Ordinul B’nei Brith în România (IOBB)

Înfiinţarea   şi  activitatea Înfrăţirii  Zion

Noua  organizaţie  a  luat  fiinţă  în  anul  1873  într-un  context  politic  foarte  nefavorabil  populaţiei  evreieşti  din  România. Era  după  adoptarea  Constituţiei  din  1866, care  prin  prevederile  Articolului 7  refuza  evreilor  dreptul  la  cetăţenia  română. Evreii  au  fost ”încetul  cu  încetul dezmoşteniţi  de  toate  drepturile  dobândite, scria  Adolf  Stern,  goniţi  din  sate,   alungaţi  din  şcoli,  îngrădiţi  în  toate  ramurile  de  muncă  şi  coborâţi  la  starea  de  vagabonzi”. (1). Pe  lângă  politica  antievreiască  promovată  de  guvernarea  Ion  C. Brătianu  greutăţile  s-au  amplificat  şi  din cauza  dezorganizării  vieţii  interne  evreieşti, prin  desfiinţarea organizaţiilor comunitare  din  Bucureşti  şi  din  alte localităţi. În  această  situaţie  sosea  în  ţară, în  anul  1871,  Benjamin  Franklin  Peixotto,  în  post  de  consul  al  Statelor  Unite, secretarul  lui  devenind  dr.   Adolf  Stern,   primul  avocat  evreu  din  România. Înţelegând  situaţia  în  care  se afla  evreimea, Peixotto  –   în  calitatea  lui  de  evreu   şi  de  membru  al  Ordinului  B’ nei  Brith  din  New  York – a  hotărât,  împreună cu  un  grup  de  intelectuali  evrei  din  Bucureşti,  să  creeze  o  organizaţie  evreiască similară  şi  aici.   Aşa  a  luat  fiinţă,  la  începutul  anului  1873,   Înfrăţirea  Zion având  misiunea  să  fie  o  şcoală    pregătitoare  pentru  înfiinţarea  Ordinului  B’nei  Brith. ”Organizaţia a  căpătat  o  rapidă  extindere  pe   întregul  teritoriu al  ţării.   Astfel,   la  Adunarea  Generală  a  Înfrăţirii,   întrunită  la  Bucureşti  în  zilele  de  26, 27  şi  28  decembrie  1874,   au  participat   reprezentanţii  „lojilor” din  14  localităţi”(2).  Raportul  prezentat   a   trecut  în  revistă următoarele  realizări: ”Pentru  a  doua  oară suntem  întruniţi  în  Adunarea  Generală  ordinară.   Dacă   anul  trecut am  avut  fericirea  a  putea  constata  mersul  propăşitor  al Înfrăţirii noastre,   cu  atât  mai  mult  ne  putem  felicita  astăzi, văzând  că    tânărul  şi  fragedul  lăstar  continuă  nu  numai  a  da  ramuri, ci  şi  a  creşte  în  mod  sănătos  şi  regulat  ceea  ce  probează   că  a  prins  adânci  şi  durabile  rădăcini  în  pământul  în  care  este  plantat. ” (3).  În  continuare   se  sublinia faptul  că: „Ideile  conducătoare ale  Înfrăţirii  noastre: caritatea,  care  nobilează, instrucţiunea  care  luminează, frăţia  care  uneşte  şi  face  forţa, au  fost  necurmat  puse  în  practică  cu  un  zel  şi  o  seriozitate  bărbătească. ”(4).

Înaltele  principii  de  care  se  conducea Înfrăţirea în  activitatea  sa,  de  la  începutul  constituirii,  au  fost  formulate  în  Constituţiunea,  adoptată  în  adunarea    de  constituire  din  ianuarie  1873. ”Organizaţia are  de  misiune,  se  arăta  în  document,   să  unească  fii  lui  Israil  în  operă  sacră  pentru  a  propaga  interesele  cele  mai  înalte  ale  omenirii ,   pe  principiul  iubirii  frăţeşti  ;de  a  dezvolta  caracterul moral    şi  mental  al  poporului  nostru, încurajând  ştiinţa  şi  arta  şi  inculcând  ştiinţa  şi  ideile  cele  mai  curate  şi  sfinte  de  filantropie , onoare  şi  patriotism;  într-un  un  cuvânt  de  a  perpetua  doctrinele  eterne  ale  judaismului  ca  incorporaţiunea  tuturor  virtuţilor  umane. Ea  proclamă  următoarele  principii  cardinale:  1.   Toţi  oamenii  sunt  fraţi,  fii  ai  aceluiaşi  Dumnezeu  învestiți  cu  aceleaşi  drepturi  inalienabile. 2.  Naţiunile  trebuiesc  guvernate  de  legi, însă  relaţiunile  sociale  între  oameni, de  inspiraţiunile  amorului. 3.  Caritatea  şi  instrucţiunea  sunt   pentru  omenire  darurile  cele  mai    alese  ale  amorului.   Înfrăţiţii  de  Zion  sunt  obligaţi  la  exercitarea  celei  dintâi  şi  la  răspândirea  celei  din  urmă. Interesele  cele  mari  ale  omenirii  se  propagă  mai  bine  prin  silinţe  combinate, care  sunt  regulate  prin  legi  şi  măsuri  înţelepte. Spre  a  îndeplini  scopurile  de  mai  sus    s-a  înfiinţat „ Înfrăţirea  Zion”, cuprinzând  societăţi  zionistice  numite  loji  şi  secţiuni  sub  direcţiunea  unui  corp  suprem    numit  Sanhedrin. ”(5)

Deşi  organizaţia  nu  avea  caracter  politic  şi  activitatea  politică  îi era  interzisă  prin  Constituţie, totuşi, înaintarea  de   petiţii  către  organele  de  stat,  în  problemele  prigoanei  antievreieşti,  era  practicată. Astfel,   însuşi  Peixotto  a  redactat  o  petiţie  către  parlament   privind  obţinerea  drepturilor   cetăţeneşti  pentru  evrei.   Peixotto  a redactat textul în  limba  engleză şi dr.   Adolf  Stern  l-a  tradus. După  o  scurtă  incursiune  în  istoria  evreilor  în  context  românesc,  autorul  memoriului,   invocând  cuvintele  lui  Mihail  Kogălniceanu  rostite  în divanul  ad-hoc  la  15  noiembrie  1857,  conchidea: ”Când  toate  naţiunile  civilizate  de  astăzi  au  proclamat  libertatea  politică  şi  civilă  a  evreilor fi-va  oare  evreul  român  singur  ţinut  în  lanţuri? Voi-va  România  singură  între  toate  naţiunile    să  facă  o  excepţiune  aşa  de  nedreaptă?. Nu,   ţara  noastră , jună  în  instituţiunile  ei  are  nevoie    de  inimile  şi  mâinile  tuturor  fiilor  săi  spre  a  se  dezvolta şi  consolida. ”(6)… Totuşi,  la  cererea  unor  membri  din  guvern petiţia   nu  a  fost  înaintată.

În anul 1875 Înfrăţirea  obţine  autorizaţie  de  funcţionare  din  partea  autorităţilor  de  stat. De  atunci  datează   şi Buletinul  Înfrăţirii  Zion,   o  importantă  sursă  de informare  privind  activitatea  organizaţiei.

Printre  acţiunile  cele  mai  importante  ale Înfrăţirii,  s-a numărat  participarea  la  Războiul  de  Independenţă (1877-1878). ”Din    întâiele  clipe  când  se  hotăreşte  intrarea  noastră  în  război, scrie  Adolf  Stern  în  memoriile  sale,  evreii  din  tot  cuprinsul  ţării  alcătuiesc  comitete  de  ajutor. În  frunte  păşeşte Înfrăţirea  Zion. Din  îndemnul  ei  se  creează  în  Bucureşti  un  Comitet  Central,   care  răspândeşte  următorul  apel:

Către  Israeliţii  din  România

Coreligionari,

Ţara  se  află  acum  în  împrejurări  grele. Datoria  fiecăruia  este  a  contribui  la  satisfacerea  trebuinţelor  ei. Ţara  în  care  ne-am  născut  reclamă  în  timpul  de  azi  să-i  plătim  o  mică  părticică  din  aceea  ce  ne-a  dat  din  ziua  naşterii  noastre. Contribuiţi  ca  şi  până  acum  dar   într-un  mod  mai sistematic , cu  braţul, cu  cunoştinţele,  cu  averea  voastră, pentru  binele  ţării, fiecare  în  cercul  său,   fiecare  cu  ceea  ce  poate, fiecare  în oraşul  în  care  locuieşte. Toţi  acei  cari,  afară  de  coreligionarii  noştri  aflaţi  deja  în  armata  ţării, vor  voi  să  se  înroleze  ca  voluntari  şi  nu  vor  dispune  de  mijloace  pentru  a se  echipa  singuri, să  se  adreseze  la  Comitetul  de  mai  jos , care se  va grăbi a le  procura cele  necesare. Patria  noastră  are  nevoie de concursul tuturor  fiilor  ei, orice  divergenţă  şi deosebire dispare în faţa acestor nevoi. Fiţi  fii  buni.

Comitetul  Central

Adolf  Weinberg, Filip  Focşăneanu, I. E. Cohen, Samuel Marcus, Emanoil  Rosenthal, dr. Lempart, dr. Leopold Stern, Moise Leon. ”(7).
O  altă  iniţiativă  şi  mai  importantă  a  conducerii  Înfrăţirii  a  fost  înfiinţarea  ambulanţei  care  i-a  purtat  numele. Echipată  de  ea, întreţinută  de  ea,   slujită  de  personalul  ei, Ambulanţa  Zion,  ataşată  diviziei  III,  a plecat  pe  câmpul de  luptă  pentru  a  veni  în  ajutorul  luptătorilor  doborâţi  de boli  şi  răni. Personalul   medical  era  compus  dintr- un  medic  şef  în  persoana  dr. Al. Cociu, un  medic  ajutor, studenţi  şi  un  farmacist. O  echipă  formată  din  12  persoane. Printre  participările  importante  este  de  menţionat  cea de  la  asaltul  Griviţei (30  august  1877)  unde  primii răniţi, aproximativ  600  de   persoane,  au  fost  pansaţi  de  echipa  Ambulanţei. Numeroase  au  fost  serviciile  aduse  de  ambulanţă, fapt  ce  rezultă  şi  din  aprecierile  făcute  de  medicul  şef al  diviziei  III,  dr.  Stavrescu  şi  de  comandantul  diviziei, generalul  Anghelescu.  În  adresa  trimisă  conducerii  Înfrăţirii, doctorul Stavrescu scria: ”În  toate  ocaziunile  personalul  acestei  ambulanţe  s-a  distins  prin  devotament, zel  şi  activitate,   punând  cea  mai  mare  scrupulozitate  în  îndeplinirea  datoriilor  sale. ”(8). Iar  comandantul  diviziei, generalul  Anghelescu,  a  trimis  o  adresă  oficială  lui  Adolf  Weinberg, preşedintele Zionului,   în  care  scria: ”Trebuie  să  mulţumesc  societăţii  ce  prezidaţi   pentru  serviciile  însemnate  ce  Ambulanţa  Zion  a  făcut  la  a  3-a  şi  a  4-a  divizie  activă  înaintea  Plevnei  şi  a  Vidinului,   împărţind  cu  noi  frăţeşte  toate  ostenelile  şi greutăţile  campaniei  şi  să  comunic  ce  parte  însemnată  a  luat  această  ambulanţă  la  campanie, înainte  şi  după  trecerea  Dunării,  şi  serviciile  eminente  ce  a  făcut  la  a  3-a  şi  a  4-a  divizie  ce  am  onoarea  a  comanda”(9).

Toţi  medicii  ambulanţei  au  fost  decoraţi  după  război  şi  au  primit  împământenirea. În  Adunarea  generală  din  25  decembrie  1879, Înfrăţirea  Zion  le-a  decernat  o  medalie  drept  mulţumire  pentru  modul  cum  au  îndeplinit  greaua  lor  sarcină.

Aşadar,   Înfrăţirea  Zion  s-a  dovedit  a  fi  un  demn  precursor  al  Ordinului  B’nei  Brith (IOBB) atât  prin  principiile  care  stăteau  la  baza  activităţii  sale,   cât şi  prin  activitatea  sa practică. Căci, asemena  IOBB,  şi  Înfrăţirea  milita   pentru  frăţia  între  oameni,  fără  deosebire  de  confesiune  şi  etnie,   pentru  iubire  şi  devotament  faţă  de  patria română. În  aceste   condiţii   soseşte  în  România, în  anul  1889, Iulius  Fenichel, primul  ex-preşedinte  al  Marii  Loji  din  Germania  şi  delegatul  Marii  Loji  Centrale  pentru  înfiinţarea  IOBB-ului.

Înfiinţarea   Ordinului  B’nei  Brith  în  România

Raportul  oficial  despre  instituirea  IOBB  în  România  este  transmis  la  New  York  de  Iulius  Fenichel  la  data  de  18  martie  1889.

Conform  raportului,  şedinţa  de  constituire  a  IOBB  s-a  ţinut  la  Bucureşti  la  data  de  2  martie  1889. Au  participat  reprezentanţii  societăţii  Zion  din  Bucureşti  şi  din  alte  localităţi.   Iulius  Fenichel  a  făcut  un scurt  istoric  al  IOBB  în  America,   prezentând  totodată  principalele  direcţii  de  activitate.  Vorbitorul  a  ţinut  să  sublinieze  că  activităţile  Ordinului  nu  au  caracter  secret. Se  ţin  în  secret  doar  faptele  filantropice, actele  de  binefacere,   în  general,   pentru  ca  lumea  să  nu  creadă  că  sunt  făcute  în  scop  de  lăudăroşenie. ” Toate  celelalte  sunt  deschise. Ordinul  nu  are  alte  scopuri, nu  caută  chestiuni  politice, cugetă  numai  la  fapte  bune  într-o  lume  rea  şi  încearcă a  le  săvârşi. Această  nobilă  înfrăţire    începând  cu  un  mic  număr  de  fraţi  modeşti  a  ajuns  un  ordin  de  25. 000  de  membri,   întinzându-se  de  la  apus  la  răsărit. O  asemenea  societate, arăta I. F.,   cu  aşa  mici  începuturi,   trebuie  desigur  să  fi  posedat  pe  adevăratul  germene  al  umanităţii, baza  iudaismului,   căci  altfel  niciodată  nu  ar  fi  putut  prospera  şi  deveni  înfrăţirea  viguroasă  şi  puternică  cum  este  azi. ”(10).

După  încheierea  cuvântării,  participanţii  la  adunare  au votat  în  unanimitate  instituirea    celei  dintâi  Loje, constituindu-se  astfel  pe  loc  Noua Lojă  Fraternitatea  I  no.   380  din  Bucureşti, ca  cea  dintâi  stea  în  constelaţiunea  firmamentului  român  a  IOBB. ”(9). După  constituirea  lojei  din  Bucureşti  I. Fenichel    împreună  cu  câţiva  fraţi  au  plecat  în  provincie  pentru  crearea  unor  loji  locale. La  Brăila Loja  Peixotto, în  oraşul  Galaţi  L. Bien  III, la  Ploieşti   L. Egalitatea, la  Craiova L.  Luptătorul, la  Turnu  Severin Loja  Stern 7. În  final  s-a  revenit  la  Bucureşti  şi  s-a  instalat  Marea  Lojă  Districtuală „ Zion „ no. 9  pentru  România. În  conducere  au  fost  aleşi:mare  preşedinte  dr.   Adolf  Stern, mare  vice-preşedinte  dr.   Moritz  Beck, rabin, al  doilea  mare  vice-preşedinte, dr. Albert  Blumenfeld, mare  secretar  Ioseph  Stern.  Până  la  alcătuirea  propriilor  legi  Marea  Lojă  nr. 9  a   adoptat  pe  cele  ale  districtului  nr.   8  din  Germania.

Orientarea  activităţii  Lojii B’nei  Brith.

Este  titlul  unui  articol  apărut  în Buletinul  Lojii  Noua  Fraternitate  din  15  decembrie  1930; este  relevant  pentru  înţelegerea  rolului  acestei  organizaţii  în  viaţa  societăţii  evreieşti. În  primul  rând  se  precizează   că  loja  exclude  orice  preocupare  politică  practică,  ea  are  „datoria  de  a  se  ocupa  de  tot  ceea  ce  poate  fi  în  legătură  cu  permanenţă  etnică  şi  etică  a  poporului  eveu”. În  centrul  preocupărilor  s-a  aflat  îndrumarea  tineretului  evreu  spre  munci  productive, crearea  şcolilor  de  meserii, subvenţionarea  corporaţiilor  de  meseriaşi  evrei, crearea  de  cooperative  şi  bănci  populare. Ajutorarea  absolvenţilor  şcoalelor  de  meserii  evreieşti  de  a-şi  instala  ateliere. Dar  această politică  de orientare  profesională a tineretului  nu  excludea  preocuparea  pentru  formarea  lui  în  spiritul  culturii  iudaice;  s-au pus la  îndemâna  fiecăruia  manuale  de  istorie  a  evreilor, cărţi  de  limbă  ebraică. Este  de  subliniat  că  lojile  au  adoptat  o  atitudine  de  susţinere a sionismului, de  stimulare  a  acţiunilor  pro-palestiniene  pe  toate  căile. Fapt  ce  nu  excludea  îndrumarea membrilor,  a  tineretului  în  direcţia  unei  atitudini  patriotice, de  devotament  faţă  de  România.

Una  din  cele  mai  importante  instituţii  creată  de  lojă  a  fost  Universitatea  populară  Noua  Fraternitate.  Prima  conferinţă  a avut  loc   în  anul  1931,   la  data  de  14  ianuarie. A vorbit  prof.   universitar  Rădulescu  Motru   despre  spirit  şi  spiritualitate;  a  doua  conferinţă  a  fost  ţinută  de  Isabela  Sadoveanu  despre  „O  ştiinţă   nouă: caracterologia”. În  concepţia  B’ nei  Brith,  menirea  Universităţii  Populare  a  fost  să  arate  celor  interesaţi  că  se  poate  căpăta  cultură  şi  în  afara  şcolilor  superioare  şi  că  nu  e  nevoie  de  obţinerea  unei  diplome  universitară ca  cineva  să  se    prezinte  cu  un  grad  superior  de  cultură.

Pe  lângă  activităţile  mai  sus  menţionate  în  Circulara  nr. 1  a  Marii  Loji  Zion din  Bucureşti,  se  atrăgea  atenţia  membrilor  Ordinului  asupra  obligaţiilor  faţă  de  evreii  din  Germania. ”Grija  noastră  principală  este  în  acest  moment, se  arăta  în  document, soarta  tragică  a  fraţilor  noştri  din  Germania. Trebuie  să  luăm  parte  la  lupta  sfântă  pentru  apărarea  lor  şi  pentru  salvarea  lor  socială  şi  economică. Catastrofa  din  Germania  fiind  şi  o  ameninţare  pentru  evreii  din  toată  lumea,   ne  obligă  la  o  unire  a  tuturor  forţelor  noastre  contra  primejdiei   antisemite. ”(11).

Principiile  teoretice  care  se  aflau  la  baza  activităţii  practice  a  B’ nei  Brith  au  fost  expuse  de  şef  rabinul  dr.  I. I. Niemirower,   în  articolul  intitulat  Adevărul  despre  B’ nei  Brith,  apărut    în  Buletinul  Lojii  Noua  Fraternitate,   din   10  iunie  1934.  Articolul  este  scris  de  pe  poziţii  militante,   fiind  îndreptat  împotriva  acuzaţiilor  antisemite. În  primul  rând  se  demonstrează  că  „B’nei  Brith  nu  are  nici  o  legătură  cu  francmasoneria. ”B’nei  Brithul  este  o  societate  apolitică  nu  doar  după  statute,  ci  şi  după  spiritul  ei. B’nei  Brith  nu  urmăreşte   tendinţe  antireligioase  ci,  dimpotrivă,  stă  sub  steagul  religiei  mozaice; etica  iudaică este „motorul”  bneibrisiştilor. B’nei  Brith  este  o organizaţie  internă  a  lui  Israel,  care  nu  este  contra  nimănuia,   ci  dezvoltă  moralitatea  în  Israel  în  folosul  nostru  şi  al  întregii  omeniri.  B’ nei  Brith  este  şi  a  fost    întotdeauna  o  organizaţie  patriotică”.  În  expunerea  sa  I. I. Niemirower  respinge  categoric  acuzaţia  adusă  de „Protocoalele  Sionului”  cum  că  B’nei  Brithul  ar  fi  „un  instrument  al  imperialismului  evreiesc. ” Acastă  afirmaţie,  conchide  I. I.  Niemirower,”este o  falsificare  periculoasă”.   „B’nei  Brith  nu  ameninţă  pe  nimeni, nu  strică  nimănui, ci dimpotrivă,  este  un  izvor  viu  al  unei  morale  sublime, al  unui  patriotism  serios  şi  al  unei  lumini  culturale”.

Ordinul  B’nei  Brith,  în  atenţia  direcţiilor  generale  ale  ministerului  de  interne

În  fondurile  Arhivei  CNSAS  se  păstrează  o  bogată  documentaţie   constituită  în  special  din  note  infomative  ale  Serviciilor  Siguranţei  din  diferite  localităţi. Făcând  abstracţie  de  comentariile  tendenţioase,  pe  care  le  conţin unele note, în  special  cele  din  timpul  comunismului  şi  care   sunt  relevante  pentru  poziţia  politică,  câteodată  ostilă  a  autorităţilor  de  stat  faţă  de  activitatea  unei  organizaţii  precum B’nei  Brith,  ele  conţin  informaţii  care  reflectă  diferite  aspecte  ale  activităţii  B’nei  Brith. În  general  documentele  datează  din  perioada  interbelică  şi  din  anii  de  după  23  august  până  în  1949,  când  IOBB  a  fost  interzis  pentru  a  doua  oară; prima  interdicţie  a  avut loc  în  anii  regimului  Antonecu. Notele  conţin  de  regulă  numele  persoanelor  care  au  făcut  parte  din  organizaţie, orientarea  lor  politică  şi  profesiunea. În  unele  localităţi s-au  întocmit  şi  fişe  personale. De  exemplu  pentru  membri  lojei Egalitatea  din  Ploieşti. *n fişă, pe  lângă  numele  şi  prenumele  persoanei,   sunt  indicate: numele  şi  prenumele  părinţilor, cetăţenia, religia,  starea civilă, studiile, serviciul  militar, antecedente  politice, orientarea  politică  la  data  întocmirii  fişei. Desigur, sunt  date  importante  pentru  cunoaşterea  structurii  socio-profesionale  a  B’nei  Brithului. De altfel  se  raportează  „spre  ştiinţă”  şi  despe  şedinţele  consacrate  sărbătoririi  unor  membri  ai  organizaţiei. La   data de  11  decembrie  1931,  Direcţia  Poliţiei  şi  Siguranţei  din  Ministerul  de  Interne  era  informată  că  loja  IOBB  din  Iaşi  „a  sărbătorit  în  mod  solemn  pe  scriitorul  şi  publicistul  evreu,   Carol  Drimer, cu  ocazia  împlinirii  a  25  de  ani  de  activitate  publicistică”(12). Desigur,   se  raporta  şi  numele  celor  aleşi  în  conducerea  organizaţiei  dintr-o  localitate  sau  alta. Se  ţinea  evidenţa  congreselor  internaţionale   şi numele  persoanelor   care  plecau  din  România  la  congresele  respective. Congrese  au  avut  loc  şi  în  România. Astfel  o  notă  din  2  aprilie  1933  informează  despre  congresul  lojilor  ce  a  avut   loc  în  Bucureşti,  sub  preşedinţia  dr.   I. I. Niemirower. Lucrările  Congresului  s-au  desfăşurat  sub  semnul  solidarităţii  cu  evreii  din  Germania. Lupta  împotriva  pericolului  extremismului  de  dreapta  a  stat  în  general  în  atenţia  B’nei  Brithului,  nu  doar  din  România,   ci  pe  plan  mondial. Acestei  probleme  a  fost  consacrat Congresul  mondial  de  la  Karlsbad  întrunit  în  mai  1933.

Trecând  în  revistă  câteva  note  informative  din  perioada  de  după  23  august  1944  se  observă  o  schimbare  în  aprecierea  activităţii  IOBB-ului. Se  insistă  asupra  poziţiei  politice  a  membrilor. Astfel, în  nota  din  26  ianuarie  1948,  se  scria  cu  privire  la  situaţia  în  loja  Humanitas  din  Bacău: ”Majoritatea  membrilor  sunt  refractari  regimului, s-au  luat  măsuri  pentru  controlarea  mai  îndeaproape  a  activităţii  acestora, ”(13). Relevant  pentru  noua  orientare  este  nota  informativă  a  Inspectoratului  Regional  de  Siguranţă  din  Ploieşti  din 15  iulie  1948. Conform  documentului ,  în  ultima  şedinţă  a lojii „preşedintele  a  vorbit  despre  abdicarea  regelui  şi  crearea  Republicii  Populare  Române. A  dat  citire  directivelor  venite  de  la  centru,  prin  care  membri  sunt  obligaţi  a  ajuta  şi conlucra  cu  actualul  guvern  şi  a  ajuta  la  restratificarea  populaţiei  evreieşti, ca  să  se  încadreze  în munca  constructivă  a  ţării… Conform  instrucţiunilor  primite  de la  Comitetul  Central  din  Bucureşti  s-a  realizat  democratizarea  lojei  prin  primirea  de  noi  membri  progresişti”. (14).  Dar  în  ciuda  democratizării  şi  a  aducerii  de  noi  membri  progresişti  B’nei  Brithul  a  fost  interzis   în  anul  1949. Regimul  comunist  nu  tolera  astfel  de  organizaţii.

După  revoluţia  din  anul  !989  B. B.  a  renăscut,  precum  pasărea  Phonix,  din  propria-i  cenuşă. În  1994  Loja  a  fost  reactivată  sub  titlul  „Dr. Moses  ROSEN” Forum. Din  anul  2005  preşedinte  este  Jose  Iacobescu.

NOTE

  1. Dr. Adolphe Stern, Din viaţa  unui  evreu-român. Vol I. Ediţie  îngrijită, adnotată  şi  postfaţă  de  Ţicu  Goldstein. Editura  Hasefer, Bucureşti, 2001, p. 43.
  2. Raportul Adunării Generalea  Înfrăţirii  Zion. Ţinută  în  Bucureşti  în  zilele  de  26, 27  şi  28 decembrie  1874, Bucureşti, 1875, p. 3

3, Idem, p. 4.

  1. Ibidem.
  2. Adolphe Stern, op. cit. p. 9o
  3. Idem, p. 92.
  4. Idem, p. 121.
  5. Idem, p. 124.
  6. Ibidem.
  7. Buletinul Marii  Loji Zion, nr9, iunie  1889, pp5-11.
  8. Buletinul Lojii Noua  Fraternitate,  anul  III, nr. 8-10, noiembrie  1933, p. 12.
  9. Arh. CNSAS.

2 Comments

  • URI ADAR EX NELU ADERCA. commented on January 22, 2018 Reply

    A very important document concerning the life of the ajews în Romania. Th hate of jews in Romania is old and was alive al the time, in every regim. A valuable material. Thank you !.

  • Andrea Ghiţă commented on January 19, 2018 Reply

    Un articol foarte interesant, privitor la un subiect foarte puţin cunoscut şi poate tocmai de aceea colportat de câtre necunoscători.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *