Despre jocuri şi jucării (1)

Societatea modernă are tendinţa de alienare, fapt cauzat în special de evoluţia mijloacelor de comunicare la distanţă. Din acest motiv, consider că problematica serialului de faţă este actuală deoarece jocul are un rol esenţial în socializare, fie că vorbim despre copii sau despre adulţi.

În mijloacele de transport în comun, dar şi în staţii, vedem deseori copii (singuri sau în grupuri, caz în care nu discută unul cu altul) care stau cu nasul în telefon. Dacă sunt în grup, sunt situaţii în care  îşi scriu mesaje unuia altuia, dar, frecvent, ei se joacă. Fiecare pe telefonul lui, ignorându-l pe cel aflat la nici un metru distanţă… Sunt cazuri în care auzim diverse mame (dar şi taţi) spunând că „m-am dus la magazinul de jucării să-i iau fiului meu jocul…”. Alteori, auzim că x s-a certat cu y deoarece x a făcut un gest necugetat. Luat la rost, x se scuză, spunând că „s-a jucat” şi mirându-se că de ce s-a supărat aşa tare deoarece nu a vrut să-i facă rău. Aşadar, se pun următoarele probleme:

  • Ce este jocul?
  • Ce este jucăria?
  • Se poate face o delimitare clară între joc şi jucărie?
  • Când putem vorbi de joc şi când de gesturi care denotă proastă creştere sau chiar răutate?

 

În principiu, jocul este activitatea (activitate distractivă, cum e definită în Dicţionarul Explicativ al limbii române), iar jucăria este obiectul cu care cel / cea / cei / cele în cauză se joacă. Şi, totuşi, deseori, termenul de joc se referă la obiect, nu la acţiune, ceea ce arată că cele două noţiuni – joc şi jucărie – nu sunt complet separabile. O clasificare – generală – a jocurilor şi jucăriilor se prezintă astfel:

    1. jocurile propriu-zise; sunt acelea care fie nu folosesc obiecte (de exemplu, „mâţa”, fie utilizează lucruri nespecifice
    2. jucăriile de exterior; aici intră „echipamentele de joacă” întâlnite la locurile de joacă destinate copiilor: tobogane, leagăne, balansoare, carusele etc.
    3. jucăriile de tip set cu piesele folosite ca atare; de exemplu, Piticot, Sus-jos, Nu te supăra, frate etc.; acestea sunt considerate jocuri
    4. jucăriile de tip set cu piese care pot fi asamblate fie în diverse modalităţi (acestea sunt considerate jocuri de construcţii, de exemplu, LEGO), fie într-o singură modalitate (aşa-numitele „jocuri de montaj”, aici putând fi incluse machetele şi puzzle-urile)
    5. jucăriile gata asamblate (propriu-zise)

 

Se poate pune întrebarea (perfect justificată, de altfel): unde sunt jocurile video? În primul rând, trebuie precizat că, din punct de vedere legislativ, acestea nu sunt considerate jucării. În al doilea rând, din punctul meu de vedere, acestea constituie mai degrabă un „intertip” decât un subtip deoarece multe dintre „jocurile pe calculator” putând fi incluse fie la tipul „set cu piese folosite ca atare”, fie la „set cu piese care pot fi asamblate” sau…chiar la ambele, cu precizarea că piesele sunt virtuale. Nu este lipsit de importanţă că multe jocuri considerate „board” au şi variantă video care fie se desfăşoară între jucător şi calculator, fie îşi păstrează caracterul de joc de societate, necesitând existenţa a minim doi jucători. În ceea ce priveşte jocurile – prin joc înţelegând atât acţiunea cât şi jucăria de tip set cu piese folosite ca atare – acestea sunt de o diversitate copleşitoare. Şi, totuşi, acestea pot fi împărţite în doar trei categorii. Prima are ca element definitoriu şansa. Adică norocul. Să le numim jocuri de noroc? Am face un deserviciu majorităţii copiilor, dar şi adulţilor cărora le plac astfel de jocuri deoarece i-am pune într-o categorie de oameni care nu merită prea mult respect. Nu toate jocurile care se bazează pe noroc au ca scop obţinerea unui profit imediat. De aceea, consider că sintagma adecvată pentru astfel de activităţi – şi pentru jucăriile de tip set corespunzătoare acestora – este aceea de joc de şansă. Chiar dacă şansă e sinonim cu noroc, din punct de vedere al impactului psihologic, cei doi termeni sunt diferiţi; primul este considerat – totdeauna – ca ceva pozitiv, ca ceva bun, în timp ce al doilea, depinde de context. Aşadar, jocurile de şansă se împart, la rândul acestora, în două subcategorii: prima ar fi traseu-noroc deoarece acestea implică parcurgerea unui traseu ca urmare a aruncării unui zar (pot fi două) sau, mult mai rar, ca urmare a învârtirii unui disc marcat care se învârte lângă sau în spatele unui reper fix (dispozitiv numit, ruletă). Dat fiind faptul că, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, deplasarea pe traseu se face ca urmare a aruncării a zarului (zarurilor), jocurile din această subcategorie pot fi considerate zar-traseu sau aruncă şi mută. Aşa cum se va vedea în episoadele următoare, traseul poate fi scop, poate fi obiectiv (parţial), poate fi mijloc sau poate fi consecinţă a altor acţiuni. A doua subcategorie a activităţilor ludice care se bazează pe noroc sunt jocurile de noroc propriu-zise. Au ca scop obţinerea unui profit rapid şi se pot desfăşura doar în locuri amenajate corespunzător şi cu nişte aparate corespunzătoare care nu sunt considerate jucării. Şi jocurile de şansă, şi cele de noroc propriu-zise pot să nu se bazeze în totalitate pe noroc, ci pot implica judecata. Acestea fac trecerea către următoarele două categorii: jocurile de strategie (unde jucătorul coordonează mai multe elemente după cum consideră) şi jocurile de abilitate (unde se coordonează pe el însuşi după cum consideră; multe asemenea jocuri implică activităţi fizice). Există tendinţa de includere a jocurilor de abilitate în cadrul celor de strategie deoarece ambele implică judecata, chiar dacă jucătorul coordonează un element sau chiar pe el însuşi. Totuşi, în articolul de faţă (şi în seria care va urma) se va face distincţia între jocurile de strategie şi cele de abilitate pe baza criteriului menţionat anterior.

În încheierea acestui prim episod, voi prezenta punctul de vedere al legislaţiei Republicii Moldova privitoare la jocurile de noroc, adică la acelea care, în articolul de faţă, figurează ca jocuri de noroc propriu-zise. Astfel, jocurile de şansă sunt acelea la care, cel puţin, teoretic, rezultatul depinde doar de hazard, pe când jocurile de noroc sunt acelea la care cel în cauză poate interveni. Detalii în episoadele viitoare.

(Va urma)

Valentin Ghiţă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *