EVI SZMUK: BUDAPESTA = STALINGRAD ?

O comparație surprinzătoare, dar dacă mă gândesc, nu departe de adevăr. Spre sfârșitul celui de al doilea război mondial, proporțiile unităților armate aruncate în luptă pentru cucerirea capitalei ungare, Budapesta, pierderile umane și materiale în cursul luptelor  în perioada decembrie 1944-februarie 1945 au fost imense. În orașul încercuit de Frontul 3 Ucrainean se găseau cinci divizii germane și patru ungare. Budapesta era considerată de către Hitler obiectiv cheie pentru apărarea Vienei.

70 de ani de la eliberarea capitalei ungare

O comparație surprinzătoare, dar dacă mă gândesc, nu departe de adevăr. Spre sfârșitul celui de al doilea război mondial, proporțiile unităților armate aruncate în luptă pentru cucerirea capitalei ungare, Budapesta, pierderile umane și materiale în cursul luptelor  în perioada decembrie 1944-februarie 1945 au fost imense.

În orașul încercuit de Frontul 3 Ucrainean se găseau cinci divizii germane și patru ungare. Budapesta era considerată de către Hitler obiectiv cheie pentru apărarea Vienei. Populația civilă – aproximativ un million nu părăsise orașul, își ducea traiul obișnuit până la declanșarea asediului când s-a trezit, în condiții de bombardmente, fără posibilitatea de a se alimenta, și în curând fără gaze, electricitate, apoi și fără apă.

Unitățile Crucilor cu Săgeți își vedeau de preocuparea lor principală – de a ucide toți evreii prinși în ascunzișuri, apoi din ghetoul instalat în mijlocul orașului, accesul fiind oprit de niște garduri înalte pe toate străzile. 15.000 de evrei au decedat din care 7.000 au fost executați.

Un imens număr de civili din oraș – aproximativ 50.000 – aveau să fie luați prizonieri de către ruși. Alimentele erau imposibil de procurat. Lumea flămânzea. Aerodromurile fiind  în stăpânirea Armatei Roșii, unitățile militare ungare erau aprovizionate din containere parașutate – 47 tone/zi  din care soldații primeau pe zi o felie de pâine, 5 grame grăsime și câteodată o bucată de carne – de cal.

Rușii ajutați de unitățile armatei române cartierul au cucerit mai întâi

Buda, apoi Pesta. Armata germană a încercat, fără a reuși, să străpungă încercuirea orașului ocupat de trei corpuri de armată ale Frontului 2 Ucrainean și Corpul 7 al Armatei Române la Pesta, și trei corpuri de infanterie și unul mecanizat din Frontul 3 Ucrainean, la Buda.

S-au dat lupte foarte grele pe măsură ce se înainta spre centrul orașului. Dar surpriză – unitățile românești au fost direcționate să treacă pe frontul din Cehoslovacia. Armata Roșie trebuia să fie unica învingătoare în această luptă, meritul nu trebuia împărțit cu nimeni, chiar dacă și-au dat viața numeroși români în luptele grele ce au avut loc – 10.708 militari morți, răniți și dispăruți (29% din efective)

Rușii au încercat să negocieze capitularea orașului și au trimis un grup de ofițeri, în frunte cu căpitanul Steinmetz (militar sovietic de origine maghiară). Îmi amintesc, mă ascundeam atunci sub un nume fals la Budapesta și lucram ca îngrijitoare într-un hotel chiar pe malul Dunării, că se povestea că au fost observați câțiva ofițeri ruși înaintând pe Podul cu lanțuri dinspre Buda, purtând un uriaș steag alb, care s-au oprit la jumătatea podului. Evident, pentru a negocia încetarea luptelor, depunerea armelor. Au murit în timpul misiunii.  Mă aflam în sala de călcători a hotelului, alături de membrii direcției, fiind chemată de șefa personalului să stau cu ei. Am auzit comentariile lor –  cum  se poate face așa ceva, erau mesageri, cu steag alb, aceștia nu au voie să fie uciși, există uzanțe internaționale etc. Cazul a fost comentat critic ulterior, dar faptul a fost consumat, ofițerii ruși au murit. (S-a aflat,  dar mult mai târziu că nu au fost împușcați ci mașina lor a trecut peste o mină, pusă de armata germană ca să întârzie înaintarea armatei sovietice).

Statuia lui Steinmetz, demolată după 1989

După terminarea războiului, în semn de recunoaștere pentru sacrificul lui, pentru intenția de a salva niște vieți, căpitanului Steinmetz I s-a ridicat un monument la Budapesta și misiunea lor a fost inclusă în cartea de istorie. După 1989, statuia a fost dată jos…

După încetarea luptelor, când mă îndreptam spre locuința mătușii mele, trecând prin piațeta Klauzal din fostul ghetou mi-a fost dat să văd o grămadă de cadavre de câțiva metri înălțime….O altă grămadă în spațiul unui magazin, până la tavan.

Bravo, băieților de la Cruci cu Săgeți, v-ați ținut de cuvânt. Nu vă uit, până îmi este dat să trăiesc…

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *