Și iarăşi va veni potopul…dar după noi !

Citind Biblia, oameni de ştiinţă şi oameni credincioşi, care cred cu tărie în cuvântul Vechiului și Noului Testament, încearcă să potrivească faptele relatate  în  Cartea sfântă cu cele din realitatea istorică, după principiul că dacă “nu ar fi nu s-ar povesti”. Una din legendele cele mai cunoscute este cea a Potopului. Iar datele oferite de ştiinţă ne spun că au fost potopuri şi nu numai unul, în vremuri in care apele au acoperit uscatul.

În cea mai mare parte a istoriei geologice a planetei noastre a fost cald. Dinozaurii au stăpânit oceanul planetar şi uscatul deoarece clima era mult mai caldă decât acum,  ceea ce a permis dezvoltarea unei vegetaţii supraabundente care oferea suficientă hrană pentru uriaşele reptile. Acestea au atins dimensiuni uriaşe fiindcă exista suficientă hrană pentru giganţi ierbivor de zeci de tone. Şi dacă erau patrupede ce constituiau o ofertă de  carne din belşug, s-au dezvoltat si fabuloasele reptile carnivore care fac deliciul filmelor de groază pentru copii şi adulţi. Le-a fost cald timp de 175 de miloane de ani, un timp enorm. După care a venit catastrofa, a venit potopul şi noroc cu Noe, care la porunca divină a construit celebra sa Arcă.

Andrei Arca-Noe-in-timpul-PotopuluiDe aici încep problemele Astăzi sunt milioane de specii, toate urmaşe ale perechilor din Arcă, şi mă întreb cum au intrat ele acolo şi au navigat şi au mâncat 40 de zile, mai ales că erau obişnuite să se mânănce unele pe altele. Dar asta înseamnă să căutăm nodul în papură. E mai bine, spun oamenii de ştiinţă, să căutăm Potopul în faptele  istorice verificate.

Ceva catastrofic, o năvală a apelor care să rămână în memoria colectivă s-a întâmplat nu demult.  În timpul ultimei glaciaţiuni, acum circa 12.000 de ani, o carapace de gheaţă, care avea între doi si trei kilometri grosime acoperea planeta noastră până pe la jumătatea  emisferelor nordice si sudice.

Andrei 01-ice-age

Apoi, destul de brusc, clima s-a schimbat, s-a produs o încălzire puternică a atmosferei astfel încât în numai 1000 de ani toată gheaţa asta s-a topit. Nivelul oceanului planetar a crescut cu câteva zeci de metri, ajungând la nivelul pe care îl ştim acum. A fost o vreme când oamenii treceau de pe coasta franceză în insula britanică pe jos şi de pe coasta de nord-est a Siberiei în Alaska, la fel, pe jos. Azi avem acolo Canalul Mânecii sau strâmtoarea Behring. Unde se află acum Marea Mediterană şi Marea Neagră erau două văi imense, mărginite de maluri înalte de 3-4000 de metri. Iar aceste spaţii mari de uscat erau locuite. Cel puţin în cazul Mării Negre s-au fotografiat pe fundul ei ceea ce par a fi ruinele unor aşezări umane. Oamenii trăiau în aceste văi de mii de ani când deodată s-a produs o catastrofă uriaşă: apele Oceanului Atlantic au rupt malul care stătea ca un dig la Gibraltar şi au zdrobit Coloanele lui Hercule. Apa a navălit puhoi sute de ani până a umplut ceea ce noi numim azi Mediterana.

Andrei potopul-lui-noe

Amintirea acestui eveniment a rămas în mitologia greacă drept o ispravă a semizeului Hercule. După care , odată umplută Mediterana, presiunea apelor a rupt digul natural de la Dardanele şi apele au năvălit în groapa a ceea ce avea să devină Marea  Neagră. Şi oamenii iar au fugit din faţa puhoiului, a valului de apă care alerga pe urmele lor, acoperind tot ceea ce fusese un teren cu o natură înfloritoare. Iar catastrofa a rămas şi ea în memoria omenirii ca rezultat al unui Potop.  Dar de plouat atâta ca să acopere toată planeta cu apă până la 4.000 de metri nu s-a întâmplat niciodată. De ce 4.000 de metri? Fiindcă în legenda biblică a Potopului când s-au retras apele corabia lui Noe ar fi rămas pe uscat pe vărful muntelui Ararat, care are 4.000 m.

Începând din 2014 şi până la finele lunii martie anul acesta s-au sucedat o serie de articole, mai ales ale glaciologilor americani, care prevăd o ridicare a nivelului Oceanului planetar cu circa un metru până la sfârşitul secolului. Articolele amintite constată că se observă o topire accelerată a calotei de gheaţă din vestul Antarticii. E vorba de un gheţar de cca 140.000 de km.pătrați, datând din ultima glaciaţiune, care ar ridica nivelul mării cu un  metru şi care s-ar dezagrega în următorii 80 de ani. Cu topirea gheţarilor din alte regiuni (mai ales Groenlanda) creşterea ar ajunge la 1,80 m în 2100. Iar creşterea apelor ar continua în secolul viitor până la patru metri. Patru metri nu pare mult, dar asta ar afecta catastrofic oraşe ca Londra, New York, Sydney, Miami, New Orleans, Veneţia, Shangai  Hong Kong, iar ritmul inundaţiei va creşte cu 30 cm la fiecare 10 ani în secolul viitor. Numai în Statele Unite vor fi inundaţi circa 150.000 de kilometri de coastă nordică. Dacă “potopul” de acum 12.000 de ani a afectat câteva zeci de mii de  oameni, de pe o planetă aproape pustie (pe care trăiau în total circa 250 de milioane de oameni ), acum va distruge vieţile a miliarde de oameni.

După noi, potopul!

După noi, potopul!

Noi, copiii şi nepoţii noştri nu vom simţi prea mult această topire a gheţurilor, dar strănepoţii noştri s-ar putea să trăiască o dramă ecologică. Ce lume le lăsăm celor care vor veni după noi? Oare premizele unui nou Potop?

Andrei Banc

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *