Grădiniţa şi şcoala Lauder, după 20 de ani.

Am primit cu plăcere invitaţia de a participa la şedinţa festivă a şcolii Lauder Reut, unde am lucrat ca medic şcolar în urmă cu ani. S-a întâmplat după pensionare, după ce începusem să lucrez la Comunitatea evreilor din Bucureşti, ca medic la domiciliul persoanelor vârstnice care necesitau consultaţii sistematice cel puţin odată pe lună. Mi s-a comunicat  că academicianul, dr. Cajal a fost solicitat să propună pe un pediatru pentru nou înfiinţata grădiniţă Lauder şi că eu am avut cinstea să fiu cea aleasă. Este adevărat că profesorul mă cunoştea ca pediatru şi mai puţin ca medic de geriatrie, funcţie pentru care încercam să mă reprofilez tocmai în acea perioadă şi o făceam, mi se pare, cu mare pasiune. şi iată că am fost concomitent 7 ani geriatru şi pediatru (1997-2004), primul medic al acestei instituţii care s-a dezvoltat pe parcursul  anilor progresiv devenind acum Complexul Educativ REUT ( în ebraică ,,PRIETENIE”) de sine stătător, desprins de Fundaţia Lauder sub a cărei oblăduire a fiinţat atâţia ani. .

Miriam 1

Deschiderea festivă a grădiniţei Lauder

Nu mă voi opri decât strict la activitatea mea în această unitate foarte interesantă care mi s-a părut atunci chiar puţin excentrică pentru tot ce oferea copiilor. Nu cunoscusem niciodată vre-o şcoală particulară, exceptând kindergartenul evreiesc pe care-l frecventasem  la vârsta 3-5 ani acasă şi despre care nu-mi prea amintesc decât pe cele două doamne care-l conduceau şi pe care mulţi ani după aceia le salutam cu ,, sărut mâna ,, de câte ori le întâlneam. Nu-mi amintesc să fi avut alte facilităţi sau mobilier deosebit faţă de grădiniţa de stat pe care am urmat-o după aceia şi e adevărat că aici mi-am întâlnit viitoarele colege de şcoală în afară de copii evrei cunoscuţi anterior, dar atunci asta nu avea pentru mine, ca şi pentru ceilalţi copii nici o relevanţă  şi nu ştiu cât şi cum se plătea atunci pentru un copil la grădiniţă. Alta e situaţia la

Grădiniţa Lauder pe care am cunoscut-o la altă vârstă şi în altă calitate, ca medic şcolar, cu un sfert de normă, urmând să fiu prezentă de 2 ori pe săptămână între orele 9-14,  şi să fiu plătită cu o contravaloare în lei a 60 $.

Habar nu aveam ce trebuie să facă un medic şcolar şi pe propria-mi piele am încercat să învăţ alfabetul acestei funcţii. E o cu totul altă medicină faţă de cea pe care o făcusem atâţia ani într-un spital de top, ca spitalul Fundeni, ca şef al secţiei de oncopediatrie Sigur că pare a fi mai uşoară, dar  în schimb are multe responsabilităţi cu totul deosebite de care mi-am dat seama pe parcurs. E vorba în primul rând de responsabilitatea unei colectivităţi, de sănătatea unor copii pe care părinţii ţi i-au încredinţat, de buna lor dezvoltare fizică şi intelectuală la care – tu – doctorul lor participi. La început erau numai 26 (?) copii între 3-5 ani, grupa mică şi apoi, pe parcurs a crescut numărul, încât azi, nici nu ştiu câţi au fost. şi am început cu începutul:

Am înzestrat mai întâi cabinetul medical care avea aproximativ 2 metri pătraţi,  o masă, un scaun şi un dulăpior de medicamente pe care l-am umplut repede cu medicamente pe care le-am apreciat ca urgente în orice situaţie, sfătuindu-mă cu asistenta medicală care venise înaintea mea nu cu multe zile. Cabinetul era situat chiar la intrare şi am realizat că aici va trebui să facem şi triajul şi consultaţiile ocazionale şi cele obligatorii trimestriale.

Miriam 2

Am încercat să mă familiarizez cu cei mici care de cele mai multe ori erau la prima lor despărţire de părinţi, bunici sau alte persoane care aveau grijă de ei acasă şi am şters şi am şters şiroaie de lacrimi învăţând să mă joc cu ei şi în acelaşi timp să-i examinez fără ca să le fie frică de doctor. De multe ori am renunţat la halat ca să-i fac să uite cine sunt şi am stat cu ei pe jos, la joaca lor, apoi la lângă ei la măsuţele din sala de mese unde luau unii chiar micul dejun şi celelalte mese, 4 pe zi. Supravegheam masa şi felul în care mâncau, deoarece foarte mulţi trebuiau hrăniţi. îmi aduc aminte de un băieţel care ne-a dat multă bătaie de cap deoarece acasă bunica îi dădea în gură mâncarea mestecată de ea înainte (copil din condiţii familiare bune, azi student în Anglia).

Am învăţat că trebuie să stau cel puţin odată pe săptămână de vorbă cu bucătăreasa pentru a face împreună meniuri convenabile pentru copii, în acelaşi timp atrăgătoare şi cu suficiente calorii dar să evităm să-i îngrăşăm, deci cu multe fructe şi legume, pe care cei mai mulţi le refuzau venind de acasă.

La început totul era atât de intim şi aproape, mă refer la bucătărie, încât fără mare osteneală am putut urmări  serios igiena pregătirii meselor şi a personalului, păstrarea în condiţii de higienă a alimentelor, porţionarea, sala de masă şi desfăşurarea propriu zisă a mesei, o serie de probleme ivite din cauza respectării kashrutului, care de fapt nu-mi erau străine din copilărie. Sigur că pe parcurs, având în vedere că în fiecare an şcoala creştea cu o clasă-când am plecat eu exista încă o clădire pentru şcoala propriu zisă şi primele clase de liceu – s-au ivit probleme noi şi de multe ori probabil nu le-am făcut faţă chiar perfect.

Miriam 3

Fotografie de grup cu copiii şi fondatorii grădiniţei Lauder

Dar pentru mine, mai ales la început, locul unde era grădiniţa, în spatele teatrului evreiesc, acolo unde anterior erau atelierele, avea o deosebită semnificaţie. Aici a lucrat soţul meu atâţia ani şi a mă duce la şcoală, însemna să vizitez de fiecare dată un loc drag, plin de amintiri .

Cu privire la activitatea medicală propriu zisă: La fiecare început de an şi de trimestru am făcut fiecărui copil un examen clinic general cu măsurători şi control de greutate ca să pot urmări în timp evoluţia lui şi bineînţeles să pot semnala din timp părinţilor observaţiile mele în unele cazuri (sufluri la inimă, subdezvoltare staturo-ponderală , etc.)Astfel fiecare copil avea o fişă medicală  şi care-l însoţea la cererea unei mutări în altă unitate.Ca şi la intrarea în şcoală, la aceleaşi intervale am cerut după vacanţe şi unele analize care mi s-au părut necesare pentru intrare într-o colectivitate pentru a se evita contaminările atât de frecvente în mediul şcolar. şi totuşi nu am putut scăpa, cum se întâmplă peste tot mici epidemii de varicelă, răceli în serie, conjunctivite, chiar şi scarlatină şi am fost nevoiţi să închidem pentru intervale scurte de maximum 3 zile şcoala pentru dezinfecţii generale. Nu am pomenit de analizele personalului, chiar şi ale profesorilor, dar mai ales a celor de la blocul alimentar pe care le-am urmărit cu rigurozitate. şi am avut noroc, deoarece nu am avut toxiinfecţii sau purtători de germeni patogeni, şi azi atât de periculoşi pentru colectivităţi.

Proiectul viitorului edificiu al Şcolii Lauder

Proiectul viitorului edificiu al Şcolii Lauder

Nu ştiam că în şcoli se pot ivi păduchi şi am trecut şi noi printr-o mică epidemie pe care am stăvilit-o cu un control zilnic foarte riguros. Ulterior m-am interesat şi am aflat că nu suntem un caz izolat şi că există  leac şi pentru asta.

Sigur că am colaborat cu medicul de la Sanepid din sector care a fost ani la rând acelaşi şi care m-a îndrumat acolo unde nu m-am priceput.

Am avut în afară de micile urgenţe zilnice (căzături minore, dureri

de burtă, de gât, simulări pe care cei mici le fac de obicei de frică)

şi urgenţe adevărate, ca de exemplu : O fractură, un leşin adevărat mai ales la fetiţe cu lipsă de calciu, e.t.c.).la care am făcut faţă, având toată înţelegerea din partea administraţiei  pentru o maşină, sau un medicament necesar. Am luat parte direct la viaţa şcolii şi m-am implicat în problemele de psihologie ale copiilor şi am constatat că le-am câştigat încrederea de multe ori. Nu mai plângeau ca la început când le făceam vaccinările obligatorii, nu mai urlau când îi examinam şi mulţi veneau să se sfătuiască cu mine în probleme de relaţii cu alţi copii, sau de învăţătură. într-adevăr, intrasem în timp în marea familie a grădiniţei şi şcolii Lauder. Eu însămi mi-am făcut acolo prieteni buni şi după atâţia ani şi ei şi eu ne aducem cu drag aminte de acei 7 ani cât am lucrat. Am  fost prezentă la toate serbările şcolii, am ajutat să-i îmbrace pe micii artişti, m-am bucurat de realizările lor şcolare şi am fost mândră de succesele lor. Nu mi-am mai respectat orele de lucru şi m-am dedicat cu trup şi suflet, aşa am crezut, acestei funcţii în care am intrat întâmplător. De ce am plecat? Se pregătea extinderea şcolii şi eu îmbătrâneam între timp. Am simţit că nu voi putea ţine pasul cu înnoirile care se pregăteau . De aceea, deşi cu părere de rău, am plecat. După plecarea mea s-au angajat 2 medici, unul pentru orele de dimineaţă şi unul pentru după amiaza.

mIRJAM INVITATA

Dr. Mirjam Bercovici invitată să povestească despre cele îndurate în Holocaust

Am fost invitată şi când am lucrat la şcoală şi după ani să vorbesc în faţa copiilor ca supravieţuitor al Holocaustului şi am constatat din partea lor o pregătire care se datorează, la fel ca şi succesele lor şcolare, profesorilor lor foarte bine pregătiţi şi condiţiilor deosebite ale bazei materiala de care se bucură această şcoală.

Cu ocazia celor 20 de ani care au trecut de la înfiinţarea şcolii, m-a bucurat faptul că nu am fost uitată, deşi mi-era puţină frică de o reîntâlnire cu trecutul. Dar am făcut faţă şi m-am bucurat când am văzut şi am vorbit cu foştii copii, azi unii studenţi la universităţi prestigioase din ţară şi străinătate. Unii chiar sunt absolvenţi şi eu îi văd mici şi neajutoraţi cum i-am cunoscut de copii. Unii zic că-şi mai amintesc de mine şi eu chiar vreau să-i cred. Oricum. ei m-au învăţat ce trebuie să ştie un medic şcolar şi cum poate el să contribuie la bunul mers al unei şcoli.

Din păcate, acum un medic şcolar e o raritate şi dacă există, are mai multe şcoli de urmărit şi cred că aceasta nu-i în avantajul copiilor.

Miriam 7

La masa festivă aniversară, dr. Mirjam Bercovici alături de o elevă din clasa a X-a şi prof. Roza Brumfeld,

Nu cred că acest articol poate stârni mare interes pentru că este vorba numai de munca obişnuită a unui medic care este apreciată ca o datorie normală. Nu e vorba de cazul meu, deoarece eu am lucrat la această şcoală de excepţie mai mult de plăcere şi de foarte multe ori peste orele convenite, Dar cunoscând şi interesându-mă şi acum de sistemul de sănătate cu toate deficienţele acestuia şi cu reproşurile de foarte multe ori justificate care se fac medicilor, cred că foarte mulţi îşi fac datoria din plin şi cu dăruire şi am folosit acest prilej ca să-i omagiez în felul meu, ca un coleg mai bătrân şi cu oarecare experienţă.

 

Anexez câteva imagini din şcoală, vechi şi actuale, ultima de la festivitatea la care am participat.

Dr. Mirjam Bercovici

 

1 La deschiderea

2copil de grădiniţă la calculator

4Colectiv grădiniţă, cu adulţii care au creat-o

4 Ariel Chiş, un absolvent al şcolii

5 David Amorăriţei, un absolvent al şcolii

6 Cum va arăta complexul educaţional în viitor

7 La festivitate: O elevă din clasa a 10, dr. Mirjam Bercovici, Roza Brumfeld, profesor de

Engleză, fostă directoare

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

One Comment

  • ROZA ARSENE-BRUMFELD commented on April 7, 2016 Reply

    AM CITIT PE NERASUFLATE ARTICOLUL TAU , DRAGA MIRJAM.
    SI DACA AM RAMAS CU NOSTALGIA PRIMELOR ZILE ALE GRADINITEI LAUDER REUTSI DACA UITANDU-MA AZI LA STUDENTII SI ABSOLVENTII DE MASTERAT, PE CARE I-A DAT SCOALA LAUDER-REUT , IMI REVIN DOAR FIGURILE DULCI SI NEVINOVATE ALE ACELORASI COPII DE 3-4 ANI , CAND MI-AU APARUT SI MI-AU RAMAS IN VIATA. PRIETENIA TA ,DRAGA MEA MIRJAM CAT SI PRIETENIA ELEVILOR MEI PESTE ANI ESTE CEL MAI DE PRET CADOU DIN VIATA MEA DE PROFESOR.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *