Gândiți-vă, rogu-vă, la cuvintele care descriu şi definesc vremurile pe care le trăim. Mai mult ca oricand, în era digitala evenimentele care modifica structural întreaga lume ajung să fie reduse la o singură „pronunțare”, care în câteva click-uri face înconjurul pământului cu viteza luminii. Fiecare dintre aceste cuvinte au în spate, de fapt, nenumărate știri, reportaje, editoriale, interviuri, cârti şi cântece, poezii şi pancarte, tatuaje şi tricouri. Fiecare dintre aceste cuvinte are propria sa poveste.

În fiecare an, dicționarele se îmbogățesc cu câteva cuvinte. Dintre acestea, la final de decembrie îl aleg pe cel care a definit anul care se încheie. Uneori redacțiile dicționarelor vor alege neologisme, alteori cuvintele cele mai căutate online sau cele mai folosite expresii ale ultimelor 365 de zile. „Fake news” a fost pe lista lui 2017 (şi a fost ales cuvântul anului de Collins), alături de „youthquake” (cuvantul anului, conform Oxford Dictionary), „dotard”, „recuse”, „gaffe”, „gyro”, „complicit” si, desigur, „covfefe”„.

„Un singur cuvânt nu poate vreodată rezuma toate știrile, evenimentele sau esența poveștilor dintr-un anumit an, mai ales când vorbim despre un an cu atât de multe schimbări şi întâmplări notabile” a declarat într-un comunicat de presă Peter Sokolovski, unul dintre editorii principali ai dicționarului Merriam-Webster. „Dar când un sigur cuvânt este căutat cu atâta asiduitate şi volumul de căutări online îl depăşeşte pe al altora, e semn că [cuvântul] este asociat cu evenimente importante. Descoperim lucruri noi despre noi (ca societate) prin prisma vocabularului.”

„Feminism” este cuvantul ales de Merriam-Webster pentru 2017.

Pentru că 2017 a fost anul în care un ocean de căciulite roz a inundat străzile mai multor orașe americane. Pentru că 2017 a fost anul în care au fost lansate, cu îndrăzneală şi entuziasm, atât un serial despre o distopie, în care femeile sunt reduse la statutul de incubatoare (Handmaid’s Tale), dar şi un film despre o fantastică eroină de poveste, care nu așteaptă să devină fericită prin apariția unui partener (Wonder Woman). Pentru că 2017 a fost anul în care #metoo a devenit o forţă simbolică, folosita împotriva agresiunii masculine. În sfârșit, pentru că 2017 a fost anul în care un grup de femei, The Silence Breakers, a devenit coperta revistei Time şi s-au identificându-se drept vocile care au lansat mișcarea.

Politica, peisajul social şi cultural, industria modei au fost câteva dintre canalele de comunicare care au facilitat ascensiunea acestui cuvânt.

Cuvântul, desigur, nu este nou, însă definiția lui este în continuă evoluție. Astăzi are cu totul alt înțeles decât cel original. În 1841, când Noah Webster a introdus prima dată cuvântul, „feminism” era trecut doar drept „calităţi ale unei femei”.

Mișcarea feministă este, istoric, împărțită în trei valuri. Primul val, care a avut loc la finalul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, a luptat pentru egalitate politica. Cea de-a doua etapă, prin anii ’60-’70, şi-a canalizat eforturile spre introducerea unor legi anti-discriminare în privința drepturilor profesionale şi legale. A treia fază, derulată prin anii ’90, a avut pe agendă egalitatea socială. În sfârșit, al patrulea val, ne este contemporan: discuțiile sunt la fel de acerbe, mizele însă nu.

Astăzi ni se pare ca toate aceste lucruri ne sunt la îndemână, nu ne putem imagina viața fără ele. De fapt, cred că suntem prea puțin conștiente de ce am primit, graţie generațiilor anterioare de femei. Mă opresc însă un moment, pentru a avea şi a vă oferi perspectiva corecta.

Abia după Primul Război Mondial, marile ţări au acordat drept de vot femeilor, cu anumite condiții (în funcție de vârstă, statut social şi câștiguri financiare): Canada (fără Quebec), Danemarca, Austria, Olanda, Germania, Rusia, Suedia şi Irlanda. Nu şi Statele Unite. Drept urmare, în 1919, mii de sufragete se adunau în faţa Casei Albe şi cereau să aibă dreptul de a vota. Au căpătat acest drept până la următoarele alegeri prezidențiale americane, în 1920. Marea Britanie hotărăște să acorde drept de vot femeilor abia în 1928. în Romania, femeile îl vor primi prin Constitutia din 1938, însă natura regimului instaurat de Carol al II-lea va anula în fapt aceasta reușita. Alte câteva tari au acordat acest drept jignitor de recent – Kazahstan în 1994, Irak în 1980, Namibia în 1989, Elveția în 1971 -, iar în trei ţări arabe acest drept încă nu e constituțional (Omar, Brunei şi Arabia Saudită). (Acum înțelegeți de ce e important să mergeți la vot?)

În anii 1960-1970, protestele feministelor au avut drept rezultat promulgarea unor legi care garantau drepturi egale femeilor la locul de muncă, în universități şi colegii, în sistemul de sănătate şi la domiciliu. Cel de-al doilea val de feminism a adus în discuție chestiuni serioase: definiția familiei şi violenta în familie, reproducere şi sănătate sexuala, sexualitate, modificări ale legilor privind divorțul şi violul, abuzuri îndreptate asupra copiilor şi femeilor. Zilele trecute, ascultând un pod cast, am aflat cu stupoare cum în Irlanda anilor ’60, femeile care se căsătoreau erau obligate prin lege să renunțe la locul de muncă şi să devină casnice. Nu ar fi trebuit să mă mir: aceea era perioada în care cultura populară (serialele TV samd) idealizau gospodina şi raiul domestic. Dar câte dintre noi știm că avortul este în continuare ilegal în Irlanda? Sau că, tot în Irlanda, vânzarea anticoncepționalelor şi prezervativelor era interzisă până în 1985? Sau că, din vara lui 2017, în Polonia s-a introdus o legislație care restricționează accesul femeilor la cumpărarea „pastilei de a doua zi”, asta după ce în 2016 se discutase în Parlament interzicerea avorturilor? (Btw, asta se întâmplă în ţările în care instituția Bisericii ajunge sa fie supradimensionată ca putere în stat; aviz celor care nu înțeleg unde se situează Coaliția pentru Familie.)

La începutul anilor ’90, feministele s-au raliat în jurul altei conversații: discriminare rasială şi etnică, drepturile la expresie, educație, sănătate şi locuri de muncă pentru femeilor de culoare şi din rândul minorităţilor, dar şi emancipare sexuală. Al treilea val a pendulat între manifestări radicale (trupe agresive de punk rock, proteste şi marșuri stradale) şi evenimente politico-social-culturale (litigii publice, crearea unor asociații de tip V-Day, piese de teatru cum sunt Monologurile Vaginului, publicarea cărții The Beauty Myth a lui Naomi Wolf). De aceasta dată, mișcarea feministă nu a mai ținut să sublinieze importanţa drepturilor femeilor, la modul general, ci şi-a focalizat atenția asupra  conștientizării reușitelor istorice, asupra câştigării acelorași drepturi pentru femeile de culoare şi pentru promovarea acestora (în trecut, se pare că accentul se punea prea mult pe drepturile femeilor albe, educate, middle-class). Parte din agenda feministelor au mai fost drepturile persoanelor transgender, problema „plafonului de sticlă” (accesul femeilor la posturi de conducere), politici legate de concediile de maternitate, sprijin financiar acordat mamelor singure şamd. Între cele mai discutabile inițiative culturale ale acelei perioade a fost „recuperarea” sau re-asumarea folosirii unor termeni peiorativi: slut, spinster, bitch, whore… (Intre noi fie vorba, eu personal am o problema cu folosirea lor de către femei, nu le mai percep de mult ca fiind „ironice”, amuzante sau prietenoase, mi se pare că utilizarea lor le coboară pe acele femei la un nivel de vulgaritate şi primitivism greu de descris. But that’s me.)

Ajungem şi în zilele noastre. Al patrulea val de feminism, care a început prin 2010, este şi cel mai controversat: din cauza lipsei de coeziune în jurul unei agende comune, dar mai ales din cauza asocierii cu mize minore, cel puțin în aparenţă. Sigur, curentul feminist luptă în continuare împotriva patriarhatului şi prejudecăților, împotriva unor norme societare greşite şi unor moșteniri culturale lipsite de corectitudine. Nici nu încape îndoială că abuzurile şi hărţuirea sexuală merita pedepsite, iar #MeToo a atras în sfârșit atenția cuvenită. Al patrulea val ne contactează prin tehnologie, social media, psihologie şi spiritualitate, dar pare să aibă mai puţină concretețe. Al patrulea val al feminismului se dedică unor fenomene de tip hărţuire sexuală stradală (cat-calling), umilire şi batjocură fizică (body shaming) şi feminism masculin (a se citi: bărbaţi care militează pentru drepturile femeilor), dar are în agendă şi: sprijin moral pentru femeile plus-size, sprijin medical şi educație post-avort, stereotipizarea frumuseții feminine, stereotipizarea rolurilor tradiționale în cuplu şi/ sau în familie, fluidizarea identității sexuale. Sub o formă sau alta, această etapă a feminismului este legată de tot ce poate însemna hărţuire sexuală, venita din partea unor bărbați, dar şi a altor femei!

Din păcate însă, unele alegeri sau manifestări asociate feminismului au o notă ridicolă şi riscă sa îi aducă prejudicii. Documentându-mă pentru acest articol, am dat peste: un articol care discuta, pe un ton furios, absenţa personajelor feminine pe cutiile de cereale (dovada a unui sistem patriarhal!); scrisoarea deschisă a unei studente de la o universitate din SUA, ofensată de noul logo al instituției (un câine Husky, „înfricoșător, agresiv şi prea masculin”); mesajul unei tinere britanice către gazdele unui podcast, indignată de rolurile tradiționale desemnate de Crăciun femeilor şi barbatilor (femeile gătesc şi spală vasele, fac shopping, ambalează cadouri şi se ocupă de gazde; barbatii cară bradul, întețesc focul în șemineu, savurează un pahar de whiskey).

Din păcate, industria modei este parțial responsabilă atât pentru omniprezenţa mesajelor şi sloganurilor feministe care au dominat anul, dar şi pentru intrarea în derizoriu a unora dintre acestea. Am citit nenumărate articole şi am întâlnit nenumărate persoane care tratează cu cinism faptul că moda şi-a apropriat cuvântul „feminism” şi l-a monetizat. Eu sunt una dintre acele persoane. Mi se pare rușinos şi degradant ca un brand prestigios cum e Christian Dior sa printeze un tricou cu „We Should All be Feminists” şi să îl vândă cu 700 de euro, în loc de a face un cât de mic efort pentru a îmbunătăți condițiile de muncă ale femeilor care lucrează în fabricile de textile de prin Pakistan, India sau Maroc. La fel de dubios găsesc că e promovarea tricoului lui Prabal Gurung cu „The Future is Female” sau cel al lui Jonathan Simkhai cu „Feminist as fuck”. Cât despre brandurile de mass-fashion şi propagarea acelorași cuvinte sau expresii (Girl Power, Girls Support Girls, Hear me Roar, Feminist 100%, Girl Gang)… vă rog, nu mă lăsaţi să încep, că nu mă voi putea stăpâni. Adică, stați să înțeleg, e suficient să porți un tricou ca să te declari feministă? Un tricou înseamnă „female empowerment”?!

M-am bucurat să descopăr că un procent din vânzările acestor tricouri sau din banii făcuți de celebrități pozând cu acele tricouri au mers către fundații de binefacere, asociații feministe sau cauze dedicate copiilor şi femeilor.

Mult mai îmbucurător e faptul ca nenumărate femei şi tinere înțeleg ce înseamnă feminismul sau se raliază acestei mișcări, în feluri care ar fi fost de neimaginat în urma cu 10, 15 sau 20 de ani. Pentru generația adolescentelor de azi, feminismul nu înseamnă nici sa iți arzi sutienul în agora sau sa urăști bărbații, nu mai este o chestiune rezervată adulților sau intelectualilor, așa cum era cu câteva decenii în urmă.

Astăzi, feminismul e accesibil tuturor. Poți purta un tricou cu mesaj (dacă ţi se pare suficient sau e varianta preferata de declamare!), poți participa la marșuri de protest, poți merge la cinema, aprecia succesul unei regizoare sau discuta despre piedicile din viața personajelor feminine, te poți abona la bloguri sau reviste care analizează societatea din perspectiva feminista, te poți înscrie la un curs despre istoria feminismului sau într-o asociație care apără drepturile femeilor.

Sau îi poți căuta definiția într-un dicționar.

PS: Am şi câteva recomandări de filme, pentru cele interesate şi cu timp liber: Iron Jawed Angels şi Sufragette (pentru primul val al feminismului); Zâmbet de Mona Lisa (pentru al doilea val); Confirmation, If these walls could talk şi The Stepford Wives (pentru al treilea val), Miss Representation – documentar (pentru al patrulea val), plus The Handmaid’s Tale (pe HBO), Mustang, Certain Women, 20th Century Women, Regina din Katwe, Hidden Figures, Orlando, Todo sobre mi madre şi oh, lista e lunga… Dar începeti cu astea. Sărbători liniștite!

Irina Markovits

(preluat de pe blogul autoarei http://www.stylediary.ro)