Un amic îmi spunea: „Lumea-i plină de femei deştepte! E mult mai important să fii femeie, decât deşteaptă!”  Acceptând (prin reducere la absurd) că cele două trăsături sunt incompatibile, l-am întrebat: „Și care crezi că sunt atributele esențiale ale femeii?” „Să fie sexy și docilă!” Ce puteam replica la aşa o declaraţie? Aş fi putut să-l contrazic, dar argumentele mele „de femeie” nu aveau nicio relevanţă în condiţiile în care asta era opinia lui „de bărbat”. Am reflectat asupra celor spuse de el şi mi-am dat seama cât de multe exemple feminine se potrivesc acestor criterii.
Estera, eroina mea preferată din Biblie, (că tot suntem în preajma Purimului) era frumoasă şi plină de nuri (cum altfel ar fi ales-o regele Ahaşveroş, regele Persiei, drept soţie  şi regină?), o fiinţă ascultătoare şi cuminte (lucru confirmat atât de comportamentul ei faţă de unchiul Mardocheu, cât şi de soţul ei, regele, din al căror cuvânt nu a ieşit) după cum ni se arată în Cartea Esterei. Iar atunci când salvarea poporului ei o obligă să încalce legea Curţii – impusă de rege – îşi riscă viaţa având drept scut evlavia profundă (o altă supuşenie) şi graţia feminităţii.
Un alt personaj feminin care m-a fascinat, Şeherezada, îndrăzneşte să-şi pună în valoare isteţimea doar sub pavăza frazei „Ascult şi mă supun!”.

De-a lungul veacurilor prototipul feminin făurit de o societate masculină însuma aceleaşi trăsături, excepţie făcând câteva regine puternice (celibatare), fecioarele eroine şi cele dedicate iubirii faţă de Cristos. Prea puţine dintre femeile inteligente sau tenace care s-au afirmat, într-un târziu, în ştiinţă sau în viaţa politică, erau împlinite şi în viaţa particulară…Doar nu poţi să le ai pe toate în viaţă, nu-i aşa? M-am întrebat adesea dacă Maria Sklodowska, frumoasa şi inteligenta poloneză, ar fi reuşit să intre în istoria fizicii, chimiei şi Nobelului, având familie şi doi copii, fără să fi fost tocmai soţia lui Pierre Curie?
Excepţiile au fost puţine chiar şi în secolul XX, când majoritatea covârşitoare a femeilor care s-au împlinit ca femei, au mizat tot pe cele două trăsături esenţiale: frumuseţea şi/sau docilitatea, deşi tot mai multe s-au angajat, obţinându-şi (mai mult sau mai puţin) independenţa economică. Cât despre femeile de astăzi, în timp ce unele se străduiesc să obţină un punctaj cât mai mare la capitolul sexy, altele se camuflează în ţinute unisex, pentru a-şi pune în valoare inteligenţa (în detrimentul sexului), pentru că oricât de destupată ar fi mintea bărbaţilor, o femeie frumoasă şi inteligentă e prea periculoasă ca să fie acceptată şi promovată într-o societate încă predominant masculină. Poate doar dacă e docilă… Dar ce s-o fi ales de docilitate? Probabil e din ce în ce mai rară, din moment ce bărbaţii tânjesc după ea…

Să nu credeţi că sunt mulţumită de turnura reflecţiilor mele. Aş fi putut încerca să contrazic afirmaţia amicului meu cu raţionamentele mele de femeie (deşteaptă?), dar am preferat să urmez logica lui de bărbat, să fiu preţ de câteva rânduri avocata diavolului, creionând un subiect incitant pe care mi-aş dori ca Dumneavoastră, stimaţi cititori, să-l dezvoltaţi cu argumente contra (sau pro) – în acest răstimp în care Ziua Femeii e urmată de Purim, Sărbătoarea Esterei).

Andrea Ghiţă

(articol publicat în primă versiune, în revista electronică Acum www.acum.tv).