din București.

Invitații la acest seminar de filosofie și teologie au fost  dr.Geraldine Roux, directorul Institutului „Rași”, dr.Armand Abecassis, profesor emerit de filosofie generală  și comparată  de la Universitatea din Bordeaux și dr.Gerard Rabinovitch, cercetător de la Universitatea Paris V, toți trei reprezentanți iluștri ai cercetărilor iudaice și, după cum mi-am dat seama, prieteni apropiați ai sorei Cristina, cu care împărtășeau multe cunoștințe și puncte de vedere comune.

Și ca un alt semn al mediului multicultural a fost audiența: studenți și cadre didactice de la Teologie, preoți și călugărițe, masteranzi și doctoranzi de la iudaistică și alte persoane, în majoritate creștine, foarte interesate de subiect. Pentru mine, receptarea cunoștințelor iudaice de către creștini a fost de asemenea un semn distinctiv de multiculturalism..

Și acum să ne ocupăm puțin de subiectele discutate. Nu vreau să le înșir pe toate, dar cel pentru care m-am dus, de fapt, la acest simpozion a fost Maimonide. Pentru mine, Maimonide este chintesența iudaismului, este rabinul, învățătorul care a reușit să explice rațional cum trebuie să interpretăm cărțile sfinte, cum trebuie să ni-l imaginăm pe Dumnezeu și cum putem să-l accedem (foarte greu, numai un grup ales, foarte bine pregătit poate ajunge să-l înțeleagă).

Dar nu despre acest aspect vreau să vorbesc ci despre faptul că Maimonide întruchipează pentru mine multiculturalismul. „Călăuza rătăcitului”, una dintre scrierile sale cele mai importante, a fost scrisă în limba arabă, cultura lui Maimonide a fost influențată profund de filosofii arabi și prin filieră arabă i-a cunoscut pe filosofii greci ale căror învățătură, metodă de studiu au fost esențiale pentru Maimonide. Așa cum și arabii și creștinii au preluat, s-au inspirat din Maimonide. La fel, metodele, comentariile lui Rași au fost preluate, folosite de teologi creștini chiar în epoca cea mai întunecată în care a trăit acest comentator de texte biblice.

Poate unii cunoscători ai operelor celor doi filosofi vor spune că ceea ce afirm eu aici nu acoperă sensul cuvântului multiculturalism. Eu cred că da. Eu cred că atunci când  personalități importante ale unei culturi consideră că pot prelua idei de la o altă cultură pe care o cunosc, cu care coexistă și le pot aplica, folosi pentru cultura proprie pe care o îmbogățesc, iar procesul se repetă și în sens invers, înseamnă că ideea de multiculturalitate și-a îndeplinit menirea. Cred și sper că acest frumos cuvânt nu va ajunge în desuetudine și, chiar cu suișuri și coborâșuri, își va recăpăta valoarea inițială.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *