Tiberiu Roth: KADIȘ PENTRU UN EROU NECUNOSCUT

Se spune că  a  muri de Shabat este semnul distincției Divine. Eli Ițhaki a fost unul din puținii oameni pe care am avut șansa să-i întâlnesc  pentru care oricâte și orice distincții, nu ar fi fost pe măsura vieții pe care  și-a oferit-o altora. Cu modestie și demnitate a făptuit lucruri cu care alții și-ar fi împăunat existența. Cred că a fost unul din cei mai merituoși oameni ai alialei Române, dar prea puțini știu despre isprăvile lui de luptător neobosit, prezent mereu acolo unde era nevoie de curaj și dăruire pentru salvarea unor vieți evreiești.

Născut imediat după Holocaust din părinți care au scăpat cu viață din infernul nazist, a crescut într-o comună de lângă Satu-Mare, în Seini (Maramureș), cândva leagăn al unei semnificative tradiții evreiești, căreia azi îi stă mărturie doar sinagoga, clădită cu mai bine de un secol în urmă. Familia cu cei doi copii, Iudith și Eli, a emigrat în Israel în 1966, s-au stabilit la Așdod, un oraș vechi/nou, prezent în istorie de 3000 de ani, dar reîntemeiat ca un oraș modern între dunele de nisip, în 1956.

Eli, un tânăr la vârsta recrutării, a devenit întâi militar în termen și apoi militar de carieră al cărui destin s-a împletit strâns cu cea a Țahal – armata de apărare a Israelului – în  rândurile căreia a luptat în toate războaiele – începând cu Războiul de Șase Zile – pe  care Israelul a fost obligat să le poarte pentru a-și apăra ființa și independența. Tânărul soldat  a devenit un tânăr colonel, drept recunoaștere a curajului și devotamentului său în lupte.

Israelul nu a fost și din păcate nici nu a devenit o țară în care militarii pot avea o  viață liniștită și gradele se pot dobândi prin cumulare ca anii de pensie…Între războaie, Eli a cunoscut-o pe Gaby, cu care s-a căsătorit, și care l-a urmat peste tot unde tânărul colonel a fost trimis în misiuni complicate și responsabile. Cei doi copii,Tamir și Shirley, au crescut mai mult cu bunicii – oameni  minunați – în  cele două  case ale lor din Așdod. Tânărul colonel, la nici 39 de ani, a schimbat statutul de militar combatant cu cea de diplomat, fiind numit atașat militar în Singapore.

L-am cunoscut la o festivitate de Purim la București. Pe atunci încă festivitățile de Purim care se țineau sub „patronajul” șefului Rabin Moses Rosen în sala de pe strada Popa Soare, erau adevărate evenimente mondene, cu participare ”selectă” și mari actori, care mai spuneau  cu aluzii ”decente” critici la adresa regimului ceaușist.

De atunci, adică de aproape 30 de ani, Eli și Gabi au devenit prietenii noștri apropiați. Eli  devenise consulul  statului Israel la București și Gabi consiliera lui, harnică și pricepută. În timpul revoluției și în perioada care a urmat relațiile  dintre Israel și România : politice, economice și, mai ales umane, au cunoscut o dezvoltare rapidă și intensă. După încheierea mandatului ambasadorului Govrin, a venit la post Zvi Mazel, unul din cei mai străluciți ambasadori ai Israelului, extrem de activ și eficient. Eli Ițhaki era cel mai important dintre colaboratorii săi. În perioada 1990-2001, a avut loc cea mai mare alia a evreilor din fostele țări ale Uniunii Sovietice care s-a dezmembrat în anul 1991. Eli Ițhaki a fost unul din organizatorii și realizatorii în condiții excelente a acestei uriașe deplasări de persoane. Aproape un milion de oameni cu origine evreiască,au părăsit în bună ordine și fără traume cele 16 foste republici sovietice. O  bună parte din acest transfer s-a realizat prin București,unde soseau cu avioane și cu trenuri,zilnic sute de emigranți,mulți dintre ei persoane în vârstă,sau copiii mici. Eli era aproape zilnic și uneori chiar fără întrerupere, la post, în Gara de Nord sau la Otopeni, având grija lor și rezolvând cu calm și omenie nenumăratele probleme mai mari sau mai mici ale fiecăruia. Când nu era la gară sau la aerogară,rezolva din biroul lui, întâi de la consulat și apoi din sediul Agenției Evreiești din București  Sohnut), care a fost reînființată prin strădania celor doi Ițhaki Gabi și Eli.

Sediul Sohnut era într-o fostă casă boierească pe lângă Biserica Catolică Sf. Iosif. După ce valul emigrării evreilor din FSU s-a mai domolit, de la aproape 200000 de emigranți în 1990, la circa de 50000 anual până prin 2001, Eli după ce a organizat cu succes aliaua evreilor din România (mai cu seamă a celor tineri), a fost trimis în alte puncte fierbinți, unde erau pericole existențiale care periclitau siguranța vieții evreiești.

Eli a fost trimis în orașe importante din Rusia și Ucraina, dar a organizat și evacuarea evreilor (puțini) din Albania, din Bosnia-Herțegovina, și din alte părți ale lumii..

Nu avea astâmpăr. După reducerea activității Sohnut, din zonă, căci s-a redus drastic numărul evreilor, a continuat să activeze ca trimis voluntar (șliah) reprezentant itinerant al Agenției Evreiești pentru Europa Centrală și de Est. Era când la Budapesta, când la Belgrad, la Praga sau la București. Nu a încetat să-și îndeplinească misiunea nici când nemiloasa boală – care  până la urmă l-a învins – a început să-l macine. A realizat aproape singur, cu foarte puține ajutoare, un Muzeu al Veteranilor. 

Anul trecut, la comemorarea a 70 de ani de la deportarea evreilor din Maramureș, ținutul lui natal, de unde au fost deportați în jur de 35000 de evrei, supravieţuind doar 3000, printre care și părinții lui, dar și Elie Wiesel, tizul și concitadinul lui, laureat Nobel, în amintirea căruia  și în a cărui casă părintească, Eli Ițhaki, cu bani și ajutoare puține, a realizat un Muzeu al Holocaustului la Sighet.

Ajuta și rezolva situații și cazuri în fața căror alții dădeau înapoi, considerându-le fără speranță. Eli cu voința lui neclintită,cu convingerile lui ferme și cu puterea lui de a convinge și acționa,reușea și rezolva. Un asemenea caz a fost cel a lui David Finți, tânărul din București, care a suferit arsuri letale și a cărui viață a fost salvată, prin efortul concertat al mai multor oameni, dar toți determinați de puterea miraculoasă a lui Eli Ițhaki. Un om, un evreu, un sionist cum rar poți întâlni.

Nu s-au scris despre el articole, nu i s-au scris omagii deși ar fi meritat.

A fost un om modest cum trebuie să fie marii oameni. Dar memoria lui va fi păstrată discret și de neșters în sufletele miilor de oameni pe care i-a ajutat și cărora le-a dedicat viața. Am rostit împreună cu câțiva care l-au iubit, un Kadiș în memoria lui binecuvântată.

 

Tiberiu Roth,15 februarie 2015

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *