O oră cu preşedintele Iohannis

După plecarea definitivă din România, în 1975, m-am prezentat la ambasadă de câteva ori pe vremea lui Ceauşescu, pentru vize ca să-mi vizitez părinţii. Clădirea ambasadei  Române din Washington era şi atunci impunătoare, o clădire frumoasă într-o zonă elegantă a Washingtonului, numită Embassy Row pentru numărul mare de ambasade aflate în cartier. Clădirea prestigioasă, am aflat mai târziu, nu era meritul regimului comunist, ea a fost cumpărată de Casa Regală a României, cu ani în urmă, iar comuniştii au preluat-o în “epoca de aur”.

Ambasada României la Washington

Ambasada României la Washington

După căderea comunismului, ambasada şi-a deschis larg porţile pentru foştii cetăţeni români prin diferite evenimente cultural artistice de interes pentru vorbitori de limba română. Locuind la 30 de minute de ambasadă, am participat la multe evenimente interesante: concerte, lecturi, filme documentare, seri literare, lansări de carte, expoziţii de pictură. Programele erau de multe ori de calibru diferit, dar în general sunt activităţi plăcute, unde limba şi cultura română sunt puse pe prim plan. La sfârşitul programelor, în general este o mică recepţie sau dineu unde te mai vezi cu alţii din ţară, faci legături noi, sau le reînnoiești pe cele vechi.În afară de serile culturale, ambasada ne mai invită şi la seri speciale, cu invitaţi de vază din România.

Săptămâna trecută am primit o invitaţie prin email, de data aceasta, spre deosebire de cele trimise pentru seri culturale, era personală şi netransmisibilă. O invitaţie de a ne întâlni cu preşedintele României, Klaus Iohannis care urma să viziteze Washington-ul pentru participarea la conferinţa  la nivel  înalt de prevenire a terorismului nuclear.  Am mai fost invitat la ambasadă şi cu prilejul vizitelor foştilor preşedinţi Constantinescu şi Băsescu. Atunci întâlnirile cu membrii comunităţii române din Washington au fost mai puţin organizate, invitaţii se cam îmbulzeau să dea mâna cu preşedintele. Dar de data asta a fost altfel, şi este clar că Iohannis este foarte diferit de predecesorii săi. Invitaţia era pentru ora 7 dar am ajuns mai devreme ca să găsim un loc de parcare, bănuiam că va fi destul de aglomerat. Am parcat pe stradă, lângă ambasada, în spatele meu a parcat o doamnă care şi scos capul să mă întrebe dacă este legal să parchezi la ora respectivă. Am recunoscut-o imediat, Madeleine Albright, fosta secretară de stat. I-am răspuns cu un “Yes, madam secretary”, şi mi-a răspuns cu un zâmbet larg, cred că mai mult pentru că a avut norocul să-şi găsească loc de parcare, decât că am recunoscut-o. Nu era invitată la ambasada României, dar erau foarte multe evenimente şi la celelalte ambasade. Reşedinţa ambasadorului Turciei este chiar alături de ambasada României, şi acolo era forfotă mare iar prezenţa maşinilor de poliţie era mult mai accentuată. Nu ştiu unde a mers Madeleine Albright dar am reflectat puţin la America egalitaristă unde o persoană aşa de vază umblă să-şi caute loc de parcare!

Mike ambasada 2

Preşedintele Iohannis la Ambasada României din Washington

La intrare în ambasadă am trecut prin detector de metal, amplasat în mod special pentru vizita prezidenţială. La 6:50 eram în salonul ambasadei, părea cam goluţ şi mă întrebam de ce au venit aşa de puţini. După o jumate de oră, când a început să se umple, mi-am dat seama că preşedintele era invitat pentru ora 8, dar ambasada ne-a invitat la 7, cunoscând obiceiurile multor conaţionali de a întârzia 30-40 de minute. Într-adevăr, preşedintele şi d-na Carmen Iohannis, au intrat în salon exact la 8:00. Klaus Iohannis pare un om simpatic, zâmbăreţ, şi nu-şi dă aere, iar prin ţinuta lui şi felul în care a vorbit, mi-a fost clar că este o persoană demnă de președinția ţării. După intonarea imnului naţional român, ambasadorul George Maior l-a introdus pe preşedinte, care a rostit pe urmă un discurs foarte scurt. Nu a vorbit despre politică, a menţionat doar că s-a văzut cu preşedintele Obama şi că de la aderarea României la NATO relaţiile dintre România şi Statele Unite au devenit foarte strânse. În acest context, a vorbit cam 5 minute despre rolul pe care diaspora română din Statele Unite îl are în îmbunătăţirea relaţiilor economice dintre cele două ţări.  Preşedintele ne-a îndemnat să investim în România sau măcar să vizităm ţara ca şi turişti, de asemenea ne-a îndemnat să fim cu toţi ambasadorii României în Statele Unite. A terminat spunând că nu vrea să ne ţină la un discurs lung, preferând să ne cunoască pe toţi personal. Consilierii săi au aranjat salonul cu benzi de demarcare în aşa fel ca să formăm o coadă civilizată şi ordonată;  ne-am perindat cu toţi prin faţa perechii prezidenţiale, schimbând câteva vorbe cu ei, făcând o poză.  D-na Iohannis a fost studenta unui fost coleg de facultate, s-a bucurat sincer că aveam ceva cunoştinţe în comun. Cu preşedintele am vorbit puţin despre vizita făcută de el la muzeul Holocaustului, dar după 30 de secunde am observat că ochii preşedintelui s-au îndreptat înspre persoana următoare si era foarte clar că audienţa s-a terminat.

Mike ambasada 3

Judith şi Mike Klein alături de preşedintele Iohannis şi soţia sa.

Am reuşit să facem şi o poză semi-oficială, la fel ca ceilalţi invitaţi. Preşedintele ştie că fiecare poză va fi postată pe Facebook sau alte locuri, şi că el are numai de câştigat voturi viitoare din popularizarea acestor poze şi a stat, vorba unui prieten,  “ca ursul la Sovata”  să se pozeze cu toţi invitaţii. Pe urmă am fost trimişi într-un alt salon unde se serveau gustări şi băuturi. Şi la gustări, diferenţe mari. Noi, obişnuiţi cu meniurile stas ale ambasadei, ne aşteptam la vinete, sarmale, mititei, mămăligă, fasole frecată şi alte bunătăţi culinare autohtone. Nici poveste! Un cocktail party american, cum scrie la carte, pregătit de un catering din Washington. Lumea obişnuită cu meniul bucătarilor români şi personalul de deservire de la ambasadă, cerea lucruri  ospătarilor în limba română, dar au fost surprinşi de răspunsul, “sorry, I do not speak Romanian”.

La ora 8:55, ultimul invitat a dat mâna cu perechea prezidenţială, Iohannis a băut un pahar de apă, a avut o mică întrevedere cu jurnaliştii prezenţi care au filmat evenimentul, iar la ora 9.00 fix perechea prezidenţială a plecat. Nu ştiu dacă asta este o “treabă bine făcută”, dar a fost cea mai eficientă şi bine organizată recepţie de la ambasada română din Washington la care eu am participat.

A doua zi m-am uitat puţin pe Facebook, să văd ce a postat preşedintele. Postările lui sunt interesante, dar ceea ce mă dezamăgeşte foarte mult sunt unele comentarii vitriolante la adresa preşedintelui şi a soţiei.  Din păcate se pare că jignirea publică a preşedintelui e ca un sport în România.  Preşedintele a venit să-şi facă treaba, să promoveze şi să reprezinte România, cred că a făcut-o cu cinste şi demnitate, nu e nevoie să fie jignit în mod abuziv pentru asta.

Mike Klein

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

6 Comments

  • Ioana commented on April 8, 2016 Reply

    Scrieti: “Atunci întâlnirile cu membrii comunităţii române din Washington au fost mai puţin organizate, invitaţii se cam îmbulzeau să dea mâna cu preşedintele.”
    Ce e in neregula, domnule Klein in faptul ca romanii doreau sa-l atinga pe presedintele Romaniei si nu stateau la o coada organizata?
    Important este ca romanii din diaspora sa aiba ocazia sa vorbeasca cu si sa-l priveasca in fata pe presedintele tarii lor de nastere. Dumneavoastra ati fost unul dintre cei alesi, care au avut sansa aceasta. E minunat!

    • Mike Klein commented on April 8, 2016 Reply

      Ioana, mulțumesc pentru mesaj. Eu nu am spus că era în neregulă faptul că la celelalte întâlniri lucrurile erau mai puțin regizate și era mai multă spontaneitate. Am remarcat doar că a fost diferit, că acestui președinte se pare că-i place ordinea.

  • Viluta Mihaiela Brătfălean commented on April 7, 2016 Reply

    Mike,
    Te rog sa te apuci de scris.
    Aștept romanul tău.
    Am citit cu mare plăcere reportajul tău .
    Te pup…
    Mihaiela

    • Mike Klein commented on April 8, 2016 Reply

      Mulțumesc Mihaela.

  • Beatrice Ungar commented on April 7, 2016 Reply

    Foarte bun articolul si pertinent, la subiect. Un gand de bine din Sibiu

    • Mike Klein commented on April 8, 2016 Reply

      Mulțumesc Beatrice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *