Întrebarea pe care ne-o punem: este riscant să adoptăm o dietă strict vegetariană, s-o numim veganistă, adică cea fără nici un fel de elemente nutritive de origine animală? Unul din băieţeii mei şi logodnica lui, au poposit la mine pentru o săptămână, perioadă în care ne-am adaptat (soţia şi cu mine) lor, devenind temporar vegani. Drept urmare am gătit şi mâncat numai mâncăruri din produse vegetale, o dietă de strict vegetarian, fără nici un fel de produse lactate, ouă sau alte ingrediente care ar fi putut avea pe listă produse de origine să zicem dubioasa dacă nu animală.

Noi părinții ducem o viaţă, să-i spunem sănătoasă, adică urcăm munţii până când ni se taie răsuflarea, mergem mult cu bicicleta, iar acasă ne răsucim şi ne întindem a la Yoga. Copiii mei, mai ales cel mic, împreună cu logodnica personală sunt dedicaţi alergători de cursă lungă, având în palmaresul lor maratonuri la Boston, New York şi Londra, curse de 50 km, triatlonuri – alergat, înot deschis (adică în apă mare nu în bazine de înot) şi mers 80-100 km cu bicicleta. In plus ei mai participă la tot felul de curse cu obstacole numite aici, în America, Iron Man (omul cu muşchi de fier) şi Tough Mudder – alergare pe zeci de km de teren accidentat, cu mlaştini, bălţi, noroaie şi multe alte asemenea obstacole, cărând pe spate o greutate de cel puţin 12 kg pentru baieţi şi 6 kg pentru fete.

Tot ei au ales să devină strict vegetarieni, adică veganişti şi ne îmboldesc şi pe noi, cei care mâncăm altfel destul de rar carne dar ne plac lactatele, ouăle şi carnea de peşte sau moluştele. Dar ne-am gândit că o săptămână cu alimentare veganistă nu poate să ne strice, ba chiar vom putea să mai eliminăm din sistemul nostru toxinele acumulate de-a lungul anilor. Acum însă, după ce au plecat înapoi la casa lor, mă gândesc că de, poate că undeva greşim noi sau greşesc ei în continuarea pe termen lung cu această dietă veganistă.

Ştiţi povestea cu familia care îl iubea pe porcul membru al familiei aşa de mult încât de Crăciun nu s-au îndurat să-l sacrifice cu totul ci i-au tăiat numai un picior din care au făcut jambon, punându-i în loc o proteză de lemn

Trebuie însă să încep în a separa veganismul de raţionamentele de etică sau moralitate din nutriţie. E adevărat că cele mai multe ferme industriale sunt revoltătoare prin felul în care cresc şi sacrifică animalele pentru carne, lapte sau ouă, ba chiar de condamnat. De aceea cred că este mai mult decât corect şi onorabil să respingem intenţia lor de a ne obliga să consumăm ce vor ei să ne pună pe masă. Dar dacă nu mâncăm produse animale numai pentru că le creştem lipsite de „demnitate” sau consumăm carnea lor după ce le-am omorât în mod brutal, făcându-le să sufere, să nu uitam că mai peste tot sunt şi ferme agricole care cresc animale şi le sacrifică ţinând cont de umanismul nostru, adică nu le provoacă durere din nepăsare sau pentru profit, otrăvindu-le cu stimulente de creştere sau/şi antibiotice, ci le lasă să mănânce ce vor şi să zburde până când le vine rândul la cuţit.

În fond până şi felinele carnivore îşi omoară victimele mai uman decât o facem noi în abatoarele industriale. 80% din ierbivorele atacate de prădători mor de infarct miocardic înainte să simtă durerea provocată de colţii înfipţi în gâtul lor. Leii, leoparzii, gheparzii, tigrii, ba chiar şi păsările de pradă nu încep să mănânce până când corpul victimei nu s-a răcit. Alte 10% din pradă mor prin asfixiere înainte să apuce să sângereze; numai 10% din animalele omorâte de răpitori sângerează înainte de a muri, unele ajungând chiar să moară în timp ce sunt mestecate (urşii, şacalii, hienele, rechinii şi peştii piranha spre exemplu). E adevărat că nici noi nu mâncăm carnea animalului sacrificat încă în viaţă, ba îl lăsăm o zi sau două în frigider să se zvânte, apoi îl porţionăm şi îi condiţionăm (marinăm) carnea, organele, pielea şi oasele şi numai după aceea o gătim înainte de a o mânca. Eu personal încă cred că numai din ignoranţă ajungem să mâncăm animale chinuite în spaţii restrânse şi aglomerate claie peste grămadă, bolnave, muribunde sau chiar devenind cadavre înainte de sacrificarea propriu-zisa, numai pentru că carnea lor este mai ieftină.

Veganism.

Cei mai mulţi dintre vegani devin astfel numai temporar, pentru detoxificare. Şi eu sunt 100% pentru detoxificare, mai ales dacă în cursul unei astfel de cure eliminăm zahărul, mâncărurile procesate industrial, făina din grăunţe decorticate sau înălbite chimic, precum şi lactatele bogate în grăsimi solide cum ar fi untul şi brânzeturile fermentate. Ba chiar şi alcoolul ar trebui respins pentru o vreme, deşi nimic nu este mai sănătos pentru o minte sănătoasă decât un păhărel de ocazie. Dar nu văd nimic rău sau toxic în a mânca carne de peşte, mai ales dacă este pescuit în sălbăticie şi nu conţine prea mult mercur, precum şi carnea animalelor crescute în ogradă sau pe păşune.

În fond mâncăm carnea animalelor şi ceea ce ne oferă când sunt încă vii (lapte şi oua) în mod sănătos de multe sute de mii de ani, iar tubul nostru digestiv se aseamănă mai mult cu cea a porcinelor decât cel al bovinelor, ovinelor sau taurinelor. În plus, cine nu a auzit de intoleranţa la lactoză, la gluten sau la alune şi soya, dar nu am prea auzit de intoleranţă la carne sau ouă. Cei care resping carnea şi produsele animale nu o fac pentru că sunt alergice la produsele animale ci pentru că pur şi simplu nu le vor în sistemul lor şi gata.

Ceea ce mă deranjează pe mine şi ar trebui să ne deranjeze pe toţi este faptul că un regim veganist de lungă durată este periculos pentru organismul uman pentru că îl lipsește de produse minerale şi vitamine greu de înlocuit şi în cantităţi ne-îndestulătoare pentru necesarul zilnic de elemente nutritive esenţiale.

Elementele nutritive esenţiale care lipsesc de obicei în regimul veganist

1. Vitamina A: în formă asimilabilă pentru om poate fi găsită numai în produse animale: gălbenuş de ou, carne, produse lactate şi carne de peşte, moluşte si icre. Vitamina A din portocale, precum şi cea din legume verzi este de fapt beta-caroten pe care ficatul nostru trebuie mai întâi să-l convertească într-o formă de vitamină A asimilabilă de corpul nostru. Pentru asta ficatul trebuie să-si crească concentraţia de săruri din bilă, având nevoie de cantităţi crescute de lipide vegetale care devin astfel esenţiale într-un regim strict vegetarian. Deci răspunsul este da, putem să ne facem singuri vitamina A asimilabilă pentru om dar se pare că avem nevoie sa consumăm de 6 ori mai mult beta-caroten pentru necesarul zilnic de vitamina A altfel uşor de găsit şi asimilat din produsele animale chiar fără grăsimi solide.
2. Vitamina B12: lipsa acestui element nutritiv esenţial pentru om este periculoasă pentru vegani pentru ca poate fi asimilat numai din produse animale (să nu uităm că organismul nostru are nevoie de cam 8 (opt) tipuri de vitamine B). Veganii devin cu timpul nu numai anemici, dar apar la ei şi alte deficienţe în organism care pot fi „reparate” parţial dar numai după o perioadă lungă de refacere sub control medical.
3. Vitamina D: O alta vitamină care se poate găsi numai în produsele animale. Uleiul din ficatul de cod conţine vitamina D în cantităţi „industriale”; la fel în creveţi, somonul sălbatic, sardele, produse lactate nedegresate şi iarăşi gălbenuş de ou. Este adevărat că lumina soarelui stimulează formarea de vitamină D în organismul nostru, dar cei mai mulţi dintre noi nu-şi pot permite să stea zilnic la soare pentru 15 minute, în pielea goală, cu palmele desfăcute uitându-se la soare. Ba dacă mai eşti şi oacheş trebuie să stai mai mult la soare ca să-ţi produci necesarul zilnic de vitamină D.
   

   Surse de proteina

4. Proteine: Putem să găsim unele componente pentru proteine sau mai degrabă amino-acizii din care se formează în unele legume, sâmburi, nuci, boabe şi chiar grăunţe, dar numai carnea de animale şi de peşte conţin o gamă completă de amino-acizi necesari organismului uman. Tot odată amino-acizii din carne şi peşte se găsesc într-o formă uşor digerabilă pentru om. Mulţi dintre noi au probleme cu digerarea şi producerea de amino-acizi din proteine vegetale pentru că aceste proteine sunt asociate cu inhibitori de digerare. Gândiţi-vă numai la faptul că 125 g de carne de vită ne dau 30 grame de proteine, iar carnea de peşte 25 g. Dar din 125 g de tofu ne procopsim cu numai 8 g de proteine.
5. Zinc: Carnea roşie este bogată în zinc fiind uşor şi repede asimilabilă în comparaţie cu aceeaşi cantitate de mineral în tone de grăunţe şi legume. Şi să nu uităm de seleniu, un alt mineral important pentru om.

Sfaturi pentru cei care insistă să fie strict vegetarieni pe termen lung

Vitamina A: Consumaţi cantităţi mai mari de fructe şi vegetale de culoare portocalie: morcovi, cartofi dulci, dovlecei galbeni, caise; dintre cele de culoare verde închis: spanac, salate cu frunze verde închis, ardei graşi verzi, castraveţi, ceapă verde, broccoli, etc. Toate acestea conţin beta-caroten convertibil în vitamina A. Ţineţi cont de faptul că suplimentele sub formă de pastile din vitamina A produsă pe cale sintetică poate fi toxică în cantităţi mai mari.

Vitamina B12: din nefericire, nu se găseşte în plante. Spirulina şi alte câteva ierburi sub-acvatice de apă sărată pot fi considerate ca fiind surse de vitamina B12, dar încă nu se ştie dacă această formă de B12 poate fi asimilată de corpul uman. Multe plante, printre ele şi grăunţele nedecorticate sunt bogate în alte vitamine B. Ca să optimizăm procesul de digerare ale grăunţelor nedecorticate astfel ca să asimilăm o cantitate mai mare din aceste vitamine B şi să mai şi eliminăm, cu un drum, acizii fitogenetici din grăunţele care in procesul de digerare extrag multe minerale de care avem nevoie în organism, vă sfătuiesc să le puneţi la înmuiat înainte de gătire şi consum. La fel şi cu alunele şi mai ales migdalele care, înmuiate în apă rece (neapărat rece) pentru câteva ore pot fi mâncate şi digerate mult mai uşor deoarece componentele acizilor nedoriţi din coaja maronie a acestor alune rămân în apă. Asta cu atât mai mult cu cât veţi fi nevoiţi să consumaţi aceste grăunţe, alune si migdale în cantităţi mai mari, aşa cum fac adevăraţii vegani. De asemenea vă sfătuiesc să mâncaţi mult şi des avocado care este bogat în multe din vitaminele B în afară de proteine. Nu uitaţi de de varza albă care, deşi consumată crudă în special pentru conţinutul în vitamina C, conţine multe din vitaminele B atât de necesare nouă.

Spirulina, o sursă de Vitamine B şi mai ales B12, cultivată in apele Japoniei

Vitamina D: în afară de lumina soarelui sau consumul de produse animale, nu există alte surse de a obţine această vitamină pe cale naturală. Dacă fiind strict vegetarian vă puteţi permite mici excepţii, luaţi în considerare capsulele conţinând ulei din ficat de cod, pentru conţinutul lor excepţional de mare în vitamina D. Problema folosirii vitaminei D sintetice, care include şi vitamina D adaugată la aşa numitul lapte fără lactate (non-dairy milk), este că în cantităţi mai mari vitamina D sintetică poate deveni toxică pentru că corpul nostru tinde să-l înmagazineze in ficat, pancreas si oase, ceea ce nu se întâmplă cu vitamina D produsă de organismul uman expus luminii soarelui. Corpul nostru poate pur şi simplu să înceteze fabricarea de vitamina D dacă l-a produs în cantitate suficientă.

Proteine: Cea mai mare concentraţie de proteine din plante se găseşte în tofu. Quinoa este de asemenea plin de diverse proteine, deci o sursă bună pentru proteinele din vegetale. Lintea şi boabele de fasole conţin mulţi dintre amino-acizii de care avem nevoie dar gama lor absolut necesară este incompletă. Puteţi să completaţi cea mai mare parte din aceasta gamă cu ajutorul grăunţelor din cereale. Numai că atât amidonul cât şi zaharurile din cerealele nedecorticate sunt destul de greu de digerat. De aceea vă propun să le înmuiaţi în apă rece cu oţet sau zeamă de lămâie pentru cam 5 ore.

Zinc: îl găsim în fasole, grăunţe nedecorticate şi în alune, nuci sau migdale. Din păcate însă, acizii fitogenetici din boabele de soya nefermentate cum ar fi tofu, la fel ca şi în cereale şi alte legume, se găsesc deseori ataşate ca minerale în partea din aceste vegetale care nu se prea poate digera, aşa parte din aceste minerale este eliminat şi de aceea cei cu regim strict vegetarian sunt în mai mare pericol din cauza lipsei acestui mineral în organismul lor, deşi cred că l-au consumat în cantitate suficientă. Dacă în loc de tofu mâncăm soya fermentată sub numele de tempeh, precum şi în mâncăruri cu grăunţe nedecorticate înmuiate în prealabil în apa acidulată, vom reuşi să eliminăm mare parte din aceşti acizi fitogenetici şi să profităm de conţinutul crescut în zinc al organismului nostru.

Pentru că veni vorba, tempeh este un produs din soya obţinut prin fermentarea controlată a boabelor de soya proaspăt culese, pe care le transformă într-un fel de pastă de consistenţa mămăligii. Tempeh este un produs unic printre alte alimente pe bază de soya prin conţinutul perfect asimilabil al proteinelor şi mineralelor din această legumă. Interesant este că deşi de origine indoneziană, tempeh este singurul aliment care nu provine din bucătăriile tradiţionale ale spaţiului sino-indian. Foarte popular în insula Java, tempeh este pentru Javaieni cum este pâinea pentru noi. Procesul de fermentare pentru producerea lui tempeh ne dă un aliment bogat în proteine, fibre vegetale şi vitamine complet asimilabile de organismul nostru. Alimentul are o textură pronunţată, precum şi o aromă aparte ca de pâine dospită, aromă care devine mai pronunţată cu învechirea (şi ea controlată) a produsului. Datorită valorii ei nutritive, tempeh este folosită în mai toate bucătăriile şi restaurantele vegetariene din lume, unde înlocuiește cu succes pâinea şi carnea tocată. Este folosită şi în alimentaţia astronauţilor aflaţi pe termen lung în spaţiu.

Şi să nu uităm că şi seminţele de floarea soarelui conţin mult zinc asimilabil, ba chiar şi multe din vitaminele B.

George Hida