Macron a câștigat cu aproape 65 la sută din voturi. Dar, constată analiștii (și noi), Marine Le Pen a obținut 35 la sută, peste o treime din voturile francezilor. Această cifră spune foarte multe,  ilustrând o mare nemulțumire pe diferite planuri – economic, social, culturalo-religios – de care noul președinte va trebui să țină cont și să găsească soluții, poate chiar să preia câte ceva din programul celorlalți candidați. Multe partide  care câștigă alegerile fac astfel de gesturi și ”împrumută” de la opoziție idei ca să încerce să atragă spre ele o parte a alegătirlor din cealaltă tabără. Apoi, așa cum au arătat niște sondaje sau chestionare din Franța, mulți dintre alegătorii francezi nu-l simpatizează foarte mult pe Macron și ideile sale – nu trebuie să uităm că fac parte din partidele care nu au reușit să-și impună candidatul, dar l-au preferat totuși pe Macron în fața liderului de extrema dreaptă. Așa că de fapt nu se știe exact câți dintre alegători au fost susținători sinceri ai noului președinte.

Toate aceste aspecte se vor vedea limpede peste două săptămâni, la alegerile legislative franceze din iunie. La prezidențiale a fost mai ușor, erau două entități, alegeai una (sau niciuna, au fost multe voturi albe), dar la parlamentare vor reapărea partidele politice istorice, diferitele lor fracțiuni – de la extrema stângă la cea dreaptă  – voturile se vor risipi. Este greu de imaginat că ”En Marche”, formațiunea foarte nouă a lui Macron, să realizeze o majoritate, mai ales dacă socotim procentele obținute în primul tur de reprezentanții  celorlalte partide  –socialiști, comuniști, centriști, conservatori, Frontul Național, la care se adaugă formațiuni mai mici. Este adevărat, și aceste alegeri fiind în două ture, la cel de-al doilea se vor mai cerne candidații, se vor face înțelegeri, compromisuri. Un element important va fi desemnarea de către Macron a primului  ministru și dacă persoana respectivă va putea juca rolul unui magnet care să atragă alegători din afara partidului lui Macron. Personal, mizez pe un guvern de coaliție care să aibă sprijinul majorității parlamentare; ceea ce deocamdată nu se știe este către ce partide se va orienta președintele. Oricum, se va înfrunta cu o opoziție puternică și nu numai din partea Frontului Național, extrema-dreaptă dar și a extremei stângi, a lui J.L Mélenchon ( în paranteză, președintele Putin i-a sprijinit pe cei doi; mai întâi și-a pus speranța în Mélenchon, apoi în Marine Le Pen)

Cu certitudine, în problema securității, Macron va prelua din propunerile tuturor candidaților, mă gândesc la cele rezonabile pe care, nu se știe de ce, actualul guvern și președinte nu le-au luat în considerare, deși au fost lansate. Cred că măsurile preconizate  vor fi mai dure decât până acum și, așa cum a spus odată  la București un specialist israelian în contraterorism, da, trebuie să cedăm puțin din principiile democrației, ale drepturilor omului. Nu se mai poate, au afirmat mulți analiști, ca niște alegeri să se defășoare în condițiile stării de urgență, cu zeci de mii de militari și alte organe de securitate pe stradă.

O problemă complexă cu care se va confrunta atât președintele, cât și viitorul cabinet este cea a Europei. Da, Macron este un pro-european și deocamdată, mai ales cu victoriile în șir ale proeuropenilor în diferite țări, spectrul ieșirii din UE a altor țări, după Marea Britanie, s-a îndepărtat. Dar nu trebuie să se uite ce a spus Macron după primul tur: da pentru Europa unită, dar nu oricum și dacă UE nu va fi în stare să se reformeze, nu exclude Frexitul. Să sperăm că este doar o amenințare și, în sfârșit, reformarea UE se va realiza. Este o altă problemă cum, în ce măsură se va ține cont de interesul în mod egal al tuturor statelor membre.

Revenind pe plan intern, în mod ciudat, Franța are mari probleme economice și de șomaj. Ea, spre deosebire de alte membre ale UE, nu a reușit să depășească urmările crizei economice, șomajul, o explicație pentru procentul de 34 la sută obținut de Marine Le Pen Este un element care a contat mult în victoria în alegeri a lui Donald Trump. Nu trebuie uitat că muncitorii din zona  industriei automobilelor din SUA au fost lăsați de izbeliște de administrația Obama, de aceea au preferat promisiunile lui Trump.

Dacă ieri (duminica) a fost ziua victoriei, a șampaniei, ziua de după este cea a trezirii, a confruntării cu realitatea amară. Emmanuel Macron este un realist. Eu cred că este conștient de toate aceste probleme și a avut curajul să și le asume. Din păcate, nu este suficient. Următoarele luni ne vor arăta dacă va găsi soluțiile care, chiar dacă nu vor satisface pe toți dar măcar ar repune Franța pe o cale de ieșire din multele impasuri despre care am vorbit.

Eva Galambos