Despre beneficiile şi pagubele progresului tehnic s-a scris, credeam eu, cam tot ce putea fi scris. Însă lista invenţiilor, unele diabolice, altele inspirate de muze mai „paşnice”, nu este nici pe departe încheiată. Una dintre ele, care va provoca probabil valuri uriaşe de controverse, mi-a atras de curând atenţia.

La prima vedere, programul pus la un punct de un specialist în probleme de internet şi numit GAC (Genetic Access Control), pare cât se poate de util, binevenit. Prin intermediul său, un mecanism de autentificare este pus în funcţiune, prezentându-i potenţialului utilizator al vre-unui „site” de pe internet o listă de întrebări, răspunsurile potrivite permiţându-i accesul la informaţiile furnizate pe adresa accesată.

Doar că întrebările nu fac parte nici din domeniul culturii generale, nici al pregătirii profesionale-şi nici al orientării politice, accesul la „site” putând fi împiedicat, prin intermediul programului, din motive legate de strămoşii utilizatorului, sensibilitatea sa la anumite boli, identitatea sexuală sau alte considerente arbitrare legate de profilul genetic al „candidatului”.

În funcţie de dorinţa celui care plăteşte pentru serviciile oferite de GAC, accesarea le va fi interzisă anumitor categorii de curioşi, ca de exemplu membri ai anumitor minorităţi etnice, indivizi predispuşi la abuzul de droguri sau posesorii unor caracteristici genetice sensibile la diferite boli.

Ceva îmi spune că Stalin sau Hitler, dar şi despoţi ai zilelor în care trăim, ar fi fericiţi să figureze pe lista celor care controlează funcţionarea acestui gen de invenţii şi serviciile pe care ele le oferă, după ce aplicaţiile potrivite vor fi descărcate contra cost, prin simpla deschidere a unui cont pe internet.

Creatorul programului, care nu poate fi condamnat în mod direct  de rasism sau eugenism (o teorie care favorizează folosirea metodelor ştiinţifice pentru îmbunătățirea profilului genetic), propune în documentaţia care-i însoţeşte invenția, câteva scenarii aparent nevinovate la o analiză  mai superficială, ca de exemplu: înfiinţarea unui site matrimonial menit să înlesnească întâlnirea persoanelor care, în caz că vor procrea, urmaşii lor nu vor fi expuşi unor boli congenitale; adrese internet specializate în punerea în circulaţie a medicamentelor care nu vor prezenta contraindicaţii de ordin genetic sau, pur şi simplu, site-uri rezervate femeilor, sau altele, sexului opus. Astfel, programul va putea contribui la extinderea unei industrii deja extrem de populare şi la fel de profitabile, pe nume „medicină personalizată”, bazată pe analize ADN, printre ai cărei pacienţi se numără milioane de americani. Poate cea mai versată dintre aceste întreprinderi este “23AndMe”, printre serviciile căreia, la loc de frunte, se află depistarea, pe baza profilului genetic, a pericolelor la care este expusă, de exemplu,  o evreică de origine europeană, având în vedere că membrele acestei comunităţi sunt afectate într-un mod mai frecvent decât alte categorii, de cancer ovarian sau mamar.

Firme ca Apple, Google sau IBM sunt deja pregătite să confrunte respectivul „trend”, având la dispoziţie resurse imense care le vor înlesni determinarea, pe baza statisticilor, a pericolelor la care unii sunt mai expuşi şi asta încă înaintea medicilor consultaţi în respectivele probleme. Se ştie, de pildă, că Google a investit sume serioase în buna funcţionare a unor instituţii de biotehnologie precum 23AndMe, înainte de suspendarea prosperei activităţi a acesteia printr-o dispoziţie a autorităţilor de sănătate  a USA. (Oare din ce motive?)

În septembrie 2013 a fost însă anunţată înfiinţarea unei noi instituţii pe nume „Calico”, a cărei principală ambiţie este lupta, prin metode tehnologice revoluționare, contra îmbătrânirii, utilizând, printre altele, o rezervă uriaşă de algoritmi.

Metodele profilactice şi de tratament vor include şi supravegherea permanentă a pacienţilor, cu scopul de a-i supune unui mod de viaţă adecvat, situaţie în care, în mod automat, presiunile asupra lor se vor intensifica, devenind în multe cazuri  greu de suportat sau chiar insuportabile.

Găsirea unui echilibru în astfel de situaţii va fi o misiune deosebit de complexă, expusă unui număr infinit de contradicţii. Abuzurile, probabil, nu se vor lăsa aşteptate, iar îndoielile pacienţilor se vor accentua şi ele. La fel şi discriminările la care ei vor fi, inevitabil, supuşi.

Va fi oare omenirea capabilă să menţină ordinea în jungla provocată de acest nou val de progrese? Iată o întrebare de milioane. Şi nu cred că trebuie să fii neapărat oracol pentru a fi pesimist în privinţa răspunsului.

George Farkas