Conflictul israeliano-palestinian a izbucnit înaintea proclamării statului Israel, a continuat – cu momente mai dramatice sau mai pașnice – până azi, și nu dă semne de rezolvare. Sunt voci care spun că va dura veșnic, fără să prejudicieze cu nimic avansul economic și spiritual al Israelului.

Consemnăm câteva evenimente recente.

    1. La înhumarea fostului președinte Shimon Peres, premierul Benjamin Netanyahu – vorbind despre personalitatea dispărutului – a definit prioritățile israeliene în acest conflict și a indicat diferențele de aprecieri ale acestor priorități între cercurile politice de dreapta și cele de stânga. „Dilema esențială este securitatea versus pacea. Shimon, care provine din stânga, mi-a spus că pacea este adevărata securitate; dacă va fi pace, va fi și securitate. Eu, care provin de la dreapta, i-am răspuns că securitatea este esențială pentru instaurarea păcii și pentru menținerea acesteia”.

Beniamin Netanyahu si Mahmud Abbas strângându-şi mâinile la înhumarea lui Shimon Perez

          2. La tribuna ONU, la 22 septembrie 2016, președintele palestinian Mahmud Abbas a declarat: „continuarea colonizării israeliene în Cisiordania va distruge orice speranță pentru instituirea soluției a două state conform graniței din 1967”. Venit la tribună după câteva minute, premierul Benjamin Netanyahu a afirmat: „conflictul israeliano-palestinian nu a avut niciodată în vedere colonizarea israeliană, problemă care va putea fi rezolvată în cadrul negocierilor pentru un statut final al teritoriilor palestiniene; adevărata esență a conflictului a constat permanent în recunoașterea unui stat evreu, a unui stat evreu indiferent care-i sunt frontierele”

           3. La Adunarea Generală a Națiunilor Unite din acest an, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon – în discursul său de deschidere a lucrărilor – și-a exprimat părerea de rău pentru cei 10 ani pierduți prin colonizarea ilegală întreprinsă de Statul Israel. Ambasadorul israelian Danny Danon a reacționat, arătând că secretarul ONU, în loc să recunoască creșterea în Israel a acțiunilor palestiniene teroriste incitate de Abbas și de conducerea palestiniană, persistă în obsesia sa  de condamnare permanentă a Israelului.

  4. La UNESCO, în Comitetul pentru Patrimoniul Mondial, anul acesta în octombrie, s-a pus la vot un proiect de rezoluție propus de șapte state arabe privind Muntele Templului sau Esplanada Moscheilor din Ierusalim. În acest loc aflat în Ierusalimul de Est se găsesc: Zidul Plângerii, ruinele celor două Temple evreiești, Moscheea Al Aqsa, Cupola Stâncii, edificii considerate sfinte de religiile iudaică, creștină și musulmană. Ierusalimul de Est a fost ocupat de Iordania imediat după proclamarea Statului Israel (14 mai 1948), cucerit de Israel în urma Războiului de Șase Zile (1967) și unificat în întregul Ierusalim, considerat capitala Israelului (1980). În prezent Iordania administrează situl, dar Israelul deține controlul asupra căilor de acces în zonă.

O primă rezoluție cita întregul sit exclusiv în arabă (Al Haram Al Sharif), iar pentru Zidul Plângerii era dată denumirea iudaică (HaKotel) între paranteze. Această abordare a fost considerată de Israel și de alte cercuri (inclusiv de președinta UNESCO, doamna Irina Bokova) ca negând legătura milenară dintre evrei și Ierusalim. La cererea susținută a două state, a fost supusă la vot și adoptată o nouă rezoluție care citează în clar denumirea ebraică a Zidului Plângerii, dar păstrează exclusiv  denumirea arabă a întregului sit.

Acest nou text al rezoluției, considerat de Israel drept un început, dar  incomplet semn al recunoașterii realității istorice, a fost aprobat de 10 state (Liban, Kuweit, Tunisia, Turcia, Azerbaidjan, Kazahstan, Indonezia, Cuba, Vietnam, Angola), opt state s-au abținut (Polonia, Portugalia, Croația, Finlanda, Coreea de Sud, Burkina Faso, Peru, Zimbabwe), iar două state (Tanzania, Filipine) s-au opus.

Cităm în continuare declarațiile a două personalități:

– Generalul Moshe Dayan, imediat după terminarea războiului din 1967: „am venit la Ierusalim  nu doar pentru a poseda locurile noastre sfinte, ci și pentru a asigura colegilor noștri cetățeni creștini și musulmani libertatea religioasă și toate drepturile”.

– Papa Francisc, acum câteva zile: „Poporul lui Israel, care a plecat din Egipt unde a trăit în sclavie, a străbătut prin deșert patruzeci de ani până a ajuns în țara promisă de Dumnezeu”.

           5. Poziția scriitorului israelian Amos Oz:

Într-o conferință televizată scriitorul a definit trei tipuri de discuții israeliano-palestiniene:

– „dacă se spune că Israel este rău, eu într-o anumită măsură sunt de acord că discuțiile pot avea loc;

– dacă se spune că Israel este diavolul încarnat, eu mă gândesc că ei sunt obsedați, că sunt nebuni, dar acest lucru este încă legitim, deci, totuși, discuțiile pot avea loc;

– dacă se spune că Israelul trebuie să dispară, aceasta înseamnă că antisionsmul devine antisemitism, iar linia roșie a unor discuții posibile a fost transgresată.

În discursul său la înhumarea lui Shimon Perez, Oz a precizat: „Pacea este inevitabilă. Nici noi, nici palestinienii nu avem unde să mergem. Trăim în aceeași casă, alta n-avem. Nu putem decât să o împărțim în două apartamente și asta știm toți”.

           6. Succese ale campaniei BDS [Boycott, Divestment and Sanctions Movement] întreprinsă de cercuri arabe, pentru a exercita presiuni economice și politice asupra Israelului:

– o companie de transport aeriană a interzis servirea călătorilor cu halva produsă în teritoriile din Cisiordania aflate sub control israelian;

– pe unele hărți online pe care poziția spitalelor era marcată după caz cu semnele cruce roșie, semilună roșie, steaua lui David roșie, s-a introdus o modificare, spitalele evreiești au primit semne neutre.

          7.  Discuțiile directe israeliano-palestiniene, fără să fie anulate, nu au mai avut loc de zece ani. Aceasta pare o măsură a caracterului ireductibil al conflictului.

Dar mai sunt cunoscute și alte conflicte considerate ireductibile – conflictul între albi și negri din Statele Unite și din Africa de Sud – care, cu trecerea anilor și a generațiilor și prin eforturile unor conductori curajoși și înțelepți, s-au rezolvat. Desigur, se poate replica, diferendul actual din Israel nu se aseamănă cu aceste două și – vorba lui Amos Oz – „leacul cu care s-a combătut ciuma nu este eficace și pentru combaterea holerei”.

Și totuși speranța moare ultima…