– un paradox geopolitic contemporan –

Rezumat: Autorul face o trecere în revistă a actualei situații economice, politice și sociale care se manifestă prin diverse aspecte de cele mai multe ori imposibile de a fi controlate și le compară cu situațiile similare ce au existat în trecutul nu prea îndepărtat.

Făcând uz de diverse exemple se confirmă conflictul existent între evoluția științei și tehnicii și cel al globalizării cu diversele ei aspecte pozitive și negative.

Printr-o prezentare sumară a diverselor condiții politice existente pe plan mondial ajunge la desprinderea unor concluzi referitoare la actualele conflicte naționale și internaționale, prezentând cauzele și efectele lor.

 

         Partea I-a

Trăim într-o epocă ce are aspectul unei mișcări expolzive continue și de dimensiuni enorme. De la zi la zi suntem martori și participanți la tot felul de schimbări social-politice și economice care nu se mai opresc și care prin efectele lor ne duc după ele sau într-un anumit fel ne obligă să le preluăm și să ne adaptăm la ele cu sau fără voia noastră.

Cu două secole în urmă lumea a aflat de succesul finalizării căii ferate ce reducea ca timp (de la luni de drum la numai câteva zile) și tot odată creșterea comfortului în drumului parcurs între New York și San Francisco, șase luni mai tărziu francezii comunicau că au finalizat lucările la canalul de Suez, reducând mii de mile marine (de navigație), între Europa și India. La scurt timp ,cu o viziune ”profetică”, Jules Verne a publicat romanul său care a devenit o lucrare clasică: ”Ocolul Pământului în 80 de zile”

În ultimele decenii, am asistat din nou la manifestarea unor fapte de dimensiuni enorme și cu implicații similare; asemenea mutații au bulversat mințile oamenilor, ducând la schimbări de valori în toate domeniile pe care zeci sau sute de ani oamenii le cunoscuseră și într-un anumit fel se acomodaseră cu ele. În foarte multe privințe, tot ceea ce fusese, să spunem cât de cât stabil, s-a răsturnat, și-a schimbat direcția și cu o enormă viteză s-a răspândit într-un mod endemic pe întregul glob.

Este suficient să ne amintim numai de efectul social, politic și economic al căderii URSS-ului și al lichidării comunismului în Rusia (în 1989) și în fostele țări din spatele cortinei de fier, pentru a ne da seama de sutele de milioane de oameni care s-au trezit dintr-o lungă agonie în care au fost ținuți și pe care au suportat-o peste 70 de ani și a trebuit să înceapă o altă viață cu adevărat tumultoasă, să se adapteze la niște condiții pe care le cunoșteau destul de vag și la care nu mai sperau iar pentru foarte mulți dintre ei, erau total necunoscute.

China, cu miliarde de oameni a trecut de la aplicarea sistemului comunist maoist la un nou sistem comunist care se împletea cu principiile economiei libere de piață, un fel de melanj socio-economic, comunisto-capitalist. Mulți s-au acomodat și au început să profite de acest nou sistem, alții continuă s-o ducă la fel de greu ca și înainte; manifestarea liberei opinii și a unor acțiuni democratice la nivel național, încă este interzisă.

India și Indonezia își îndreaptă din ce în ce mai mult atenția spre lumea occidentală de unde așteaptă sprijin tehnic, economic și de energie în vederea unei explozii economice care să le aducă în etapa de dezvoltare cât mai aproape de economiile dezvoltate ale lumii și cu speranța totodată de reducere pe cât este posibil a fenomenul corupției.

La orizontul dezvoltării economice își face din ce în ce mai mult apariția un nou astru: Continentul Africa, cu potențiale enorme, dar și cu o perspectivă destul de îndelungată în acest proces al dezvoltării economice, datorită numărului mare de țări cu mari diferențe social-politice, economice, de limbă, obiceiuri și grade de dezvoltare. Țări printre care China, Rusia, Japonia și în ultima vreme și Statele Unite încearcă colaborări și extinderi de proiecte de prospectare a piețelor, a posibilităților de folosire a forței de muncă și mai mult ca sigur a exploatării resurselor de care dispun aceste țări.

Același lucru s-a petrecut și în state care au ajuns să fie ”libere” din punct de vedere economic dar nu și politic. Chiar dacă ele ajung la un grad ridicat de dezvoltare economică, asta nu înseamnă și asigurarea păcii între aceste țări.

 

Dezvoltarea economică nu este o condiție sine-qua-non a păcii !

 

În ultimii 25 sau 30 de ani lumea a continuat să fie în plină efervescență, cu acțiuni deosebit de grave: pentru prima oară după mulți ani, un avion militar american a fost doborât în Irak, diplomații americani se luptă să influențeze impunerea unui nou guvern în Bagdad, militanții din ”Statul Islamic”- în Siria, au decapitat ființe nevinovate pe simplul motiv că nu au vrut să renunțe la propria religie și s-o preia pe cea impusă de Statul Islamic; în același timp încearcă să răspândească frica și tensiunea în tot Orientul Mijlociu; conflictul dintre armata israeliană și luptătorii organizației Hamas în Gaza a dus la nenumărate victime și distrugeri masive, chiar dacă pentru moment s-a declarat oprirea conflictului militar, nu se știe pentru cât timp va rezista această înțelegere , încercarea de retragere a trupelor americane din Afganistan crează dificultăți de restabilire a păcii în această țară, Rusia a provocat și continuă diversiunile economice și social- politice cu Ucraina, în Libia este un adevărat haos și cu manifestări violente, iar în multe țări din Europa, și de pe alte continente (cum ar fi: Marea Britanie, Franța, Australia și Canada), se atrage atenția asupra riscurilor pe care îl reprezintă posesorii de pașapoarte ale țărilor occidentale care au aderat la organizațiile islamice militante. Impresia generală confirmă ideea după care întregul Pământ a luat foc!.

Globalizarea a avut loc și în epoca Renașterii

Tăvălugul acestei noi vieți, al acestei revoluții continue și de proporții globale, calcă peste toată lumea; pe majoritatea dintre cei mai în vârstă îi strivește, îi traumatizează și încet, încet îi marginealizează. Tinerii prinși în focul acestor mutații se adaptează mai ușor, preiau din mers toate schimbările și încep să le considere ca fiind normale pentru viața lor de zi cu zi. Această continuă și amplă mutație provoacă și accentuază și mai mult fenomenul ruperii legăturilor dintre generații, care într-un anumit sens a existat întotdeauna, dar în momentul de față aceste neînțelegeri, aceste diferențieri iau proporții, se adâncesc și sunt urmate și alimentate de extinderea la proporții mondiale a unui proces al alienării.

Cele mai multe dintre valorile familiei și în final ale societății nu mai există sau și-au pierd din esențele lor și poate cel mai grav aspect este acela al extinderii lor la dimensiuni globale.

Unde suntem și cum de s-a ajuns la această situație? Ce a provocat o asemenea evoluție, sau poate ar fi mai corect dacă am numi-o, într-un anumit sens, și dintr-un anumit punct de vedere – involuție?

Cei mai mulți sociologi, economiști, finanțiști, psihologi, istorici și din alte domenii de activitate au considerat începând de la mijlocul secolului precedent, că revoluția tehnico-științifică și fenomenul globalizării sunt cauzele și consecințele acestor multiple și multilaterale modificări.

După cum mi-am mai exprimat opinia, fenomenul globalizării nu a fost ceva nou; el poate fi considerat ca existent, într-o formă, este adevărat ceva mai restrânsă, încă din epoca Renașterii, când a avut loc o explozie similară a științei și tehnologiei, când au apărut o mulțime de invenții și s-a dezvoltat sistemul bancar. A fost perioada în care s-au creat și s-au extins o mulțime de legături între diverse țări din Europa, Asia și America de Nord; și totuși în acea perioadă și mai târziu, multe dintre valorile societății își păstraseră rolurile și dimensiunile și mai mult decât atâta s-au încadrat în anumite limite acceptate în mod universal.

Au fost oare elementele fundamentale și valorile pe care se bazau aceste societății (din acea perioadă), mult mai solide, mult mai trainice și mai valoroase decât cele prezente?.

Răspunsul la o asemenea întrebare este dificil întrucât nici evoluția societății din punct de vedere științific și tehnic și nici fenomenul globalizării nu au fost și cu atât mai puțin în prezent nu pot fi negate, neglijate sau oprite din drumul lor care poate fi considerat ca firesc și normal în special pentru acest nou secol.

Fenomenul globalizării prezintă numeroase aspecte pline de speranțe și în același timp, pentru o imensă parte a populației globului, nedorite și chiar dezamăgitoare.

McKinsey Global Institute, care se ocupă de cercetarea și analiza fenomenului globalizării, a prezentat recent o estimare a câtorva factori printre care: valoarea comerțului internațional, activitatea financiară globală și volumul serviciilor efectuate pe plan mondial. Totalul acestor activități ajunsese în 2012 la circa 23 trilioane dolari.

După opinia cercetătorilor din cadrul acestui institut, în prezent procentul bunurilor incluse în activitatea de comerț exterior internațional a crescut la 35% față de numai 20% cât a fost în 1990.

Peste 1/3 din toate investițiile financiare efectuate în fiecare an sunt reprezentate de volumul și valoarea tranzacțiilor internaționale; 1/5 din traficul realizat prin folosirea internetului se referă la aplicațiile și folosirea lui pe plan internațional.

Mulți specialiști din diverse domenii de actvitate își pun întrebarea: Cu toate aceste – să le spunem, succese, a devenit viața oamenilor mai bună și mai sigură în comparație cu secolele precedente?

Răspunsul la o asemenea întrebare firească este legată de multiplele aspecte ale evoluției vieții ca atare. Realitatea confirmă ideea după care viața de zi cu zi în nici o societate nu a fost și nu poate fi considerată ca fiind perfectă. Din această cauză istoria este plină de fapte și evenimente care au apărut, s-au manifestat și își continuă existența prin diferite idei sociale, revoluționare care au provocat în multe țări revoluții sociale.

Asemenea situații confirmă ideea după care încă avem o imagine insuficientă asupra modului de evoluție a vieții, politicii în general și funcționării economiei mondiale, a fluxului financiar internațional care nu totdeauna și nu în orice condiții poate fi controlat, și același lucru se întâmplă cu evoluția politică internațională și cu procesul caracterizat prin cele două noțiuni: cerere și ofertă care de cele mai multe ori nu poate fi complet asigurat nici la nivel național și cu atât mai puțin la nivel global.

De foarte multe ori diversele fenomene social-economice și politice sunt determinate de mutațiile care au loc la un anumit moment dat într-o anumită parte a lumii și această situație se reflectă și ajunge să aibă efecte în manifestarea fenomenelor economice, politice și sociale în multe alte zone ale lumii.

Conflictul știință-biserică

Pe parcursul istoriei s-au manifestat situații în care imposibilitatea controlului satisfacerii necesităților vitale ale oamenilor ca și efectele diverselor fenomene naturale destructive erau considerate ca pedepse divine sau blesteme.

Sute sau chiar mii de ani ideile politice și-au găsit suportul prin intermediul bisericii, mai tărziu, în secolul 20 și în special după evenimentele din 1917 din Rusia, unele dintre doctrinele politice (cum a fost de exemplu doctrina marxist-leninistă – n.n.) s-au simțit atât de convingătoare prin sinea lor (sau impuse prin diversele mijloace de coerciție – n.n.), încât nu numai că au renunțat la suportul bisericii dar chiar au început s-o combată și să considere religia ca pe un opiu al umanității.

Așa cum afirmă unii dintre specialiștii în studiile privind raportul știință-religie, de-alungul secolelor religiile au criticat și unele dintre ele continuă și în prezent să critice cu deosebită înverșunare orice descoperiri și inovații ce contrazic sensul concepțiilor religioase.

Un exemplu mai vechi confirmă reacția Vaticanului față de “falsificarea” de către Galileo Galilei a cosmologiei geocentrice. Alt exemplu a fost acela al teoriei darwiniste privind evoluția omului și concepția religioasă a apariției și existenței omului.

Nici științele sociale nu au scăpat de critica bisericii, cu atât mai mult cu cât reprezentanții diferitelor religii considerau dogmele religioase ca fiind prin definiție adevărate, unii credincioși (de exemplu fundamentaliștii islamici) au păstrat și continuă și în prezent să interpreteze numai concepția literală a textelor sacre.

Pentru menținerea credinței lor religiile creștine, de exemplu, a trebuit să se confrunte cu restricții, discriminări și chiar cu asprele sancțiuni impuse de statele comuniste.

În epoca actuală descoperirile din domeniile științei, tehnicii, medicinii și în special al electronicii au determinat înlăturarea limitelor în care acestea au evoluat, ajungând ca invențiile și inovațiile să se manifeste ca adevărate revoluții, schimbând dintr-un anumit punct de vedere sensul evoluției istoriei și al tuturor ideilor și conformismelor existente.

Concomitent cu acest progres s-au creat și chiar s-au extins condițiile manifestării unor profunde inegalități social-economice, a accentuării unor discriminări ce se manifestă în societate la diverse ei niveluri sociale.

 

*

 

Apariția și evoluția revoluției informaticii alături de dezvoltarea unei ideologii ultraliberale, a unei piețe mondiale alături de posibilitatea mișcării libere a populațiilor au determinat crearea unor societăți multiculturale, ceea ce a dus la apariția unor noi forme de manifestare a noii revoluți și în unele regiuni de pe glob, a unor noi forme de manifestare a democrației.

Acesta a fost momentul în care capitalismul industrial de tip Manchester, apărut începând cu secolul al 18-lea și s-a dezvoltat în secolele 19 și 20, s-a transformat într-un capitalism financiar, cu multiplele sale aspecte pozitive și negative.

Dacă în secolul 20 am fost martorii fenomenului migrației producției industriale din țările dezvoltate spre cele în curs de dezvoltare unde forța de muncă era mult mai ieftină, denumit offshoring[1] și în care comerțul internațional juca un rol preponderent, în secolul 21 se poate remarca apariția și dezvoltarea economiei financiare în care fenomenul acumulării capitaliste clasice ia proporții deosebite, devenind nu numai preponderent, dar ajunge să fie cheia întregului sistem economic mondial.

Cu toate că au existat multe voci care au fost de la început împotriva politicii de offshoring, ea având ca efecte negative peste cele amintite, creșterea numărului celor ce și-au pierdut locurile de muncă (în țările care au transferat cererile de producții și servicii – n.n), diminuarea sau pierderea veniturilor lunare, pierderea locuințelor, scăderea dramatică a standardului de viață al clasei mijlocii a societății, etc. etc.

Toate acestea s-au desfășurat cu o asemenea forță, cu o asemenea viteză și pe o arie atât de întinsă, încât au distrus orice împotrivire. În spatele acestor idei era dorința unora pentru căștiguri mari, rapide și ușoare de obținut.

Este adevărat că unii s-au îmbogățit dar câți au avut și continuă să aibă de suferit din cauza acestor efecte negative?; despre acestea nu s-a discutat și nici acuma nu se ia în considerare. Vocile celor care s-au împotrivit s-au risipit treptat în spațiu. Multe dintre evenimentele zilnice ce au loc în prezent pe plan mondial estompează aceste aspecte, cu toate că ele crează nemulțumiri socio-economice și politice.

Cu toată evoluția științei , tehnicii, și a unor condiții ce ar putea îmbunătăți viața oamenilor, în plan social, politic și economic au loc in permanență diverse acte antisociale; provocări ale unor forțe care din anumite interese personale sau ale unor grupuri sectare întrețin tensiuni și flacăra vie a confruntărilor în cadrul națiunilor sau chiar între națiuni.Astfel,au apărut și au început să se manifeste din ce în ce mai profund și cu efecte din ce în ce mai grave diferitele acțiuni teroriste.

Este suficient să ne amintim numai de câteva dintre ele (cum au fost de exemplu 11 septembrie 2001 din SUA, conflictele militare din Golf, din fosta Iugoslavie (cu peste 140.000 de morți, peste 70.000 de răniți cu diferite grade de invaliditate și mutilări ,precum și cu peste trei miliarde de refugiați din zonele de război), atacul terorist din Libia împotriva ambasadei SUA din Benghazi) ș.a. pentru a ne da seama de enormele pierderi pe care le provoacă aceste organizații extremiste prin actele lor criminale.

Asemenea fapte au luat proporții în ultimii ani și se pot observa în prezent în numeroase locuri pe glob (cum ar fi în Irak, Ucraina, Gaza sau unele țări din Africa[2]).

Astăzi când numărul populației globului este în creștere și când apar în mod imanent necesități de hrană, de îmbrăcăminte, de produse de uz curent sau de folosință îndelungată, când se pune problema extinderii mijloacelor de producție și a rezultatelor acestor producții, apare în mod firesc și necesitatea înlăturării oricăror discriminări (sociale, politice, culturale, religioase și de altă natură), alături de necesitatea înlăturării sărăciei, foametei și decesul unui mare număr de oameni din cauza bolilor existente în diverse colțuri ale lumii.

Suntem mulțumiți și chiar putem aprecia că suntem informați permanent despre tot ce se întâmplă în lume, dar asta nu schimbă cu nimic marile drame ce au loc peste tot și nici faptul că împotriva acestor drame sociale nu sunt aplicate cele mai eficiente măsuri care să le oprească și nu se crează o opinie generală care să condamne în mod real pe cei ce le produc sau pe cei ce stau în spatele lor.

Eșecul planurilor lui Gorbaciov

Nimic nu este mai convingător în sensul celor afirmate mai sus, decât conflictul din Ucraina pe care președintele Vladimir Putin l-a declanșat în dorința de refacere a vechii Rusii (a fostei Uniuni Sovietice – n.n.) care își asigurase o anumită poziție geopolitică, strategică și cu un anumit prestigiu de mare putere în lume câștigat de-alungul a zeci de ani prin folosirea forței militare.

Cei care i-au urmat lui I.V.Stalin la conducerea Rusiei au avut impresia că prin anexarea forțată a unor țări și a popoarelor acestora la Marea Rusie, folosindu-se de armată și de organele de coerciție create în scopul menținerii terorii între cei tiranizați, obligându-i să nu acționeze în nici un fel pentru a-și obține libertatea, vor putea fi considerați oameni de o mare putere și influență mondială

Mihail Gorbaciov ajungând președintele Rusiei (15 martie 1990), și-a dat seama de dezastrul în care se afla ”Marea Uniune Sovietică” și imposibilitatea poporului rus de a mai continua viața în acel mod; pentru a salva țara și poporul rus, Gorbaciov a propus un plan cu câteva obiective fundamentale: glasnosti (deschiderea față de restul lumii), perestroika (restructurarea radicală a economiei și a politicii ruse precum și democratizarea ei), și uskoreniye (accelerarea dezvoltării economice).

Planul lui Gorbaciov a fost mult prea revoluționar pentru o Rusie care fusese ținută ani de zile în lanțurile unei robii mascate de propaganda comunistă și ca atare implementarea și obținerea unor rezultate din aplicarea acelui plan au fost foarte lente.

Conflictele interne între cei care vroiau și sperau la schimbări radicale și cei care se temeau de ele și preferau să nu se schimbe nimic, și sub presiunea Statelor Unite și a promisiunii de ajutor economic s-a ajuns la dezmembrarea U.R.S.S.

și lichidarea comunismului.

După opinia unor analiști economici, nerealizarea rapidă a planurilor lui Gorbaciov a fost motivul principal al înlăturării acestuia de la conducerea Rusiei și înlocuirea lui cu un alt conducător – Boris Elțin.

În umbra lui Boris Elțin se găsea Vladimir Putin care, la propunerea lui Elțîn fusese numit prim-ministru; el era de multă vreme considerat un potențial conducător.

Vladimir Putin 3 era un om cu o experiență îndelungată în activitatea KGB și cu un palmares bogat în activitatea politică Profitând de faptul că Elțin avea pasiunea băuturii, fiind bolnav și avându-l la mână și cu unele acțiuni oneroase ale fiicei sale, Vladimir Putin versat în jocurile politice și manevrarea lor, a reușit să-l înlăture rapid pe Elțin și i-a luat locul la conducerea Rusiei.

În perioada dintre 1989 și până la venirea lui Vladimir Putin la conducerea Rusiei

unele dintre fostele republici sovietice s-au eliberat de sub ”oblăduirea Mamei Rusia”, și-au cucerit libertatea fiind recunoscute de întreaga lume ca țări independente.

O asemena situație în care multe dintre fostele republici sovietice au devenit țări independente, nu a fost considerată de către noul președinte Vladimir Putin ca fiind ceva normal pentru Federația Rusă.

De altfel într-un discurs ținut la Moscova afirmase:”lichidarea comunismului în Rusia și colapsului Uniunii Sovietice a fost cea mai mare greșeală a secolului 20”,…”și ca atare s-a hotărât să refacă vechea Uniune Sovietică și să-și readucă fostele republici ce deveniseră independente sub steagul Federației Ruse.

Metoda de re-anexare aplicată de președintele Putin în strategia sa politică, nu este nouă; o asemenea metodă, de utilizare a forței militare, a fost folosită și de către predecesorii lui. În ultimul an, lumea a urmărit modul în care s-a declanșat de exemplu războiul pentru anexarea Crimeei. Nu este nici un secret pentru nimeni că aceleași metode vor fi folosite și pentru anexarea Ucrainei și mai mult ca sigur se vor continua și cu alte țări (cum ar fi de exemplu cu Transnistria, Belarusia și alte țări din nordul Europei, care au făcut parte din fostul ”melanj rusesc” al pușcăriei internaționale al diferitelor republici membre ale Uniunii Sovietice.

. [1] Offshoring înseamnă obținerea unor produse și servicii efectuate într-o altă țară. unde forța de muncă este mult mai ieftină. O asemenea politică economică aduce după sine și o serie de riscuri cum ar fi de exemplu riscuri geopolitice, diferențele lingvistice și de comunicare, transferurile de tehnologii și ulterior chiar creerea unori competiții nedorite din partea țărilor care acceptaseră aceste activități.

2 În 25 de țări din Africa se remarcă peste 150 de conflicte între trupele de militari și ale poliției împotriva unor grupuri separatiste și de anarhiști. Unele dintre conflictele cele mai intense se găsesc în: Africa Centrală ( război civil), Republica Democrată Congo (război împotriva unor grupuri rebele), Egipt (unde au avut loc demonstrații și lupte de stradă împotriva guvernului), Mali (război împotriva unor grupuri de militanți islamiști), Nigeria (război împotriva unor militanți islamiști), Somalia (război împotriva unor militanți islamiști), Sudan (război împotriva unor grupuri de rebeli), Sudanul de Sud (unde are loc un război civil)

3.După absolvirea universității, unde a studiat dreptul international, Putin a fost recrutat de KGB, în serviciul de contraspionaj. În 1976 a terminat cursul de perfecționare al KGB din Ohta, Leningrad. Apoi, a lucrat la așa numita direcție nr. 5 a KGB-ului, care combătea opoziția politică. Mass-media americană confirmă că s-a ocupat o vreme cu urmărirea unor cetățeni străini aflați la Leningrad. A primit ulterior oferta de a se transfera la serviciul de spionaj aflat în sarcina primei direcții a KGB și a fost trimis pentru antrenamente suplimentare vreme de un an la Școala Superioară Dzerjinski a KGB, din Moscova iar apoi, la mijlocul anilor 1980, la Institutul KGB Iuri Andropov din Moscova (acum Academia pentru Informații Externe). Din 1985 până în 1990, KGB l-a repartizat pe Putin la Dresda, pe atunci în Republică Democrată Germană. Din 1994 până în 1997, Putin a ocupat mai multe funcții politice în St. Petersburg . În martie 1994 a devenit viceprimarul orașului St. Petersburg. Doi ani, între 1995 și 1997 Putin a condus filiala locală a partidului de guvernământ din St. Petersburg . În același timp a fost șef al Consiliului Consultativ al ziarului Viedomosti din St. Petersburg. În august 1999 Putin a fost numit de către Boris Elțin în funcția de prim-ministru. În această calitate a ordonat reluarea ostilităților cu forțele separatiste din Cecenia. După forțarea demisiei lui Boris Elțin, (decembrie 1999, a ocupat funcția de președinte interimar al Federației Ruse. La 31 decembrie 1999, Boris Elțîn s-a retras din funcția de președinte al Rusiei, Putin devine președinte interimar, pentru ca, la alegerile prezidențiale din martie 2000, să fie ales cu o majoritate de 52,50% din voturile exprimate. Este reales în martie 2004, având o majoritate comodă, ceea ce îi permite să guverneze într-un stil autoritar. În cel de al doilea mandat (2004-2008), a fost reales cu o majoritate de voturi. La cel de al treilea mandat (2012) a fost reales ca președinte al Federației Ruse pentru un mandat de 6 ani.

Dr. Alex Berca

SUA