Atmosfera febrilă care precede Paştele s-a înstăpânit în Clujul multiconfesional şi multietnic, abia desprimăvărat. Pieţele s-au umplut de ridichi, ceapă verde, salată şi leurdă, iar florăresele te îmbie cu panere de violete  şi de narcise ca nişte gălbenuşuri. Ouăle mari şi dolofane stau rânduite în cofraje, aşteptând momentul special, în care vor fi colorate şi dichisite pentru a trece în dimensiunea sărbătorească. Oamenii forfotesc prin magazinele pline cu iepuraşi şi ouă de ciocolată, obiecte decorative fanteziste, menite să sublinieze sărbătoarea pascală. Aproape o treime din locuitorii oraşului –  maghiari  (dar nu numai) de confesiune catolică, luterană, calvinistă sau unitariană – sărbătoreşte „Paştele unguresc”, în timp ce marea majoritate, de confesiune ortodoxă sau greco-catolică ţine „Paştele românesc”.

La intervale mai mari de timp, în urma unor socoteli bisericeşti complicate, cele două sărbători se suprapun. Aşa cum se întâmplă şi acum.  Dacă maghiarii au un mod ceva mai sobru de a marca Paştele, liturghia de la miezul nopţii de Înviere desfăşurându-se într-o atmosferă solemnă, dar reţinută, în noaptea Învierii Paştelui ortodox, oraşul este animat ca în miez de zi.

Diferă şi alimentele tradiţionale. Ungurii coc renumitele beigli (nişte rulade) umplute cu nucă şi cu mac, în timp ce românii prepară cozonacii aurii şi înfoiaţi, umpluţi cu nucă, mac şi stafide, precum şi pasca umplută cu brânză de vacă.

Frelicitare pascală maghiară de pe timpuri

Mielul e prezent pe mesele tuturor; la unguri se mănâncă supă de miel cu tarhon şi smântână, în timp ce românii preferă drobul bine condimentat. Şi se vopsesc ouă. Toată lumea se întrece să aibă pe masă ouă cât mai frumoase. De la ouăle roşii tradiţionale, fierte în foi de ceapă şi decorate cu frunzuliţe, până la ouăle încondeiate cu modele arhaice, a căror confecţionare se învaţă, mai nou, şi la şcoală. Alţii împodobesc ouăle cu abţibilduri sau le colorează cu Gallus.

Lunea Paştelui, fie el catolic sau ortodox, este foarte importantă, pentru că se merge “la udat”. Casele cu fete şi femei aşteaptă sosirea băieţilor şi bărbaţilor înarmaţi cu sticluţe de colonie (astăzi mai ales sub formă de spray) pentru a stropi doamnele şi domnişoarele care, altfel, riscă să se… veştejească. Stropitul este precedat de rostirea unor poezioare de genul „Eu sunt micul grădinar, cu sticluţa-n buzunar, am auzit că aveţi o floricică…”. În schimbul poeziei şi a celor câţiva stropi de parfum, udătorii pot alege câte un ou roşu din coşul sau tava oferite în aşa fel, încât oul cel mai frumos să ajungă la cavalerul preferat.

ouă roşii încondeiate

De-a lungul anilor poeziile de stropit s-au diversificat şi s-au adaptat epocilor, alcătuind un adevărat folclor urban. Taţii şi fiii, bunicii şi nepoţii, tinerii şi vârstnicii pornesc de dimineaţă pe la casele doamnelor şi domnişoarelor, unde sunt trataţi cu bunătăţi, stau în poveşti şi pleacă mai departe, cu săculeţul de ouă tot mai plin şi paşii tot mai nesiguri. Este un prilej de revedere, de reconciliere, de a afla noutăţi. De „Paştele unguresc” mulţi români merg la stropit la prietenii şi vecinii maghiari, aceştia returnând vizita la „Paştele românesc”. Udatul se încheie târziu în noapte, lăsând în urmă un miros amestecat de colonie şi coji colorate de ouă aruncate pe trotuar…

A doua zi toate doamnele şi domnişoarele se spală pe cap şi povestesc, cu lux de amănunte, cum au petrecut.

Seara de ajun de Pesah

Anul acesta cele opt zile de Pesah sau „Paştele evreiesc” cuprind, ca într-o acoladă, sărbătoarea pascală creştină.  În seara de ajun şi prima seară de Pesah (cele două seri de Seder), evreii clujeni se reunesc în incinta restaurantului ritual pentru a asculta Hagada (Cartea Ieşirii) povestea formării poporului evreu şi a mânca împreună cina tradiţională în care gustul azimei şi cântece fredonate de toată lumea se alătură şirului lung seri de Seder ţinute ani de şi ani de zile în aceeaşi incintă, joasă, modestă, dar plină de amintiri. Cel mai tânăr comesean (acelaşi, de câţiva ani încoace) pune întrebarea tradiţională „Ma niştana?” „Prin ce se deosebeşte seara aceasta de toate celelalte?”, răspunsurile fiind citite şi tălmăcite din Hagada, de unul din înţelepţii comunităţii.

Platou cu alimente rituale de Pesah

Se mănâncă azimă, în amintirea fugii din Egipt, când aluatul de pâine nu a avut timp să dospească şi s-a copt la soare, rădăcini amare pentru a nu uita de amărăciunea sclaviei, ouă care simbolizează fertilitatea, un amestec de mere şi nuci numit haroset, simbol al mortarului cu care sclavii evrei construiau piramidele egiptenilor şi totul se stropeşte cu apă sărată, în amintirea lacrimilor din robie.  De pe masa sărbătorească.  nu lipseşte niciodată supa de carne cu găluşte delicioase din făină de azmă. Se beau – obligatoriu – patru pahare de vin şi se aşează un pahar de vin pentru Profetul Eliahu care poate vesti oricând sosirea lui Mesia…

Evreii le duc în dar azimă prietenilor români şi maghiari, căpătând în schimb ouă roşii şi cozonaci, în acest răstimp  în care armoniile pascale încălzesc inimile clujenilor.

Andrea Ghiţă