Evreii în Războiul de Întregire

Dacă  ar  fi  să  ne  referim   la  evrei în  războaiele  României  ar  trebui  să  începem  cu  legendarele  războaie  ale  lui  Mihai  Viteazul.  Dar  eu  voi  începe  cu  războiul  pentru  independenţă  la  care  au  luat  parte  evrei  din  ambele  Principate. Ei  au  creat  şi  susţinut  ambulanţe,  au  participat  nemijlocit  la  bătălii,  la  cuceriri  de  redute – unde s-a  afirmat  faimosul  Mauriciu  Brociner – fiind  recunoscuţi  în  toate  actele  lor  de  vitejie.

În  Războiul  Balcanic    s-au  prezentat  nu  numai  evrei   înrolaţi,  dar  şi  peste  5000  de  voluntari  evrei. Acest  simţământ  patriotic    şi  faptele  de  arme  dovedite  l-a  determinat  pe  Emil  Lahovary  ca  în  1913  să-i  asigure  pe   evrei  în  forul  parlamentar  al  ţării  că  „sub  cutele  Drapelului  românesc    nu  se  va  ascunde  nicio  nedreptate  faţă  de ei. Oficiosul  guvernului,  „La  Politique”,  scria  la  25  iunie  1913    despre  felul  în  care  comunităţile  evreieşti  din  ţară  şi  administraţiile  lor  filantropice    s-au  pus  la  dispoziţia  autorităţilor  militare.

Dar  să  ajungem  la  războiul  de  întregire  şi  la  caracterizarea  participării  evreieşti  în  acest  război   făcută  de  Majestatea  Sa  Regele  Ferdinand    în  faţa  unei  delegaţii   de     evrei  români  : „Am  ajuns  atât  de  mult  la  convingerea  şi  sunt  mulţumit  să  constat  că  nu  m-am  înşelat, că  toţi  locuitorii  pe  pământul  românesc, fără  deosebire  de  origine,  de  rasă  şi  de  religie, sunt  animaţi  de  aceleaşi  sentimente  de  fraternitate.”

Benjamin ostas-000

Ostaş erou decorat pentru faptele de arme

Şi  în  acest  război    au   luat  parte   cercetaşi  şi  voluntari  evrei,  în  afară  de  cei  obligaţi  prin  legile  militare, deşi puţin  dintre  ei  dobândiseră  deja  cetăţenia  română.

Numărul  evreilor  mobilizaţi:  circa  10-12%  din   cei  circa  230.000  de  evrei  ai ţării, circa  25.000.   Au  răspuns  chemării  tineri  şi  adulţi, de  la  studentul  în  medicină  Moise  Solomon,  născut  în  1898,  la  celebritatea  medicală  care  a  fost  dr.  Arminiu  Iaslovici,  născut  în  1852,  locotenent  de  la  războiul  din  1877, căpitan  în  campania  din  1913, maior  în  1916.  Săraci  şi  bogaţi,  de  la  simplul  băiat  de  prăvălie,  la marele  întreprinzător  Max  Carol  Auschnitt.  Ostaşii  evrei  au  servit la  toate  genurile de arme, de  la  cea  mai  veche – infanteria,  la  cea  mai  nouă – aviaţia –,  precum  şi  la  spitale  şi  diversele  servicii  din  cadrul  armatei  sau  create  ad hoc  în  dinamica  operaţiunilor  împotriva  inamicului.  Comunicatele  oficiale, ordinele  de  zi  ale  unităţilor,  marilor  unităţi,  armatelor  şi  ale  conducerii  superioare  a  oştirii, ca  şi  decretele  de  decorare  reliefează  devotamentul, abnegaţia, destoinicia, bravura demonstrate  de  ofiţerii,  subofiţerii,  gradaţii  şi  soldaţii  evrei  pe  câmpul  de  onoare.  Evreii  au  dat  circa  4%  din  ofiţeri  decoraţi, cei  mai  mulţi  decoraţi  pe  front,  iar  circa  20%  la  partea  sedentară. În  total  peste  800  de  militari   de  toate  gradele.

Carnet al militarului evreu

Carnet de veteran al bunicului patern al lui Albert Kupferberg, secretar general al FCER

Monitorul  Oficial a  publicat  liste  nominale  ale  ostaşilor decoraţi, ale  celor  căzuţi  pe  front  şi  altor  categorii.  Pentru  evrei  s-au  dat  următoarele  procentaje:  morţi  4,06%;  răniţi  3.21%, prizonieri  1,95% , dispăruţi  13,23%.  Aceste  procente  se  apropie  foarte  mult  de  cele  calculate  pentru  populaţia  creştină.

Evreii  din  ţară  au  participat  în    Comitetele  Cetăţeneşti  de  propagandă  şi  au  subscris  la  împrumutul  de  înzestrare  a  armatei.

Cauza  pentru  care  România  a  intrat  în  război  a  fost  slujită   şi  de  activitatea  de  informare  şi  propagandă  făcută  peste  hotare    în  care  au  fost  antrenaţi  şi  intelectuali  evrei precum  Emil  Fagure  sau  Moses  Gaster,  la  Londra,    şi  alţii  de  aceeaşi  talie  care  i-au  susţinut  pe  Take  Ionescu,  Nicolae  Titulescu  sau  pe  cei  de  la  publicaţii  „La  Roumanie”, publicată  la  Paris  de  emigraţia  română.

Se  impune  o  menţiune  specială  şi  pentru  prezenţa  evreiască  în  rezistenţa  românească  în  teritoriile  ocupate  de  Puterile  Centrale.  Cazul  clasic    îl  constituie  Herman  Kornhauser  din  Târgovişte  care  în  luna  decembrie  1916  a  înlesnit  evadarea  mai  multor  prizonieri.  Descoperit  de  autorităţile  de  ocupaţie    a  fost  condamnat  la  moarte  şi  executat.  A  fost  decorat  post  mortem  cu  „Virtutea  Militară”  de  război  cl  II.

Mormintzele eroilor evrei

Mormintele eroilor din Cimitirul Evreiesc “Filantropia” din bucuresti

O  altă  coordonată    de  bază  a  susţinerii  războiului  a  fost  contribuţia  materială.  Spitalele  Comunităţilor  au  fost  puse  la  dispoziţia  armatei,  multe  sinagogi  şi  şcoli  au  fost  transformate  în  lazarete, importante  sume  de  bani  au  fost  subscrise  individual  pentru  cele  mai  variate  nevoi  impuse  de  război.

Aşadar,  la  temelia  României  Mari    rămâne  şi  piatra  pusă  de  evrei.  O  piatră  ce  a  fost  înroşită  de  sângele  celor  aproape  de  1000  de  morţi  şi  800  de  răniţi  care  au    luptat  sub  drapelele   regimentelor  armatei  romîne.

„ Stimăm  şi  iubim  pe  cetăţenii  evrei” – scria    generalul  Ion  Răşcanu,  ministru  de  Război  în  guvernul  Averescu  (1920-1921) –  „întrucât  au  contribuit  la  mărirea  patriei  şi  şi-au  făcut  cu  prisosinţă  datoria.”

La  rândul  său  Nicola  Petala, general  de  corp  de  armată  scria:  „Cine  a  văzut  ca  mine  cum  au  luptat  şi  au  suferit  soldaţii  evrei  alături  de  cei  români  în  armata  română, cum  au  fost  răniţi  şi  ucişi  ca  şi  ceilalţi,  acela  nu  poate  fi  antisemit .  În  afară  de  armată  pot  să  mai  existe  antisemiţi   însă  armata  este  liberă  de  antisemitism”. Din  păcate  constatarea  generalului  Nicolae  Petala  nu  a  rezistat  furtunii  timpurilor  venite  in  deceniul  patru  al  secolului  XX  şi  in  special  în  anii  Holocaustului  când  militarii  îmbrăcaţi  în  uniformă  aruncau  evrei  din  trenurile  care  traversau  Moldova, când  tot  militari  erau  cei  care  au  săvârşit  crimele  în  timpul  pogromului  din  Dorohoi  şi  Iaşi, la  Odessa  sau  în  Transnistria.

Pietre tombale ale participanţilor la Primul Război Mondial

Parcela eroilor din Cimitirul Evreiesc din Iaşi

Este  adevărat  că potrivit   noului  Statut  Juridic   al   evreilor  adoptat  de  guvernul  Gigurtu  şi  semnat  de  regele  Carol  al  II-lea,  la  8  august  1940,  evreii  au  fost  împărţiţi  în  categorii  şi  cei  cu  merite  în  războaiele  României  au  putut  beneficia  de anumite  „privilegii”,  totuşi  şi  ei  erau  lipsiţi  de o  mare    parte  din  drepturile  şi  libertăţile  românilor  de  sânge , ceea  ce  genera  adesea  situaţii  dramatice. Iată  un  fragment  din  cererea  lui  Mauriciu  Brociner  adresat  conducătorului  statului  la  13  aprilie  1943: ”…grav  rănit  la  asaltul  de  la  Griviţa (1877, 30  august),  am  înfruntat  la  acest  asalt  moartea,  făcându-mi  datoria  pentru   ţară  şi  tron,  asalt  care  a  pus  temelia   neatârnării    şi  măririi   ţării şi   totuşi  astăzi   în  vârstă   de  88  de  ani  sunt  unicul  veteran  de  război  din  1877-1878  din  întreaga  armată    care  nu  beneficiez  de  nici  o  pensie  de  stat” . Ce-i  drept  cererea  a  fost  aprobată…

Lya Benjamin

2 Comments

  • paul leibovici commented on July 9, 2016 Reply

    Unchiul Bercovici Aizic z,l a fost recompensat mai întâi cu o medalie şi în noiembrie 1943 ostatec la Poliţia Bacău.

  • georgescustela commented on July 8, 2016 Reply

    Bunicul pe linie maternă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *